Dar oamenii noştri de stat!... Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud, căci totdeauna au luat cărbunele cu mâna sărmanului ţăran, care, la urma urmelor, tot el a plătit gloaba. Vorba ceea: "Capra b... şi oaia trage ruşine". De-ar şti boii din cireadă ce mână bicisnică îi duce la tăietoare! - Dar nu ştie sărmanul dobitoc şi de aceea tace şi rabdă! Duce în spate toate sarcinele şi hrăneşte pe netrebnicii cari îşi râd de dânsul! Păstori nu-s, şi cânii lipsesc. Ş-apoi ştii că într-un sat fără câni se primblă mişeii fără băţ!...

Ion Creangă în Scrisori
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche: "Pereţii au urechi şi ferestrele ochi". Un duşman de lup - ş-apoi ştiţi care? - chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la peretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânşii.

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om! Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea...

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Taliarh

Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes,
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărâţe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! -
Prietene, dă-mi mâna şi taci; aşa; dă-mi mâna.
Priveşte curtea, porcii, şi, râcâind ţărâna,
cocoşii albi. Priveşte: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca şi-n trecut, exist,
şi beau din vinul ăsta, şi beau din cupa asta.
Vechilul tot nu ştie ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu ştie decât să mulgă vaci —
şi via să-şi înnoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ţine vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
şi n-om vedea prin geamuri, tineri şi zgomotoşi,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,
şi vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne,
poate s-or duce boii cu ochi de râu în ştiri,
să tragă cu urechea la noile-ncolţiri.
Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai şti de toate;
poate-am să uit nevasta şi vinul acru; poate...
Ei, poate la ospeţe nu vei mai fi monarh. –

E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te duce de la noi

Gadareni suntem Isuse
plini de patimi şi nevoi
suntem inimi desupuse
Te-am gonit, dar o, Isuse
nu Te duce de la noi!
Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele
nu Te duce de la noi!

Nu Te duce, fără Tine
suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine
toate n-au un preţ cât Tine
nu Te duce de la noi!

N-asculta pe-aceia care
şi-azi Te-alungă iar-napoi;
Arse-n dor de vindecare
plâng atâtea răni amare
nu Te duce de la noi!

Mii de inimi chinuite
vars-al lacrimii şuvoi,
cer cuvintele-Ţi iubite,
nu le părăsi zdrobite
nu Te duce de la noi!

Doamne, oastea Ta umilă
duce greutăţi puhoi.
Le vom duce fără silă
dar ascultă-ne, ai milă
nu Te duce de la noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne duce totdeauna. Trebuie să o acceptăm, fiindcă ea este hrana existenţei noastre. Dacă o refuzăm, vom muri de foame văzând ramurile pomului vieţii încărcate de roade, fără a cuteza să întindem mâna şi să culegem fructele.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de Maryhanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd mereu...

Mamă, ştii că de ceva timp râd mereu?
Râd de tot şi de toate,
Râd de oameni, de întâmplări,
Râd de lucruri şi de situaţii,
Mulţi îmi spun că râd prea mult,
Că uneori râd fără motiv.
Nimeni niciodată nu şi-a dat seama
câtă tristeţe plânge în râsul meu.
Ştii de ce râd mamă?
Pentru că numai aşa
Pot stăpâni plânsul care mă macină.

poezie de Natalia Popusoi (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile...

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cânt

Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin
Pe-a lor spinare ţara ţin,
Cari în robie şi necaz
Voinici, puternici au rămas!

Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Al ţării lor mănos pământ.

Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Vărsând pâraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Eu cu mândrie-i cânt!...

Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Fără cărare, fără drum,
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;

Pe-acei ce tare, neclintiţi,
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
În urma plugului mergând;

Cari focul vieţii nu l-au stins
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Tot alte zile-au prevăzut,
Pe-aceştia eu îi cânt!...

Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
A ţării veşnică durere;

Eu cânt, căci văd necazul frânt,
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Înviorarea ţării lor...

Şi glasul vieţii ascultând,
Venirea zorilor eu cânt!...

poezie celebră de Alexei Mateevici din Basarabia (1907)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu este un poet care se mira de orice. El se mira şi de faptul că oamenii aud şi au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fără urechi? Mă rog, da se zice că aşa este în poezie, să te miri de toate şi să le pui pe toate unele subt altele, în rânduri scurte, ca să se vadă că sunt versuri.

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Aşa era pe vremea aceea.

Ion Creangă în Povestea unui om leneş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftând:

– Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!

Ion Creangă în Punguţa cu 2 bani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e din altă lume şi se iveşte din senin, fără ca să ştii de ce, se dă pe faţă, fără ca să ştii cum, şi te duce fără ca să ştii unde.

Ioan Slavici în Mara
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Caldul soare-al verii ţese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări şi flori.

N'are bucurie nici de vânt şi ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieţii lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat!

poezie de Carmen Sylva din Balade şi romanţe
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ne duce pe noi în ispită

femeia tace şi toarce sângele cald
din care ţese cămaşă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceaţa de cireşe amare
femeia tace şi-şi acoperă trupul cu ierburi sălbatice
să-i fie pielea lină sub talpa stăpână
în sânul copt musteşte însă dulce păcatul
femeia tace şi macină osul de şarpe
să pună otravă pe rană
când mâna lui aspră coboară din cerul barbar
un tunet străpunge tăcerea
o nălucă din umbră se-arată
ea-şi face iute o cruce
priveşte în spate cu teamă
lumina e stinsă
uşa deschisă
luna încinsă
nimeni la poartă
doar ploaia
în noaptea cu o mie de ochi sclipind straniu
ghemuită pe prag îşi aşteaptă sortitul
femeia cântă sângele tace
fusul tot mai înalt

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stan era om tăcut în felul său, dar şi când da câte-o vorbă dintr-însul vorba era vorbă, la locul ei, şi nu-l putea răpune te miri cine. Mulţi trăgeau nădejdea să-l ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său şi nu se da cu una, cu două. Şi aşa, de la o vreme, şi prietenii şi babele, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului şi l-au lăsat pe seama lui, să facă de-acum înainte ce-a şti el cu dânsul, că ei şi-au luat toată nădejdea.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd acum cât de multă dreptate am avut, cu planurile mele, tot timpul acesta, şi înţeleg cum a urma sfaturile altora duce doar la prostii ireparabile. Dar refuz să dau vina pe alţii: eu sunt singurul responsabil de deciziile pe care le-am luat.

Josef Mengele în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!