Citind cartea Dealurilor şi-a Mării

În iunie iarba creşte înaltă,
Iar în jurul cabanei mele dansează tufe verzi.
Nu se văd păsări, ele se bucură ascunse-n cuiburile lor:
Şi eu, la fel – îmi iubesc cabana acoperită cu stuf.
Am terminat cu aratul:
Am semănat seminţele pentru noua recoltă.

Iarăşi am timp să-mi citesc cărţile.
Pe drumurile înguste nu sunt hârtoape adânci:
Adeseori trăsurile prietenilor opresc la poartă.
Bucuros, le torn în carafe vinul nou
Şi culeg salată proaspătă din grădină.

Dinspre est, se furişează o ploaie blândă,
Acompaniată de-un vânticel uşor.
Gândurile-mi plutesc leneş peste povestea Împăratului Zhou.
Ochii mei contemplă picturile Dealurilor şi-ale Mării.
O singură privire-i de ajuns pentru a observa întregul Univers.

Cel care nu se poate bucura de-asemenea plăceri
Nu va fi niciodată fericit.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vinul (V)

Mi-am ridicat casa în mijlocul unui furnicar de oameni,
Dar nu se-aude zgomot de trăsuri, nici tropot de cai.
Mă întrebi cum e posibil.
Când gândul este departe, pământul rămâne departe.
Culegând crizanteme lângă gardul de merişor dinspre est,
Văd în depărtare munţii sudici;
La asfinţit aerul colinelor este plăcut;
Stoluri, păsări în zbor se întorc la cuiburile lor.
În aceste lucruri respiră parfumul adevărului –
Aş vrea să-l împărtăşesc cu voi, dar am uitat cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenind pe câmpuri

Din tinereţe am fost altfel decât gloata:
Iubeam numai dealurile şi munţii.
Neştiutor, am căzut în prăfuitul Păienjeniş al Lumii
Şi n-am mai fost liber până la împlinirea
Vârstei de treizeci de ani.

Păsările migratoare tânjesc după vechea pădure:
Peştii din acvariu n-au uitat iazul lor natal.

Am desţelenit un ostrov la Ancorajul Sudic
Şi, încă suflet rustic, m-am reîntors la câmp şi la grădină.
Ogorul meu n-are mai mult de patru hectare:
Cabana acoperită cu stuf doar câteva odăi.

Ulmi şi sălcii înconjoară streşinile:
Pruni şi peri plini de roade-n faţa uşii de la intrare.
Departe, departe-n ceţuri, cătune ţărăneşti.

Leneş, fumul unui sat pe jumătate părăsit,
Un câine latră undeva pe cărările umbroase,
Un cocoş cântă în vârful unui dud.
La poartă şi-n ogradă – niciun murmur dinspre pulberea Lumii:
În încăperile goale – tihnă şi linişte desăvârşită.

Am trăit destul privind lumea printre barele unei colivii:
Iată, am revenit la Natură şi la Libertate.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii

Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au îngheţat pe undeva pe drum?
Sunt singură şi în viaţa mea se simte un veşnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubeşte
Atât de cald îmi şopteşte la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viaţa aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul pe care cei morţi îl cunosc

Pentru mama mea, născută martie 1902, moartă martie 1959
şi tatăl meu, născut februarie 1900, mort iunie 1959

De ajuns, am spus – şi am părăsit biserica,
Refuzând acea procesiune ţeapănă spre cavou,
lăsând mortul din sicriu să meargă-acolo singur.
Iunie. M-am săturat să fiu bravă, iarăşi şi din nou.

Am călătorit spre Cape. Mi-am rotunjit cultura
sub cerul brăzdat de soare, diurnul călător,
acolo unde marea pivotează ca o uşă de fier.
Şi ne-am mângâiat. În altă ţară oamenii mor.

Dragul meu, vântul se năpusteşte ca un balaur
dinspre marea-n spume, iar noi astfel ne-atingem, încât
ne pierdem unul în celălalt. Nimeni nu rămâne singur.
Unii oamenii ucid pentru asta – sau pentru atât.

Ce se poate spune despre morţi? Ei zac fără pantofi
În bărci de beton. Ei sunt deja asemeni pietrelor
Sau mării, dacă aceasta s-ar opri din mişcare. Ei refuză
Binecuvântarea – gâtlejul, ochii şi încheieturile lor

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te văd

- Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură uşor
Ca aburul de ploaie
De-asupra codrilor.

- Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei iată
În ochii mei cei verzi.

Coseşte, hai - că iarba,
Cu rouă şi cu stea,
Mai deasă şi mai verde
Să crească-n urma ta.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înţeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes prin geamul din faţa casei mele. Cred ca fiecare duce ceva bun cu sine, şi, dacă nu sunt toţi la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.

citat celebru din George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin

Mi-am ridicat căscioara lângă şleaul mare,
Dar niciodată n-am auzit zgomotul făcut de cai sau de căruţe.
Cum e posibil aşa ceva?
O inimă însingurată crează pustietate-n jurul ei.
Culeg crizanteme în apropiere de gardul viu dinspre răsărit,
Apoi, o vreme, privesc colinele din depărtare.
La apus, aerul muntelui este curat.
Păsările se întorc la cuiburile lor, două câte două.

În asemenea lucruri se află un înţeles profund,
Dar când încerc să-l exprim, nu-mi găsesc cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea despărţirii

Mireasma florilor de lotus se stinge,
o pată roşie pe draperiile tremurând delicat.
Toamna revine.
Las să-mi cadă rochia de mătase subţire
şi, goală, plutesc singură
în barca de orhidee.
Cine poate duce o scrisoare dincolo de nori?
Doar gâştele sălbatice răspund,
scriind enigmaticele lor ideograme
pe cerul serii
când razele de lună plină
tocmai inundă
camera dinspre răsărit.
Fiecare floare, după felul ei, se desface, flutură
şi se scutură.
Apa, urmându-şi firea,
după ce-a fost separată-n stropi mici, recade,
adunându-se iarăşi în locurile joase.
Creaturile aceleiaşi specii
tânjesc una după cealaltă;
în schimb, tu şi cu mine
rămânem departe,
iar eu am devenit mai înţeleaptă
pe drumurile inimilor sfărâmate.
Nimic nu poate dizolva tristeţea –
şi nici nu o poate face să dispară.
O clipă a alungat
toată bucuria din ochii mei,
iar următoarea mi-apasă greu pe inimă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la mine

Renunţ la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunţ la limba mea.
Renunţ la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunţ la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunţ la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunţ la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunţ la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunţ la mâinile mele care-s zece dorinţe.

Renunţ la braţele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunţ la picioarele mele care numai noaptea-s amanţi.
Renunţ la bucile mele care-s jumătăţile de lună ale copilăriei.
Renunţ la scula mea care-n şoaptă încurajează coapsele.

Renunţ la hainele mele care-s uşi bălăgănindu-se-n vânt
şi renunţ la stafia care trăieşte-n ele.
Renunţ. Renunţ.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăşi fără nimic.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Ochii mei azi sunt senini
Au în ei privire blândă.
Cred şi văd iar în minuni
Şi sunt plini de voie bună.

Ochii mei au plâns destul
Lacrimi multe au vărsat.
Din iubire neîmplinită
Şi de dor ei au oftat.

Ochii au crezut unul în altul
Şi am ales să fim noi doi.
Să ne unim inimile noastre
Să bată pentru amândoi.

poezie de Eugenia Calancea (12 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sentimentul că, până când nu vom aduce o nouă cultură, prin care atât femeile din Est, cât şi femeile din Vest să-şi poată dezvolta respectul de sine şi să se poată exprima în aşa fel încât să creeze înalte standarde morale pentru societatea lor, nici femeile din Est, nici femeile din Vest nu se vor putea ridica la statutul deplin al feminităţii lor. Potrivit acestui statut, dacă femeile sunt respectate pentru calităţile feminităţii lor, înţelegând aceste calităţi potenţiale şi modul în care femeile îşi pot spori prin educaţie autoritatea, ele se vor bucura de protecţie şi vor furniza, la rândul lor, protecţie pentru societate.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri în amurg

Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte şi nu vreau să plec.

Cine cade-n valuri nu poate fi leneş,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameş,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.

Clopotele mişcă stâncile munţilor
cu recunoştinţa sudorii frunţilor,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?

Din paşii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.

poezie de Constantin Rusu (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te bucură, Maria

Lângă mormânt, afară,
Maria hohotea;
Şi-un molcom vânt bătea
În noua primăvară...
O piatră răsturnată,
Mormântul trist şi gol.
O, marele pârjol
Va înceta vreodată

În inima Mariei,
Înfrântă de tristeţi?
Sfâşietoare ceti
Pun piedici bucuriei...

— Sărmană Magdalina
Cu sufletul de jar,
Ţi-e plânsul prea amar.
Nu-ntrezăreşti lumina

Zvâcnită peste moarte,
Din groapa cea de lut?
Te-ntoarce din trecut
Şi din dureri deşarte

Şi uită răstignirea
Şi rănile adânci...
O, pentru ce să plângi,
Când râde toată firea?

A înviat, Marie!
Isus a înviat!
Nu-L vezi înveşmântat
În haină aurie

Şi nu-I auzi pe cale
Nemuritorul mers?
Întregul univers
Îi cântă osanale...

Te bucură, Maria,
Cu cetele de sus,
Căci înviind, Isus
Ţi-aduce Veşnicia!

Te bucură, vesteşte,
Cântând şi tu, la fel:
— Isus, cerescul Miel,
A înviat! Trăieşte!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e ca un copil...

Roata vieţii
mă trece prin ea
ca printr-o ploaie de toamnă,
cu păsări ce îşi netezesc cărarea
spre destinaţii de ele ştiute.
Timpul e ca un copil
ce joacă şotron
în ochii mei,
nu se încumetă sa taie iarba
rămasa la fel de crudă
în împrejurul buzelor
ce ţi-au frăgezit în atatea nopţi carnea...

Cum să nu îţi iubesc mâinile,
când îmi culegi atât de tandru
toate ridurile,
sărutându-le ca pe nişte duminici
întârziate?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosul dă măsura necesarului: dar în ce fel se poate măsura ceea ce este de prisos? Sunt totuşi unii care se scufundă în plăceri şi, obişnuindu-se cu ele, nu mai pot trăi altminteri şi sunt cu adevărat nefericiţi pentru că ajung în situaţia în care ceea ce este de prisos să le devină necesar. Nu se bucură de plăceri, ci le sunt sclavi şi ajung să-şi iubească propriile lor nenorociri;se ajunge pe culmea nefericirii atunci când faptele nedemne nu numai că amuză, ci fac chiar plăcere şi nu mai există nicio cale de a le îndrepta pe cele ce erau cândva defecte, iar acum au devenit obiceiuri.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunosc

trebuie să fac asta şi o fac
mă îndrăgostesc de colegele
de serviciu îmi plac
cu privirile le doresc aşa măritate
toate au
copii mari ca adulţii au crescut
şi eu mă
îndrăgostesc de mamele lor
colegele mele de muncă
e dreptul meu să stau cu ochii pe ele
timpul nu poate şterge frumuseţea
ce-mbată ca un vin
îmi rezerv dreptul să doresc
să le strâng
în braţe să le culeg
plăceri de pe buze de pe coapse
de pe sâni inima-mi păstrează sentimente
aşa le iubesc cu disperarea
celibatarului care pofteşte la femeia apropiatului său

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!