Dacă scoatem din discuţie proza poetică şi poemele în proză, prozatorul este în primul rând un observator. E cel care dă oamenilor alţi oameni, nu pe el însuşi. Parcă aşa suna crezul literar al unui mare prozator rus (Dostoievski?). Poetul, în schimb, e un pescuitor de perle. E cel care se dă pe sine, după ce a scotocit în mâlul fiinţei după sâmburele de lumină din adânc. Frumos vorbeşte despre el Cincinat Pavelescu, în poezia sa, dar eu prefer să văd în opera lui Bizet, "Pescuitorii de perle", metafora cea mai frumoasă şi complexă a poetului şi a demersului său creator.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu a murit, – nu va muri, pentru că ea este o componentă esenţială a sensibilităţii umane; – ea îşi are locul discret în adâncul fiinţei umane, un modus vivendi a naturii noastre. Aşa credea şi poetul naţional al românilor, acum mai bine de un secol, aşa crede azi şi un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, – pe acelaşi meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepţiei lirice, cu alt conţinut în vălmăşagul realităţilor contemporane! Lumea cuvintelor încărcate de înţelesuri e purtătoare de mesaje ale poetului care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbeşte inimii semenilor săi. Astfel, în "Boemia unui mort" descoperim aceste versuri puse într-o matrice însuşi existenţei poetului, a percepţiei sale. (...) Lirism, modernitate, expresivitate autentică în densitatea şi culorile verbului, poezia lui Claudiu Dumitrache este mesajul unui talent literar în configuraţia tinerei lirici de azi...

Christian W. Schenk în Confluenţe Literare (1 septembrie 2020)
Adăugat de Ionel Cioaba
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură: în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualităţii, al plăcerii infantile şi al conflictului ei cu "principiul realităţii", despre incest şi altele asemenea este în primul rând expresia cea mai adevărată a psihologiei sale personale. Este expresia modelată fericit a celor deja găsite subiectiv. Nu sunt un oponent al lui Freud, deşi miopia sa ca şi cea a discipolilor săi vor să mă eticheteze ca atare. Nici un psihiatru experimentat nu poate să nege că a avut cel puţin zeci de cazuri a căror psihologie corespunde în toate aspectele ei esenţiale cu cea a lui Freud. De aceea, Freud a ajutat la naşterea unui mare adevăr omenesc tocmai cu crezul său cel mai subiectiv. El însuşi este exemplul şcolar al psihologiei sale şi şi-a dedicat viaţa şi creaţia împlinirii acestei misiuni.

Carl Gustav Jung în Opere complete vol. 4, Freud si psihanaliza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui T. Arghezi

Ca să se mire toţi burghezii,
Azi premiaţi-l pe Arghezi!
Necontestat că al lui geniu
Ar merita oricare premiu,
Însă comisia ezită
Sedusă, dar nedumerită.
Ar fi uşor să se convie
Ca premiul pentru poezie
Să i se dea ca prozator
Acestui mare scriitor,
Iar cel de proză să-i revie
Tot lui – dar pentru poezie.

poligramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie şi proză. Lui Lubin

E prozator destoinic şi versuri bune scrie...
Talentul său, pe dată, l-au reemarcat destui,
Că-n proza lui presară atâta poezie...
Dar tot atâta proză-i şi-n... poezia lui.

epigramă de Anoine Pierre Lebrun din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare mândrie sau cea mai mare desconsiderare de sine dovedeşte cea mai mare slăbiciune de suflet. Primul fundament al virtuţii este de a ne păstra fiinţa şi anume, conducându-ne după raţiune. Cine deci nu se cunoaşte pe sine nu cunoaşte fundamentul nici unei virtuţi. Apoi, a acţiona din virtute nu este decât a acţiona după porunca raţiunii. Cine, deci nu se cunoaşte nicidecum pe sine şi, prin urmare, nu cunoaşte nici o virtute, acesta acţionează cel mai puţin din virtute, adică este cel mai neputincios sufleteşte. Deci cea mai mare mândrie sau cea mai mare desconsiderare de sine dovedeşte cea mai mare slăbiciune de suflet. De aici rezultă foarte limpede că cei mândri şi cei care se desconsideră sunt cei mai stăpâniţi de pasiuni.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antreprenor de idei

! Antreprenor de idei
şi catastrofă exemplară,
pentru aceste vremuri
de bejenie,
pe o scară de lacrimi,
cu versu-i mocnit,
suie, agale, Poetul...!

! Suflet pur, decantat –
arta lui suferă în intensitate
devenind ispită şi stranietate
a spaimei,
căci, poezia adevărată
se stinge, născându-se,
şi învie, pierzându-se!

! Mila poetului e un lux,
fuga spre înlăuntru – o tehnică,
extazul – o religie,
recursul la abisuri –
poezia în sine!

! Des gustat de el însuşi,
poetul săvârşeşte
păcatul de a capta lumina
şi de a o elibera discreţionar,
prin poemele sale,
în timp ce iubita lui îi spune:

– Gata cu zorile,
scutură-mi carnea şi orgoliu,
nuanţează-mi instinctele,
cu versurile tale,
laudă poezia care atârnă de suflet,
laudă sufletul care atârnă de poezie,
fă în aşa fel ca, după păcat,
Poetule, să ne mai putem
răscumpăra demnitatea
de dinainte de prăbuşire,
Amin!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă mă loveşte un fulger. Un bărbat înalt şi foarte frumos, cu o înfăţişare exotică şi cu un ten cafeniu închis, stă pe jos, întins peste balustrada bacului, într-o poziţie lejeră... Singura lui îmbrăcăminte este o cârpă scurtă, roşie, prinsă de jur împrejurul coapselor. În schimb, poartă o mulţime de podoabe: un nasture mare de sidef viu strălucitor, fixat de nişte perle de toate culorile, îi decorează fruntea. Părul lung şi roşu este împletit în cozi subţiri. Pe faţa lui sunt pictate desene, care coboară până la piept, unde se-ncrucişează două coliere din perle colorate. La încheieturile mâinilor are mai multe brăţări. Faţa lui este atât de frumoasă, încât se poate spune că se apropie de perfecţiune şi că seamănă cu cea a unei femei. Numai că ţinuta lui, privirea mândră şi construcţia musculară vânjoasă trădează faptul că este bărbat. Nu-mi mai pot întoarce privirea de la el. Aşa cum stă, în apusul de soare, arată ca un zeu tânăr.

Corinne Hofmann în Îndrăgostită de un masai (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este factorul multidimensional al tuturor simţurilor adânci ale poetului; rădăcina unui vis cu rădăcina unui cuvânt se şlefuiesc în curgerea fluviului cel mare de lumină din interiorul lui. Cuvântul, refuzând întunericul, se preface suflet-prunc în sufletul poetului.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poezia este ca o
tapiserie medievală a simţurilor
totul tace
totul zvâcneşte în pupila cititorului
privitor cu ochiul inorogului cuvânt

din când în când
ţesătura se destramă şi
din locul acela începe să curgă
metafora fiinţei poetului
o parte se amestecă în pupila cititorului
cu însăşi metafora fiinţei lui
cealaltă rămâne intactă pentru alt poem
nescrisul poem al unui alt prezent

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talent

În proză şi în versuri poetul nostru scrie.
Cu el nu se măsoară talentul nimănui;
În proza lui revarsă destulă poezie;
Dar şi destulă proză în poezia lui.

epigramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai uşor? Greşala.
Greşala cea mai mare? Renunţarea.
Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.

poezie celebră de Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poetul

Gestionar de vise, rebel al condiţiei umane,
Peregrin solitar pe-orbite necolindate încă,
Are cel mai frumos rost ce poate să emane
Din doru-i nemărginit şi-o ispită adâncă.

Cu-aripi de cuvinte spre crugul sideral,
Înalţă perle de gând în zboruri asumate,
Le transcende-n sacrificiul atemporal,
După o existenţă de tăceri nestemate.

Învinovăţit de iubiri perpetuum mobile,
Numai poetul scrie cu raze de lună
Prefirate-n clepsidra cu metafore nobile
Pe care le nemureşte-nainte s-apună.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulcahy: Bună dimineaţa! Iată-ne din nou aici. Este iarăşi duminică. Sunt sigur că toţi aţi venit aici aşteptându-vă să auziţi o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aş dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat aşa cum mi-aş dori. Vedeţi, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoţionantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte şi, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Aşa că, dacă aveţi răbdarea să mă ascultaţi, aş vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aş vrea să vă povestesc despre doi bărbaţi, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoaşteţi destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau ameninţate, reacţiona de-a dreptul copilăreşte. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieţi. Cred că sunteţi de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Şi când primul dintre ei a observat demnitatea şi altruismul celui de-al doilea şi-a dat seama cât de meschin şi de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuşi, pentru ca El să poată exista în vieţile celor pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta poetică

Cea mai frumoasă lună e în lac,
cel mai frumos luceafar e pe mare,
şi cântă cel mai sincer pitpalac
nu-n pomi, ci-n amintiri şi în uitare.
Cea mai frumoasă lună e în lac.

Cea mai frumoasă floare e pe sâni,
sau în surpate plete de femeie -
şi nu lucesc, pe cer, ca în fântâni,
fantomele de lux din curcubeie.
Cea mai frumoasă floare e pe sâni.

E aurul mai cald în inelar
şi şoldul mai cu linii sub mătasă,
în nunta-i vinul cel mai plin de har
şi-n rouă raza cea mai languroasă.
E aurul mai scump în inelar.

Culori şi mirodenii cercuri fac
în jurul meu. Argila mea tresare
şi cu cămaşa cerului mă-mbrac.
şi iata-mă-s, deodată, cer şi zare.
...............................
Cea mai frumoasă lună e în lac.

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există transformare a unui om şi apoi a lumii sale exterioare fără schimbarea imaginii de sine. Ce crezi tu despre tine, imaginea ta de sine duce la valorile tale care duc la convingerile despre sine şi cum merg lucrurile care apoi duc la emoţii care alimentează comportamentele ce dezvoltă abilităţi şi care în final duc la realizările din lumea exterioară. Dacă tu crezi că tot ceea ce poţi să obţii în această viaţă e un job cât mai bun, vei face CV-uri şi vei căuta să lupţi pentru o poziţie într-o firmă, cu salar şi toate cele. Dacă tu crezi că poţi să fii un antreprenor, vei acţiona în consecinţă. Întreaga ta viaţă este determinată de ce crezi tu despre tine. Am un pont aici. Cel mai sănătos e să crezi despre tine că eşti un CREATOR. Că poţi să creezi şi cu ajutorul imaginaţiei să transformi materia şi lumea ta exterioară. Defapt, nu e nevoie de demonstraţie ci doar să te gândeşti care este originea oricărui lucru material creat de om de pe planetă? În imaginaţia omului a început distracţia. Gândurile, emoţiile, corpul tău, personalitatea ta, abilităţile tale, relaţiile tale, banii tăi, toate sunt opera ta de artă. Cu imagina asta de sine, cea de CREATOR, poţi ajunge departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat roman, America lui Kafka: într-adevăr, de ce şi-a situat tânărul prozator de douăzeci şi nouă de ani acţiunea primului său roman pe un continent unde n-a călcat niciodată? Alegerea arată o intenţie clară: aceea de a nu face realism, mai mult, de a nu face ceva serios. Nici măcar nu s-a străduit să-şi suplinească ignoranţa prin studiu; şi-a format propria idee despre America după lecturi de mâna a doua, după tot soiul de reprezentări populare, şi, într-adevăr, imaginea Americii este (intenţionat) alcătuită în romanul său doar din clişee; în ce priveşte personajele şi trama povestirii, sursa de inspiraţie este (aşa cum aminteşte în jurnal) Dickens, în special David Copperfield (despre primul capitol al Americii, Kafka spune că e o pură imitaţie a lui Dickens): el preia motive concrete, se inspiră din personajele lui, şi mai ales din atmosfera în care se scaldă toate romanele sale... America lui Kafka este o literatură inspirată de literatură, ba este chiar, în genul respectiv, o operă clasică, dacă nu chiar fondatoare.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri ascunse, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile ţin de domeniul unei sensibilităţi metafizice, ce coboară în adânc şi vine în adânc, ele n-au confinii cu înţelegerea filozofică discursivă... În poezia mea sunt frecvente şi motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetică. Motivele nu sunt tratate "dogmatic". Le folosesc în sens totdeauna creator, liber; le modific şi le amplific după necesităţi. Născocesc motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de-o gândire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire, nicio poezie.

Lucian Blaga în Opera poetică, Luntrea lui Caron (2010)
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) revistele pe care le agreasem erau Curentul Literar şi Universul Literar. Atunci am început să fac şi primele traduceri, în mod curios, din poezia franceză eu am ajuns mai întâi la cei mai dificili poeţi: la Valéry şi la Mallarmé şi după aceea la ceilalţi. La literatura germană şi la poezia germană am ajuns de abia mai târziu, la Sibiu, în cadrul Cerului Literar ca să zic aşa.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!