Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Citind cartea Dealurilor și-a Mării

În iunie iarba crește înaltă,
Iar în jurul cabanei mele dansează tufe verzi.
Nu se văd păsări, ele se bucură ascunse-n cuiburile lor:
Și eu, la fel – îmi iubesc cabana acoperită cu stuf.
Am terminat cu aratul:
Am semănat semințele pentru noua recoltă.

Iarăși am timp să-mi citesc cărțile.
Pe drumurile înguste nu sunt hârtoape adânci:
Adeseori trăsurile prietenilor opresc la poartă.
Bucuros, le torn în carafe vinul nou
Și culeg salată proaspătă din grădină.

Dinspre est, se furișează o ploaie blândă,
Acompaniată de-un vânticel ușor.
Gândurile-mi plutesc leneș peste povestea Împăratului Zhou.
Ochii mei contemplă picturile Dealurilor și-ale Mării.
O singură privire-i de ajuns pentru a observa întregul Univers.

Cel care nu se poate bucura de-asemenea plăceri
Nu va fi niciodată fericit.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Bând vinul (V)

Mi-am ridicat casa în mijlocul unui furnicar de oameni,
Dar nu se-aude zgomot de trăsuri, nici tropot de cai.
Mă întrebi cum e posibil.
Când gândul este departe, pământul rămâne departe.
Culegând crizanteme lângă gardul de merișor dinspre est,
Văd în depărtare munții sudici;
La asfințit aerul colinelor este plăcut;
Stoluri, păsări în zbor se întorc la cuiburile lor.
În aceste lucruri respiră parfumul adevărului –
Aș vrea -l împărtășesc cu voi, dar am uitat cuvintele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revenind pe câmpuri

Din tinerețe am fost altfel decât gloata:
Iubeam numai dealurile și munții.
Neștiutor, am căzut în prăfuitul Păienjeniș al Lumii
Și n-am mai fost liber până la împlinirea
Vârstei de treizeci de ani.

Păsările migratoare tânjesc după vechea pădure:
Peștii din acvariu n-au uitat iazul lor natal.

Am desțelenit un ostrov la Ancorajul Sudic
Și, încă suflet rustic, m-am reîntors la câmp și la grădină.
Ogorul meu n-are mai mult de patru hectare:
Cabana acoperită cu stuf doar câteva odăi.

Ulmi și sălcii înconjoară streșinile:
Pruni și peri plini de roade-n fața ușii de la intrare.
Departe, departe-n cețuri, cătune țărănești.

Leneș, fumul unui sat pe jumătate părăsit,
Un câine latră undeva pe cărările umbroase,
Un cocoș cântă în vârful unui dud.
La poartă și-n ograd㠖 niciun murmur dinspre pulberea Lumii:
În încăperile goale – tihnă și liniște desăvârșită.

Am trăit destul privind lumea printre barele unei colivii:
Iată, am revenit la Natură și la Libertate.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Copiii

Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au înghețat pe undeva pe drum?
Sunt singură și în viața mea se simte un veșnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubește
Atât de cald îmi șoptește la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viața aceasta este prea scurtă
Pentru abucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adevărul pe care cei morți îl cunosc

Pentru mama mea, născută martie 1902, moartă martie 1959
și tatăl meu, născut februarie 1900, mort iunie 1959

De ajuns, am spus – și am părăsit biserica,
Refuzând acea procesiune țeapănă spre cavou,
lăsând mortul din sicriu meargă-acolo singur.
Iunie. M-am săturat fiu bravă, iarăși și din nou.

Am călătorit spre Cape. Mi-am rotunjit cultura
sub cerul brăzdat de soare, diurnul călător,
acolo unde marea pivotează ca o ușă de fier.
Și ne-am mângâiat. În altă țară oamenii mor.

Dragul meu, vântul se năpustește ca un balaur
dinspre marea-n spume, iar noi astfel ne-atingem, încât
ne pierdem unul în celălalt. Nimeni nu rămâne singur.
Unii oamenii ucid pentru asta – sau pentru atât.

Ce se poate spune despre morți? Ei zac fără pantofi
În bărci de beton. Ei sunt deja asemeni pietrelor
Sau mării, dacă aceasta s-ar opri din mișcare. Ei refuză
Binecuvântarea – gâtlejul, ochii și încheieturile lor

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Vreau să te văd

- Vreau te văd, femeie,
Sau vino mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură ușor
Ca aburul de ploaie
De-asupra codrilor.

- Vreau te văd, bărbate,
Sau vino mă vezi,
E timpul coasei iată
În ochii mei cei verzi.

Cosește, hai - că iarba,
Cu rouă și cu stea,
Mai deasă și mai verde
Să crească-n urma ta.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Curcubeul" de Grigore Vieru este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
George Bacovia

Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred ca fiecare duce ceva bun cu sine, și, dacă nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul și aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare și ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador dușurile lor scoțiene, reci și fierbinți,
Să mă spăl pe dinți îmi place cu apă de ploaie
Să-i amețesc, când ies din baie, pe bărbați.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic și poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Și-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentruîn avion,
Rochia mea cloș – parașută ar putea fi pentru cel îndrăzneț,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ții prea departe cardul de mine,
Și tu știi că eu ți-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie și știu cum te iau
Și-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toți din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Și tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul
și aversele cu poetese rivale...

parodie de , după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bând vin

Mi-am ridicat căscioara lângă șleaul mare,
Dar niciodată n-am auzit zgomotul făcut de cai sau de căruțe.
Cum e posibil așa ceva?
O inimă însingurată crează pustietate-n jurul ei.
Culeg crizanteme în apropiere de gardul viu dinspre răsărit,
Apoi, o vreme, privesc colinele din depărtare.
La apus, aerul muntelui este curat.
Păsările se întorc la cuiburile lor, două câte două.

În asemenea lucruri se află un înțeles profund,
Dar când încerc -l exprim, nu-mi găsesc cuvintele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Declarație de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi ești pe veci stăpâna,
cu tine simt și eusunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-așterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiridușu-n colivie.


mi-aș pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
și să văd dorul cum plânge.


eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
și printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
și în albastrul meu iris,
aș vrea te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ștergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-așază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul privește la mine cum tac
Și plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ține un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă și cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Așteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi și din păsări îmi crește un pat,
Pe care m-așez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turm㠖 moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteți voi și cu voi am crescut,
Aici mă sfârșesc spre un nou început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Tristețea despărțirii

Mireasma florilor de lotus se stinge,
o pată roșie pe draperiile tremurând delicat.
Toamna revine.
Las să-mi cadă rochia de mătase subțire
și, goală, plutesc singură
în barca de orhidee.
Cine poate duce o scrisoare dincolo de nori?
Doar gâștele sălbatice răspund,
scriind enigmaticele lor ideograme
pe cerul serii
când razele de lună plină
tocmai inundă
camera dinspre răsărit.
Fiecare floare, după felul ei, se desface, flutură
și se scutură.
Apa, urmându-și firea,
după ce-a fost separată-n stropi mici, recade,
adunându-se iarăși în locurile joase.
Creaturile aceleiași specii
tânjesc una după cealaltă;
în schimb, tu și cu mine
rămânem departe,
iar eu am devenit mai înțeleaptă
pe drumurile inimilor sfărâmate.
Nimic nu poate dizolva tristețea –
și nici nu o poate face dispară.
O clipă a alungat
toată bucuria din ochii mei,
iar următoarea mi-apasă greu pe inimă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Renunțând la mine

Renunț la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunț la limba mea.
Renunț la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunț la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunț la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunț la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunț la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunț la mâinile mele care-s zece dorințe.

Renunț la brațele mele care oricum voiau mă părăsească.
Renunț la picioarele mele care numai noaptea-s amanți.
Renunț la bucile mele care-s jumătățile de lună ale copilăriei.
Renunț la scula mea care-n șoaptă încurajează coapsele.

Renunț la hainele mele care-s uși bălăgănindu-se-n vânt
și renunț la stafia care trăiește-n ele.
Renunț. Renunț.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăși fără nimic.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Hopper Hardcover" de Mark Strand este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -123.99- 79.47 lei.

Ochii

Ochii mei azi sunt senini
Au în ei privire blândă.
Cred și văd iar în minuni
Și sunt plini de voie bună.

Ochii mei au plâns destul
Lacrimi multe au vărsat.
Din iubire neîmplinită
Și de dor ei au oftat.

Ochii au crezut unul în altul
Și am ales fim noi doi.
Să ne unim inimile noastre
Să bată pentru amândoi.

poezie de (12 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am sentimentul că, până când nu vom aduce o nouă cultură, prin care atât femeile din Est, cât și femeile din Vest să-și poată dezvolta respectul de sine și să se poată exprima în așa fel încât creeze înalte standarde morale pentru societatea lor, nici femeile din Est, nici femeile din Vest nu se vor putea ridica la statutul deplin al feminității lor. Potrivit acestui statut, dacă femeile sunt respectate pentru calitățile feminității lor, înțelegând aceste calități potențiale și modul în care femeile își pot spori prin educație autoritatea, ele se vor bucura de protecție și vor furniza, la rândul lor, protecție pentru societate.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Era Metamoderna" de Shri Mataji Nirmala Devi este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Diodor Firulescu

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Și văd aceleași lacrimi de durere
Ce curg pe fața îmbătrânită
A alor mei părinți...
Sunt norocos și măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum știu că și ei se bucură și cum și pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toți plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar și-ai tăi, om pătimaș...
Cu toții suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doruri în amurg

Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte și nu vreau plec.

Cine cade-n valuri nu poate fi leneș,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameș,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.

Clopotele mișcă stâncile munților
cu recunoștința sudorii frunților,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?

Din pașii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.

poezie de (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin RusuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Soaptele vietii" de Constantin Rusu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.38- 11.99 lei.

Te bucură, Maria

Lângă mormânt, afară,
Maria hohotea;
Și-un molcom vânt bătea
În noua primăvară...
O piatră răsturnată,
Mormântul trist și gol.
O, marele pârjol
Va înceta vreodată

În inima Mariei,
Înfrântă de tristeți?
Sfâșietoare ceti
Pun piedici bucuriei...

— Sărmană Magdalina
Cu sufletul de jar,
Ți-e plânsul prea amar.
Nu-ntrezărești lumina

Zvâcnită peste moarte,
Din groapa cea de lut?
Te-ntoarce din trecut
Și din dureri deșarte

Și uită răstignirea
Și rănile adânci...
O, pentru ce plângi,
Când râde toată firea?

A înviat, Marie!
Isus a înviat!
Nu-L vezi înveșmântat
În haină aurie

Și nu-I auzi pe cale
Nemuritorul mers?
Întregul univers
Îi cântă osanale...

Te bucură, Maria,
Cu cetele de sus,
Căci înviind, Isus
Ți-aduce Veșnicia!

Te bucură, vestește,
Cântând și tu, la fel:
— Isus, cerescul Miel,
A înviat! Trăiește!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Timpul e ca un copil...

Roata vieții
mă trece prin ea
ca printr-o ploaie de toamnă,
cu păsări ce își netezesc cărarea
spre destinații de ele știute.
Timpul e ca un copil
ce joacă șotron
în ochii mei,
nu se încumetă sa taie iarba
rămasa la fel de crudă
în împrejurul buzelor
ce ți-au frăgezit în atatea nopți carnea...

Cum să nu îți iubesc mâinile,
când îmi culegi atât de tandru
toate ridurile,
sărutându-le ca pe niște duminici
întârziate?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Seneca

Folosul dă măsura necesarului: dar în ce fel se poate măsura ceea ce este de prisos? Sunt totuși unii care se scufundă în plăceri și, obișnuindu-se cu ele, nu mai pot trăi altminteri și sunt cu adevărat nefericiți pentru că ajung în situația în care ceea ce este de prisos să le devină necesar. Nu se bucură de plăceri, ci le sunt sclavi și ajung să-și iubească propriile lor nenorociri;se ajunge pe culmea nefericirii atunci când faptele nedemne nu numai că amuză, ci fac chiar plăcere și nu mai există nicio cale de a le îndrepta pe cele ce erau cândva defecte, iar acum au devenit obiceiuri.

în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Four Tragedies and Octavia" de Seneca este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -68.00- 26.99 lei.

Recunosc

trebuie fac asta și o fac
mă îndrăgostesc de colegele
de serviciu îmi plac
cu privirile le doresc așa măritate
toate au
copii mari ca adulții au crescut
și eu
îndrăgostesc de mamele lor
colegele mele de muncă
e dreptul meu stau cu ochii pe ele
timpul nu poate șterge frumusețea
ce-mbată ca un vin
îmi rezerv dreptul doresc
să le strâng
în brațe să le culeg
plăceri de pe buze de pe coapse
de pe sâni inima-mi păstrează sentimente
așa le iubesc cu disperarea
celibatarului care poftește la femeia apropiatului său

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook