Totuşi, să ştiţi că sunt rezistent la durere. Luna trecută mi-am tăiat venele şi nu m-am simţit nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar mama era într-o asemenea stare, încât am jurat să nu mai repet gestul. M-am ţinut de cuvânt. Vorba e vorbă, chiar dacă suntem mai mulţi care ne exprimăm prin gura mea.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se află pe lume un soi de oameni despre care se poate spune că nu sunt nici prea-prea, nici foarte-foarte, nici laie, nici bălaie, vorba proverbului.

Gogol în Suflete moarte
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici prea-prea, nici foarte-foarte...

Eu pot jura la o adică,
De fata asta răpitoare,
Că nu mai e atât de mică,
Dar sigur nu mai e nici mare.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici prea-prea, nici foarte-foarte...

Eu pot jura la o adică,
De fata asta răpitoare,
Că nu mai e atât de mică,
Dar sigur nu mai e nici mare...

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii toţi sunt dificili:
Unii-aroganţi, alţii docili;
Cum găsesc unul ca la carte,
Deci nici prea-prea, nici foarte-foarte?

catren de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâne visul

M-a întrebat muza, ce-i rima
Redus la tăcere de o asemenea intrebare
Am alergat pe câmpurile fără garduri
M-am scăldat pe sub ploi şi cascade
Am fugit cu vântul pe creste
Am tremurat in gânduri ca o trestie
M-am tăvălit prin frunze căzute
Simţeam spiritul liber al muzei
Apoi pe o bancă ingândurat
Priveam stratul de flori înconjurat de gard
Apa cişmelei de un robinet zăgăzuită
De alergat nici vorbă sau de tăvălit
Sunt rimele de fier ale oraşului
Şi muza privindu-mă tristă
Imi spuse cu o lacrimă de cerneală
"Eu când am apărut nu era nici o rimă
Când ai apărut omule nu era nici un gard
Suntem captivi şi tu şi eu
Rămâne visul de a fi intr-o zi liberi"

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Nu-mi căutaţi în timpuri rădăcini
Şi nici vre-un rang să-mi aşezaţi povară,
Căci nu-mi cunosc nici rude, nici vecini,
Eu m-am născut aici a doua oară.

Doar el, cuvântul, îmi cunoaşte mersul,
Vorbeşte-i blând şi-ascultă-l cu răbdare;
Povestea mea o ştie numai versul,
E-atât de mic şi totuşi mult prea mare.

Mi-am rătăcit destinul în cuvinte
Şi le-am întors cuvânt după cuvânt;
Îmi răscolesc aducerile-aminte,
Dar n-am să ştiu vreodată cine sunt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lidia: Când m-am despărţit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferinţa era tot acolo şi mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit şi acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat şi peste jumătate de an şi tot aşa. Mi-am ţinut mintea ocupată cu munca, iar braţele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrăţişare, o emoţie pe care aş vrea să o împărtăşesc cu el, un cântec mă îngenunchează – dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.

replici din romanul Arlechinul de Nataşa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, de ce ai plecat?

Tată, de ce-ai plecat?
Lumea zicea că eşti un beţiv notoriu,
Că ai patima suptului, că eşti un împătimit al alcoolului.
Şi mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea.
Fericirea?... Poate altceva.

Noi te iubeam aşa cum erai.
Mai ştii copacul pe care l-ai plantat?
Era mic când l-ai plantat
Şi am jurat
Că într-o zi va fi tăiat.
Nu m-am ţinut de cuvânt, tată;
Îmi pare rău că nu m-am ţinut -
Acum va trebui să-l văd toată viaţa.

De când ai plecat, se zgribuleşte la mine
Şi îmi face, complice, semn din câte-o creangă.
"Ce vrei? - îi spun- m-am săturat de tine,
Mori şi tu, că vreau să am viaţa mea!"
Am vrut să-l tai ieri,
Am încercat,
Dar s-a gudurat,
Apoi a ţipat
Cu ţipăt uscat,
Cum face căţeaua lelii Parasca
Atunci când îi îngroapă căţeluşii abia fătaţi.
De vii îi îngroapă...
Tu ai avut noroc.

Frumos costum de înmormântare
Ţi-am cumpărat!
Că tocmai fusese ziua ta.
Ţi l-a admirat şi bunul tău prieten.
Chiar a zis:
"Tulai, frate, că-i tare frumos,
Să-l porţi sănătos!"
Ţi-a făcut din ochi şi a tras o duşcă dintr-o sticluţă
Pe care scria: "Frecţie - răceală şi gripă",
Dar stai liniştit,
Nu e răcit.
E sănătos.
Şi eu sunt,
Şi sora mea,
Şi fratele meu,
Şi toată lumea e sănătoasă.

Tu ziceai mereu că sănătatea e mai bună decât toate;
Iar eu te-am întrebat:
"Tată, îmi dai un pic de sănătate?"
Ai spus că nu se poate cumpăra
Şi am înţeles că nici un Crăciun nu va fi altfel.

Acum e iarnă, tată;
Dar la toamna ce vine
Copacul tău îmi va da mere,
Mere de la tine, înţelegi?
Am să fac un cidru bun,
Am să mă îmbăt şi am să întreb copacul:
- Tată, de ce-ai plecat?
Copleşit, mărul va plânge...

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exit...

M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.

Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.

Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.

Şi m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinşi;
Mi-am lăsat şi duşmani, sunt învinşi.

Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.

N-am probleme de mâine, în esenţă,
Mă dezic de orice, d-existenţă...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-aţi rămas... Muritorii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA PRIMA VEDERE (gazel)

M-am grăbit să te văd goală...
Tinereţe, scurtă boală!

Apoi, m-am mai liniştit
Ba chiar mi-ai părut nasoală!

Când a fost să deschizi gura,
Creierul ţi-e albă coală,

Se vedea de la o poştă
Că n-ai prea dat pe la şcoală!

Chiar dacă era de firmă
Era urâtă-a ta ţoală

Şi-atunci când mergeai pe stradă
Să ştii că păreai o troală!

Nu ştiu ce-am văzut la tine
Bani am cheltuit o poală

Du-te de unde-ai venit
Că nici nu mi se mai scoală!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

ca o pasăre vulgară
bate din aripi
şi ne fură miezul clipelor
dar
nu-i aşa
măsura unei iubiri
nu stă în banalul scurs
şi nici în tăria verbelor

e o definiţie absurdă
vei spune
dar noaptea trecută
când stăteai întins
pe patul moale
m-am simţit acasă
chiar dacă între noi sunt munţi
şi păduri
ape şi drum lung
eu am ajuns
până în adâncul visurilor tale
da
până acolo m-am strecurat

ce linişte
suflete
o linişte cu muguri primăvărateci
să o gustăm
din toate unghiurile

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora dintre dumneavoastră care se întreabă ce caut eu aici, la douăzeci de ani, le-aş răspunde printr-o interogaţie. Mă credeţi capabil s-o bat pe mama? De felul meu sunt un băiat calm, taciturn, incapabil să ridic mâna asupra cuiva, mai ales asupra celei care m-a adus pe lume, în circumstanţe oribile. Aş fi un ingrat, căci mama mă îngrijeşte singură de-atâţia ani. Totuşi, dacă mama susţine asta, n-am s-o contrazic. În ultima vreme nu mai sunt stăpân pe gesturile mele. Într-o clipă de rătăcire mâna mea să o fi plesnit peste amândoi obrajii? În acest caz, regretabil de altfel, îmi cer iertare.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucigaşul ghinionist

Furculiţa am băgat-o
Într-o priză, dar degeaba,
Că era luat curentul
Şi nici nu nimerii faza.

Am încercat cu pastile
Somnifere, toate cele,
Dar erau mai naturale
Şi m-au curăţat la fiere.

Eu am încercat şi funia
Legată de un pervaz,
Dar uitai că-s la parter,
Doar că mă lovii la nas.

Cu maşina de pe stâncă
Să m-arunc ici jos in vale,
Dar s-a terminat benzina,
Nu am mai ajuns la cale.

Şi să sar de pe-o clădire,
Crede-mă, am încercat,
Dar am agăţat în fiare
Şi am rămas suspendat.

Să ştiţi că de la o vreme
Nici nu am mai încercat,
Şi m-am bucurat de viaţă
Dacă tot nu am scăpat,

Totuşi, ironia sorţii,
Cum umblam împleticit,
Că băusem, vine tirul,
Mă loveşte, si-am murit.

poezie satirică de Cecilia Ciocotişan (6 aprilie 2017)
Adăugat de Cecilia Ciocotişan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul şi trezia

Fiindcă nici eu nu-nţelegeam nimic
şi nici tu
am crezut că suntem de-o seamă.
Ne-am mărturisit unul altuia
cel mai tainic secret, -
acela că existăm...
Dar era noapte şi, vai, dimineaţa,
cumplită vedere,
m-am trezit cu tâmpla pe tine
galbenule, snopule, grâule.
Şi m-am gândit - Doamne,
ce fel de pâine voi mai fi fiind
şi eu,
şi pentru cine?

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De exemplu, spunem că suntem mai leneşi decât occidentalii, dar mai inteligenţi. Mulţi români gândesc că neamţul e mult mai ordonat, mai disciplinat şi mai eficient, dar că românul e mai deştept. Alţii continuă raţionamentul: "degeaba suntem mai inteligenţi, dacă nu punem în operă inteligenţa noastră". Rămâne totuşi satisfacţia că suntem mai inteligenţi decât ceilalţi... Ceea ce bineînţeles că nu e adevărat, că nu suntem nici mai buni, nici mai răi. Aştept momentul în care românii să se normalizeze şi să nu mai dramatizeze aşa de mult raporturile cu străinătatea.

citat din Lucian Boia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!