La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la uşa pântecelui

Cine-i proprietarul acestor picioruşe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei feţe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcţiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veşmânt de muşchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puţin eficienţi? Moartea.
Al acestei micuţe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.

Oferit, furat sau păstrat în aşteptarea judecăţii?
Păstrat.

Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spaţiu? Moartea.

Cine-i mai puternic decât speranţa? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voinţa? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viaţa? Moartea.

Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.

Ai permisiunea să treci, cioară.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i? (din drama Steaua mărei)

Norul ţipă, marea latră,
Plioscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur,

În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blând,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală,
Stele-albastre strălucind.

Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Când al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pământul eternel?

Cine-i palida minune
Ce priveşte parcă-n veci,
Printre stînci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci?

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Frigul se înteţeşte
Trec pe lângă el
Timpul se opreşte
Totul e altfel.

Loc prea întunecat
Si unic de fel
Cine-i împărat?
Oare Azrael?

Luna se ascunde
In nori de hârtie
Din pământ se-aud
Şoapte din sicrie.

Preoţi la un loc
Din Scripturi citind
Învăluiţi cu foc
Crucile aprind.

Morţii toţi dispar
Tăcerea se-aşterne
Vor rămâne doar
Regrete eterne.

Doar in lumea lor
Sufletul devine
Astrul zilelor
In vremea ce vine.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre demnitarii Republicii Populare Române

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

epigramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi cine-i mamă-sa, ca să-ţi spun cine-i fiică-sa.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine vom vedea cine-i popă şi cine-i porc.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postdecembristă

Cine-i leneş şi "ciordeşte"
Are tot ce vrea;
Cine-i harnic şi munceşte
Are şi nu prea.

epigramă de Ionel Iacob-Bencei din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Se rup frunze
şi cad uscate,
vântul se-opreşte
şi pasărea tace.

Timpul, nu ştiu
s-a oprit sau trece,
nu aud ceasul
şi liniştea zace.

Îmi cade stiloul,
cuvintele pier
şi lacrimi pe-obraji
nu-mi dau pace.

Tăcerea doare,
se lasă apăsătoare,
nimic nu se mişcă
nici pasărea zburătoare.

Timpul devine
o singură clipă
lumea părându-mi prea mică
şi nimeni nu tulbură
eterna clipă
ce tace...

Mă-ntreb: totul moare?
De ce totul tace?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i cunoaşte pe ceilalţi este ştiutor, cine se cunoaşte pe sine este iluminat, cine-i învinge pe ceilalţi are putere, cine se învinge pe sine are tărie, cine cunoaşte îndestularea este bogat, cine merge cu tărie înainte are voinţă, cine locul nu-şi pierde dăinuieşte, cine moare dar nu se stinge îndelung vieţuieşte.

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de indru_36
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proştii se ceartă între ei pe tema: "cine-i mai deştept" nu "cine-i mai prost".

Cornel Stelian Popa (5 februarie 2016)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vot deschis. Cine-i pentru, mâna sus! Cine-i contra, mâinile sus!

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Little Rock: Cine-i Bill Murray?
Tallahassee: N-am mai dat într-un copil până acum... E ca şi cum ai întreba cine e Gandhi.
Little Rock: Cine-i Gandhi?

replici din filmul artistic Bun venit în Zombieland
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu buzele uscate de vânt

N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ţi cer înapoi.

O rugă în genunchi mă înalţă
deasupra de lumea ochiului,
îţi umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemişcarea
şi o să mă ridic precum zidul
în faţa anotimpurilor de gheaţă
cu voinţa bărbatului aşteptat.

Nimic nu va trece de extazul inimii
şi-ţi voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunşi
într-o adâncă pădure ferită de privitori.

Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
şi rup din mine tot cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de echilibru

Totuşi
cine-i
prea sus

Sau
cine-i
prea
jos

Poate
că
numai omul
e
la
locul lui

Lângă
Dumnezeu

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i prieten cu toată lumea, trebuie să-şi găsească unul numai pentru sine.

aforism de Harry Ross (20 septembrie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e lumea ...

Frumoasă e lumea când ceru-i senin
Când toate sunt pure, ca floarea de crin.
În zbor ciocârlia se-avântă în tril,
Iubirea, din urmă, te-ajunge tiptil.

Frumoasa e lumea când florile cresc
Te-mbată-n parfumul lor dumnezeiesc.
Când la sân porţi roşu, vrăjit trandafir,
Ce picură-n inimi dorit elixir.

Frumoasă e lumea când inimi iubesc
Şi-n dulci jurăminte se făgăduiesc,
Dar fără să vrea, sau să aibă habar,
Frumosul şi lumea şi toate dispar.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schije de alb...

Se coboară din veşnicii
Îngeri, risipindu-se pe pământ.
Ori poate sunt părţi din aripile lor
Sfârtecate în drumul spre moarte.
Se-ndoliază pământul
Cu petece zdrenţuite de nori...
Tăcerea din zori,
Ne arde ca jarul din vatră...
Dureros de mizer
Noaptea-şi continuă drumul
Pe un petec de cer.
Se unesc răsărit cu apus
Alungându-se repetat... Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar voi nu cunoaşteţi răspunsul...
El este călimara în care s-au strâns
Toate cuvintele de iubire -
Iubire de semeni, de ţară, de pace,
Iubire, în taină, de grai strămoşesc,
De ia ţesută în noaptea geroasă.
Luceafăr lucind pe un cer de cuvinte,
Te privesc, tu-mi luminezi
Cuvântul şi litera vieţii,
De-aceea mereu te cinstesc.
Tu-mi curgi în sângele prin care
Aleargă spre mâine şi
Cenuşa strămoşilor mei,
Dar şi mugurii-prunci.
Aminteş-ţi aduci
De lupta strămoşilor mei
Prin tine curgând?
La tine-ngenunchi şi mă-ntorc,
Cu lacrimi plângând.
Ninge lacrima de Eminescu
Peste mine de-acum,
Croiesc cu plugul cuvântului
Alt capăt de drum...
"Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar răspunsul vostru-i tăcere.
Eu mă hrănesc cu el prin fiecare cuvânt
Ce il las să plutească
Pe cerul lui sfânt.
Eminescu, Eminescu... se aude clopotul
Bisericii-n vale...
Eminescu e-al nostru, române!
Tu urmează-i trezirea...
Nu lăsa nerecunoştinţa
Să-i ucidă menirea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de plângere

Ura clocoteşte-n suflet
Şi durerea se aprinde,
Nu cunoaştem pace, zâmbet...
Cine să ne mai alinte?!
Azi inima-i tăciune, jar,
Durerea-n mine încolţeşte...
Nici nu te-ai întrebat măcar
Cine-i acel ce te iubeşte...

Ura clocoteşte-n suflet,
Dragostea în noi se stinge,
Piere armonie, zâmbet
Şi de-o vreme-a jale ninge.
Ramuri bat, furtuna creşte,
Înţolite-s, generaţii,
În linţoliu-ntinăciunii.
Se urăsc fraţii cu fraţii!

Şi durerea se aprinde,
Pică lacrimă de jar
Şi durerea se întinde
În decor autumnal.
În incest, frate cu soră
Îşi dau mâna pe vecie,
Se urăsc soacă cu noră,
Sfântă, maică Românie!

Nu cunoaştem pace, zâmbet,
Pe pământ sunt semne triste.
Simt al timpurilor vuiet –
Clopot legilor nescrise.
Magma-n fierbere se-nalţă
Diavolească arătare.
Unde eşti?! Unde eşti viaţă?
Oh, de ce, Doamne, se moare?

Cine să ne mai alinte?!
Pe pământ mai e iubire?
Prunci cerşin sufletul mamei,
Nu cunoaşteţi fericire.
Mame ce sorbindu-şi lacrimi,
Îşi aşteaptă pruncii-n poartă.
Taţi în ale morţii patimi,
Fi-veţi fericiţi vreodată?!

Azi inima-i tăciune, jar,
Altoi arzând, de neputinţă,
Icoană devenind altar,
Aceeaşi ne-ntinată fiinţă.
Prin cei ce se vor naşte, trec
Bătrâni mereu înlăcrimaţi
Şi timpul vieţii şi-l petrec...
Voi în picioare îi călcaţi.

Durerea-n mine încolţeşte,
În vânturi, ram mă regăsesc
Şi dănţuind, luna priveşte,
Al vieţii, îndelung, grotesc
Periplu prin anale-n care
Etern dormi zmei de ametist,
Prinşi în lentile bifocale.
Oh, viaţa nu-i decât un vis.

Nici nu te-ai întrebat măcar,
Izvor de tainice istorii...
Tu mi-ai pus inima pe jar,
Zădărnicind nurii ninsorii.
Brazi au crescut la tâmpla mea
Şi ochiu-i munte de ninsoare,
Mă doare încă ura ta
Şi gândul, oh, de dor mă doare.

Cine-i acel ce te iubeşte?!
Cine-i acel ce m-a vândut?
Stai, adevărul cumpăneşte
Ş roagă-te la Duhul Sfânt!
Tu răsplăteşte cu iubire,
Cât în iubire eşti crescut
Şi dăruieşte fericirea
Părinţilor ce te-au avut.

Cine-i acel ce te iubeşte?
Nici nu te-ai întrebat măcar...
Durerea-n mine încolţeşte.
Azi inima-i tăciune, jar.
Cine să ne mai alinte?!
Nu cunoaştem pace, zâmbet
Şi durerea se aprinde,
Ura clocoteşte-n suflet...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!