Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gigi Stanciu

Mă duceai la gară

Mă duceai la gară
să scapi de mine,
de umbra genelor mele,
de naivitatea mea
de ciută speriată,
scăldată in cuvintele
și necuvintele tale...
alergai să nu pierdem trenul,
să scapi de mine
pentru încă un an,
eu veneam obsedant
vară de vară,
aproape ilogic
perpetuând aceeași prostie
la granița dintre real și filosofie,
acolo unde se trăgea linie:
până aici, restul jos,
nu aveți loc in tren;
și pierdeam tren după tren...

mă albăstream,
inima îmi spărgea pieptul,
respirația mea sacadată
mirosea a lapte covăsit,
copil proaspăt înțărcat,
neînstare să meargă singur,
iar tu fugeai, fugeai
să nu pierdem trenul...

îți ceream mâna
să mă pot sprijini
pentru primul pas in iubire,
tu imi dădeai cu durere
floarea buzelor,
pecete pe gura mea strânsă,
temătoare de păcat,
încarcerată în cutume...

și legile firii se zbuciumau,
se zdruncinau, clocoteau
de furia neînceputurilor...

mă duceai la gară
și din compartimentul
mirosind a banal
îți fluturam sfioasă mâna
pe care o doream, o visam
să poarte inelul tău...
și trenul pleca
cu gara în sufletul meu..

poezie de
Adăugat de Gigi StanciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ți la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu știu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aștepta plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenușiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
răscolea fără știu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea gărilor ce plâng

Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.

Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ultimul tren

ultimul tren îl aștept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoții de vară
și în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porți solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voința mare - tonus de refren.

aștept trenul meu în bătrâna gară
îmi țin companie acorduri de chitară.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te așteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ținut.
Ploua și noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Și ani de-a rândul, așteptând în gară,
fără cred, deodată te-am văzut –
am tresărit și te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu și m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Trenul de piatră

Când venea nașul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ștampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Trenul

Gări și iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcușuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri și rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-așteptare,
Scrâșnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd și așteaptă un altul,
Alții coboară pe câte-un peron,
Mulți își încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranță cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări și peroane și stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de pași, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Nostalgie...

Bună ziua domnișoară
te aștept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnișoară...

Sara bună domnișoară
îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aștept deși e sară...

Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnișoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate moară
ziua bună domnișoară...

Timpul nu așteaptă, zboară
și... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
știu și pentru-a câta oară
scumpă floare, domnișoară...

Ziua bună, domnișoară
eu te-aștept cu flori în gară!...

poezie de (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Gheorghe Gurău

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Așteaptă, el face pași mărunței
Întârzie trenul, nu vrea apară...

În tren sunt rochii și fluturi de tei
Îi spuse în șoaptă o domnișoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori și ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o zi

am rămas întârziat
într-o gară, de țară
ceasul se stricase prea devreme
suspinând m-am așezat lângă mine
răsucind gânduri târzii pe verigheta timpului
cu speranța că vei păși către mine
într-o zi, de vară
în față niciun tren, nici-o gară
îmi era teamă de întârzieri repetate
ploua încet în mine
picături se scurgeau pe caldarâmul fierbinte
ascultam țăcănitul pantofilor pe asfaltul gândului
așteptam trenul, ora, ziua
când vei veni
știu, într-o zi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De dor...

E târziu și peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma pașilor tăi se mai zărește încă
În zăpada așternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Și când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopți perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Și pe mine...
Încă te mai aud
Încă îți simt prezența
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie și rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Și totuși te aștept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de
Adăugat de Florentina DanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteOctavian Paler

Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. simțeam descurajată și vroiam termin cu toate. Ceva nu ți-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit și m-ai privit întrebător. Atunci m-am așezat în iarbă și am început plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Și pentru priveai mai departe întrebător, ți-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl așteptăm de atâta vreme și nu vine, mi-ai zis. Cum îți închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea șinelor?" Am scuturat din cap și ți-am dat o explicație care și pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viața m-a urmărit ghinionul. N-am obținut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".

în Viața pe un peron
Adăugat de cubbyxSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Viața pe un peron" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.95- 16.99 lei.
Viorel Birtu Pîrăianu

Un tren, o gară, o viață

te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Viața, un tren fără călători

noapte de noapte uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aștept
e un tren fără călători
viața mea depinde de el
și de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învățat
respir și să consum
puțin câte puțin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l știu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina și
gazul
cheia am lăsat-o sub preș
știu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
șuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Gară

un tren de ieri
pe o șină de tramvai mâine
un mănunchi de tine
într-o palmă a mea
nevoie de noi
când nici nu mă am pe mine
tramvaiele nu merg pe șine de tren
deci de ce ar fi invers

poezie de (februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu ArseneSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când noaptea se așterne peste gară

Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioșate
văzându- cât sunt de abătut.

Și cuprind în brațe resemnate,
strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,
primind îmbrățișările la rând.

Când noaptea se așterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari și tu, iubita mea povară,
să mă privești pe cruce răstignit.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te așteptam

Te așteptam în mica gară,
speram vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ținut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aștetam, că n-am știut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
și dintr-odată am văzut
umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de din Site-ul de poezie Poeții noștri, http://poetii-nostri.ro/te-asteptam-poezie-user-id-38919/?fbclid=Iw (9 martie 2020)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trenul Tulcea-București

Ori în tren, ori în cotigă
E aceeași mămăligă;
Aventură și distracție
Pân' ajungi la destinație.

epigramă de (6 mai 2008)
Adăugat de Camelia OlteanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O ne-nsemnată urmă de speranță...

Eu mi-am pierdut chiar viața într-o gară,
- Pe șina unui tren întârziat... (mai bine!).
O umbră ce-o zăresc, înfioară,
- E dragostea, ce s-a pierdut de mine!

- Peronul prăfuit, lume puțină!
Zâmbete triste, satisfacții mari.
Prezența lor îmi zgârie retină!
Și totuși, suntem chiar complementari.

Un gând lăsat în urmă, pas în doi,
- Peronul rece, gara prăfuită!
O încercare pentru amândoi,
Și viața mea rebelă, părăsită.

- Acesta e tabloul sorții mele!
Pe care îl descriu cu nonșalanță.
- Păcat că e rușine și durere!
Și-o ne-nsemnată urmă de speranță.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sentiment

trenul șuieră
plec
tata cu mâinile ridicate
ca o rugăciune
mama a înlemnit
fără brațe
lacrimile mele lungi
înconjoară orașul
și continentul se-ncâlcește
în încordarea mea
în sfârșit
plâng
ca un copil bine bătut
o băbuța din tren
îmi întinde emoționată
un șervet
și moșulețul îmi face loc
să mă așez în locul lui
stai aici fată dragă
e mai răcoare și mai vânt
merci mult
și-un zâmbet plăpând
pe fața mea
nu mai plânge
a trecut
de acu ești om
nu mai ești fată
Râd.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 7 decembrie 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cum să scapi de molii? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!