Femeile noastre

au surâsuri comune şi sunt acoperite
de aure şi alte cercuri literare concentrice
buzele lor au gustul mării
ochii ascund penumbra toamnei
împărţită egal la doi cu frunze moarte
peste noi iluzia învaţă să meargă
pe valuri albastre căptuşite cu spumă
albă de la glezne la genunchi

femeile noastre se reazemă de-un curent
în largul lumii tăiată în unghiuri egale
privim flota de pânze albe când zâmbetul
se lărgeşte peste dinţii de adolescente

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie în marş

În lacrimi şi-n acvarii gustul mării,
Penumbra toamnei s-a-mpărţit la doi
Şi-n desfrunzirea şirelor spinării,
E toga lui Ovidiu peste noi.

Exil în orice port al frunzei moarte,
Din enciclopedii - cuvântul strâmb,
Vin iepurii cu-o foame de departe,
Spre-a mirosi cartuşe arse-n câmp.

Sunt zile când prin arbori goi se-arată
Un cer mult mai aproape de pământ,
Dar asta nu se-ntâmplă niciodată,
Iluzia ne stăpâneşte sfânt.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria întâlnirii

Plouă cu flori de tei
peste dorul nostru
petale albe plutesc
ca într-un vals tandru
vântul cântă simfonia
magicei iubiri
alerg cu paşi de rouă
în unghiuri albastre
descopăr speranţa şi credinţa.
Orologiu bate liniştit
peste timp
măsoară clipele
ce fug undeva într-o gară
mă scald în aerul curat,
simt bucuria întâlnirii
clădesc un vis
peste un drum suspendat
port rochiţa albă
cu flori de mac.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul iluzionist

Întors voios din largul mării,
(Mai mare peste flota tării)
A reuşit ca din vapoare
Să facă stol de "zburătoare"?!

epigramă de Virgil Petcu (9 martie 2011)
Adăugat de Petcu Virgil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...

ei au venit şi sunt aici
legile lor sunt legile noastre
aceasta e umbra mea
care nu mă mai apără
ah ce bine
să treci şi să taci
drumul şi apoteoza micilor drame de cartier
validăm surâsuri şuruburi şi unghiuri ascuţite
ca unghiile protocolare ale fotografului din fundul curţii
"ochii rămân la locul lor
pentru primejdia de ceaţă"

poezie de Geo Galetaru
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsuri migdalate

Am uitat de mult cum araţi,
ultima oară-nu-mi mai amintesc când şi de ce-
te-am aşezat pe tine, iubire
în camera amintirilor roz,
mi-ai zâmbit....
peste noapte surâsuri migdalate
ţi-au atârnat o clipă de pleoape.
Credeam c-ai să m-aştepţi să revin,
să te iau de mână şi să renastem departe.
Acum... e târziu... prea târziu,
camera roz e pustie... tu nu eşti.
Am deschis alte uşi, alte fereşti,
tu nu eşti...
În camera albă
ninge cu flori de cais
peste amintirile mele moarte demult...
tu nu eşti.
În camera verde e linişte...
încolteste o noua amintire,
am zăbovit o clipă
să o aud crescând...
Dar nu e a ta,
tu nu mai eşti,
îmi mai amintesc doar în noapte
surâsurile migdalate
ce-ţi atârnau tăcute de pleoape.

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penumbra peste tot

albu-i alb si adumbrit
peste bezna alungit

sange
noapte
roua

tac in palme
trec prin basme

sunt
plec

si imi aduc aminte

albu-i alb si alungit
peste bezna
peste lume

eu

penumbra
inspre tot

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor de frunze ruginite

Sfios, călcam pe frunze ruginite,
Ce este-al toamnei nesfârşit covor,
Trăiam în melancolicul decor,
Un timp ascuns în gânduri regăsite.

Se scurge vremea încet, pe nesimţite,
Iar clipele dansează-ameţitor,
Că noi simţim al toamnei drag fior
În inimile noastre răscolite.

Ca doi copii ne ţinem azi de mână
La fel cum am făcut şi-n alte dăţi,
Eşti vraja reîntâlnirii şi stăpână

Ce-alungi nelinişti şi singurătăţi.
Un murmur de izvor dintr-o fântână,
Cu setea de dorinţe, când mi te-arăţi!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,
peste genele lor frumoase şi închise, când stau de veghe şi de rugă
pentru copiii lor buni şi fără de noroc. Acest pământ, ţinut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărţi noi şi fără de noroc.

Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig şi era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te aşteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe ţărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în braţe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinţi ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam şiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte şi o noapte în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste apele jucăuşe-ale mării întunecat albastre
Zburdă neîngrădite sufletele şi gândurile noastre,
Până unde-ajunge vântul şi-şi duce valul unda sinuoasă,
Survolând imperiul britanic, peste tot simţindu-se-acasă!

catren de Byron din Corsarul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De păinjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer răsturnat peste noi

Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
şi pasărea de pe streaşină
ce ne cânta în dimineţile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îţi aminteşti cât de frumoşi erau copacii
după ce Dumnezeu îşi trecea mâna prin ei
şi noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca nişte maci
bătând toaca în sânge...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci
Roteşte-ţi inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeieşte
Pentru un sărut
Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanţe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă
Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni

Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci

Roteşte-ţi inima către mine

Să zac la umbra ei.

Tu să calci dumnezeieşte

Pentru un sărut

Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când

Două distanţe de o frunză

Ne despart privirile.

Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă

Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai aproape

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morţilor,
Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi

Ce-ţi cântă ochii,
Părul
Şi buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,
Şi-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Şi dinţii tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Şi din Ninive?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea cu vin pelin

Liniştea se sparge-n valuri, scoicile se-nchid oval,
Marea spumegă pe maluri, luna curge în aval,
Gândul îmi îngheaţă starea şi cuvintele orbesc,
Mă inundă iarăşi marea... tot nebună te iubesc...

Am nevoie de cuvinte, de iluzii şi extaz,
Am promis să fiu cuminte, dar am lacrimi pe obraz,
Tu, în mintea mea bolnavă eşti un demon dar şi sfânt,
Eşti comoara din epavă şi blestemul din cuvânt...

Liniştea coboară-n valuri peste ochii mei vrăjiţi
De iluzia iubirii, de alai de-ndrăgostiţi,
Şi te văd cu ochii minţii, aplecat peste pervaz,
Lăcrimând în faţa lunii, trist, cerându-mi un răgaz

Să mai las cortina seara, să iubeşti necontrolat
Sânul pârguit ca para, trupul meu neconsolat.
Gura ta muşcând haotic buzele de-un roşu plin
Mă inspiră iar erotic... şi beau vinul cu pelin.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de curiozitate!...

prinsă la mijloc între moarte şi curiozitate
înainte de a le spune unele lucruri despre mine
închid ochii devin pătratul care mă locuieşte
cu pereţii albi şi fără cer
sfidare a trecerii timpului încolţit ca şi mine
în unghiuri şi laturi egale.

moartea îmi spune că pot face şi altceva
e prea simplu să mă las pradă acestei egalităţi
curiozitatea zâmbeşte părtaşă îndemnului
de a te regăsi în alte pagini literare
prin care putem să uităm unde suntem
îmbătaţi de himere crescute la tâmple.

în această lume robustă presărată cu litere şi culori
mor de curiozitate!
sună hilar această recunoaştere rostită cu glas ars
de cafeaua vărsată peste cuvintele mele
ucise în zaţul fierbinte din pură neatenţie.

ce uşor se poate muri azi fără să te bucuri
de curiozităţi rămase nesatisfăcute.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!