Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Octavian Paler

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruță
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
și cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufașe
atît eram de convinși că înțelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopți în care lumina
era un fel de amintire ciudată
și printre păsări albe care zburau
între noi și greșelile noastre
și nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniți amîndoi
și nu mai știam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre și zei
îmi amintesc că acesta sunt și nu altul,
aceștia suntem și nu alții,
noi care-am fost împreună
și singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări și greșeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remușcări pentru a învăța să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovați
pentru a învăța să iubim.
Trebuia să greșim
pentru a cunoaște sfîrșitul greșelii
și poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că știu totul despre iubire și țărm.
Nimeni nu va cunoaște vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o și n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranța că-ntr-o zi vom striga: iată țărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătății
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Și iarăși cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
și mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind și mai mult țărmul
pe care stau și visez că voi ajunge într-o zi?
Și mai ales de ce suntem noi vinovați că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu știu că moartea există
și există și țărmul,
există în zori plaja goală
și există urmele care ne fac vinovați,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
și există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
și există pescărușii țipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
și există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinerețea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniștiți.
O, gustul ucigaș al plecării.

IV

Am cutreierat ani în șir mările
și cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puțin ne îndepărtasem de țărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo și iubeam aceleași lucruri
numai că eram mai bătrîni
și ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde ușor.
Și iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiași și iubim aceleași lucruri,
iubim...

V

Suntem obosiți
și nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se golește clepsidra
și cineva dintre noi spunea că și mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, și poate așa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiți, dar acum știm ceea ce știu și zeii.
Și poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înșine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l știe un om.
Această dragoste,
această lumină și vîntul care nu ne cruță.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Silvia Goteanschii

Două femei

Eram în stație numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulțumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam nasul meu e mai frumos
decît al ei și i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din stație cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deși voi tine bine minte
mîinile ei, puțin mai frumoase
decît ale mele. Apoi și ea și-a adus aminte
, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deși putea fi altfel,

fiindcă

eram în stație numai două femei,
nu ne cunoșteam și nu ne uitam una la alta
și chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrățișat,
ne-am povestit viețile noastre,
ne-am căsătorit copiii și totul a durat
cît am așteptat autobuzul în stație,
apoi ne-am despărțit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Phantasma de luxe

La început puțin, apoi din ce în ce mai mult, se-așază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb și negru. Și din ce în ce mai puțin alb și tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-așterne liniștea. La început puțină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat și nu-ți dai seama.
La un moment dat liniștea devine violentă și-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, tații, prietenii, copiii ne spală de praf și de liniște.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros și liniștea o atmosferă în care ne abținem respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e ușor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniștea noastră se unește cu liniștea altora
și formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legați prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puțin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă și atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Și cînd praful și liniștea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu și tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful și liniștea și iubirea ta m-au învăluit. Și simt
cum fiecare cuvînt al tău se oprește în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă și-așteaptă trupul miște
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniștea și iubirea se vor așeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-așterne lent, ca o singurătate cu care începi
te obișnuiești. Și ți se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi și te voi auzi.

Voi auzi și voi striga și eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
și praful și liniștea și iubirea și va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră și-adîncă să ne ascundă și chiar și cerul va fi
prea mic să ne fie cearșaf pentru dragoste.

poezie de (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard AncuțaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD 69 de poeme de dragoste" de Leonard Ancuța este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 31.35 lei.
Octavian Paler

Poetul

anunță cetății, pămîntului ploaia există,
anunță oamenilor că au datoria spere. Un poet
în fața unui cer ars, în fața unui cîmp pîrjolit
și care nu e în stare cînte și să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, ea va înflori
pămîntul bolnav,

așadar un poet care nu e profet al speranței,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia cînte ploile
lumii

n-a înțeles poezia e în primul rînd o formă a speranței.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc și
ne dor,

cînd soarele arde și mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare și speranța e un cuvînt
dificil

și cel care cîntă ploile riscă fie disprețuit și lovit
chiar cu pietre, urmărit și de zei și de oameni
pentru nebunia și curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică brațele
rămîn răstigniți în aer ca pe dealul Golgotei. Cine anunțe
ploile

dacă nu poezia? Cine aibă curajul vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-și ia riscul de a profeți dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
și cea care a coborît cu Dante în Infern?

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 23 iunie 2019.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Silvia Goteanschii

Scrisoare parfumată

dacă e să vorbim despre bărbați
și dacă e să vorbim despre bărbați deschis
dacă e să suport consecințele
ce mă poate interesa
mai mult
decît bărbatul unei femei fericite

în tunelul meu
mai lung decît ochii
asta e singura frumusețe a unui bărbat
celelalte sunt minciuni
ca și barba ta în care s-a încurcat Dumnezeu
(uite-l prin monoclu cum chicotește)
care dragoste mă
nu e nicio dragoste

sunt doar 50 ml de de flowerbomb
o pernă bine umplută cu virtute
filmul în care mi te-aduce Satan de urechi
extras dintre șapte numere norocoase

care dragoste mă
care tandrețe

cînd îmi scriai
tocmai luptam cu o insectă care a intrat
pe geam

eram îngrozită.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Scrisoare parfumată

dacă e să vorbim despre bărbați
și dacă e să vorbim despre bărbați deschis
dacă e să suport consecințele
ce mă poate interesa
mai mult
decît bărbatul unei femei fericite

în tunelul meu
mai lung decît ochii
asta e singura frumusețe a unui bărbat
celelalte sunt minciuni
ca și barba ta în care s-a încurcat Dumnezeu
(uite-l prin monoclu cum chicotește)

care dragoste mă
nu e nicio dragoste

sunt doar 50 ml de de flowerbomb
o pernă bine umplută cu virtute
filmul în care mi te-aduce Satan de urechi
extras dintre șapte numere norocoase

care dragoste mă
care tandrețe

cînd îmi scriai
tocmai luptam cu o insectă care a intrat
pe geam
eram îngrozită

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaște,
Inima mea de bivol tînăr știe
pe al lumii pat absurd de broaște
Iubirea este o anomalie.

mai iubești cînd visul un negoț e,
mai iubești cînd prea puțini au șale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloțe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioșie și cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil iubești cînd este
Mai profitabil te faci sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioșat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abțină bine știe,
Vioara caldă și pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Și sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Mircea Eliade

De ce ți-e teamă de trecutul meu? Înțelege-, nu există nimic; n-am nimic de uitat pentru că nu există nimic... Tu știi prea bine ce vreau spun. Poate mai există și altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm... Nu e vorba de dragoste. Mă întreb dacă nu există și altceva; care să plece tot de aici, dintr-o dragoste, dar care să ducă în altă parte. Mi-e foarte greu să explic. Nu înțeleg nici eu. S-ar putea fie totuși o ieșire, pe care noi n-o vedem...

în Noapte de Sânziene (1971)
Adăugat de Moldovan SorinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.

Iris: Am aflat aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârșesc cu întâlnirea îndrăgostiților". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă privește, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba și de a ne defini viața. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta știu cu siguranță este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alții iubirea pur și simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar și pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape își ucide victimele. Se numește iubire neîmpărtășită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe povești de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Și cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveștile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemați de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubește nimeni, răniți ce umblă aievea. Handicapații fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveți în față o asemenea persoană. Și de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viața mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naștere, nopți de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi și valium. Acești ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viața mea. Toate astea pentru că am fost blestemată iubesc un bărbat care nu poate și nu-mi va putea împărtăși vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiți! Toate simptomele obișnuite.

replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Unu împărțit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că ești altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Și te iubesc
Și te iubești
Și mă iubești.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim același om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaților
Care nu te iubesc.
La calități stăm și mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubești pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim și gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul și nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea și nu apucăm trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câți suntem NOI?
Iubito, unu împărțit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăți,
Ca NOI
Făcut bucăți.

poezie de din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Început...

Infern sau paradis, nu știu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Și părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Și despre care, știm doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să știm de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Și deși suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca -nțelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiți,
Să ținem totul numai pentru noi.
Doar nu credeați că suntem diferiți
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopți de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu așchiile sărite, el e așa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbușit, inimile
După care privim în gol ca și când: noi suntem aceia atât de ușori

Și trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaștem nicio voce, descărnați ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd și tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine și bea apă din paharul pus la căpătâiul ușii

Unii spun seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca și când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate din slăbiciunea asta, mai mult o amorțeală, el se naște

Și când spun toate astea, imaginați-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colț ieșeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheață
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greșeală am alunecat vreodată,
Ne-am și fracturat un an,
Unul din anii noștri importanți și țepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simțim câteodată
ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpușilor
Și de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca și pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Și calul necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viață
Noi avem de gând facem
Niște fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim triști
Din cauza asta
Și să plângem din tot sufletul,
Ținându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem niște oameni foarte mari
Și nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Teodor Dume

Colecționarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorși de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu știu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
și tot ce-am avut...
până la urmă aș putea spune
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecționar de răni
pe care și Dumnezeu l-a uitat

nu mai știu niciun cuvânt care începe cu mine
știu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră și
mușcă
puțin câte puțin
îmi fac loc în propria-mi rană și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de
Adăugat de jusțancaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 26 martie 2016.
Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

* * *

Nu există criterii de încadrare a omului,
într-una din categoriile: "rău", "bun"!
Există oameni care ne-au nedreptățit!
Există oameni cărora, noi înșine le-am produs o nedreptate!
Există oameni cărora nu le-am zâmbit niciodată,
fiindcă, avem față de ei, preconcepții și complexe
inoculate de către alți oameni!
Există oameni care se zburlesc la noi, atunci când greșim;
de fapt, ei ne zâmbesc tot timpul, dar noi nu le percepem zâmbetul!
și poate, aceștia ne iubesc, cel mai mult!

poezie de (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit -i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciodată să nu mai privești indiferent suferința altuia și niciodată să nu mai crezi ești prea mic sau slab oferi ceva aproapelui tău. Da, mulți sunt răi și sălbăticiți dar asta doar pentru că nu e nimeni care să îi învețe iubirea, compasiunea și plăcerea de a oferi. Nu e nimeni care să îi învețe trăiască, nu doar să supraviețuiască. Și în afară de noi, nu va apărea nimeni care să ne învețe ceva, dacă noi înșine nu o facem cu pasiunea și entuziasm. "A trăi înseamnă a construi poduri peste râuri care seacă". G. Benn. Poate munca noastră se va nărui și tot ce am construit ziua se va dărâma noaptea însă noi ne vom lupta pentru viața noastră "cu dragoste de ea, cu dor" pentru că doar așa putem sfida răul de care suntem înconjurați. Să nu uităm că o singură lumânare poate aduce lumină într-o cameră plină de întuneric.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra și mii de idei care de care mai curioase și mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru știu și voi hotărât: fii a mea și pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere trăiesc. Altfel la ce-aș mai târâi o existență de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri și în cazul cel mai bun urât. Știu -ți scriu lucruri fără nici o legătură și c-aș vrea mai bine să te țin de mână decât -ți scriu și... Dar tu știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm de mult amândoi, ceea ce pururea vom ști, ceea ce spus și nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Intuneric

E lungă noaptea, dar eu nu știu
Inspectez acum fantasmele agățate în copaci
Pocnete surde și reci au vibrat în mine aorta
Un lung fior... E doar poezie
E seara care aduce liniștea necesară
Pentru mine și Ea,..., e liniștea care trebuie
Nu se poate, de ce apar mașini?
Nu există mașini, nu există blocuri
Nu există pietre, nu există nici bani
Există doar pomii și păsările nopții
Există doar spiritul verde al apei
Cu liane mieroase încolăcite de după gât
Eu știu, în această călătorie imaginară
Câte vietăți sunt acolo unde nu-mi imaginez
Fiecare copac e un uriaș pașnic
Fiecare vuiet e un strigăt ancestral
Am găsit cheia, dar nu am voie să o știu
Esența e în spatele tuturor lucrurilor
Cel mai albastru tril de privighetoare
Cei mai strălucitori ochi de bufniță veselă
Și acolo, în pustietatea imaginii
Eu sunt mult prea bătrân ca să mai visez
Eu am riduri groase de trei centimetri
Și o durere acută în zona pectorală
Zilele trec, dar eu nu trebuie să știu
Peste tot sunt doar spirale ruginite
Unele se desfac, altele alunecă-n pământ
Toate consignațiile au fost inundate de viermi
Și toate măturile de vrăjitoare au fost luate
La administrație. Aiurea!
Puterea nopții este mult mai mare...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce uneori după ce dormim, ne trezim și mai obosiți decât eram înainte de somn? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!