Patria înlănţuită

Ştii oare ţara unde-nfloreşte
Frumosul absint pe morminte,
Unde cerul faţa albastră-şi doseşte
În gri, ponosite veşminte?

Unde ogoarele cu oase-s semănate -
Cântec trist freamătă codrul sub vânt
Râuri adânci, de lacrimi vărsate
Se scurg şipotind prin negrul pământ

Ţara aceasta sărmană şi tristă,
Risipitele inimi le strânge...
Lucru mai de preţ nu există -
Noi pentru ea - ea pentru noi plânge.

poezie de Jozef Ignacy Kraszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara e în noi

Ţara este locul unde dorul devine cântec
şi lacrima vers de poezie.
Ţara e locul unde soarele e zâmbet
şi râsetul divină armonie.

Ţara e-n susur de izvoare,
şi-n cumpăna de la fântână,
Ţara e-n glas de privighetoare,
Ţara e limba mea, limba româna.

Ţara e-n brazii din munţi,
Ţara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunţi
Ţara e-n oamenii ei buni şi mari.

Ţara e-n fluier de cioban
şi-n turmele de oi,
Ţara e-n tine şi-n mine,
Ţara e săpată adânc în noi.

Ţara e-n dealuri şi văi,
e grădina cea mai minunată,
Ţara e-n fete frumoase şi-n flăcăi,
Ţara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgârcitul adună, iar diavolul leagă sacul.

citat din Jozef Ignacy Kraszewski
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de neuitare

Se aprinde cerul neamului român,
Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru chişinău.

Ninge şi iar ninge, vârtejind în gol,
Lacrimi de iubire pentru zile triste,
Lupii dau târcoale, sfâşie-n ocol,
Oile pierdute printre acatiste.

Unde eşti UNIRE sfântă şi-nţeleaptă,
Golgotă de vise, Rai de suferinţi,
Dunăre de doruri - limpede şi dreaptă?
Unde este ţelul Domnilor Părinţi?

Se aprinde cerul neamului român,
Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru Chişinău.

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn morţilor

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul, nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olanda

Ţara lalelelor
Ţara poezelelor,
Ţara morilor de vânt,
Este simbol pe Pământ,
Cu un trecut luminos,
Ţara Ţărilor de jos.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ţara Nimănui

Doamne,
cred că ştiu
unde ne-am dus
sufletele,
în Ţara Nimănui,
unde-i doar
întuneric,
unde fiecare
se loveşte
de fiecare,
unde lacrimile
s-au făcut râu
şi înghit
toţi pescarii...
Aici ne-am adus
pe noi
şi i-am înecat
pe ceilalţi...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabia pe cruce!

Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfîrşit pămîntul,
Vin triburi, să ne ia pămînt şi fraţi
Şi-n faţa lor abia rostim cuvîntul
Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.

Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea cînd va fi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

Noaptea îmi plânge la fereastră -
Noaptea e mută, plânge un copil,
Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -
Ce-l face oare să plângă aşa docil?
O, sărmană Sirenă!

Ca focul păru-n furtună se risipeşte,
Ca focul prin nori trece în şoapte -
Pentru tine sărmană roabă rosteşte
Inima-mi o rugă e de noapte!
O, sărmană Sirenă!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezident în ţara cuvintelor

Rezident în ţara cuvintelor
ţara care m-a adoptat
şi totuşi
arhanghelii
ori demonii ce mă locuiesc
se simt uneori precum imigranţi ilegali
dar unde să fug
unde să mă ascund
autoexilat din patria mumă
ţara în care nu se mai produc tunuri
dar se dau tunuri la tot pasul
unde cerneala se uscă în uitare
pe pagini de carte
legate nu cu aţă ori cu clei
ci cu zale
unde să fug
unde să mă ascund
dacă nu acolo unde călimara cu cerneală
e bolul în care
cei închişi pe viaţă
fără drept la recurs compensatoriu
îşi înmoaie pesmeţii.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara unde...

Trăim în ţara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Şi unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în ţara unde verbul "a iubi",
Ca om ne defineşte şi ne onorează
Şi unde moştenire lăsarăm la copii
Dragostea de ţară ce-n suflete primează.

În ţara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primeşte
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greşeşti, trădându-l mişeleşte!

Nu suntem slabi să crezi că poţi să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când ţara-i la răscruce!

Poate tăcem acum şi nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Şi-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în ţara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate şi cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în ţara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ultima unire

Vine mama să mă-ntrebe
de Grigore cel Vier
ţara asta iarăşi fierbe
supărată-i pân-la cer

Basarabia e tristă
şi Ardealul e tot trist
prostia din nou insistă
eu mă fac dar nu exist

Ce Moldovă şi ce ţară
ne înalţă şi doboară
Ţara noastră Românească
fără noi dar să trăiască

Că murind prin alte părţi
vom trăi cu-aceiaşi morţi

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (30 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evenimentele aşteptate ne lovesc mai uşor; în faţa necunoscutului, spaima este mai mare. Dar din ce cauză un anumit lucru este necunoscut pentru noi? Pentru că noi cuprindem natura cu ochii, nu cu mintea şi nu ne gândim la ce poate face ea, ci doar la ce a făcut. Şi cum cauza temerii noastre este neştiinţa noastră, nu este oare de ajuns să ştii ca să nu te mai temi?

Seneca în Naturales quaestions
Adăugat de Valentish
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ţara mea!

În ţara-n care codrii plâng ades
Şi Dunărea îmbrăţişează marea,
Se lasă munţii către deal, la şes
Unde chindia-ţi taie răsuflarea.

În ţara-n care toate sunt pe dos,
De unde, nu mai pleacă sărăcia,
Vibrează-n suflet viersul cel duios
Şi e prezentă încă, omenia.

E ţara mea, cu bune şi cu rele
E ţara nimănui şi-a tuturor,
Şi a trecut prin cumpene prea grele
Purtate cu obidă, de popor.

O zi pe an îţi suntem datori, ţară,
O zi pe an măcar, să te cinstim,
Destul în rest, te facem de ocară
Când pentru alţii, din nevoi, spetim.

Mi-e dragă ţara asta necăjită
Ce speră că-ntr-o zi va prospera,
Vă jur, oricât aş fi de îndârjită
Am s-o iubesc mereu, e ţara mea!

poezie de Adriana Papuc (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... ai cui suntem?

S-a mai stins o stea în Carul Mare
Carul şchiopătează în trei roţi,
Pe Pământ e mare Sărbătoare
Pentru ghiftuiţi şi pentru hoţi.

Restul rabdă foametea sub piele
Umiliţi de-a nu fi, când ei sunt
Umbre, cărând crucile prea grele
Înspre domiciliul lor mărunt.

Ţara lăcrimează prin coclauri
Ca o mamă pentru pruncii ei,
Cei vânaţi de lifte şi balauri
Şi ce trişti sunt, Doamne, ochii ei!

Ochii ei albaştri de cicoare
Unde plouă-agonic, permanent.
Scâncetu-i se-aude-ntre hotare
Tot mai jalnic şi mai insistent.

Se-ncovoaie brazii sub colinde,
Cerul nu le-aude-i tot mai sus
Iuda, negustorilor ne vinde
Şi mai răstigneşte-nc-un Iisus.

E tăcere-n burgul de la mare,
Timpul îşi urmează cursul lui
Azi e România-n Sărbătoare
Noi, români, suntem ai nimănui...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!