Copaci în iarnă

Cernelurile umede ale zorilor se topesc în albastru.

Pe sugativa de ceaţă arborii

Par un desen botanic -

Amintiri crescând în cercuri concentrice

Noian de verighete.

Necunoscând avortul, nici murdăria înşelăciunii,

Mai sinceri ca femeile

Ei nasc fără chin!

Gustând doar vântul, nestatornicul vânt,

Îngropaţi până la brâu în istorie -

Împovăraţi de aripi şi raza-celeilalte lumi

Sunt tot atâtea Leda.

O, mamă-a frunzelor şi a blândeţii

Cine-s aceste Pieta!

Umbrele porumbeilor sălbatici psalmodiind, dar fără alin.

poezie clasică de Sylvia Plath
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti nebuni frumoşi

Îmi plac nespus nebunii care
Urmează regulile lor,
Aleargă dezbrăcaţi sub soare,
De când se nasc şi până mor

Mă uit la ei, poartă o haină
Care îi face transparenţi,
Sunt doar hoinari fără de teamă
Şi par mereu indiferenţi

Nu îi apasă nici o grijă,
Sau dacă au, tu nu o vezi,
Nu îi atinge nici o schijă,
Au capul sus, îmi par mai verzi

Îi caut fără încetare,
Aş vrea să fiu mereu cu ei,
Să râd la tot ceea ce doare
Şi să miros a flori de tei

"Nebunii" ăştia foarte liberi,
Ne fac pe noi mult mai normali,
Ne fac mai buni, ne fac mai sinceri,
Uitând cum să mai fim banali...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea trebuie să fie atât de frumoasă... Să stai întins sub pământul moale, cu iarba crescând deasupra şi să asculţi liniştea. Să nu ai nici ieri şi nici mâine. Să uiţi de timp, să ierţi viaţa, să fii împăcat.

citat din Sylvia Plath
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plath, Sylvia

Alvy Singer: Sylvia Plath, o poetesă interesantă, a cărei tragică sinucidere a fost greşit înţeleasă drept romantică de către fetele de liceu.

replică din filmul artistic Annie Hall, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie fără sens

Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorţire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viaţă fără pată.
Trezesc chemări din amorţire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aş da în urmă doar un veac
În viaţa ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară

Am obosit numărând zilele de iarnă,
am obosit în nopţile impenetrabile
căutând fără rost silogismele uitate
printre ceaţa albă a drumurilor senile.

Toate par azi învelite în lumină nouă,
urletul lupilor a devenit o simfonie
pentru aducerea stropilor de rouă
pe un ghiocel alb plin de melancolie.

Îmbrăţişat de o umbră mă trezesc,
o orgă parcă desfrunzeşte amintiri,
stelele renasc şi fără ceaţă ne citesc
versul cald de primăvară din priviri.

Arborii sterpi îşi alungă singurătatea,
nasc freamătul mugurilor pe ramuri,
chiar şi furtunile îşi scad intensitatea
când totul e o iubire adusă pe valuri.

Aştept ieburile mângâiate de vânt
o lumină pe lăstari, atâta am vrut,
dar doi îndrăgostiţi îi văd trecând
vestind azi primăvara cu un sărut.

poezie de Constantin Rusu (martie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o pasăre ale cărei aripi, mâinile, necunoscând zborul scriu istorie.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este o pasăre ale cărei aripi, mâinile, necunoscând zborul, scriu istorie.

definiţie aforistică de Vasile Ghinea (2012)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

Fluturii trăiesc puţin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veşnic... în cuvânt

Vin şi pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc uşor
Prin furtuni de vis, de dor

Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoţie în zbor,
Ce păcat că şi ei mor...

Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă şi aleargă.

Zarea şi-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.

Ziua priveşte stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet şi sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.

Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă şi goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor îşi păstrează întunericul,
tăcerile se sfâşie în riduri,
în oraş e lumină şi vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce suntem, în fond, dacă nu două cercuri concentrice, eu şi restul lumii, două cercuri ca două emisfere ale aceleiaşi lumi? Eu şi restul lumii, lumea din jurul meu şi cea din interiorul meu... Două banale baloane de săpun...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea de a fi

Străbat dimensiuni prin porţi celeste
deschise mie-ntr-un etern acces
de ceea ce nici azi n-am înţeles
de ce, şi cum, şi nici chiar... cine este.

Şi trec din viaţă-n viaţă, poartă-n poartă,
prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc
atât cât să cunosc şi să iubesc
exact cum îmi dictează câte-o soartă.

E totul programat - aşa îmi pare;
să schimb ceva nu pot şi mă complac
în lumi ce doar în timp mai au schimbare.

Dar... cine-s eu? Sunt doar o întâmplare
ce trece prin portaluri, fără leac
şi făr-a şti ce-i scris în Cartea Mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen

Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse

Stau vulpi roşcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agaţă.

Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.

Şi liniştea cu-aripi uşoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zburăm... spre lumi imaginare

E vremea să te trezeşti, iubitule,
Soarele va răsări azi mai frumos
Şi toate veşniciile se vor etala minuţios
Nu există cercuri desprinse din destăinuiri
Suntem aproape de fiecare umbră din viaţă,
Pe care o putem acumula afectiv,
Nu cred că mai contează cine se va plimba prin faţa-ţi
Zboară odată cu mine prin norii depărtaţi
Nu te întrista căci viaţa se prelungeşte
Peste ale noastre timpuri se văd voaluri
Şi vom cunoaşte margini nebănuite ale unui suflet
Care va uimi prin limitarea sa în aceste lumi.
Nu voi cunoaşte lumi nebănuite
Şi nici nu voi adormi la marginea de drum,
Fără a mă bucura de un soare preacurat.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pescăruş fără aripi

niciun dangăt de clopot nu m-a asurzit până acum
cum ţipătul pescăruşilor atinşi de furtună-
sfâşietoare baladă a destrămării zborului.
pe crestele albe, doar note schilodite
naufragiază resemnate, ingerând furia adâncurilor.
simt durerea în umărul stâng
dreptul s-a frânt cu aripă cu tot
când m-ai invitat la maraton
şi ştiai că eu nu pot ţine pasul cu tine.
acum pluteşti singur deasupra stârvurilor cenuşii
şi aduni câte-o pană rătăcită
pentru poemele tale si-la-bi-si-te.
nu-ţi mai ajunge cerneala sângelui meu
şi nici sângele meu nu-i albastru.
sunt doar un pescăruş fără aripi
în aşteptarea fluxului apelor tale vii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(bile înstelate...)

suntem nişte sfere de influenţe patetice pe care le urci în cer rostogolindu-se pe toboganul căinţei de noi înşine de toate zilele până când privindu-ne dintre stele umbrele imense eterne de cercuri peste cercuri ne adăpăm lacrimile cu ceaţă de oameni...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata

fata mergea pe nisip
fata mergea pe ape
fata mergea pe cer

ea păşea pe unde
nu era drum făcut
nici de oameni,
nici de peşti,
nici de păsări.

uneori mai întâlnea
câte un înger
care se mira că ea
e pe acolo fără să aibă aripi.

dar ea păşea stârnind timpul
să se mişte în forma vietăţilor
concentrice gândului ei.

şi aerul se pornea să călătorească
împreună cu ea mai ales
de dragul rochiei de culoare roşie
cu care era îmbrăcată pe dinăuntru
şi pe dinafară.

ia te uită cum vântul
duce petice din veşmântu-i
pe toate planetele unde
acum trandafirii sunt roşii.

ssst! să nu spui nimic!
tu... doar culege-le mireasma
şi-apoi păşeşte în orice direcţie.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi lucru se întâmplă iar şi iar. Vedeam un bărbat fără cusur undeva la distanţă, dar de îndată ce se apropia, imediat îmi dădeam seama că n-o să meargă nicidecum.

Sylvia Plath în Clopotul de sticlă
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mai fi existând o cale în afara celei la care mă tot gândesc?

citat din Sylvia Plath
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!