Poezioală desple Mos Clăciun

Copiii lăi m-au supălat
La glădiniţă cu o veste,
Că Mos Clăciun, e o poveste,
Nu e, si nici n-a ezigstat,

Că nu ale nici sănioală,
Nici balbă albă, nasu' losu,
Chial au si lâs, că noaptea Mosu'
Pe cosu casei nu coboală;

Am fost atât de indispus
Si-am plâns cu laclimi suspinând,
Pe Mos Clăciun îl stiu decând
Pe mine balza m-a adus,

Da' ca să mă conving, am stat
Cu ochii mici sub plăpumioală,
Făcându-mă că dolm de-aseală
Să-l văd si io măcal o dat';

Întl-un tâlziu, palcă plin vis,
L-am auzit plin dolmitol
Pe la pălinţi, venind în zbol,
Că ei aveau geamul deschis,

Tiptil apoi, în pas glăbit,
Tlecu plin hol cu sacu-i plin,
Că i-am văzut umbla puţin,
La pomu' male-mpodobit,

Sub cale-a pus Mosu', galant
Si giucălii si ciocolată...
Vă povestesc io altădată
Că alţeva-i mai impoltant,

Că după ţe a fost el gata
Si cum pe toate el le stie,
A tlas din sticla de lachie
Pitită în balcon de tata,

S-a dus si în bucătălie,
Si-a tot cătat plin fligidel,
(Că nu i-e flică lui de gel)
Mâncând cu poftă din piftie,

Si tot tiptil a si plecat,
Mai vesel palcă si vioi,
Da' milosea a ustuloi
Pe flunte când m-a sălutat,

Asa că io, as vlea să stie
Copiii lăi, că Mos Clăciun
Ezigstă si e tale bun...
Si fălă să fac băscălie,
Îi plaţe ţuică si piftie...
Cledeţi-mă când io v-o spun!

P. S.
Am povestit ţe s-a-ntâmplat
Si lu tăticu' si mămica,
Si flate, toată ziulica
Atât de mult s-au minunat!

Gata.

poezie de Valeriu Cercel din Satire şi... nu prea
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezioală desple sex (constatale)

Făcui fălă să vleau o constatale
La glădiniţă ieli, când am picat,
(Cu toate că-s de-un an în glupa male)
Să mol dacă glumesc, pe omoplat;

Ne-a esplicat doamna educatoale
Amănunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns să ezigstăm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,

Elam ochi si ulechi de culios
Să aflu cum pe lume am venit,
Si chipes si isteţ, da' si flumos,
Da' nu te mint, mai mult m-a plictisit:

C-al fi o balză, cale-n noptiţică,
Ne-aduţe-n pliscu' ei, împachetaţi,
Când scapă si mămica de bultică
Făcută de la ouă si câlnaţi,

Cum zboală balza asta-nţet, agale,
Vleo nouă luni, să iasă luclu bun
Si cum agiungem în pătuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clăciun...

Să vezi măi flate, ţe educatoale (!)
Fălă misto, chial m-a lăsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe pept si ţe piţioale!)
Să nu stie nimica desple sex!?

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezioală de Clăciun

Cilculă un zvon nebun
Cale mult m-a întlistat,
Cum că, bunul Moş Clăciun
Nu-i... şi nici n-a ezigstat;

Însă ce e mai bengos,
Zvonul nu-i de la zevzeci,
Oli de la vl'un ofticos
Din neam de celcopiteci,

Ci-i de la oameni matuli,
Educaţi, cu-n doctolat,
Că-i ştim după-njulătuli
Când cu pumnii-n pept se bat,

Ei au scos volba nasoală
Ce-mi ploduce azi fioli,
Fi'n'că au, măi nene, şcoală
De vechi dezinfolmatoli,

Şi mai fac şi băşcălie,
Cum că nu poate un moş,
Chiar la bloc sobe să fie,
Să coboale el pe coş...

N-ale balbă, sănioală,
Nasu' loş, nici giucălii,
E doal o povestioală
Pentlu adolmit copii,

Însă io, că doal mă ştiţi,
Categolic că lefuz
Ca să-i cled pe-aceşti loviţi,
Chiar de sunt puţin confuz,

Că, gândiţi-vă, ce-al fi
Ca în seala de ajun,
Cu cadouli, buculii,
Să nu vină Moş Clăciun (?!)

Sigul, ni se vol lungi
Ulechiuşele, doi coţi,
Pân' la Paşti, când va sosi
Iepulaşul pe la toţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ezigstă Moş Clăciun...

Ascultaţi la ce vă spun...
Cheal şi voi ăi mali, de şcoală,
Eu volbesc fălă gleşeală,
Nu ezigstă Moş Clăciun.

Au venit şi pe la noi.
Doal aşa... ca obicei,
Fiindcă suntem mititei.
(Am zis "au", că elau doi.)

Când în blaţe m-a ţinut
Ca să-mi facă buculie,
M-am uitat pe su' bălbie
Şi ce cledeţi c-am văzut?!?

Peste gât avea mălgele,
Mai avea ceva şi-n sân,
Înţelegeţi ce vă spun...
Că nu vleau alte belele.

Io, copil de glădiniţă,
Când mi-a dat un sălutat,
După cum m-am îmbătat
Ela sigul Clăciuniţă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris azi-noapte-o poezie

Am sclis azi-noapte-o poezie
Fiind atâta de miscat
De-un căţelus cu păl buclat
Fălă pălinţi ca să-l mângâie,

Plângea sălacu-ntle boscheţi
Si nemâncat si jegălit,
Da’ nimenea nu s-a oplit
Din gloata male de dlumeţi,

Doal eu, atâta, singulel,
În ochisoli când l-am plivit
Bătând în mine am simţit
O inimioală de căţel,

Si întl-o mică lăclămioală
Ce s-a oplit din culs si ea,
Spelanţe, una-i licălea
Simţind iubile plima oală ;

M-am dus la el, l-am mângâiat,
L-am intlebat “un’ ţi-e mămica?!”
“Da’ lasă-l jos!” stligă bunica
În blaţe când l-am lidicat,

“Las-o încolo de potaie!”
Mi-a zis din nou, si “hai acas’!”
Si de mânuţă lău m-a tlas
Până la mine în odaie ;

Nu am putut să dolm deloc,
Atât am plâns, la fel ca el,
Că pe la unspe, usulel,
În noapte-am cobolât din bloc,

Si mintea mi-o luă hai-hui
Pe scăli sălindu-le în zbol,
De nu-l găsesc cled c-am să mol,
Să-l las io-n lume,-al nimănui...

Dal când să ies, aud lătlat (!)
În faţa blocului sedea
Zambilă,-al meu, mă astepta
C-asa, pe loc, l-am botezat ;

L-am luat în blaţe,-atât de mic,
Dând din codiţă mă lingea
Si-atât de mult se bucula
Ca un copil de-al lui tătic,

Dal ieu ce-am fost de felicit (!)
În sân, cu el, până la nouă
Scălile două câte două
Ulcai, că liftu-i paladit ;

Tiptil apoi, ne-am fulisat
Ca hoţii, în bucătălie,
Bunica, nu am vlut să stie
Că mi-a făcut capul pătlat ;

Si-n castlonelul meu cel mic,
La fel cum îmi dădea mămica,
În lapte i-am muiat pâinica
De ela alb tot pe botic,

Ial cu sampon, întl-un lighean,
I-am făcut baie la blăniţă
De la năsuc pân’ la codiţă,
Bunica dolmea bolovan,

Si să nu dau ial de belea
(Cam lal asa o bunicuţă!)
L-am asezat pe o pelnuţă
Pitit sub patul meu să stea,

C-am să le spun desple căţel
Pălinţilol, că n-am putut
Să-l las, că tale m-a dulut,
Pe lumea asta singulel,

Fiin'că mâine-i o zi male,
Vol fi acas’, după un an,
S-au dus si ei să fac-un ban
Plintle stlăini, peste hotale.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul
La covrigi şi la nuci multe;

Printre fulgi ce se coboară,
Bucuros, cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';

Bradul e împodobit,
Iar copiii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nici o şoaptă;

Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă-atâtea ghete,
Numai ele n-au crescut!

Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:

Tu Ileană, eşti mai mică,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasă păpuşică
În rochiţă cu volane;

Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin!)
Da' la şcoală-nvaţă bine
(Iaca musafirii vin!)

Lui drăguţu' de Ionel,
O maşină cu pedale,
Ai fost tare cuminţel...
(Ce mireasmă de sarmale!)

Nicuşor, ca o fetiţă,
Ruşinos, nu vii în faţă?!
Ţi-am adus o puşculiţă...
Nu mă lua mă de mustaţă!

Lui Getuţa, că mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mă-ta ţi-a promis...
(Ah! Miroase a... piftie!)

Vasilică, nu mă minte,
D-aia nici nu-l iau la rost:
Ai fost tu băiat cuminte?!
Cum? Ce spui? Că nu ai fost?!...

Lasă, lasă că ai fost!
Ia de-aicea de la moşu'
(Că după atâta post,
Mă ucide... caltaboşu'!)

Ţi-am adus mănuşi, şosete
Şi aici o jucărică,
O pereche de noi ghete...
(Mamăăă, ce-aş mai trage-o ţuică!)

Măi Lenuţo, vin-aproape,
Dacă-mi spui o poezie
Scurtă, că sunt plin de ape,
Uite ce-ţi dă moşu' ţie:

Şi creioane colorate,
Jucării şi ciocolată...
(Masa-i plină cu de toate
Musafirii mă aşteaptă (!)

Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu... însă de bani)
Mai am trei daruri de dat...
(Şi-am un vin de Drăgăşani!)

... Papucei pentru bunica,
Nu este o soacră rea,
Umbleeee, toată ziulica...
(Poate-aşa mai scap de ea!)

Iară ţie, măi Mărie,
(Care mă faci fericit)
O cravată, pălărie,
Pentru... soţul tău iubit,

Iar apoi, să nu tresari (!)
O surpriză am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici!

Şi-ţi mai dau şi un sărut...
Pentru toată omenirea,
Noaptea asta s-a născut
Cel ce a adus iubirea!

...........................

Plecă moşu' din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fără să prindă de veste
Zarva mare de copii...

Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit:

Moş Clăciun când a plecat...
Pe mama... a sărutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul,
La covrigi şi la nuci multe;
Printre fulgi din cer coboară,
Bucuros cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';
Bradul e împodobit,
Iar copii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nicio şoaptă;
Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă multe ghete,
Chiar şi ele au crescut!
Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:
Tu, Ileană, eşti mai mică,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasă păpuşică
În rochiţă cu volane;
Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin!)
Da' la şcoală-nvaţă bine
(Iaca musafirii vin!)
Lui drăguţu' de Ionel,
O maşină cu pedale,
Ai fost tare cuminţel...
(Ce mireasmă de... sarmale!)
Nicuşor, ca o fetiţă
Ruşinos, nu vii în faţă?!
Ţi-am adus o puşculiţă...
Nu mă lua mă de mustaţă!
Lui Getuţa, că mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mă-ta ţi-a promis...
(Ah! Miroase a... piftie!)
Vasilică, nu mă minte,
D-aia nici nu-l iau la rost:
Ai fost tu băiat cuminte?!
Cum? Ce spui? Că nu ai fost?!...
Lasă, lasă că ai fost!
Ia de-aicea de la Moşu'!
(Că după atâta post,
Mă ucide... caltaboşu'!)
Ţi-am adus mănuşi, şosete
Şi aici o jucărică,
O pereche de noi ghete...
(Mamăăă, ce-aş mai trage-o ţuică!)
Măi Lenuţo, vin-aproape,
Dacă-mi spui o poezie
Scurtă (Că sunt plin de ape)
Uite ce-ţi dă Moşu' ţie:
Şi creioane colorate,
Jucării şi ciocolată...
(Masa-i plină cu de toate
Musafirii mă aşteaptă!)
Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu... însă de bani!)
Mai am trei daruri de dat...
(Şi-am un vin de Drăgăşani!)
... Papucei pentru bunica,
Nu este o soacră rea,
Umbleeee, toată ziulica...
(Poate-aşa mai scap de ea!)
Iară ţie, măi Mărie,
(Care mă faci fericit)
O cravată, pălărie,
Pentru... soţul tău iubit,
Iar apoi, să nu tresari (!)
O surpriză am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici!
Şi-ţi mai dau şi un sărut...
Pentru toată omenirea,
Noaptea asta s-a născut,
Cel ce a adus iubirea!
.........
Plecă Moşu' din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fără să prindă de veste
Zarva mare de copii...
Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit:
Moş Clăciun când a plecat...
Pe mama... a sălutat!

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şi... poezie

Mi-a năzărit aşa... pe la o vreme,
Că n-ar fi rău să scriu şi eu poeme.
Când toţi o fac... ce-aşa mare dilemă?
Zis şi făcut, am căutat o temă,

M-am informat în piaţă ce se scrie
Şi-am început să zgâri pe hârtie.
N-am mai ieşit în parc şi nici la tata
Şi-n două luni poemul a fost gata.

L-am tot citit de sus şi până jos,
Am încercat să-l recitesc pe dos,
I-am ajustat şi virgule, şi semne
Să nu-l scap în poemele nedemne.

Am pus în el puterea mea şi harul
Şi n-am scăpat din ochi dicţionarul.
Iar din dorinţa de-a-mi fi totul clar
L-am dus şi-ntr-un cenaclu literar.

Aici, s-a început cu destrămarea;
Că... s-a mai scris de chestia cu marea,
Că strofa aia, despre rândunici,
Ar trebui doar două rânduri mici.

Despre iubire s-ar fi scris destul,
De toamnă, cititorul e sătul.
Pe-aia cu trenu'a zis-o Toparceanu
(Se tot scurta poemul meu, sarmanu').

Mai taie-aici, e dincolo prea plin,
Iar la sfârşit să-l ajustăm puţin;
E prea-nşirat şi stă să se destrame
(Sărman poem "crescut" de-atâtea mame).

L-am tot sucit şi luat cu binişorul
Că nu mai ştim nici cine-i autorul.
Acum, e minunat... firar să fie,
Dar nu mai e poem, e-o biată poezie.

Dar cel puţin ideea o avem,
Nu tot ce-i poezie... e poem.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
şi m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranţa în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranţa... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele şchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărţii
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Aşa ajuns în ţara anilor din urmă
în ţara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în faşă
şi fericit şi plin de siguranţă.

Dar a venit tata şi când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-şi arma
şi a împuşcat cu două gloanţe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărţi.

poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorul de la păşune

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de păşune
Eram doar o copilă şi tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, şi mai aveam şi-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă păşune cu iarbă şi cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată şi un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Şi stelele priveau în măreţia lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era să cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu ştiu de ce şi cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat

Şi zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Şi alergam din nou peste păşune
Şi asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc şi coroniţele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, şi din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-aşeza şi făr'să ştie
Cu ochii recita o poezie

Şi-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinşi în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut şi am plecat în lume
Şi-am colindat oraşe, ţări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din păşune

Şi uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea şi-i spun în şoaptă
Dorinţa mea şi visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toporaşi

Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
si anul asta zana primavara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parca-ar fi venit intaia oara.

Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de langa noi.

De mult nu mă-ncercase asa dor
de viata si calcam nerabdatoare;
simteam cum se-nfioara sub picior
pamantul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au parut incantatori -
Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
(trecusem pana-atunci de-atatea ori
pe langa ei si nici nu i-am văzut)

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spalat),
cu capul dat pe spate l-am privit
si l-am gasit de-a dreptul minunat.

Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar
erau asa de-albastri, delicati -
ca niste firmituri lasate-n dar
de primavara, printre pomi-ntunecati.

M-am aplecat cu inima batând,
dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.

Si m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporasi.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochii celui mai obraznic bărbat

Din ochii celui mai obraznic bărbat
Mă priveau stâncile unei aroganţe alese...
Eu, femeia tânără, un veac am înserat
În zborul păsărilor ce ştiu să deteste
Trufia, ignoranţa şi simpla trădare
(Intuiţia niciodată nu m-a părăsit)
Aveam să-l modelez ca pe un lut moale
(Să fi fost bărbatul cel mai iubit?)
Şi să fac din el, deseori - un ulcior
Şi aşa, cum se crede plin cu licoare,
Să-l las, zi de zi, să moară de dor.

Din ochii celui mai obraznic bărbat
Eu cobor, domol, ca un izvor de câmpie
Şi ocolesc toţi bărbaţii din stat
Cărora le-am zâmbit cu mărinimie.
Intersectez noaptea, fiind acea lumină
Ce din stele nici gând să cadă,
Zorii multe-culori îi aprind şi-i iau în mână
Şi-i sfătui în pieptul cui să ardă.

Din ochii celui mai obraznic bărbat...
Am surâs lumii, apoi, am plecat...

poezie de Renata Verejanu
Adăugat de Valentin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

Şi peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt şi ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...

Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n şir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât ţuica fierbe în ibric!

Şi-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am şi balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!

Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,

Şi mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!