În lumea lor

Frigul se înteţeşte
Trec pe lângă el
Timpul se opreşte
Totul e altfel.

Loc prea întunecat
Si unic de fel
Cine-i împărat?
Oare Azrael?

Luna se ascunde
In nori de hârtie
Din pământ se-aud
Şoapte din sicrie.

Preoţi la un loc
Din Scripturi citind
Învăluiţi cu foc
Crucile aprind.

Morţii toţi dispar
Tăcerea se-aşterne
Vor rămâne doar
Regrete eterne.

Doar in lumea lor
Sufletul devine
Astrul zilelor
In vremea ce vine.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în cavou

Pierdut sunt prin viaţă,
Prin vise mult prea sumbre
Citind din cărţi de aur,
Mă contopesc în umbre.

Stau singur de un veac,
Visând cum totul trece
Doar îngerul mi-e leac,
În nopţi cu lună rece.

Din toţi cei ce sperau,
Să aibă darul sfânt
Doar unii încă au,
Lumină în mormânt.

Din ramuri prea uscate,
Ce-abia stau să cadă
Se-aud zicând în şoapte:
Vrem Biblia să cadă.

Dar poate vor pleca,
Toţi demonii, din nou
Iar eu pe veci voi sta,
Visând într-un cavou.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantic funebru

Să lăsăm grijile zilei ce au trecut,
Să ne afundăm în liniştea nopţii
În bratele ei cuminţi să adormim,
Şi să visăm la un loc cu mortii.

Ascultă...

Cum vântul atinge vechile cruci,
Din cimitirul ce ne priveşte
Iar scârţâitul lor se-aude din văi,
Şi-un demon de fum, din criptă ne pândeşte.

Doar uită...

Doar uită acei ochi ca nişte suliţi,
Ce-ţi străpungeau sufletul cu ură
Priveşte înspre cerul ce pare,
Creat doar din smoală şi zgură.

Arată-i...

Că lumea lui nu e aici,
Arata-i puterea ta de om
Închide-l să rămână pe vecie,
În trunchiul bătrânului pom.

Iar noi...

Sa-i vizităm pe cei ce au plecat,
De lângă noi, fara de vre-o vină,
Să-i invităm să vadă acel loc,
Unde a luat cu noi, ultima cină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posedat

Când dorm citesc pe cozi de comete
Gândurile celor ce stau ascunşi pe planete
Îi văd zâmbind, dansând printre munţi,
Cărunţi.

Iar unii din ei vorbesc despre Pământ
Iar vorbele lor, ca timpul, dispar în vânt
Ori sunt aruncate de către mândrul Soare,
Pe altare.

Şi simt acum că mă privesc cum dorm
Cu a lor corp de umbră, cu chipul lor diform,
Aud cântecul lor, cântat de-un stol de corbi,
Toti orbi.

Iar şerpi ispititori, îmi spun să mă trezesc
Cu glasul lor sâsâitor, mult prea grotesc
Dar voi rămâne în lumea mea din vis,
Precis.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echivoc

În triste nopti
Ca şi acum
Îi plang pe morti
Că toţi sunt scrum.

Prevăd cum vine
Un mare chin
Prevăd suspine
Foc şi venin

Sunt grele nopţi
În care mor
Şi mă trezesc
Un muritor.

Din mii de clipe
Rămâne una
Să se risipe
În zori ca luna

Privesc spre cel
Din întuneric
Voi fi ca el
Demon himeric.

poezie de Alin Ojog (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleluia!

E miezu nopţii
Iar noi
În spatele morţii
Cântăm
Privind spre rai strigăm
Aleluia!

Şi vin cu toţii
Să vadă
Chemând toţi morţii
Să plângă
Pe cei rămaşi în viaţă
Căzuţi.

Vrem să bată clopotele
Aleluia!
Să strige îngerii din nori
Convoi
De arhangheli să zboare
Plângând.

Şi-atunci noi fugim
După cripte
După poarta iadului privim
Murim
În faţa luminii ne topim
Zâmbind.

Iar crucea acelui Împărat
Ne-nvie
Ne scaldă-n pucioasă
Ne-aruncă
În purgatoriul numit Pământ
Sfânt.

Şi v-om rămâne cu voi
Până plătiţi
Până vă credeţi sfinţi
Fericiţi
Din umbră vă v-om cânta aleluia!
În timp ce muriţi.

poezie de Alin Ojog (20 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lepădare

Cântaţi...
..
Urlaţi în loc să cântaţi
Zeului ce va dat viaţă,
Ce-aduce soarele pe cer,
Din noapte face dimineaţă.

Veţi vrea...

Să părăsiţi acest Pământ,
Ce v-a fost dat în dar de El
Dar veţi rămâne tot ce-aţi fost,
Închinători lui Azazel.

Strigaţi...

La lună să dispară
Să-şi ia şi stelele cu ea
Că doar şi ele sunt la fel,
O piază rea.

Cereţi...

Să va aducă spre lumină,
Să fiţi eliberaţi de chin,
Să vă ofere a Lui mână,
Dar veţi primi, foc si venin.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea să tac!

Vine vremea să tac, să v-aduceţi aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc şi n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neştiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau să las, să aveţi, doar un zâmbet dovadă,
Să puteţi mai departe, împăcaţi să plecaţi,
C-am fost clipă din voi şi adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieşi vindecaţi.

Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă aşteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbări

Vremurile sunt moderne,
Minţile s-au învechit
Bunătatea se aşterne
Doar la omul necăjit.

Ca o floare nevoită
Să suporte viaţa grea,
La fel şi sufletul evită
Să mai fie ce era.

Iar natura se razbună
Blestemându-ne cu foc
Toate relele se-adună,
Şi ne cheamă-n al lor joc.

Din această Apocalipsă,
Nimeni nu iese-n câştig
Toată lumea duce lipsă,
De o iarnă cu mult frig.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e trecut, nu-i loc de regrete

Totul e trecut, nu-i loc de regrete,
Am fost si copil, adolescent, adult,
Lumea asta falsă, îţi spun azi, poete:
Uneori îmi pare a fi mult prea mult.

Le-am trăit pe toate, mereu un rebel,
În viaţa asta puţine-mi sunt secrete,
Nu mai am de gând să fac vreun apel,
Totul e trecut, nu-i loc de regrete.

poezie de Alex Dospian (februarie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Privesc la tabloul din faţa mea,
Din lumea sa tăcută,
Să-mi povestească ar vrea.

Încet eu mă apropii
Şi-aud când îl ating,
Şoapte colorate eterne flăcări vii.

Aşa-i şi-n lumea noastră,
E totul ca-ntr-un vis,
Tăcerea spune multe,
Chiar dacă sunt de zis.

poezie de Eftimie Panait (22 august 2022)
Adăugat de Eftimie Panait
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine vremea

Te-nneacă râul cu ape-nvolburate?
Te-nghite timpul în secunde?
Voi face şes din apele inunde
S-opresc pendula-n loc, nu se mai poate.

Cînd vine vremea, fără de zăbavă
Schimbi mierea vieţii pe-a morţii grea otravă.

poezie de Mihail Mataringa (23 noiembrie 1986)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi s-ajungi...
Pe-aleea noastră-au înflorit salcâmii,
nu vreau să te-ntristez şi nici să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea –
tăcerea grea se-aşterne între noi...!
Ce-a fost rămâne doar o amintire –
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea,
încerc să-l trec prin rama din fereastră,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să uit a timpului măsură,
regretele din umbră mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veşnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.

Şi nu se opreşte niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Şi te trezeşti aşa, deodată
Că veşnic azi devine... ieri!

Astfel trec anii în neştire,
Să îi mai numeri n-are rost,
Ci doar să constaţi cu uimire
Că-n loc de este spui "a fost"...

Dar timpul în loc nu se opreşte,
El de nimic n-are habar;
Fuge mereu, se tot grăbeşte,
De vrei să-l întorci, e-n zadar.

Nu-i pasă de flori ofilite
Şi nici de vise neîmplinite,
Merge mereu tot înainte,
De parcă n-ar avea nici minte.

Nu are mâini şi nici picioare,
Nu are cap, nici viaţă n-are,
Nimeni nicicând nu-l va înţelege,
El este timpul – n-are lege!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi foc

În mine râuri-râuri curg şi valuri se ridică,
Spărgându-se de abisale ţărmuri neumblate,
La mine-n suflet zarea a devenit prea mică,
Sentimentele de împlinire prea de mult uitate.

Răsar uneori ca florile de colţ, din loc în loc,
Pe culmi nebănuite încă lauri caut să adun,
E apa cea din care sunt făcut, iar nu din foc,
Pe ţărmuri mi-am găsit poteca, nu un drum.

În marea mea se odihneşte un petic de cer,
Creste de valuri rătăcite se întorc din larg,
Când din pustiuri luna le-a chemat în prag,
Să umple iar singurătatea ţărmului stingher.

Şi-acum, din craterul amurgului încins,
Zadarnic se mai zbate în văzduh tăcerea.
Când obscură, lumina nopţii nu s-a stins,
Doar lacrima iubirii şi-a pierdut puterea.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insignifiant

Priviti spre zări
Judecători
Ce nu sunteti
Dar veţi rămâne
Doar cerşetori.

Ieşiţi din ceaţă
Fiinţe
Ce mute staţi
Şi ciuguliţi
Din spini seminţe.

Fugiţi de viaţă
Iepuri
Ţinuţi în aur
Dormind in puf
Hrăniţi cu ierburi.

Sunteţi toţi buni
Parşivi
Legaţi la gură
Din altă lume
Vă veţi privi.

Cu mintea slabă
Aţi fost
În haosul
Din lumea voastră
Fără de rost.

poezie de Alin Ojog (23 martie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandemia Covid-19 este copacul care ascunde pădurea. De ce copacul care ascunde pădurea?..
Prevăzuseră totul. Nu doar pandemia unui virus necunoscut care coboară din cerul senin, ci tot ce se va întâmpla după aceea; Supravegherea în masă şi controlul cetăţenilor din întreaga lume până la suspendarea drepturilor constituţionale.
Acest nume nu a fost ales întâmplător, deoarece aşa cum vom vedea mai târziu, din această pandemie se va naşte un sistem politic complet autoritar în care nu este permisă nici cea mai mică disidenţă.
"Nimic nu va mai fi ca înainte".
Lumea care va ieşi din această pandemie va fi una în care nu va mai fi loc pentru disidenţă. De fapt, se prevede naşterea unui autoritarism global în care cetăţenii înşişi vor preda drepturile lor fundamentale guvernelor în numele unei pretinse securităţi.
Paşii următori: microcip şi guvern unic în lume.

Camelia Opriţa în Palimpsest (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!