Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Spune-mi tu

Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
și tot port lângă suflet iubirea
și nu pot s-o găsesc nicidecum.

Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e șters și neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?

Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.

Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai ești, ai plecat.

poezie de (6 mai 2009)
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gânduri de dimineață...

Te-am îndrăgit atât de mult
Te-am întâlnit și mi-ai plăcut
Din suflet să te scot nu pot
Pentru iubirea ta aș da tot.

E un sentiment de nedescris
Iubirea ce ți-o port în suflet,
Numai eu știu cât am plâns
Când mă gândeam la tine.

Îmi place viața lângă tine
Tu ma iubești și asta-i bine
Eu te iubesc de nu mai pot
Ești mai dulce ca un tort.

Tu într-una îmi răspunzi.
Ca pe mine mă iubești.
Însă eu nu te înțeleg
Și te fac mereu să gândești.

Numai cu tine aș vrea eu să trăiesc
Cu tine aș vrea să înfloresc,
Cu tine să îmbătrînesc
Și tot cu tine-n Rai să mă găsesc!

poezie de (8 iulie 2017)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-ați văzut pe draga mea,
O aștept de-o săptămână
Rezemat de-un colț de stea.

Trec spre dimineți luceferi
Dar nici ei nu pot a ști,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aș mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cișmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când și-ntinde-aripa,
Poate, poate... reușesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul spre liniște

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniștit câteodată printre cruci,
în orașul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deșertul umbrelor,
este o scurtătură prin orașul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăți.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răcește întunericul
și tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
orașul celor șapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre liniște

corbi uriași stau cocoțați
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraș de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Spune-mi

Spune-mi de tine, spune-mi de noi,
Spune-mi în șoapte, spune-mi de ploi,
Las să ne ude, las să le fim
Rouă pe piele când ne iubim

Spune-mi de suflet, spune-mi de dor,
Spune-mi iubire, fă-o ușor,
Degete calde uită pe trup,
Ca de tristețe eu să mă rup

Spune-mi pe buze și spune-mi pe ochi,
Pune-mi pe pleoape iubirea în stropi,
Spune-mi pe sânii ce par că te vor,
Atingeri de vise, fulgii de nor

Spune-mi de tine și-mi spune de noi,
Tot ce apasă, când nu suntem goi,
Spune-mi ceva și mă lasă să-ți spun,
Că-mi place sărutul dulce, nebun

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Frumusețea toamnei

Câte dorințe rămân neîmplinite
Și câte vise în noapte mai așteaptă
Dimineți cu soare și parfum
În lumea neînțeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potolește setea care mă cuprinde
Murmurul vieții se aude lângă mine
Când toamna cu pași repezi vine

De dor și bucurie, când ploaia cade
Și un miros de crizanteme plutește-n aer
Cu prospețime de frunze și culori
Iubirea revine încet, în suflet și-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăși toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniștită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va așterne iarna...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Carrighfergus

Aș fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopți,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În brațe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Și nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaș frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Și în Kilkenny,
Precum s-a zvonit,
Marmura-i cerneală
În strai cernit.
În argint și aur
Vreau acum s-o port.
Nu mai cânt un cântec,
Vreau doar să mă-mbăt.

Azi m-am îmbătat,
Treaz sunt tot mai rar,
Un chipeș hoinar
Prin oraș umblat.
Ah, dar sunt bolnav,
Viața mi se scurge.
Veniți voi, cei tineri
Și pune-ți-mi cruce.

Ah, dar sunt bolnav,
Viața mi se scurge.
Veniți voi, cei tineri
Și pune-ți-mi cruce.

Aș fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopți,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În brațe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Și nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaș frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Ah, dar sunt bolnav,
Viața mi se scurge.
Veniți voi, cei tineri
Și pune-ți-mi cruce.

folclor irlandez, traducere de Eduard Zalle
Adăugat de Eduard ZalleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Interpretează: Maria Gheorghiu
Gabriela Mimi Boroianu

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea să fac, știu bine,
va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Și tu mai poți răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu știu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp și nici nu înțelegi...
Să fii bătrân și doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopți întregi,
Doar golul îți acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă și doboară...
Și parcă m-a uitat și Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Margini de suflet

La margini de suflet aștept uneori
Cuvântul cuprins în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă să sară din inimi scântei,

Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aștept să erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,

La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Dorește să treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,

Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul își urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cer

Mai spune-mi pe nume
Mai spune-mi prin gand
Mai lasa-ti o mana
Mai lasa-ti un cant
Mai lasa-ma'n toamna galben sa visez
Mai lasa-ma maine

Adu-ti bucuria


Mai lasa-ma singura
la ferestre visand
Cand ploaia tot cade si vantul nu-i vant
Mai lasa-ma noaptea sa pot sa te-ascult
Cuvintele-s goale

Invata-ma
Sa pot sa mai simt.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Și al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăștie-n zenit,
Atunci când peste iele și dansul lor așterni ușor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Și te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l deslușesc printre fuioarele de ceață,
Și-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopții sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viață.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Și n-ai știut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng și-acum deși e mult de când tu ești ascuns în stele
Și nu mai știu de vei veni cândva să-ntâmpini nopțile din mine.

Mai spune-mi tu de poți sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescărușii de drumuri obosiți,
De-acolo din înalturi spre mine să iți îndrepți privirea
pot uita de lacrimi și de tristețea ochilor atâta de iubiți.

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Vin și eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie și mai mult,
Să-mi găsesc copilăria și salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, așezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele și pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai și Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, și nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine și în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările și vina, că nu ți-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite și-mi mai fură câte-un an
Și mă veștejește timpul cu surâsul lui viclean.

Și m-aduce mai aproape de grădina-n care ești.
Vin și eu curând, la tine, dorulmi-l liniștești.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Și de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă și deși nu m-a iubit,
Aș vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.

nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.

N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povara libertății noastre

... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Un lucru însă-mi pare, Doamne, c-ai uitat -
Cumva să mi-o ridici, să mi-o aburci pe spate
De-atunce, Doamne, tot mă gârbovesc
Încerc să mișc din loc povara asta.
Povara ce-o crezusem har dumnezeiesc
Așa și șede neclintită lângă poartă...
Și nicidecum, și nicidecum nu pot intra
În raiul ăsta care-i peste drum de mine
Și nici povara Ta n-o pot lăsa
Și nici să mă ajute nu mai vine nimeni...
... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Îmi pare rău că atunci nu te-am rugat
Să-mi dai și un salahor. S-o ducă el în spate...

poezie de (19 iulie 2011)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Și al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăștie-n zenit,
Atunci când peste iele și dansul lor așterni ușor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Și te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l deslușesc printre fuioarele de ceață,
Și-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopții sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viață.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Și n-ai știut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng și-acum deși e mult de când tu ești ascuns în stele
Și nu mai știu de vei veni cândva să-ntâmpini nopțile din mine.

Mai spune-mi tu de poți sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescărușii de drumuri obosiți,
De-acolo din înalturi spre mine să iți îndrepți privirea
pot uita de lacrimi și de tristețea ochilor atâta de iubiți.

poezie de (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am să mă-ntorc

Prin viață pașii mei se rătăcesc
Și caută un drum spre fericire,
Dar este foarte greu să o găsesc,
Eu nu pot să trăiesc fără iubire.

Unde-i iubirea? Este greu de spus.
Este ca șoimul ce-și planează zborul
Poate-ntr-o zi cănd crezi că a apus,
Va răsări ca floarea vie, dorul.

Privești într-o oglindă al tău chip
Și-l vezi atins de-a timpului pahar,
Te-ai speriat, m-am speriat și țip,
Nu vreau să recunosc acest hotar.

Mai vreau un strop de dragoste să beau,
Dau la o parte negura uitării,
Am să mă-ntorc în timp și am să iau
Iubirea-n brațe, s-o fur depărtării.

mai iubesc cu patos vreau acum,
mai lipesc din cioburi o oglindă,
nu mai văd în calea mea doar scrum
Și să mai iau și busuioc din grindă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre noi

Și spune-mi în care poveste
Timpul în loc l-am oprit,
Și în care noapte senină
Noi doi cu dor ne-am iubit.

Spune-mi iti mai aduci aminte
De șoaptele pline de dor,
Îmi porți chipul în minte
Mai știi de al nostru amor?.

Eu știu că te am în suflet
Mă agăț de tine cu drag,
Îți port frumoasele cuvinte
Și încă mă mai atrag.

Iubirea este nemuritoare
Se stinge atât de greu,
Și chiar dacă timpul trece
Te port în suflet mereu.

autor. Georgescu Elena

poezie de
Adăugat de Georgescu ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Doar tu

Îmi ești cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Ești cea care străluce printre stele
Și-mi dă puterea de a fi cuvânt

Te pierd, de fapt te pierzi printre emoții,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ți pot aduce-n dar ce doar poeții,
Mai reușesc să facă, dintr-un tot

Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrățișare,
Pe ultima, îți spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt

Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Și chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul și soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Mai spune-mi...

Mai spune-mi de tine, iubito!
Cu șoapta divină a Lunii,
Ce mângăie tristă alunii
Și somnul mi-l curmă, dorito...

Mai spune-mi de vara ce trece,
De tristele toamnei căderi,
De doruri și vise, ce speri...
Și scoate-mă din noaptea cea rece!

De fluturi pierduți în crepuscul,
De-argintul ce-n undă sclipește,
De cine acum te iubește,
De dorul de mine... Minuscul.

Vânturând amintiri pe-nserat
Trec gânduri risipite-n pustiu,
Și somnul mi-e greu și-i târziu...
Mai spune-minu mai uitat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bertolt Brecht

Întrebări

Spune-mi, ce porți pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăți! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îți lipsește! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalți! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îți place?
Spune-mi, la ce gândești acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
și parcă îți aud deja răspunsul mut.
Dacă ești obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ți-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
și nu mai sunt de loc, parcă te-aș fi uitat.

sonet de , traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 29.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook