Soarele după-amiaza

Această încăpere – cât de bine-o cunosc.
Acum au închiriat-o; pe ea şi pe cea de alături,
vor fi birouri. Întrega casă a devenit
locţie pentru agenţi, afacerişti, companii.

Această cameră, atât de familiară.

Canapea era aici, lângă uşă,
în faţa ei un covoraş turcesc.

Alături, etajera cu două vaze galbene.
În dreapta – nu, dincolo – un şifonier cu oglindă.
La mijloc, masa unde scriai
şi trei scaune din răchită împletită.
Lângă fereastră, patul
unde-am făcut dragoste de-atâtea ori.

Ar trebui să fie undeva pe-aproape, acele vechituri.

Lângă fereastră patul;
la asfinţit, razele soarelui cădeau pe jumătate din el.

... Într-o după amiază, pe la ora patru, ne-am despărţit;
doar pentru o săptămână... Şi apoi –
săptămâna aceea a devenit veşnicie.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de lângă fereastră

Când am făcut casa am ales un pat la parter, lângă fereastra
Ce dă spre mare, să-mi fie patul morţii, e gata şi mă-aşteaptă,
Nefolosit sau folosit o dată pe an, când vine vreun oaspete,
Fără ca acesta să-i bănuiescă rostul final. Nu-l privesc
Nici cu aversiune şi nici cu jind, ci, mai degrabă,-n ambele feluri,
Astfel, egale fiind, sentimentele se ucid unul pe altul şi-un interes cristalin
Rămâne proaspăt. Sunt sigur că voi termina tot ce am de făcut;
Şi-asta va suna mai degrabă ca un fel de muzică
Atunci când demonul răbdător de dincolo de stâncile marine şi cer
Se va ridica împreună cu ceata lui şi va striga de trei ori: "Hai, Jeffers".

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene Carman

Sluga lui Rhodes! Vânzând încălţăminte şi stambă,
Făină şi şuncă, salopete şi rochii, zi de zi,
Câte paisprezece ore pe zi, timp de trei sute şi treisprezece zile pe an
Pentru mai mult de douăzeci de ani;
Îngăimând "Yes ma'm" şi "Yes, sir", şi "Thank you"
De o mie de ori pe zi, şi asta pentru cincizeci de dolari pe lună;
Locuind într-o cameră împuţită din secţia de vechituri de la "Commercial"
Şi obligat să merg la Sunday School şi să ascult
Mai mult de o oră
Predica preotului Abner Peet de o sută patru ori pe an –
Pentru că Thomas Rhodes, pe lângă magazin şi bancă,
Administra şi biserica.
Aşa că în dimineaţa aceea, în timp ce îmi legam cravata la gât,
Brusc, m-am văzut în oglindă:
Părul îmi era tot alb, faţa arăta ca o coajă de pâine uitată în ploaie.
Am blestemat şi-am tot blestemat: "Tu, hodorog bun de nimic,
Javră fricoasă! Tu, sărăntoc nenorocit!
Scalvul lui Rhodes!" Până când Roger Baughman,
Crezând ca mă bat cu cineva,
A privit pe fereastră tocmai la timp
Ca să mă vadă prăbuşindu-mă grămadă la podea
Din pricina unei artere care îmi plesnise în cap.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te prinde albastru

în fiecare dimineaţă, când deschizi ochii
ciufulită,
cu respiraţia puţin caldă
şi atitudine posomorâtă,
al tău sân drept ieşit pe-afară
într-o poziţie nefirească
mă frământă.

iar la amiază,
când lenea-i musafir în casă,
eu pe afară, după ploaie,
tu, agitată-n rochie-albastră
ne întâlnim din când în când
pe canapea, lângă fereastră.

dar seara-i toată doar a noastră.
cu tot cu păr, cu tot cu sâni,
şi fără musafiri în casă.
ne întâlnim iarăşi în pat,
scăpăm de bluza ta albastră
şi adormim îmbrăţişaţi,
într-o poziţie nefirească.

te prinde-albastru.

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul arăta

patru şi treisprezece minute de mulţi ani
iar acul care indica ora de deşteptare
era fixat la patru pentru cei care făceau
naveta şi toată lumea privea ceasul
deşi nu funcţiona nimeni nu şi-ar fi luat
un alt ceas care ar fi ticăit cu vioiciune
cineva ar fi zi că timpul a făcut indigestie
şi vechiul orologiu devenise nepăsător
la trecerea timpului se oprise definitiv
cine simţea nevoia să afle cât arată ora
se uita la ceasul de pe raftul al treilea
din biblioteca de lângă fereastră
înconjurat de flori de mină şi mii de cărţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Love hotel

Milioane
de câmpuri de maci,
coperta unui roman
de dragoste
consumat, nimfomatic,
într-o cameră de hotel,
a treia zi
din săptămână,
între orele două şi trei,
energii descătuşate,
pupila înlăcrimată
de secundele ce se scurg,
clepsidra blestemată,
cât a mai rămas
până la viitorul roman?
copertă cu maci,
aceeaşi cameră de hotel,
între orele două şi trei,
ziua a treia,
săptămână după săptămână...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziţie; în mod ciudat, băiatul nu se simţea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simţea în largul lui, ca acasă, fără să-şi dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruţă, de aceea i se părea atât de familiară şi tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul aceastei uşi, într-o casă fără ziduri

nu am să înţeleg niciodată
de ce este această uşă
într-o casă fără ziduri -
şi totuşi, două camere
emulând dorinţe timpurii
dorinţe târzii.

ziduri transparente de aer
pe care îmi plimb palmele
miscate de impulsul tăcerii -
m-am născut necesar, da
într-o şoaptă de imagini
pictate de Grigorescu.

s-au încins, strigăte unite
trepte neprevăzute, da
pe Coloană Infinită -
coloană foarte verticală
a cerinţelor mele
meditaţii... la Masa Tăcerii.

nu am să înţeleg niciodată
de ce este această uşă
într-o casă, ce nu o cunosc -
note foarte diferite,
da...
sunete melodice, variaţiuni
de muzică astrală.

Ciprian Porumbescu
cântă la vioară, balada
cu zbateri de note, în mine
care mă scurg prin timp -
dintr-o cameră în alta
emulând dorinţe timpurii
dorinţe târzii.

ziduri transparente, metafore
între ele, o singură uşă
între două camere, doar două -
o uşă... eu, poetul tăcut
trecând prin ea, într-o secundă
scriind poezia vieţii.

acum înţeleg, rostul uşii, da!

poezie de Vladimir Nichita (23 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ziua în care mi-am cunoscut propriul Sine, am cunoscut însăşi esenţa existenţei. Priviţi-mă! Sunt aici. Sunt chiar aici. Eu nu am nicio filosofie, am doar o experienţă concretă. Pot să vă împărtăşesc această experienţă, dar nu pot să fac aceasta fără participarea voastră. Va trebui să renunţaţi la punctele voastre de vedere dogmatice. Va trebui să porniţi alături de mine în aventura necunoscutului. Pot să vă conduc spre acea fereastră de unde existenţa este clară, transparentă. Dar va trebui să mă ţineţi de mână şi să mă urmaţi!

Osho în Spiritualitatea tantrică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să justific neantul dintre două întrupări

de unde să încep instrucţia sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veşnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în şir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârşitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile şi o speranţă
această universală schimbare spre infinit prin creaţie
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întâi dosarele

scoase din dulapul deschis
în spatele femeii cu părul
strong and long
roşu cât trebuie
apoi duse în clădirea veche
de o sută şi ceva de ani bătuţi
pe muchie cu dosul palmei
procedeu din karate
le aşezi pe jos alături de alte
dosare de tot felul
lângă statele de plată
din şaptezeci şi şase ridici
un vraf de fişe cu elevii care au abandonat
şcoala în două mii trei
dulapul de lemn e aglomerat
cu fişele de protecţie a muncii
unde vezi un prospect la sanohepatic
colesterol sau urinal pe mese
scaune şi birou se înalţă
teancuri de fişe medicale
poţi afla ce boli au avut
angajaţii din optzeci ori douămiiştii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog Ţie, Dumnezeul meu, fă-mă să Te cunosc şi să Te iubesc, ca să pot sta în Bucuria Ta. Şi dacă aceasta nu e cu putinţă pe de-a întregul în această viaţă, ajută-mă măcar să înaintez până-ntr-atât încât Bucuria Ta să mă cuprindă cu totul, altcândva; fie ca ce ştiu despre Tine aici să crească atât cât să ajungă la împlinire dincolo; fie ca Iubirea de Tine să crească aici, pentru a fi totală dincolo; fie ca bucuria mea de-acum să fie uriaşă în speranţă, pentru ca dincolo ea să fie totală în fapt!

citat din Sfântul Anselm din Canterbury
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitoarea

În camera cu vedere la partea din faţa casei,
Unde lumina se frânge, iar teii umbroşi ating cu frunzele fereastra,
Fiica mea scrie o poveste.

Mă opresc pe casa scării, ascultând
Prin uşa închisă ţăcănitul maşinii de scris,
Asemănător celui făcut de un lanţ tras peste o copastie.

Deşi tânără, lucrurile adunate
În viaţa ei au un volum mare, iar unele sunt grele:
Îi doresc o călăorie plină de noroc.

Dar acum ea este cea care se opreşte,
Ca şi cum mi-ar respinge atât gândul, cât şi simplitatea acestuia.
Nemişcarea se dilată – şi-n ea

Parcă întrega casă a căzut pe gânduri;
Apoi începe iarăşi să lovească
Literele, pentru a interveni din nou tăcerea.

Îmi amintesc de sturzul care, stupefiat,
S-a pomenit chiar în acea cameră, acum doi ani;
Cum ne-am strecurat înăuntru, am deschis rama geamului

Şi ne-am retras, să nu-l speriem;
Şi cum, pentru o prea lungă jumătate de oră, prin uşa întredeschisă,
Am urmărit lucioasa, sălbatica, întunecata

Şi iradianta creatură
Năpustindu-se către lumină şi căzând mereu ca o mănuşă
Pe duşumeaua dură sau pe birou;

Şi aşteptând apoi, zburlită şi însângerată,
Pentru şansa de a încerca din nou; şi cât de bucuroşi
Am fost când, pe neaşteptate,

S-a înălţat de pe spătarul scaunului,
Şi în zbor planat, direct prin fereastra din dreapta,
A evadat dincolo de marginea acestei lumi.

Întotdeauna, draga mea, totul este o problemă
De viaţă şi de moarte, deşi eu uitasem asta. Îţi doresc
Ceea ce ţi-am dorit şi mai înainte, dar mai apăsat.

poezie de Richard Wilbur, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg în timp

tata-mare era
mai tot timpul plecat
la câmp
nu ştiu ce obsesii avea
să adune bob lângă bob
să pună porumbul în saci
miriştii să îi dea foc
să ardă zăpezile
mama-mare tăia deseori
jumătate din lună
şi o punea pe masa rotundă
la care stăteam ochi lângă ochi
ne îndemna pe fiecare
mai ia copile o bucată de vis
hrăneşte această himeră
acum pentru atunci
lui tata-mare nu îi plăceau smiorcăiţii
avea o puşcă de vânătoare
dar niciodată el nu vâna
din bucata de cer rămas
deasupra mesei cu trei picioare
mama mea mare făcea baiere
cu care îşi lega fruntea
să nu o mai doară nimic

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
El este obligat să vadă injustiţia printre spinii
Şi incendiile de pe dealuri.

Iar cei care-au plecat întregi
Sunt aduşi seara acasă – ca mărunţiş.

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
Părul negru i-acoperă gândurile.
În spatele lui, vorbe, rătăciţii fără bagaje,
Inimi fără provizii, profeţii fără apă,
Pietre mari puse acolo,
Stând, închise ca nişte plicuri
Fără adresă; şi nimeni care să le primească.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hod Putt

Zac aici aproape de cripta
Bătrânului Bill Piersol,
Care a devenit bogat făcând negoţ cu Indienii şi care
Mai târziu a profitat de Legea Falimentului
Şi datorită ei a devenit mai bogat ca niciodată.
Eu, săturându-mă de trudă şi de sărăcie
Şi văzând în ce fel a crescut averea Bătrânului Bill şi a altora,
Am tâlhărit un călător într-o Noapte lângă Lăstarişul lui Proctor,
Ucigându-l din greşeală în cursul întâmplării.
Pentru fapta mea am fost judecat şi spânzurat,
Ăsta a fost felul meu de a da faliment.
Acum, noi cei care am abordat cu viziuni diferite legea falimentului,
Dormim alături în pace.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuieşte cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în braţele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc şi rămân aiurea
suspendate între două vârste

am păşit
încet
în faţa oglinzii
să mă învăţ cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca şi când aş fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă şi această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut

apoi m-am liniştit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce paşii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o linişte asurzitoare

păream atât de naivă
în faţa oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvăţată cu toate jumătăţile
ce se înjumătăţesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în braţele bărbatului obişnuit
cu umbletul meu din fiecare viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!