Natura a dezvăluit un miracol: seninul îşi revarsă preaplinul în petalele elegantelor genţiene care-şi îndreaptă cupele spre înalt, lărgindu-şi eflorescenţa pentru a cuprinde acea trimitere, acea îmbrăţişare a supremului albastru, ele devenind aici, pe pământ, picătura de cer, simbolul purităţii. Era corespondenţa dintre eternitate şi efemerul mereu renăscut

Aurel Neron în Cartea "Ultima escaladă", pagina 234
Adăugat de Aurel Neron,
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia romantică tinde să ajungă, prin actul creaţiei, tot la acea contemplare fără obiect, la acea prezenţă pură şi inefabilă spre care se îndreaptă misticul.

Albert Beguin în Sufletul romantic şi visul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş îmbrăţişa...

Te-aş îmbrăţişa...
cu o sfântă îmbrăţişare a dorului ce te cheamă...
Aş alerga spre tine cu braţele deschise
de parcă ar fi ultima zi
şi după
... lumea s-ar sfârşi...
În timpul rămas
până când pleoapele mele s-ar închide
te-aş striga cu speranţa
că măcar umbra mâinilor mele te-ar cuprinde
în acea sfântă îmbrăţişare
a iubirii noastre...

poezie de Erika Daniella
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acea stea îndepartată

La acea stea îndepărtată,
Când pe hamac mă întind
Din lumea mea întunecată,
Spre ea privesc cu jind.

Strălucitoare, mă cuprinde,
Firavul trup îmi înfioară,
E-un univers ce se extinde;
E lumea mea imaginară!

poezie de Alex Dospian (februarie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva, ironic, spunea că adesea prudentul, departe de a-şi continua destinul, moare strivit de el. Oare, acea tentativă de influenţare a scurgerii timpului, face şi ea parte din destin? Strivit de destin... Ca într-o celulă în care suntem liberi să alergăm, să gândim, să cântăm, să urlăm, să protestăm, să zburăm - der nu prea departe căci ne vom lovi de zăbrele şi ne vom prăbuşi în normalitate, pierzând totul. Deci, fiecare avem celula noastră proprie, spaţiul precis delimitat. Ca un melc care-şi duce casa cu sine, altfel va muri.

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, I
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de ştiinţă nu studiază natura pentru folosul pe care-l poate obţine de la ea; el o studiază fiindcă asta îl încântă, şi îl încântă fiindcă natura e frumoasă. Dacă natura n-ar fi frumoasă, n-ar merita să fie cunoscută, iar dacă natura n-ar merita să fie cunoscută, viaţa n-ar merita trăită. Desigur, eu nu vorbesc aici despre acea frumuseţe care îţi stârneşte simţurile, frumuseţea însuşirilor şi a aparenţelor; departe de mine gândul de a subestima această frumuseţe, dar ea n-are nicio legătură cu ştiinţa; eu mă refer la acea frumuseţe mai profundă care provine din ordinea şi armonia părţilor şi pe care o inteligenţă pură o poate sesiza.

citat din Henri Poincare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?

Cine e acea persoană
Ce te apără de rău,
Ce te scoate din capcană
Şi te-ajută mai mereu?

Cine poate fi acesta?
Cine e, aş vrea să ştiu?
Ca să-l răsplătesc şi eu,
Ca şi el aş vrea să fiu.

Să fie un mare doctor, o fi doar un bun actor?
Cine e acea persoană, nu şti dragă cititor?
Imediat să mă anunţi, de-o să afli-n viitor,
Ca să-i mulţumesc şi eu, înainte ca să mor.

Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homo Sapiens Futuris

*

Câte dintre sistemele, structurile, hotarele,
câte dintre cutumele, culturile, popoarele
pe cale de dispariţie, vor fi renăscut?
Câte dintre convenţiile, dogmele, credinţele,
câte dintre invenţiile, normele, tendinţele
pe care de apariţie, vor fi dispărut?

**

Peste milioane de ani
după ce toate continentele se vor fi ciocnit
oare cum va arăta acel supercontinent, acea Pangeea Ultima
poate privirea noastră se va înălţa
spre visul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce ne închipuim că e Raiul, va rămâne
locul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate rasele umane se vor fi diluat
oare cum va arăta acea rasă hibrid, acel Homo Sapiens Futuris
poate trupul nostru va reînvia
din ADN-ul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce reprezintă anafura, va rămâne
corpul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate limbile se vor fi amestecat
oare cum va suna acea limbă universală, acea Nova Esperanto
poate vocea noastră va răsuna
în limbajul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce numim iubire, va rămâne
cuvântul preferat.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina

Mii şi mii de ani
N-ar ajunge
Pentru a povesti despre
Acea secundă din eternitate
Când m-ai îmbrăţişat
Când te-am îmbrăţişat
Într-o dimineaţă
În lumina iernii
În parcul Montsouris
În Paris
Pe pământ
Acest pământ
Care este o stea.

poezie clasică de Jacques Prevert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată se întâmplă să primim puterea de a ne spune "da" nouă înşine, acea pace ne cuprinde şi ne face întregi, acea ură de sine şi acel auto-dispreţ dispar, iar sinele se uneşte cu el însuşi. Atunci putem spune că harul s-a pogorât asupra noastră.

Paul Tillich în Cutremurarea temeliilor
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) acea chemare puternică a tuturor voinţelor spre poarta mare, spre drumul pe unde cineva, liberator, avea să vie, acea chemare părea a nu grăbi cu nimic sosirea salvatorului (...)

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de creasta pe care urcasem, spre Italia, se adâncea în umbre Val d'Aosta cu ceţuri argintii spre depărtări. În partea opusă, vălurirea crestelor, a vârfurilor înzăpezite, a coamelor, era fără margini. Din ele, ici colo, izbucneau pinteni ferecaţi în gheţuri împungând cerga seninului. Un umăr pleca din trunchiul viguros al uriaşului pe care ne cocoţasem - noi fiind în mijlocul acestui univers - lua la subsuoară pe fratele său mai mic şi întindea degete mângâietoare, peste capetele fraţilor dioscuri spre zâna născută din ceţurile trandafirii: Monte Rosa... Ani de-a rândul am visat să ajung pe vârful acesta, care se prezenta cu pănş argintiu, iar acum, după un galop de patru ore şi jumătate, eram aici, sub oblăduirea astrului care-şi revărsa, cu mărinimie, în valuri, lumina asupra noastră.

Neron Aurel în Muntele şi iubirea, VII "Matterhorn"
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este dată de acea iubire reciprocă, acea iubire ce se amplifică mereu, fiecare oferind cu generozitate cât mai multă bucurie celui iubit.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cântată din moşi-strămoşi, şi sfârşeşte când acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pământ, pe-o margine de drum.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Hitler, a-l asculta pe Wagner nu însemna ceea ce se poate numi a merge la teatru, ci o posibilitate de a se transpune în acea stare extraordinară în care intră când ascultă muzica lui Wagner, în acea uitare de sine, în acea plutire într-o ţară mitică a închipuirii, de care avea nevoie pentru a suporta teribilele tensiuni ale personalităţii sale vulcanice.

citat clasic din August Kubizek
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, uşor, în şoapte,
Deşi cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Şi-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în braţe, te-am sărutat.

La sfârşit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors şi ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea persoană care ştie "cum", va avea mereu un loc de muncă. Acea persoană care ştie "de ce" va fi mereu şeful celei dintâi.

citat din Diane Ravitch
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acea alpiniadă aniversativă, la 70 de ani ai lui, am parcurs împreună, într-o singură zi, trei trasee de gradul patru. E mult, e puţin? Nu are importanţă, noi ne-am căţărat. O lună mai târziu, într-un noiembrie nu prea amabil, am parcurs "Victoria" - un traseu de gradul cinci. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a scuturat un vânt rău la suflet, de iarnă, dar am continuat. Când am ajuns sus, i-am strâns mâna zicându-i că că e "Victoria" lui asupra celor 70 de ani. A ripostat:"Sunt în floarea vârstei, nu-i aşa?"

Aurel Neron în Noi alpiniştii timişoreni şi munţii lumii (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sunt

Eroilor căzuţi în luptele de la Furceni

Ei sunt mărturia zilelor de glorie,
Exemple de bravură, de neînfricare,
Ce-au scris cu sânge pagini de istorie,
Şi-s pilde sacre generaţiilor viitoare.

Ei sunt acum o brazdă adâncă,
Ce-n conştiinţă dă o roadă însutită,
Ei pentru noi sunt acea stâncă,
Ce şi-a zdrobit vrajmaşu-ntr-o clipită.

Ei sunt comoara noastră din pământ,
Acea comoară sacră ce nu piere,
Sunt mărturie sfântă, sunt cuvânt,
Sunt crucea neamului spre Înviere.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!