Apre Stele

Luna dă acea lumină dar ferestrele închise
Călătorind prin Galaxy îngândurat de mii de vise
Se apropie sfârşitul gândului şi existenţei
Te apropii tot mai mult de pragul ne existenţei.

Şi chiar să fiu acea lumină sus pe cer strălucitor
Mă vor vedea aceia doară cu ferestrele deschise
După ferestrele închise vă va apuca un dor
Care-l veţi simţii doar noaptea rar în acele triste vise

Sute mii de ani vor trece şi de sus vă voi privi
Cum din viaţă faceţi moarte şi din vii faceţi stafii
ne vom lua mînă de mînă într-un cerc de stele noi
Şi vom fi mulţi pe acel cer eu şi tu şi voi şi noi

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine tunurile antice par să spună încă nu

Între vulgaritate şi Eu
se înalţă al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale oraşului
ce pernele-şi suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorinţa ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferinţele,
care suferinţe nu sunt
şi va fi noaptea cea mai dulce între nopţile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
şi luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi şi amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
şi triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simţi un pic mai bine...
Nimic nu se ştie, privesc năucită şi rătăcesc
printre ţuicile cele mai dulci
ale plânsului probabil burlesc
şi tăcerile de suflete singure,..
singure vor muri în rutina de orice zi,
o vor face la întoarcere dar şi-n etern şi,
fără a le spune doar gândind,
vor emana cele mai frumoase cuvinte
niciodată scrise, nicând spuse
dar eu voi învinge negreşit.
Aşa, nu voi fi doar o pată
ce mă murdăreşte pe mine însămi;
voi fi şi eu tăcerea fără sens,
ca tăcerile infinite în timp,
leneşe picături de absenţă
şi din paharul existenţei mele, te voi gândi.
Tu eşti bărbate în mine, cu mine,
ca pielea de iarnă vie,
pierdut şi pentru totdeauna prezent,
un tot indestructibil pe vecie.
În glasuri noi doi vom iubi încă noi,
în versuri vom trăi ca atunci şi apoi.
În tine iubire de mii de ori eu voi naşte
căci iertarea, iubirea de noi şi de tot stă în puterile noastre.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Paşti

La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.

Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velinţe şi covoare,
Şi ard în potire
Mireasmă subţire.

Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii copii.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an iubito

A mai trecut un an, iubito,
şi am fost mereu uniţi în tot,
cu-n zâmbet tist şi lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
şi-am tot fugit, prin nori şi stele
scăldaţi în infinitul gol.

A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
şi tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuţi, scăldaţi de umbre,
şi vom pieri şi noi cu ei.

A mai trecut un an, iubito,
şi vor mai trece atâtea veri,
şi vom rămâne mereu singuri
bătuţi de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept lângă o şină

Te-aştept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aştept lângă o şină de tren provincial,
O să ne recunoaştem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Şi-n plus faţă de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată şi-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe şină
Ţinându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiţă uşoară şi senină,
Voi fi într-o cămaşă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a nişte căi ferate,
Noi doi, desculţi pe şine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri şi nu ne va păsa.

Lăsa-vom şuieraturi de locuri şi motive,
În urma noastră toate cădea-vor sub rambleu,
Iar noi, hoinarii lumii, sub falnice ogive
De brazi şi de foioase vom rătăci mereu.

Vor fi acele trenuri sau poate doar drezine
Din când în când în spate ce ne vor fluiera;
Cinstiţi cu viaţa noastră, vom fi desculţi pe şine,
Vor trece mii de trenuri, noi nu ne vom urca...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Hristos

Pentru ca să luăm lumină
În noaptea de Înviere,
Arhanghelul de lumină
Va birui multe himere.
Vom putea lua "Lumină
din Lumină",
vom fi cu,
"Dumnezeu adevărat,
din Dumnezeu adevărat",
şi sărbătorile sfintelor Paşti,
vor fi înşirate pe un fir de soare.
Ne vom lumina sufletele
cu lumină din lumina credinţei,
cu lumină din lumina primăverii.
Numai aşa, întreaga viaţă ne va fi
o primăvară cu soare şi cer senin.
Hristos a înviat!

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu eu

te prelinge în geometrii noi promisiunea
iată zorile şi nu mă vezi
de teamă, te întorci… nu
nu lăsa cărarea neterminată, ţine înainte
chiar dacă nu vor fi
nici intersecţii, nici capăt câtă vreme
orizontul are silueta mea – sau invers

ca un vultur te voi prinde în gheare
şi te voi trece munţii
pe un pisc
sferele mirării, ovoide, în cuib sidefiu
se vor ciocni de vise colţuroase
frumoase, dar… încă vise şi atât

împreună
ne vom preface-n sfere perfecte de lumină
nu eu voi împlini promisiunea
ea o va face, ea va ţine
stările noastre de agregare
zorile celelalte vor avea astfel
culorile veşniciei
aşa să ştii!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta de lumină

În căsuţa de la ţară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Şi sunt tare supărat.

Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Şi în noaptea de Crăciun,
Pe părinţi am să-i colind.

Din suflet le voi ura
Viaţă lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulţumire.

Vom sta apoi lângă cuptor
Şi amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl şi de măicuţa mea.

Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar şi colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.

În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.

Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viaţă lungă.
Noi, din avuţia noastră
Le dăm vin şi bani în pungă.

În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.

Aşa vine Moş Crăciun
În căsuţa de la ţară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.

poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - VI

Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Şi flăcările orbesc în ploi!

Abandonaţi în stări inutile
Purtând trufii de condamnaţi
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinţi de copii de fraţi?!

Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!

Martiri închişi în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Şi noi tot nu mai ieşim din casă?!

Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieţii fie speranţele noi!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi trece pragul de iarbă
sub care curge raiul din noi,
păsări cu aripi de porţelan ni se arată în vis
iar mâinile care vor să le atingă se fac poeme-
dintre acelea ce înfloresc numai în barba lui Dumnezeu.
Ştiu că iubirea e pâinea frământată de îngeri,
de aceea ne vom aşeza la masă
şi vom tăcea până ce luna îşi va arăta ochiul,
iar atunci când noaptea ne va lua de mâini
ne vom lumina reciproc.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi va fi tăcere

Din primăveri abstracte cu râuri de tristeţe
Şi flori de neputinţă îţi scriu câteva rânduri,
Strivesc în mine dorul, curând va fi să-ngheţe
Şi ultima chemare prin ploi de anotimpuri.

Nimic n-are să doară, nici vis, nici amintire,
În praful înserării va aţipi durerea,
Vom fi ca doi străini în straie de himere,
Din resturi de iubire îţi voi sculpta tăcerea.

Nu ne vom mai căuta nicicând şi nicăieri,
Va ninge-o veşnicie cu pulbere de lună
Şi vom purta ţărâna de-amar şi de poveri,
Doar zdrenţe de regrete vor mai stârni furtună.

În nopţile stinghere ne vom căuta în vise,
Dar grăniceri de temeri ne vor opri haini,
Vom împarţi şi moartea, săruturi interzise,
Cu noi vor plânge îngeri de dor, prin ochi blajini.

Apoi va fi tăcere, ne va-ngropa ninsoarea,
Să nu mă-ntrebi iubire de-aducerile-aminte,
Atunci vom înţelege ce-adâncă-i disperarea,
Cum am pierdut iubirea prin ierni de necuvinte.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă
şi din lumină omului mireasă

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde neaua sus la vise

Arde neaua sus la vise
Peste fruntea-pom din zori
Şi prin crengile deschise
Vântul curge uneori.

Arde neaua sus la vise -
Poate altfel nici n-aş vrea
Să las porţile deschise,
Să mă pierd în casa ta.

Poate cerul va să tacă
Dacă uiţi nisip să fii;
Poate marea-ntreagă seacă
Pe la noi de nu mai vii.

Peste tine-aşterni uitarea,
Noi rămânem dezlegaţi...
Va ajunge încă sarea
Să mai crească exilaţi.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Violeta Raica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu despre Viaţă, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai şters şi mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton şi priveşti dincolo de vitralii
Orbit de propria Viaţă
Atâţa de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Şi tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, ştiţi voi...
O, cât de singură mă simt iubitule
Chiar dacă eşti alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Şi da, chiar ador să citesc Petronius
Deşi cu fiecare rând încep să-mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuşi să se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-şi cu vocea ta
Dimineaţa în faţa oglinzii
Răspunsul şi-n porţii să-l capăt
M-aş pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puţin nu existam
Dar acum
Trebuie să umblu, trebuie să fiu eu...
Să fii să nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face şi ea planton
Şi priveşte prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Şi tot atâta de singură
ştiţi voi
Acea singurătate în doi

poezie de Clement Octavian din personal
Adăugat de Petronius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!