Agonia

Sunt filozofi ce munţii-au măsurat
Şi-au sondat mări şi regi şi-mpărăţii,
Au mers şi-n cer, fântâni au căutat,
Dar două lucruri vaste ar mai fi
Acum neapărat de cercetat;
Dar câţi o fac? – Iubire şi Păcat.

Să meargă cel ce-i păcătos, oftând,
Pe Muntele Măslinilor îndat'
Să vadă-un om căznit, în păr având
Şi pe tot trupul sânge închegat.
Păcatu-i acel viciu zdrobitor,
Care prin vene-i iute curgător.

Iar cei ce de Iubire n-au habar,
Să-i guste mustul ce pe cruce-a curs
De-o lance scos; şi-apoi să spună clar
Dacă aşa un gust i-a mai sedus.
Iubirea e în sucul cel divin,
La Domnu-i sânge; pentru mine-i vin.

poezie de George Herbert, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e deşertăciune (după Ecclesiastul)

Am adunat înţelepciune,
Dar totul e deşertăciune:
Am înţeles, într-un cuvânt,
Că totu-i vânare de vânt,
Că cel ce-şi înmulţeşte şti'nţa,
El îşi sporeşte suferinţa,
Că unde-i multă-nţelepciune,
E multă, multă-amărăciune.

Azi păcătoşii sunt cinstiţi,
Iar cei cinstiţi sunt prigoniţi,
Cei idioţi sunt lăudaţi,
Iar înţelepţii sunt uitaţi;
Sunt drepţi ce sunt trataţi, cum ştiţi,
De parc-ar fi nelegiuiţi
Şi păcătoşi ce-s răsplătiţi
Ca şi cei drepţi, ca cei cinstiţi;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

Şi gândul trist iarăşi mă poartă,
Că toţi au, vai, aceeaşi soartă:
Cel drept ca şi cel păcătos,
Cel bun ca şi cel rău, hidos,
Acel ce-i numai bunătate
Şi cel ce-i plin de răutate,
Şi darnici şi-acaparatori,
Şi generoşi şi profitori,
Cinstitul ca şi viciatul,
Onestul ca şi depravatul,
Şi oameni drepţi şi bârfitori,
Şi credincioşi şi-abjuratori,
Cel ce-şi cinsteşte jurământul
Şi cel ce-ncalcă legământul,
Cei ce-s de pace făcători
Şi cei ce sunt distrugători,
Acel ce este iertător
Şi cel ce e ne-ndurător,
Cei puri şi cei ucigători,
Cu-o moarte sunt cu toţi datori;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

Şi iarăşi am văzut sub soare
Lucrúri ce-s înfricoşătoare:
Că faima nu-i pentru-nvăţaţi,
Că impostorii sunt stimaţi,
Succesul nu-i pentru cei buni,
Ci e mereu pentru nebuni,
Izbânda nu-i în alergare
A celui iute de picioare,
Triumful nu-i pentru viteaz,
Ci pentru cel fără obraz,
Că pâine nu-i pentru-nţelepţi,
Da-i din belşug pentru inepţi,
Că-n funcţii mari sunt cocoţaţi
Neisprăviţii răsfăţaţi,
Iar pricepuţii de folos,
Ţinuţi sunt astăzi cât mai jos;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

poezie de George Budoi (10 martie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai cel

Sunt cel mai cel dintre olteni,
Şi cel mai dintre podgoreni,
Şi şapte soiuri fac de vin,
Cu gust neîntrecut, divin,
Sunt vinuri cum nu s-au văzut,
Cum nici chiar Zeus n-a băut.

poezie de George Budoi din Vinul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaccin vital

De când te iubesc... şi nu-mi mai trece!
La farmacie n-or avea ceva?
Doar n-o să mor dintr-o simplă iubire!
Ăştia se laudă cu ştiinţa lor,
Dar n-au fost în stare să descopere
Cel mai important vaccin: împotriva iubirii!
Uite, eu sunt acum maxim infestată;
Sunt dispusă să donez sânge, probe ADN, tot ce e necesar,
Ca, cel puţin, împotriva iubirii neîmpărtăşite,
Să fim protejaţi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge... şi sug;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la uşa îngheţată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de mânie şi anume: una care este foarte iute şi se manifestă puternic în exterior, dar totuşi are un efect redus şi poate fi uşor potolită;cealaltă, care nu apare atât de clar la început, dar care roade mai mult inima şi are efecte mai primejdioase. Cei înzestraţi cu multă blândeţe şi multă iubire sunt cei mai predispuşi la primul soi de mânie. Căci ea nu provine dintr-o ură adâncă, şi dintr-o repulsie subită, pentru că având multă afecţiune, ei se interesează de cei pe care-i iubesc ca de propria persoană. Astfel că ceea ce pentru un altul nu ar fi decât un motiv de indignare, pentru ei este un motiv de mânie. Dar această tulburare nu este de durată, deoarece forţa surprizei nu se menţine şi, îndată ce îşi dau seama că motivul supărării lor nu ar fi trebuit să-i tulbure atât de mult, ei se căiesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ajung să se simtă vinovaţi că se odihnesc. Că se opresc la şapte seara din lucru şi n-au apucat să termine ce şi-au propus peste zi. Dar de ce n-au terminat? Pentru că şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut ei să facă. De ce şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut să facă? Pentru că societatea le dă senza­ţia că ceilalţi oameni fac mai multe lucruri decât ei. De ce toţi au sentimentul că ceilalţi fac mai multe lucruri decât ei? Pentru că au 5.000 de prieteni pe Facebook, iar pe wall-ul lor apare că fiecare dintre ei are succes. Dar fiecare are succes o dată pe an. Numai că, fiind 5.000, el vede în fiecare zi că unul are succes. Şi e frustrat că n-are şi el succes în fieca­re zi. Uitând să se gândească la ceilalţi 4.998 ca el, care nu au succes. Unde ajungem aşa?

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa credinţei

La umbra crucii lui Cristos,
Să ne aplecăm, să-nmugurim,
Credinţa întru ce-i frumos,
Părinţi şi fraţi, s-o împărţim.
Iubirea a rodit în voi –
Un râu de miere curgător,
Fiţi pentru oamenii-n nevoi
Refugiul binefăcător.

La umbra crucii lui Cristos
Să plângem lacrimă amară,
Căci fiecare păcătos
Iubirea-n vorbe o măsoară.
De fapte omul e sărac
Şi-n suflet secetă se-ascunde...
Fi bun şi drept, omule drag!
Tu lasă-ţi inima să cânte!

Să ne aplecăm, să-nmugurim,
S-aprindem flamura iubirii,
Prin Domnul fericiţi să fim,
Să cânte-n coruri heruvimii.
Trudiţi! Veşminte îngereşti
La tâmpla cerului să curgă,
Doamne, minune Tu ne eşti!
Ascultă dar a noastră rugă!

Credinţa întru ce-i frumos,
Stânca iubirii s-o-ntărească,
Crotalii n-ajungă la noi,
Veninul să se risipească.
Păcatul mărului, de-acum,
Să-şi risipească-ntinăciunea!
Tu, omule, să fii mai bun,
Să-mpodobeşti cu stele lumea.

Părinţi şi fraţi, s-o împărţim
Pâinea albastră de lumină
Şi în iubire să trăim,
Pace eternă, vis şi tihnă.
Ni-i viaţa doar un canion.
Vârtejuri trec... de cruci şi fapte...
Tu urcă spre al lumii Domn,
Nu te lăsa răpus de moarte!

Iubirea a rodit în voi...
Precum un sâmbure divin
V-aţi înălţat. Căzut-au ploi...
Voi aţi răzbit prin plâns şi chin.
v-au ars imagini mincinoase
cu veninoasă strălucire.
Dar drumuri mult mai fastuoase
Aveţi... Credinţă şi iubire.

Un râu de miere curgător,
Mireasă de lumini şi pace
Să fie pentru-acest popor!
Oamenii între ei se-mpace.
În lunga lor cutreierare,
Să-şi scuture polen de dor
Toţi îngerii! Plutind spre soare,
Suntem sau devenim atom.

Fiţi pentru oameni în nevoi,
Far, templu şi lumină sfântă,
Fiţi pentru ei, ce pentru voi,
E cel ce-n timpuri vă cuvântă!
Zidiţi prin voi pe cei ce sunt,
Spre-a nu cădea pradă furtunii,
Trăiţi în pace pe pământ,
Aşa cum şi-au dorit străbunii!

Refugiul binefăcător,
Fiţi celor ce sunt oropsiţi!
Daţi-le marele-ajutor!
Nu-i depărtaţi şi nu-i huliţi!
Păstorul bun, ne-a învăţat:
Pentru o oaie rătăcită
Să mulţumim ne-ntârziat...
Inima fie fericită!

Refugiul binefăcător
Fiţi pentru oamenii-n nevoi!
Un râu de miere curgător!
Iubirea a rodit în voi...
Părinţi şi fraţi s-o împărţim,
Credinţa întru ce-i frumos.
Să ne-aplecăm, să-nmugurim,
La umbra crucii lui Cristos!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte cu o zi să mor

Are multă muncă de făcut acest cap al meu, plin de probleme foarte!
Scriu în pat acum, pe o foaie format A-4, suport având o carte.
Ceea ce mă uimeşte e că voi mâzgăli-n acest fel şi-n viitor –
Şi că-mi voi scrie, poate, ultimele versuri înainte cu o zi să mor.

Multe lucruri bune vin şi se tot duc, iar eu care pierd timpul făcând rime,
Bând şi iubind (cel mai ades), mi-am risipit anii cu multă uşurime.
Atâtea-s de făcut pe lumea asta încât sunt sigur că nu-mi va fi uşor,
Că eu voi fi cel care va regreta cel mai mult, înainte cu o zi să mor.

Dar, ridică-mi capul, iubito,-s obosit, şi lasă-mă să-mi mai gust vinul,
Şi apropie-ţi obrazul de obrazul meu ridat, acum când a sosit declinul.
Vreau să-ţi spun te iubesc şi că-n iubirea ta mai pot încă să mă înfăşor,
Doar foarte, foarte puţin timp, ştii tu, înainte cu o zi să mor.

poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alţii fac, dar nu spun.
Mulţi vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alţii vin prea puţin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulţi trecători
Şi destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalţi ploaie îţi dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să ştii ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci să le-arăţi
Că la mijloc poţi fi.
Îi iubeşti chiar pe toţi
Şi-n iubire vei fi.

poezie de Adi Conţu (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

30 Iulie 1830 (Paris)

Un rege bun puteai să fii.
N-ai vrut. Şi ţi-a plăcut să crezi
Că poţi poporu-n jug să-l ţii.
Nu-i cunoşteai tu pe francezi!
Există judecată chiar
Şi pentru ţari pe-acest pământ;
Şi-n timp ce alergai fugar
Coroana ţi-a căzut, s-a frânt.

Cumplită luptă s-a încins!
Sub steagul libertăţii, duhul
Revoltei în popor s-a-ntins
Şi-un singur glas umplu văzduhul.

Mult sânge la Paris a curs!
O, cum plăti-vei tu, tirane,
Curatul sânge care-a curs
Şi-aceste jertfe mari, umane?

Când goarna-n cer va răsuna,
Când din deschisele morminte
Ţărâna se va încarna
În tot ce-a fost mai înainte,
Atunci când judele cel mare
Va cântări ce-i bun şi rău,
Nu te vei îngrozi tu oare?
Nu şovăi-va braţul tău?

Neghiob! În ziua cea de-apoi,
Tu, cel urât de-o-ntreagă ţară,
Ce-ai să răspunzi? Hulit strigoi,
Chiar şi-n infern vei fi de-ocară!
Te vei întoarce-n acel ceas
Către poporu-nsângerat;
Dar toţi striga-vor într-un glas:
E vinovat! E vinovat!

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care lucru pe lume este cel mai lung şi cel mai scurt, cel mai iute şi cel mai încet, cel ce se poate împărţi mai mult şi cel mai întins, fără care nimic nu se poate face, care înghite tot ce-i mic şi dă viaţă la tot ce-i mare?

Voltaire în Naivul, Capitolul XXI (Ghicitorile)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul de gând troncăne despre iubirea necondiţionată, dar oare dacă e atât de "smerit" şi de interesat de iubire, de ce nu a înfiat câţiva copii să-i crească în numele iubirii necondiţionate dar îi vrea pe ai ei, ai minţii, "sânge din sângele meu"? Habar nu avem cât de egoişti suntem în numele iubirii "necondiţionate"!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Şi cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Şi-a suflat în nări suflare
Şi omul a devenit
O fiinţă pe cărare
Cu um mers neobişnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Şi amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina şi Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om ţelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Fiinţă
Din Tatăl ce s-a născut
Şi-n toate e biruinţă
Tatălui fiind plăcut

Şi omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mişcă pe pământ
Şi ce e în lung şi-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită şi-ncercare
Şi păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viaţă să-i doneze

Fiinţa aceasta ce-i din lut
Din lumină şi iubire
Sub povoară a căzut
Morţii dată— la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat şi în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuşi Creatorul
Să-şi salveze în sfârşit
Omul— ce-i fură fiorul

Şi-i fură chiar şi iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o fiinţă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăşi viaţa
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci faţa

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Şi fiinţa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Şi rănit şi plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu fineţe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu aşa tandreţe

Şi cu atâta gingăşie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur ştie
Şi le-a uns şi le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Şi e Fiul Celui Sfânt

Fericiţi au fost acei
Ce au fost de El atinşi
Ca oiţe şi ca miei
Şi-n Sine au fost ascunşi

Domnul este Dumnezeu
Şi e Viaţa viitoare
Viaţă la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credinţă ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm şi-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovaţi şi plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovaţi
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălaţi

El e preţul mântuirii
Preţul care e de ajuns
Ca viaţa omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viaţă nouă să primească
Ca în cerul glorios
Şi în Rai el să păşască

Căci Isus ne e menirea
Viaţa noastră şi destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viaţa şi stăpânul

N-avem altă fericire
Şi n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfăţişarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrăţişarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaş
În lumina ce străluce
Pentru orişice vrăşmaş

Lumea nu l-a cunoscut
Deşi El i-a dat fiinţă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei fiinţă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deşi printre ei veni
Domnul Vieţii cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Şi oferta şi salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce îşi sfârşi
Viaţa fără de păcat
Şi prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Şi a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieşire

A plătit Isus tot preţul
Omul liber e acum
De taie din el dispreţul
Şi în viaţă-şi taie drum

Prin credinţa în Hristos
El fiindu-i singur ţel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Şi Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeţi dar în Mielul Sfânt
Şi în jertfa din Calvar
Ca răpţi de pe pămât
Să fiţi toţi prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viaţa şi lumina
Numai El e îndurarea
Uşa Vieţii-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Preţul care ni s-a dat
Să intrăm în veşnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viaţa nouă pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viaţa s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credinţă nu prin fapte
Şi iubirea de Cel Sfânt
Noi salvaţi suntem de moarte
Deşi nu azi de mormânt

Glorie şi Lui Hristos
Şi onoare-n veşnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viaţa-n veşnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om raţionând

Căutat-au realul pur
În a altora crezare,
Voia de abstractizare
Mânaţi de eul cel mai dur.

Unii, în zăcutul lor
Gândit-au chiar fireşte
C-adevărul ce-i izbeşte
Nu-i decât al umbrelor.

Dar cum pot ei nega
Simţul ce-i străpunge,
Iubirea, scrisă-n sânge,
Nimic sacru n-ar vedea?!

Doar privind la sine
Omul, gândit-a miracol,
Mai clar, din veac în secol
Răpus de gândul "Cine?".

Omul viu şi singuratic,
Şi-n tăceri, el raţionează
În Adevăr, si el crează
Realul clar şi matematic.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beizadeaua

Stăteam la coadă de vreun ceas,
Puţin absent, de-un gând distras,
Când trece-n faţă un puştan
Cu ceafa lată, burdihan,

Şi un cercel în nas.

Şi, poate sunt eu demodat,
Căci nu-mi închipui un bărbat
În creştet cu un smoc de păr
Pe capul ras, ce-ntr-adevăr
Apare ţuguiat.

Mă rog, să nu vorbim de gust,
C-aşa e moda şi-i injust
Să-i cauţi altuia defect,
Dar să revin la subiect,
Chiar de simt un dezgust.

Când a-ntins bani pentru bilet
Un tânăr ‘nalt, frumos, atlet,
L-a tras, din faţă, înapoi,
I-a zis că este un gunoi
Şi un analfabet.

-Bă, tu cu mine nu te pui
Că scot cuţitu', te răpui!
Tu ştii cine e tata, bă?
E cel mai tare şi o să
Te cheme-n faţa lui.

-M-ameninţi? Îţi vin eu de hac!
Unde-i, acum, al tău babac?
Căci am vreo două a-ţi cârpi,
Şi preşedinte dac-ar fi,
La mine-i tot un drac!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu îmi spui că nu ai iubire şi că asta te necăjeşte atât de tare încât nu mai poţi face nimic altceva. Iubirea doar se OFERĂ. Nu se cere. Ai atâta iubire cât poţi să găseşti în sufletul tău şi dacă nu găseşti, înseamnă că ai rezervoarele goale sau nici măcar nu ştii că iubirea se ţine în rezervoare. Acum ştii. Iar dacă nu simţi iubirea înseamnă că rezervorul gol trebuie umplut. Dar asta e responsabilitatea TA şi a nimănui altcuiva. Vrei să simţi iubirea? Fă acele lucruri care te fac fericit.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt păcătos

Gustat-am din iubiri amăgitoare,
Plin de păcate sunt şi blestemat,
Le-am ameţit cu un boboc de floare
Şi-n aşternut, frenetic, le-am intrat.

Roşesc acum, când îmi aduc aminte,
Puteri mi-au dat cu ţuică şi cu vin,
Le-am cucerit cu numai trei cuvinte
Mă iartă"Domnul", eu, la El mă-nchin.

Sunt păcătos şi hoţ, furând iubire,
Plăcere-mpart şi fericire-aduc,
Oferte am pot spune, în neştire,
La poarta mea-i vacarm şi balamuc.

Sunt păcătos, tâlhar, pentr-o femeie,
Vinul mi-e frate, dar şi confesor,
Orice iatac deschid fără de cheie
Ştiu să iubesc divin, răscolitor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!