Apă

M-am născut într-un an secetos. În vara aceea
mama aştepta-n casa biciuită de soare
şi de vântul uscat, care nu se mai oprea,
ca bărbaţii să revină seara acasă
şi să aducă apă de la o fântână de departe.
Venele frunzelor secaseră, iar rădăcinile se subţiaseră.

Toată viaţa m-am temut de reîntoarcerea acelui an,
fiind convins că se află încă undeva pe aici,
prin apropiere, ca sufletul duşmanilor morţi.
Teama de a-mi simţi gura plină de praf mă-nsoţeşte pretutindeni,
de aceea eu sunt soţul credincios al ploii,
iubesc apa fântânilor şi-a izvoarelor
şi gustul acoperişurilor din apa bidoanelor.

Sunt un om uscat a cărui sete este-o laudă adusă norilor
şi-a cărui minte are forma unei ceşti.
Cea mai mare plăcere-a mea este să mă trezesc noaptea,
după câteva săptămâni de secetă, şi să ascult ploaia.

poezie de Wendell Berry, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia ploii

toată noaptea cântă broaştele pe lac
emit incantaţii ploaia să revină
fără apa sfântă pământul e sărac
arbori şi flori mor fără nicio vină.

atunci să vină ploaia cea mireană
rapsodia izvoarelor să se audă iar
pe dealuri să răsune fericirea codreană
în lac să se-nmulţească armonii de cleştar.

pe scenă intră vântul norii păstoreşte
minunaţii scutură diafanii stropi
curcubeul răsare când cerul zâmbeşte
cu lumini ce nu se-mpiedică de gropi.

agheasma cerului glia o sfinţeşte
mult mai profund ca un sobor de popi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul fără saţ nu se poate sătura, tot aşa cum apa, oricât de multă, nu-l poate astâmpăra pe cel a cărui sete nu se naşte din lipsă, ci din arşiţa măruntaielor aprinse: aceea nu e sete, ci boală.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

seceta m-a făcut
să nu mai ştiu
nimic de umbra mea

s-a uscat
în carnea aspră
şi sufletul captiv
între atâtea foşnete
de frunze

cuvintele ce le spuneam
ca să mai treacă vremea
într-un mod plăcut
nu mai au consistenţa
unei mângâieri

îmi vine să plâng
dar mi s-au terminat
apa şi sarea
din ochi

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ploi

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie:

O ploiţă specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,

Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Ploaia e, cu apă grea,

Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploaie mult râvnită,
E cu apă de-a sfinţită...

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ploi

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie,...

O ploiţă specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,

Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Este cea cu apă grea,

Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploai mult râvnită,
E cu apă prea-sfinţită...

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

alerg pe malul apei
sărind într-un picior
poteca e îngustă
pe vale spre izvor

în spatele meu mama
păşea încet tăcută...
şopteşte numai apa
povestea ei trecută!

culeg o păpădie...
mai rup o albăstrea...
şi soare cald răzbeşte
prin nori ca o perdea

din iarba umezită
cu ochii mari zăresc
o coadă cam pestriţă
şi-n ţipăt izbucnesc

- e şarpe... dinozaur...
strig disperată-n drum
în hohot râde mama...
- ce te-ai speriat acum?

nu vezi? e doar o piele
de şarpe despuiat
care şi-a pus hăinuţa
la soare la uscat

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Câmpia Română

Laudă Domnului pentru că eu,
În casa părintească de lângă fântână,
La ceas sfânt, rostit de Dumnezeu,
M-am născut în Câmpia Română.

De atunci, anii trecut-au mereu,
Destinul nimic nu amână –
În tot ce mi-e scris în frunte, e-al meu,
Eu, cel născut în Câmpia Română.

Nu uit niciodată clipa cea sfântă
Şi simt asupră-mi o Cerească Mână,
Care în orice clipă mă binecuvântă,
De când născut sunt în Câmpia Română!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat

noaptea lăcrimează şi norii se agită
la o casă se închid ferestrele
şi se citesc mai departe stelele

vântul se trezeşte din somn şi flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpuşeala

mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simţi aerul
cum te ridică-n cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara ploile au gust amar

Vara ploile au gust amar,
Lalelele mor cu zâmbetul pe frunze
La un preţ mai mic.
Îţi cunosc dorinţele,
Vrei mereu dragoste udă
Dar uiţi să aduci norii
Şi iei numele furtunii în deşert.
Te-aş putea atinge cu un muşchi
Uscat de aşteptare.
Apa te sperie, nisipul te murdăreşte,
Bălţile cerşesc atenţie.
Te stropesc cu viaţă
Iar tu ţii gura închisă!
Dacă mâine vei căuta prognoza meteo
O să vezi că furtunile sunt
Amante înşelate
De vântul ce mereu
Te lasă cu ochii-n soare...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, să ştiţi că sunt rezistent la durere. Luna trecută mi-am tăiat venele şi nu m-am simţit nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar mama era într-o asemenea stare, încât am jurat să nu mai repet gestul. M-am ţinut de cuvânt. Vorba e vorbă, chiar dacă suntem mai mulţi care ne exprimăm prin gura mea.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, boierul zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice: "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel fierbinte

E uscat pământul,
Sufletul mă doare
Ca nu bate vântul,
Nu trezeşte-o boare.

Arşiţa de soare
Frige şi cuvântul;
E uscat pământul,
Sufletul mă doare.

Rog pe Domnul Sfântul
Cu puterea-i mare
Să adape câmpul
Mort de însetare,

Că-i uscat pământul.

rondel de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!