Tacerea

Noaptea zvâcneşte în tâmple,
uitarea de legăminte.
Pe buza fierbinte
e nea.

Scrisoarea rămasă
pe colţul de masă.
Durerea apasă
pe inima
mea.

E trenul în gară,
fiori mă-npresoară.
Tăcerea coboară
in urma
ta.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te aşteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ţinut.
Ploua şi noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Şi ani de-a rândul, aşteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut –
am tresărit şi te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu şi m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununi de argint

Merge trenul spre visare cu tine în vis
Cu tine în luntrea papirusului pierdut
Mai la vale toamna îşi intră în drepturi
Cu soarele mut pune orizontul în pustiu de stele
Risipeşte păsări şi cununi de argint
toate-s o lumină toate-s un cuvânt
Fulgi de nea şoptind fulgi de nea,
zburând numai mâini desprinse fără legăminte
Doar sorbind apusul şi tăcând trenul spre visare fără tine
Zboară fără tine
Tu şi el, rătăcind în cadenţele dimineţilor senine, fără tine.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorinţe păgâne veneau din afară
cu duhuri ţesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd şi acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n oraşul cu mituri deşarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să şi-l spună.

Din colţul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinşi de-o tristeţe amară,
simţind cum veneau peste umbra opacă
dorinţe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-aşezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară,
Pe arbori, electrică lumină -
La gară zvâcneşte o maşină
Şi-n gol, tresar signale de gară.

Pe cer de safir, comori de avari...
Tăcerea în gol vibrează cu zvon,
Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon,
Acuma, în somn, tresar fete mari.

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliţi se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Şi totul devine colind.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă duceai la gară

Mă duceai la gară
să scapi de mine,
de umbra genelor mele,
de naivitatea mea
de ciută speriată,
scăldată in cuvintele
şi necuvintele tale...
alergai să nu pierdem trenul,
să scapi de mine
pentru încă un an,
eu veneam obsedant
vară de vară,
aproape ilogic
perpetuând aceeaşi prostie
la graniţa dintre real şi filosofie,
acolo unde se trăgea linie:
până aici, restul jos,
nu aveţi loc in tren;
şi pierdeam tren după tren...

mă albăstream,
inima îmi spărgea pieptul,
respiraţia mea sacadată
mirosea a lapte covăsit,
copil proaspăt înţărcat,
neînstare să meargă singur,
iar tu fugeai, fugeai
să nu pierdem trenul...

îţi ceream mâna
să mă pot sprijini
pentru primul pas in iubire,
tu imi dădeai cu durere
floarea buzelor,
pecete pe gura mea strânsă,
temătoare de păcat,
încarcerată în cutume...

şi legile firii se zbuciumau,
se zdruncinau, clocoteau
de furia neînceputurilor...

mă duceai la gară
şi din compartimentul
mirosind a banal
îţi fluturam sfioasă mâna
pe care o doream, o visam
să poarte inelul tău...
şi trenul pleca
cu gara în sufletul meu..

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vara si inca una

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine ca-ntr-o gara.
Mai stii peronul de-odinioara
din vara fara de sfarsit?

Si ploua des, marunt si rece
prin mintea mea fiorul trece
si lasa sant adanc, profund.
M-ascult gemand,
ma vad plangand
cum trec.

In paru-mi ploaia-si face drum
si lasa-n urma mari regrete.
Stau pe peronul unde atunci
noi ne dictam porunci
cu sete:

- tu sa m-astepti ca am sa vin,
cand vara va lasa in urma
seninul si-o sa-ncepi sa-ngani
al nostru cant, o doina.

Ajung spre seara, sa m-astepti,
cobor din mers si-o sa te iau
in brate si-o sa-ti spun glumet:
prostuto, credeai ca te las?

Eu iti spuneam cu glas de jar
c-am sa te-astept iara si iar.
Ma voi uita in zare fredonand
al nostru cant, o doina

Trecut-au doua veri sau trei,
poate sunt zece de atunci,
cand vara lasa-n urma tei
si doine dulci, si urme adanci

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine cantr-o gara.
Sunt cantece ce nu se-aud,
in zare trenul suierand
ma cheama.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul vieţii

Trupul acoperit de nisipul fierbinte al amăgirii
pluteşte pe aceeaşi apă împovărată de ani.
***
La casa sufletului am văzut pomii înfloriţi
într-o noapte adâncă de prea mult dor.
***
Am vrut să cânt iubirea şi noaptea iubirii
dar privighetoarea a spart tăcerea cu trilul ei..
***
Cântecul meu şi cântecul de argint al păsării
au înflorit lăcrămioarele într-o singură rugăciune
***
Am vrut să cânt uitarea şi durerea uitării
dar luceferii s-au stins înainte de vreme
***
Între cer şi pământ, de pra multă singurătate,
asfinţirea uscase şi ultima alunecare de lacrimă.
***
Cântecul sorţii îl deapănă noaptea şi ziua
la o întretăiere de cruci bătute de vânt
pe care, din întâmplare, scrie numele meu.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui şef de gară

Semnalul roşu e alarma,
Deci trenul se opreşte-afară,
Se înşelase maşinistul,
E nasul şefului de gară!

epigramă de Radu D. Rosetti
Adăugat de Tiberiu Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui român

Pentru-o pâine-n Istambul,
Umblu noaptea somnambul
Iar adresa mea rămâne:
Hotel parc la... vărul câine.

epigramă de Vasile Mandric din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma rămasă

oase de grafit ca şi cerul
norocul meu cu
noile garderobe elastice
supraelastice, impermeabile straturi de epidermă
– biciul de carton al sorţii taie
urma rămasă este
ceea ce am reuşit să strâng, cicatrice lucind

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru răni

Scrisoarea mea e de ulei, femeie,
ulei din candele, ulei din căni,
ţi-o scriu ca să-ţi mai treacă întristarea
ţi-o pun pe amintire şi pe răni.

Sunt preotul care oficiază
întemeierea unui nou balsam,
scrsoarea mea să-ţi risipească noaptea
şi să-ţi arate astăzi cum eram.

Vei asfinţi şi tu că prea te mistui,
ţi-o spun uşor, dar mă topesc întreg,
ulei scrisoarea mea pe răni să-ţi fie
şi să citeşti în ea că înţeleg.

Cu tine printre candele să iei
scrisoarea mea de rană şi ulei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grevă la CFR

Plânge o mireasă solitară,
Pe peron, nefericita-i soartă:
Noaptea, trenul n-a intrat în gară,
Ci a tras discret pe linie moartă!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor

Ies numai noaptea
cand teiul e in floare.
Ma strecor plutind usoara
sunt ca o aripa ce lin coboara
dintr-un vis.

E linistea ce vibreaza in jur,
ma-nvaluie tandru aerul pur
iar teiul se scutura lin
si ma imbata.

O noapte adanca ma-nfasoara,
ma-nalta-n sus de subtioara.
Ating cu mana galaxii,
te chem cu mine ca sa vii
sa ne iubim.

Acum te-nalti si tu grabit,
ti-aduci aminte c-am vorbit
ca noaptea teiul e fecund,
ne daruieste alb parfum
de-amor.

Suntem un corp sudat,
si maini si sold si gat udat
de roua.
Suntem o singura fiinta,
avem o unica dorinta
si-un unic spasm.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Şoapta, glasul si surâsul,
viaţa, plânsul, necuprinsul
taina, vântul şi cuvântul
toate-n mine locuiau.

Cântecul, iubirea, scrisul,
viaţa, râsul, necuprinsul,
teama, setea şi abisul
de la mine nu plecau.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!