Freamat de codru
Tresărind scânteie lacul
Și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Și ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare și din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine știe să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Și vorbesc cu-atât de multe
Înțelesuri.
Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă și iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-și deie
Și de brațe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.
Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-și,
Fața-n apa mea privindu-și
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?
Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneți
De visați la ochii vineți,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăș!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde ești revino iarăși,
Să fim singuri!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre crengi
- poezii despre visare
- poezii despre păduri
- poezii despre Soare
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De unde vine dragostea
Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Și tu nu mi-ai răspuns
Și eu m-am uita în ochii tăi
Triști și de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Și el a zis că nu știe,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaștrii
Și el spus că nu știe,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul și pământul,
Sufletul și gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Și numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Și de la Dumnezeu de sus.
poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre păr
- poezii despre ochi
- poezii despre mamă
- poezii despre inimă
Viața
M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viața unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primește?
De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie și catastrofe inventează
Viața cu secera o decimeaza?
De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Și mai reci sau și mai calde,
De iubire și durere,
Bucurie și tristețe,
Dorințe, vise și speranțe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viața le are?
După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viața se află si în mine și în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer și printre stele
Si printre nori, zăpezi și ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munți și intre flori
Și în izvoare și pe mare
In toate vietățile de sub Soare
Dar despre VIAȚA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....
În călătorie, totuși,
când cu siguranță voi pleca
Viața, mai departe
In Lumina, Iubire și Pace o voi cauta
Și cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Și vouă în poezii Vă voi da....
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre zăpadă, poezii despre viață, poezii despre siguranță, poezii despre război sau poezii despre poezie
Povestea codrului
Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila Codrului,
Măriei-Sale.
Lună, Soare și Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Și curteni din neamul Cerb.
Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de vești,
Filomele-i țin orchestrul
Și izvoare spun povești.
Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...
Hai și noi la craiul, dragă,
Și să fim din nou copii,
Ca norocul și iubirea
Să ne pară jucării.
Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei și-a pus,
Decât orișice păpușă
Să te facă mai presus;
Amândoi vom merge-n lume
Rătăciți și singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Și prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înțelept!
Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curții mândre neamuri:
Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalți cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte
Și pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-și ramurile-n laturi:
O, priviți-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei își sunt așa de dragi!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre alb, poezii despre înțelepciune, poezii despre somn, poezii despre sfaturi sau poezii despre păpuși
Mi-s ochii fulgi
Mi-s ochii fulgi, și sufletul mi-i cerne
Peste dureri din răni ce-s efemere
Și gândurile mi se-ncing în zări himere
Mi-s ochii stinși de lacrimi și tăcere.
Mi-s ochii fulgi, și gândul mi-i așterne
Peste dorințe ce se-nchid în stele
Și lacrimile mi se scurg pe vreme
Mi-s ochii stinși de-a inimii durere.
Mi-s ochii fulgi, și visul mi-i topește
Cu apa mărilor ce vine să mă-nnece
Și amintirile-mi se țes ca o poveste
Mi-s ochii prinși în iarna fără veste.
Mi-s ochii fulgi, și sufletul mi-i fulg
Și iarna peste crânguri mi-l așterne
Eu sorb din nostalgia viselor eterne
Mi-s ochii fulgi și sufletul mi-i cerne...
poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre durere, poezii despre tăcere, poezii despre stele sau poezii despre iarnă
Prin a ramurilor mreajă
Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Și mângâie în urechi,
De sub teiul nalt și vechi..
Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă și senină,
Vars-o dungă de lumină.
Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariștea de fag,
Sună buciumul cu drag.
Și-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat și dureros,
După chipul tău frumos.
Și cum cântă păsărele
De amoru-ne ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... și ne mai plâng.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre frumusețe, poezii despre verde, poezii despre urechi, poezii despre râs sau poezii despre păsări
Lacul
În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Și de chipul lor pătrunsă,
Fața lacului e sură.
Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veșmânt,
Jeluindu-și frunza moartă
Se îndoaie după vânt.
Pleacă unde după unde
Și mișcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală...
Mult aș vrea în feeria
Unei nopți de mai, senine,
Să plutesc pe apa-ți clară,
Cu iubita lângă mine,
Și a undelor poveste
Nesfârșită, s-o ascult...
Dar așa, cum ești acuma,
Lacule, îmi placi mai mult!
George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tneretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre tristețe, citate despre singurătate, citate despre nori, citate despre noapte, citate despre mișcare, citate despre iubire, citate despre frunze sau citate despre apă
Ultimul cântec
stau pe țărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colțuri de singurătate
e tragic și trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieții
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai știe, cine...
am venit și am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieții
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a ști
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viața asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viața asta
fără de noroc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre amintiri sau poezii despre văi
Murim... ca mâine
E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare...
Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
și celălalt - și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.
poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre viitor, poezii despre ploaie, poezii despre moarte sau poezii despre flori
Pe șoptite, de-a îndrugatelea
Iubita mea dulce și aprigă,
nu căuta dragostea, pentru că ea este dulce și aprigă,
este ca un tăiș pentru inima ta dulce și aprigă,
mai bine
curgă apă multă pe părul tău lung și pe umeri, să dea ciutura pe dinafară
când te speli cu apă rece pe tot trupul
pe boiul tău alb și viu cum este cetera frumoasă și lăcuită când doinește
uită-ți lacrimile
și lasă ploaia și apa fântânii să te spele toată.
Prea multă durere în lume,
și prea multe neputințe,
prea mult dor
fals
pentru părul tău dulce și aprig, pe care îl iubesc mult când cade pe umeri,
când se lovește de pământ
sau cel puțin așa te văd
plânsă
și
udă
nu te voi uita niciodată
și-apoi... multe cuvinte de pășit cu ele mai departe, uitându-te,
multe cărți argintate care să se găsească în răcori de argint
sunt rugăciunile
cu care te-am prins prin tindă, îngenunchiată,
prostitu-m-au viața și semnele,
nu trebuia să te las,
dar te las, pentru că ești dulce și aprigă,
cât te iubesc eu,
nici nu contează,
nici nu se-adună,
Pesemne dragostea este o pasăre care nu știe să umble și se împiedică,
și nu va mai afla niciodată cum e să meargă,
cu aripile amândouă, întregi, pe spinare.
Vinde-mi mie privirea ta verde și dulce, să mă ung cu lemn de pădure pe coaste
apoi să dorm, în leagănul moale și verde, și-n coaste, mulți, mulți, ani,
până când trezită vei fi de apa izvorului, din pădure, gâlgâind și beată de fericire,
nemaiștiind de iubire și de trup de femeie,
care voi fi eu
beat de fericire
izvorul
izvorâtu de lacrimă,
trupul meu fericit, hodorogit, hohotind, că murit-am fecior mare.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre argint, poezii despre apă, poezii despre alcoolism sau poezii despre trupul femeii
Singuraticul cioban
În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoțat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Își cântă al său alean.
Jos în vale, el privește
O fereastră luminată,
Unde stă și ghindosește
Dulce și frumoasă fată.
Ciobănia îl lipsește
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubește
Și-l așteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Și din cântat se oprește.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, își vorbește.
El în taină, roagă luna
Cu glasul șoptit și moale,
Să-i păzească puțin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrățișeze
Și să-i fure un sărut,
Lângă ea să se așeze
În călduțul așternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuțit.
Doarme muntele și dealul,
Luna totul poleiește,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubește.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre munți sau poezii despre zbor
Eminescu, copil
Tresărind scânteie lacul
Se cutremură sub soare...
Dar copilul ce-l privește
Unde-i oare?
El cutreieră pădurea,
Și, apoi, lângă izvor,
Obosit de-atâta umblet,
Ațipește-ncetișor.
Iar Hyperion din slavă
Iată, parcă îi zâmbește
Fiincă știe: visătorul
E-un luceafăr care crește!
poezie de Corina Maicariu din În brațele poeziei m-am făcut fată mare (martie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre creștere sau poezii despre Mihai Eminescu
Lui Eminescu
Plânge teiul secular,
Plânge codrul de stejar,
Plânge lacul liniștit,
Plânge izvorul părăsit.
Păsările ce sunt staruri
Stau pitite între ramuri,
Cucul numai cântă-n codru
Umblă peste tot în lotru.
Râul care curge-n vale
Purtându-șsi apele sale,
Ce lovesc mereu în maluri
Ieșind plânsete din valuri.
Soarele roșu ca focul
Pârjolește-n cale totul,
Iar în codru pe coline
Nu mai sunt flori și albine.
Seara apare după deal,
Vine noaptea cu-al ei voal,
Luna pare cam palidă
Cu globul ei de oglindă.
Stelele sus strălucesc,
Între ele se primesc
Și cum sunt așa departe,
Toate par că-s supărate.
Tu, Luceafărul meu sfânt
Ai adus pe acest pământ,
Limba dulce românească
În veci să te pomenească.
Ai cântat natura-ntreagă,
Țara care ți-a fost dragă,
Iar cu iubirea în vers
Te-ai dus sus în Univers.
Ca un prooroc ce-ai fost
Ne-ai spus totul pe de rost.
Dând speranța, bucuria,
Pentru noi rămâi Mesia!
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre versuri, poezii despre supărare sau poezii despre stejari
Țara mea, cea mai frumoasă...
Spuneți, voi, români, de-i țară mai frumoasă ca a noastră,
Unde cântă ciocârlia pe sub bolta cea albastră,
Unde se aude naiul și viorile-n pădure,
Sub arcușul limbii noastre,-alungă hoții, să nu fure.
Spuneți voi, unde-s izvoare, care susură-a iubire,
Spărgând piatra cea mai dură, mirosind a nemurire?
Cine are munți și mare, Dunăre și locuri sfinte,
Unde se aude doina, așa dulce și cuminte?
Ca o ie înflorată, îmbrăcată-n sărbătoare,
Râde țara mea bogată, chiar și-atunci gând glia doare
Sub potopul de injurii ale hoardelor străine,
Care strigă-n gura mare, să nu-i fie țării bine.
Neamul, chiar de nu-i prea mare, e viteaz, la o adică
Și-o acoperă cu trupul și nu tremură de frică.
Că viteji ne-au fost eroii, s-or scula și din morminte,
Să ne fluture drapelul și să strige: Înaine!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre superlative, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre patrie
Și dacă
Și dacă șoapte bat ades în unde,
Și dacă umbra lunii le ascunde,
Și dacă-n piatră susură izvorul,
E ca din nou să ne aline dorul.
Și dacă bate-un vânt fugar în ramuri,
Și dacă bat stropi grei în sfinte geamuri,
Și dacă-n piatră tremură o undă,
E ca fiorul vechi să îl ascundă.
Și dacă-n vânt se zbate-o albă floare,
Și dacă al său ram încă nu moare,
Și dacă-n gându-ți tremură iubirea,
E ca să îți trezească amintirea.
Și dacă șoapte bat ades în undă,
Oglinda lunii tainic s-o ascundă,
Și dacă apa se zbate printre roci,
E ca la sânul meu iar să te întorci.
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roci
La umbra mormântului...
In memoriam Mihai Eminescu
Pe statuia învechită
Teiul crengile își apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veșnic viu, vine și pleacă.
Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmărește,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va crește.
Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.
Flori și lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Își astâmpără chemarea.
Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deșteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Și iubire mult visată.
poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut
Cântec domol
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Negre,
unde albatroși nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peștii-au solzi de foc,
unde-i zi și nu e seară
în al păsărilor cioc.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Roșii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre roșu sau poezii despre negru
Cea mai frumoasă fiică a naturii
Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.
Vântul te leagănă ușor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îți admiră față
Și privighetorile îți dau bună dimineața.
Ești o casă pentru păsările cerești
Ca o mamă bună pentru oameni
Și viețuitoarele pământești.
Binecuvântată ești de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit și încă n-a apus.
Ești cea mai frumoasă fiică a naturii.
poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre privighetori
Acolo
Undeva departe, unde-i veșnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde și nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc și poezie,
Unde ochiul vede numai frumusețe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandrețe,
Unde noi miresme nasul ți-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simți cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire și-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.
poezie de Octavian Cocoș (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură sau poezii despre nas
Iubita mea, crudă pădure
Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Și-n frunze pete de mister.
În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine șerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.
Prin tine trec săgeți în fugă
Chemându-și puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguțele coapte în soare.
În tine înnoptează șoapte,
Săruturi dulci, îmbrățișări
Și stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.
Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre lactate
Arborele vieții tale (binecuvântare dată de Zâna Pădurii)
Ramuri verzi așa să-ți pună.
(zâna îi așează o coroniță pe cap)
Eu sunt a Pădurii Zână
ce-acum vine să-ți dorească
viața ta să înverzească.
S-o trăiești într-un mister
ce-o s-ajungă pân-la cer.
Și mereu să străjuiești
tot ce-n viața ta iubești.
Pe căldura cea mai mare
să-ți fie numai răcoare.
Ca stejarul să-nfrunzești
toată viața să iubești.
Sufletul mereu să-l scalzi
în pădurile de brazi.
Când ești la cules de mure
la răcoarea din pădure,
de-ți vei aminti de mine
eu voi fi mereu cu tine.
Dragostea tu străjuiește,
sunt zâna ce te iubește.
Mereu să ai fraga gurii,
ți-o dau eu, Zâna Pădurii.
(zâna sărută pe obraz persoana pe care a binecuvântat-o)
poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură