Soarele după-amiaza

Această încăpere – cât de bine-o cunosc.
Acum au închiriat-o; pe ea şi pe cea de alături,
vor fi birouri. Întrega casă a devenit
locţie pentru agenţi, afacerişti, companii.

Această cameră, atât de familiară.

Canapea era aici, lângă uşă,
în faţa ei un covoraş turcesc.

Alături, etajera cu două vaze galbene.
În dreapta – nu, dincolo – un şifonier cu oglindă.
La mijloc, masa unde scriai
şi trei scaune din răchită împletită.
Lângă fereastră, patul
unde-am făcut dragoste de-atâtea ori.

Ar trebui să fie undeva pe-aproape, acele vechituri.

Lângă fereastră patul;
la asfinţit, razele soarelui cădeau pe jumătate din el.

... Într-o după amiază, pe la ora patru, ne-am despărţit;
doar pentru o săptămână... Şi apoi –
săptămâna aceea a devenit veşnicie.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!