Trenul spre Vamă
Era într-o noapte toridă de vară,
dorințe păgâne veneau din afară
cu duhuri țesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd și acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n orașul cu mituri deșarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să și-l spună.
Din colțul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinși de-o tristețe amară,
simțind cum veneau peste umbra opacă
dorințe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-așezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.
Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre visare
- poezii despre vamă
- poezii despre tristețe
- poezii despre trenuri
- poezii despre trecut
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre pictură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.