Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogănicii, când intră în căldura din casă, cu degetele cârlig, cu buzele crăpate, cu obrajii arşi de
foc, au lacrimi în gene, de care ei nu ştiu nimic, ci încep să spună cu glas tare, aproape zbierând, cât
de mult au arat azi.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul era iarăşi pur, răcoros şi subţire, aşa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii îşi isprăviră treburile de dimineaţă din gospodării: îşi dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliţă când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, şi nu prea mulţi aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt şi subţire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn şi lătrau ca la
alte alea.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre samurai aveau pieptare de oţel, dar cei mai mulţi purtau chimonouri simple, cum se chemau halatele lor, şi cele două săbii. Toţi aveau părul pieptănat la fel: creştetul capului ras, iar părul de la spate şi din părţi strâns într-o coadă dată cu ulei, adusă spre creştet şi legată cu grijă. Numai samurailor le era îngăduit să se pieptene aşa, şi pentru ei era obligatoriu. Doar samuraii puteau să poarte cele două săbii – sabia cea lungă, de două mâini, pentru luptă, şi cea scurtă, ca un pumnal – şi pentru ei săbiile erau obligatorii.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cândva copiii mării
făceau un pas în faţa
neprihănirii

întâlneau răsăritul
şi se împrieteneau
cu briza necondiţionată

preţuiau buzele crăpate
şi sărutările ce aveau
să le urmeze

veneau de la cutreierarea
pământului
erau încredinţaţi că nimic
nu le-ar tulbura gloria

nimeni nu era ca ei

stăteau pe cenuşă

nu vedeau nimic
de propria lor piele

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În experienţele mele în insulele din Pacificul de Sud, cu ani în urmă, nativii nu purtau haine şi pentru că nu purtau haine, nu au apărut voyeuri pentru că, acei oameni înotau nuzi încă de pe vremea când erau foarte tineri. Aşa că nimeni nu a devenit un voyeur pentru că nu exista o bază pentru asta. Când un bărbat vorbea cu o femeie, de obicei, aceştia le priveau în ochi când vorbeau cu ele. Ei nu aveau reviste pentru femei, nici fetish-uri pentru că nici o parte a corpului nu era accentuată prin acoperire... Aşa că, după cum se poate observa ceea ce rezultă din aceasta, este un tipar comportamental total diferit în ceea ce priveşte sexul. Ei mângâiau toată femeia, ei o atingeau de sus până jos, dar nu aveau zone specifice ale anatomiei feminine pe care să pună accent. Vedeţi voi fetish-urile apar la oamenii care revizuie în mintea lor din nou şi din nou ceea le-ar place să facă sexual, din cauza privării, şi dacă revizuie asta în mintea lor pentru mulţi ani, ei dezvoltă tot felul de idei exotice.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de pandemie

Ce vremuri mai erau atunci,
Demult, de care n-am uitat,
Când hoinăream prin văi şi lunci,
Prin codrul cel înveşmântat,
Ca omul singur, ne-nsurat.

Pământul tot era lucrat
Şi nu vedeai parcele goale,
Purta în spate rod bogat,
Lipsit era de chimicale,
Nici hoţii nu-i dădeau târcoale.

Ca-n Rai era mereu în sat,
Prin şesuri line sau ponoare,
Cu oameni harnici, buni la sfat,
Dar şi la joc în sărbătoare,
Când mai furam o sărutare.

Spre seară, istoviţi de munci,
Veneau din câmp cu care pline,
Mergeau la nunţi, scăldau şi prunci,
De toate-aveau ei în cămine,
Iar eu curtam vreo trei vecine.

Aveau lăicere pe divan
Ţesute la război în casă,
Aveau căciuli de astrahan,
I-aveau şi pe copii la masă,
Azi lipsa lor cumplit i-apasă.

Aveau şi cai, ovine, junci,
Dar şi neveste fără fard,
Cu drag privirea să-ţi arunci
La ei în curte peste gard...
Iar eu de dorul mândrei ard.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile cântau ca pădurile

Mâinile cântau ca pădurile,
Şoldurile nechezau ca stepele,
Ochii purtau corăbii cu pânzele umflate,
Genunchii păşteau: căprioare.

Dar buzele, buzele rămâneau neclintite,
Iar tâmplele roşii zvâcneau
Lângă roşul urechilor ciulite,
Lângă roşul timid al obrajilor.

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma un week-end; întâiul pe care aveau să şi-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija şi mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârşească la timp, chiar dacă magaziile şi spaţiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate şi a unor "lucruşoare" personale aduse de acasă de cei şapte tineri; încă mai aveau de adus şi vreo câteva asemenea "lucruşoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei şi la care să renunţe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunţe la nici unele).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.

citat celebru din romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

la ce bun să mai scriu
încă un poem de dragoste
pe lângă milioanele de poeme de dragoste
care se scriu neîncetat
de când egiptenii au inventat papirusurile

de fapt de dinainte de egipteni
de pe vremea când oamenii locuiau în peşteri
aveau părul lung şi nici prin gând nu le trecea
că tocmai au scris
primul poem de dragoste din lume

atunci când au scrijelit pe peretele grotei
un fel de cerc alungit care semăna vag
cu o inimă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Şi exista respect şi maniere frumoase!

Pe-atunci şi primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase!

Uitaţi-vă şi voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parşivi,
Tânjim după-acea vreme, când îţi vedeai de drum,
Eram mai fericiţi, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum!

rondel de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a amanetat sărutul

iubita mea şi-a amanetat sărutul
are nevoie de bani
ea mereu are nevoie de bani
în mâna ei banul se topeşte instantaneu
ultima dată când am sărutat-o
mirosea a primăvară
şi buzele ei aveau gust de căpşune
mie-mi plac căpşunele
da' ador gustul de cireşe amare
nu-i spun asta
m-ar da la amanet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Tu-ţi dai seama că, în toată istoria vestului, nimeni nu a reuşit să facă schimbul cu colega de apartament. În evul mediu puteai fi închis numai dacă sugerai lucrul ăsta.
Jerry: Nu aveau colegi de apartament pe vremea aia.
George: De unde ştii?
Jerry: Păi, în primul rând, nu aveau apartamente.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul şi nevasta, cu un cumnat şi o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară şi trebuiau să înceapă peste câteva zile
şi la secerişul orzului.
Trei copii — doi băieţi de şapte şi de cinci ani şi o fetiţă de trei — rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume 🍂

Azi...
Am vorbit cu Nemurirea.
Superbă, suplă doamnă,
Spunea atâtea vorbe,
Care parcă... Nu aveau vreun rost
atent, spuse haotic pe dos.

Am vorbit cu ea..
Surprinsă era şi vremea,
În focul toamnei rece
Mă întrebam aievea,
Vorbim aceeaşi limbă?
Acelaşi fior ne trece?
Când ochii reci ni se întâlnesc
În acelaşi timp
În care eu iubesc
Albastru cerului dintr-o iarnă friguroasă
Când trupul ca o umbră
Se simte acasă..

Ce-mi eşti tu? Nemurire?
De ce-mi tot spui că sunt frumoasă?
Eşti tu chiar veşnicie?
De iei cu tine atâta lume,
Şi laşi în urmă
Doar flori,
O umbră,
Un dor
Şi-un nume.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au mers după mine, lătrându-mă, ca să vezi, încă unii care se simţeau reali, simţeau că ăsta era momentul lor, că au un rost, că apără ceva, un bloc străin, o maşină necunoscută, nu conta că poate din blocul ăla iese în fiecare zi un ţigan care aruncă cu piatra după ei, se simţeau acolo, în tabloul ăla, elemente esenţiale şi cred că aveau dreptate, da, cu siguranţă aveau dreptate. Eu pierdusem însă trenul, se făcuse deja aproape seară, fiindcă era iarnă, iar iernile îţi aduc aminte de chestiile astea, de cât de repede şi aiurea trece timpul, iernile îţi dai seama că oricum n-ai avut nicio şansă, de la început n-ai avut nicio şansă, pentru că până şi momentul ăla în care ai fost real, aşa cum erau gaiţele, aşa cum era copilul bătut, nici măcar momentul ăla nu a fost pe de-a-ntregul al tău, nu l-ai putut înţelege la vremea aia deci nu ţi-a aparţinut.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn şi inimă de aur. Acum, au cruce de aur şi inimă de lemn.

Adrian Făgeţeanu în Adevărata călătorie a lui Zahei
Adăugat de Călin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul nu a avut niciun nume. Zeii înşişi se cunoşteau între ei şi nu aveau nevoie de nume. Omul este cel care a denumit toate lucrurile, chiar şi pe zei.

citat din Megan Whalen Turner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!