Împăratul îngheţatei

Chemaţi-l pe cel care rulează marile trabucuri,
Pe omul musculos, şi-i cereţi-i să bată
În cupele din bucătărie iaurtul cel lasciv.
Lăsaţi damele să piardă vremea-n rochiile lor de zi cu zi.
Ele sunt obişnuite cu uzura; şi lăsaţi băieţii
S-aducă flori învelite-n ziare de luna trecută.
Lăsaţi ceea ce este să pună capăt aparenţelor.
Împăratul îngheţatei este unicul împărat al tuturor.

Deschideţi scrinul din lemn de pin,
Căruia-i lipsesc trei butoane de sticlă, luaţi
Cearşaful pe care-a brodat cândva nişte porumbei
Şi-ntindeţi-l peste ea, acoperindu-i chipul.
Dacă picioarele ei ţepene ies în evidenţă, ele fac asta
Pentru a arăta cât e de rece şi de tăcută.
Lăsaţi lampa s-o lumineze în acel decor.
Împăratul îngheţatei este unicul împărat al tuturor.

***Împăratul îngheţatei este, probabil, cel mai cunoscut şi mai ambiguu poem al poetului american Wallace Stevens. Conform celor mai autorizate opinii, naratorul necunoscut pare a pleda în favoarea recunoaşterii şi aceptării realităţii, inclusiv a morţii ca finalitate, refuzând magia aparenţelor înşelătoare. Viata trebuie trăită din plin, savurând toate plăcerile oferite de aceasta – cum ar fi o îngheţată sau o ţigară bună – pentru că moartea este oricum inevitabilă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea şi se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Şi de unde să nu fie aşa?! Ca să se încredinţeze, îşi chemă fetele, le întrebă, poruncindu-le să-i spuie drept. Ele mărturisiră. Se feriră însă d-a spune care din ele fusese îndemnătoarea. Cum auzi împăratul una ca aceasta se tânguia în sine cu amar, şi cât p-aci era să-l biruie mâhnirea. Îşi ţinu însă firea şi căuta a-şi mângâia fata care vedea că se pierde. Ce s-a făcut, s-a făcut; văzu el că o mie de vorbe un ban nu face. Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfăţişe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit şi-i ceru de soţie pe fata cea mai mare. Împăratul i-o dete cu mulţumire. Făcură nuntă înfricoşată şi peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puţin, aşa făcu şi cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de împărat de la apus.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tendinţa femeii este de a se ascunde ea cu secretele ei, dintr-o păpuşă în alta..., râvnind bolnave la altă şi altă dimensiune, uitând cât de minunate sunt ele în ele însele, cu secrete, ani, experienţe, cu tot bagajul care ar trebui să fie mai frumoas cu fiecare vârstă. Cu anii, unele dintre ele strică nobleţea aceea aproape porţelanată a ridurilor fireşti... cu fond de ten în exces, care se va strânge în colţul ochilor lăsaţi, uită că în spatele fiecărui rid se ascunde o poveste, care dacă ar fi frumos istorisită ar smulge lacrimi, ar sfâşia suflete..., uită că nu mai este timpul colindării în fuste scurte pe marile bulevarde, ci e ceasul poveştilor minunate cu iz de lapte matern, supt de o guriţă hulpavă, poveştilor în care credem până la adânci bătrâneţi, care bătrâneţi ar trebui să ne prindă bucuroşi pentru unicul şi cel mai important dintre argumente... că existăm!

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi copilul...

Lăsaţi copilul să doarmă!
Lăsaţi copilul să doarmă liniştit!
Nu-i tulburaţi somnul!
Lăsaţi-l să fie fericit,
visându-L pe Domnul.
Priviţi-l cum zâmbeşte
în somnu-i dulce, legănat.
E fericit că-l ocroteşte,
al lumii, Mare Împărat.

poezie de Dumitru Delcă (19 septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi poeţii

Lăsaţi poeţii-n lumea lor
De soare şi iubire plină,
Lăsaţi-i să ne dea lumină
Şi să ne vindece de dor.

Lăsaţi poeţii să viseze,
Nu-i mai opriţi din al lor zbor,
Că şi-aşa, prea devreme mor,
Viaţa n-o să mai rimeze!

Deşi, ei nu cer ajutor,
Când cad, ades, pradă minciunii,
Pe ei îi dor rănile lumii,
Lăsaţi poeţii-n lumea lor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoaţă soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă şi încă jumătate din împărăţia lui, iară cine va umbla şi nu va izbândi nimic, acela să ştie că i se va tăia capul. Mulţi voinici se potricăliseră semeţindu-se cu uşurinţă că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; şi când la treabă, hâţ în sus, hâţ în jos, da din colţ în colţ şi nu ştia de unde s-o înceapă şi unde s-o sfârşească, vezi că nu toate muştele fac miere. Împăratul însă se ţinu de cuvânt.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţia nu are vârf, tovarăşi

ar fi bine să lăsaţi bălăngăneala asta imposibilă
de-a lungul şi de-a latul istoriei
ce dracu nu aţi mai jucat lapte gros niciodată
săriţi cât mai aproape de veriga slabă
puneţi presiune pe poeţi
nu-i mai lăsaţi să umble singuri ziua
daţi-le câte o muză sub acoperire
să le ştie sărutul
să le măsoare visele dimineaţa
altfel să nu vă miraţi că vor ieşi din transă
şi vor mai face o revoluţie

democraţia nu e niciodată scuzabilă
cum să vă fac să nu vă mai cereţi inutil scuze
loviţi cu realitatea crudă în fiecare vis
impozitaţi infinit tăcerile poeţilor
ele nu fac altceva decât să caute un dictator
acel gen de tiran al bunului simţ
al frumosului
al iubirii

într-un fel tovarăşi
poeţii ăştia îl vor crede pe un viitor messia
tot aşa cum l-au ridicat la cer pe isus
îi vor trage cuiele din răstignirea oficială
i se vor închina în şoaptă
ca unei flori albe
apoi vor scrie scripturi peste scripturi
aşa că nu-i mai lăsaţi să umble ziua pe stradă
nu mai asfaltaţi pieţele
că de acolo se adresează maşinilor din trafic
cheamă taximetrele la măsurat
propun autobuzele la votul universal
şi nestingheriţi de gloanţe
vor muri fericiţi
pentru libertate
libertatea aceea pe care ar fi bine
să nu o mai lăsaţi alături de ei pe stradă

alo tovarăşi
să nu vă pună dracu să-i lăsaţi să cânte
că ăştia nu ştiu decât deşteaptă-te române

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi un mesaj

Un poem e o căsuţă vocală:
poetul nu mai locuieşe-acolo şi, probabil,
nu se va mai întoarce. Lăsaţi un mesaj
după ce auziţi împuşcătura.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii de bani gata

Voi la muncă, mai puţin.
La distracţie, din plin.
Aveţi bani ori nu aveţi,
Voi sunteţi băieţi deştepţi.
Vreţi părinţii să trăiască,
Doar pentru voi să muncească.
De la ei voi luaţi bani
Şi-i lăsaţi lefteri, sărmani.
Dar, dacă moare mama şi tata,
Ce fac "băieţii de bani gata"?

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi luminile oraşului. Nu sunt minunate? Totuşi, unele din aceste lumini pot ascunde crime sordide. Nu vă lăsaţi seduşi de aparenţe. Adeseori, strălucirea lor este superficială, în spatele aparenţelor, urmăriţi să găsiţi Adevărul Etern.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert. Când, tocmai, la vreme de bătrâneţe, iată că se îndură norocul şi cu dânsul şi dobândi un drag de copilaş, de să-l vezi şi să nu-l mai uiţi. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit şi Apus, Miazăzi şi Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile şi trei nopţi ţinură petrecerile şi se chefuiră şi se bucurară, de o ţinură minte cât trăiră. Băiatul de ce creştea, d-aia se făcea mai isteţ şi mai iscusit. Nu mai trecu mult şi iată că împăratul ajunse la marginea groapei.

Petre Ispirescu în Aleodor împărat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putu de bucurie, când văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. Zâna se purtă cu mare bunăcuviinţă, şi vorbi astfel încât robi toate inimile. Oaspeţii nu-şi mai luau ochii de la dânsa şi urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele ei, că mult erau cu lipici. Fiii cei mari ai împăratului povăţuiră pe logodnicele lor ca să facă şi ele tot ce va vedea pe zâna că face, şi la cununie şi la masă. Împăratul îşi împlini pofta inimei lui. El dorise, vezi, să-şi cunune toţi copiii într-o zi, şi aşa şi făcu. Era vesel împăratul pentru aceasta, cât un lucru mare.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cât ai bate din palme, se iviră slujnicele de o gătiră cu cele mai minunate straie din câte s-au pomenit vreodată. Veni apoi şi tatăl fetei, împăratul cel bătrân, veniră şi curtenii şi-i urară cu toţii să aibă parte de noroc la nunta ei cu împăratul Cioc-de-Sturz. Şi de-abia acum pot să zic că se puseră pe chef... Rău îmi pare, zău, că n-am nimerit şi noi pe acolo, că trebuie să se fi petrecut la nunta asta de pomină, cum nu s-a mai petrecut nicăieri pe lume!

finalul de la Împăratul Cioc de Sturz de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui funcţionar public

Când i-am promis un mic plocon
Nici nu a vrut să mă asculte
Şi supărat mi-a zis: "Pardon?!
Lăsaţi, lăsaţi... lăsaţi mai multe!"

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se apucă de croi din nou, şi în şase săptămâni abia putu face ceva care să mai semene a grădină, iar argatului îi făgădui o sântă de bătaie, sor' cu moartea, de s-o mai întâmpla una ca asta, şi să fie şi gonit. Împăratul se luase de gânduri văzând pe fiică-sa tot tristă. Ea acum nu mai voia să iasă afară nici din casă. Hotărî dară să o mărite şi începu a-i spune de cutare şi cutare fiu de împărat. Ea nu voia să audă de nici unul. Iar daca văzu aşa împăratul, adună iară sfatul şi boierii şi îi întrebă ce să facă? Unul din boieri îi zise să facă un foişor cu poarta pe dedesubt, pe unde să treacă toţi fiii de împărat şi de boieri, şi pe care-l va alege fata, să-l lovească cu un măr de aur ce-l va ţine în mână, după acela s-o dea împăratul. Aşa se şi făcu. Se dete sfară în ţară că este hotărârea împăratului să se adune mic şi mare şi să treacă pe sub poartă. Toţi trecură, dară nu lovi nici pe unul.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii lui Ţugulea adunase pe toţi megiaşii, zicând că a intrat ursul în sat. Când veniră şi văzură pe Ţugulea, rămaseră ca bătuţi de Dumnezeu. Calul lui Ţugulea sări şi-i omorî pe amândoi cu picioarele, apoi veni lângă stăpânul lui cel adevărat, lăcrimă şi îi linse mâinile. Când auziră megiaşii faptele cele proclete ale fraţilor lui, ziseră că urgia lui Dumnezeu a căzut peste dânşii, omorându-i calul. Tocmai istorisea părinţilor lui tot ce păţise în pribegia lui Ţugulea, când deodată se auzi un zgomot în curte. Ieşiră să vază ce este. Ce gândiţi că mi-au văzut? O ceată de ostaşi. Căpetenia ostaşilor descălecă, se apropie şi-i dădu nişte cărţi împărăteşti. Împăratul stririlor murise. Această carte ce-i aduse era adiata împăratului. Căci bolnav fiind pe patul morţii, l-a fost întrebat sfetnicii şi gloatele pe cine lasă împărat, pentru că n-avea alţi copii. Împăratul le-a fost răspuns că mai vrednic nu cunoaşte pe nimeni decât pe Ţugulea. Atunci s-a scris adiata, s-a iscălit de împărat şi de toată obştea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldat, se poartă un război...

Soldat, se poartă un război între minte
Şi cer, între gândire şi zi, şi noapte.
De aceea poetul stă întotdeauna-n soare,

Coase-n odaia lui petice hainelor lunii
Pe ritmuri virgiliene, sus-jos,
Sus-jos. E un război care n-are sfârşit.

Şi, totuşi, depinde de războiul tău. Cei doi sunt unul.
Ei sunt un plural, dreptul şi stângul, o pereche,
Două paralele care se întâlnesc doar

La întâlnirea propriilor umbre sau în întâlnirea
Dintr-o carte, într-o baracă, o scrisoare de la Malay.
Dar războiul tău ia sfârşit. Iar tu te întorci,

Cu şase fleici şi douăsprezece soiuri de vin sau fără,
Pentru a păşi în altă cameră... Monsieur şi camarade,
Soldatul este sărac fără versurile poetului,

Adnotările lui mărunte, sunetele se lipesc
Mlădiindu-se-n sânge, inevitabil.
Război pentru război, fiecare cu vitejiile lui.

Cât de simplu eroul fictiv devine real;
Cât de bucuros moare soldatul însoţit de nişte cuvinte potrivite,
Dacă trebuie – sau trăieşte din pâinea cuvântului credincios.

*Extras din celebrul poem al lui Wallace Stevens, "Note despre o ficţiune supremă", partea finală.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul dintre ipocriţi

Sunt cel mai mic dintre cei mari
Ori cel mai beat dintre cei treji,
Cel mai fricos dintre viteji
Sau mai creştin între barbari.

Cel mai civil dintre civili
Şi cel mai seamăn dintre semeni,
Cel mai fălos dintre umili
Ori cel mai vitreg dintre gemeni.

Cel mai disciplinat rebel
Şi cel mai dificil discipol,
Sunt cel mai demodat model
Şi sunt cel mai frumos ridicol.

Cel mai trufaş dintre smeriţi
Cel mai fidel dintre adulteri,
Firescul dintre ipocriţi
Şi cel mai demon dintre îngeri.

Sunt cel ce sunt cum mă vedeţi
Succint pierdut în amănunt,
Luaţi-mi totul dacă vreţi
Ori mă lăsaţi aşa cum sunt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putea de bucurie că-i sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. Îi plăceau prea mult răspunsurile ce primea la întrebările lui, se vedea cât de colo că vorbea cu înţelepciune şi supunere. Văzând împăratul un tânăr aşa de cu minte, prinse dragoste de el şi-l luă pe lângă dânsul. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toţi ceilalţi fii de împăraţi, fiindcă cei mai mulţi erau năzuroşi, tembeli şi deşucheaţi; iară ei prinseseră pizmă pe dânsa pentru aceasta; şi, pentru că văzuse că împăratul o lua în nume de bine, îi purtau sâmbetele. Într-una din zile ea îşi găti bucate singură şi şedea la masă, când doi din ceilalţi fii de împăraţi veniră să o vază. Şezură deci cu toţi şi mâncară. Atât de mult plăcură acestor fii de împăraţi bucatele, încât îşi lingeau şi degetele când mâncau. O lăudară pentru meşteşugul de a face bucatele şi ziseră că de când sunt ei, nu mai mâncaseră aşa bucate bune. Cum se întâlniră aceştia cu ceilalţi fii de împăraţi, le spuseră că au fost la masă la fiul de împărat venit de curând, că au mâncat cum nici împăratul nu mănâncă şi că bucatele au fost gătite de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!