Primăvară cu miros de praf de puşcă

Mă poartă rănile viselor noastre
Peste monade apuse de vreme,
Revin păsări cu ciocuri dure, albastre
Să-mi ciugulească frânturi din poeme...

La graniţa ţării rachete mortale,
Avioane ce pustiesc oraşe şi sate,
Primăvara-i pierdută în doliu şi jale
Cernobâlul cu vânturi mortale ne bate.

Ce moară-mi macină noianul de rime?
Ce mai faci, Doamne, acolo prin cer...?
Iubito, mi-ai rămas un fel de zecime
Prin primăvara fadă, pierdută sub ger!

Sub masca ta, de mine te-ascunzi...
Oraşul ne pare, mereu, sub asediu...
Nu-ţi pot adora nici sânii rotunzi
Nici vremuri nu sunt de concediu!

Numărul morţilor la ganiţa ţării vecine
Creşte cu numărul oraşelor pustiite...
O rugă ai face dar nu ştii la cine-
Pe planetă pandemie, războaie cumplite.

Preaplinul din noi alunecă-n vid,
Îndoliate poeme pe file ne curg,
Câte speranţe în noi se închid...?
Noi, tot mai departe de noi şi de Burg!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "cântă" armele

De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinţi
iar cerul nopţii îşi ascunde stelele
de avioane, rachete şi proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcţii milenare
fierb casele şi blocurile
în praf de puşcă şi trinitrotoluen
migranţii cu milioanele îşi părăsesc
ruinele şi oraşul şi ţara
pentru o altă ţară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe şinele ruginite
bombe termobarice şi cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte şi de alta nu mai rămâne timp
de număratul morţilor nici de îngropăciune,
cu buldozerele se fac gropile comune
pe câmpuri arse de infernul războiului...
Buncărele mai păstrează speranţa de viaţă
şi acolo mai nasc mamele, se mai tratează
rănile luptătorilor scăpaţi din iadul luptelor...
Pe o şosea bombardată un copil în lacrimi
caută graniţa ţării mele,
o fetiţă cu un căţel în lesă
este purtată printre ruine
la orizont, flăcări şi fum negru,
miros de praf de puşcă şi moarte...
Localităti rase de pe pământ,
ruine peste tot, teamă, frică, panică
forţele răului seamănă teroare şi moarte.
Unde eşti şi de unde ne mai priveşti Doamne!?
Cine e acest papagal cu nume de Putin?
Cine sunt guguştiucii care mai ascultă de pitic?
În centrul Europei un alt război mondial...
noi între pandemie şi infern,
noi ce te mai rugăm Doamne
să ne asculţi rugile şi să ai grijă
de omenirea care vrea să trăiască
în iubire, în pace şi adevăr!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din primăvara vieţii

Când muguri noi răsar din hibernare
şi rugul sorţii ne purifică alert, solar,
te mai aştept nevastă pe-o cărare
spre a trăi iubind o primăvară, iar.

De sevele se urcă-n salcia pletoasă
şi razele-s la promenadă pe alei,
noi amintiri de când ai fost mireasă
ne bântuie sub umbrele de tei.

Un timp solar mă duce către tine
să-ţi mai visez aceiaşi sâni rotunzi;
e primăvară-n sat şi ne e bine...
nu-i bine ca de viaţă să te-ascunzi.

Revizii fac la barca noastră veche
că-n ochii noştri tot râde primăvara,
o să-ţi atârn şi flori după ureche...
din gânduri noi o să-ţi alung povara.

Deschide larg ferestrele spre viaţă
să-ţi poposească primăvara-n casă,
să-i dăm bineţe-n orice dimineaţă
la o cafea amară... acolo pe terasă.

Poeme noi, rămase în restanţă
se cuibăresc prin noul meu volum...
ne vom lua de la nepoţi vacanţă
pierduţi în primăvara vieţii de acum.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ultimă dorinţă

Mă văd mereu, mereu legat de tine
de tot trecutul care ne-a robit...
legat ca stupul trainic de albine
chiar dacă-n viaţă ne-am şi amăgit.

Te regăsesc prin vidul din cuvinte,
prin anotimpurile ce se tot rotesc,
prin clopotele la vecernii, sfinte
şi prin livezile ce iară înfloresc.

Te văd prin noi volume de poeme,
prin ziduri de Cetate părăsite...
mai am noi planuri şi banale teme
c-o să mă duci pe calea cu ispite.

Te mai aştept prin vise păcătoase
ori pe alei ce şerpuiesc prin Burg
şi te mai strig din nopţile ploioase
când stropi pe faţa ta mai curg.

De-o viaţă am fost doritor de tine,
cu tine-am hoinărit prin Univers...
cu tine am ajuns la rău şi bine,
cu tine-adorm la capătul de vers.

Mi-e dor de nopţile trăite-n doi
şi nu ascult ce-mi zice lumea rea...
cu tine pot să merg şi la război
o Muza mea, o Muza mea...!

poezie de Eugen-Emil Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru rănile ţării ️

Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca şi până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe'noptate.

Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Şi pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă şi-ndurare.

Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Ţării.

Pică-i, Doamne din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Şi înalţă din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.

rugăciune de Horia Vintilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la tine

Şi dacă nu-mi vii, primăvară
Cu soare cald la primii zori
Te tot aştept prin curtea de la ţară
Cum mai aştept şi berze şi cocori.

De-mi eşti o prizonieră de război
Şi multe nu vor fi cum au mai fost
Te mai aştept pe valea de la noi
Să ne mai scoţi din fadul adăpost.

Şi dacă nu-mi apari pe zare
Cu oi şi miei pe luncă pe răzor
Mai am speranţă şi răbdare
Şi-ţi scriu poeme noi de dor.

Şi dacă-n jocul unor iele
Încă nu-mi cazi din ceruri sparte
Te mai aştept prin stihurile mele
Să-mi vii de-acolo de departe...

Si dacă iarba verde de acasă
Din rădăcini n-a înverzit
Te mai aştept să-mi fii mireasă
Din zori şi până-n asfinţit.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării

De- aş mai fi rămas în satul meu
să-ţi ţin de cald, să-ţi ţin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...

Ne-am despărţit sub salcia pletoasă
şi am pornit pe ale vieţii valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu şi pe la baluri.

Mă sfâşiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea şi dorul după tine
şi câte şi mai câte-am îndurat...

N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineţii n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.

Scriam scrisori ce nu-ţi ţineau de sete
iar peste noi s-a aşternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ţi-ai urmat destinul şi cărarea.

Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se aşterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ţi-am mai scris poeme
şi, încă, mă visez cu tine... uneori!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă istoria se repetă

Nu ştiu dacă istoria se repetă,
Dar ştiu că tu nu.

Îmi amintesc că oraşul era divizat
Nu numai între evrei şi arabi,
Dar şi între tine şi mine,
Şi asta mai ales atunci când eram împreună.

Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care şi-au construit case călduroase din gheaţa mortală.

Oraşul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum ştiu
Că Istoria nu se repetă,
Aşa cum întotdeauna am ştiut că nici tu nu eşti repetabilă.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an iubito

A mai trecut un an, iubito,
şi am fost mereu uniţi în tot,
cu-n zâmbet tist şi lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
şi-am tot fugit, prin nori şi stele
scăldaţi în infinitul gol.

A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
şi tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuţi, scăldaţi de umbre,
şi vom pieri şi noi cu ei.

A mai trecut un an, iubito,
şi vor mai trece atâtea veri,
şi vom rămâne mereu singuri
bătuţi de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut o frunză-n calea ta

A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.

A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.

poezie de Ioana Crăciunescu
Adăugat de Mariana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi plouă mărunt

Şuşotesc nori mărunt
Şuşoteşti şi tu la mine in gând
Soarele e in concediu iar
De privirea ta sunt avar

Fereastra e ingândurată
Florile de gheaţă au curs
Amintirile au făcut recurs
Tâmpla de gânduri e judecată

Privirile noastre curg
Intre noi e amurg
Soarele nostru e in concediu
Azi eşti o ploaie de gânduri

Ce curg, curg şi prin mine
Vântul şoaptelor e domol
Nu poate imprăstia nori dintre noi
Azi plouă mărunt in noi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid 19

(La sfârşit... de Martie )

Simt că o să-mi însângerezi, UCIGAŞULE,
Toate poemele scrise-n zilele de CARANTINĂ
După ce te-am parodiat mereu, laşule
Că mi-ai infectat aerosolii şi coala velină.

Mi-ai dirijat destinul spre spital, APOCALIPSĂ,
Tu care desparţi multe iubite de iubiţi
Ştii că vaccinul contra ta e lipsă...
Dai în bogaţi, poeţi şi obidiţi.

Nu voi mai scrie poeme noi de groază
Cu cerneala roşie ca la apus de soare,
Spre plămâni, nici oxigenul nu-mi migrează,
Degeaba mască, degeaba ventilare...

Vor muri şi planuri mari, de viitor,
Cum mor doctorii şi asistentele frumoase,
M-ai condamnat ca pe un DEZERTOR
Si mi-ai înfipt pumnalul pân' la oase.

Infecţia-i virală, nu-i doar o simplă gripă
Covid-ul e mortal şi curvă şi parşiv,
De vieţi umane va face grea risipă
Eu, după el, sunt doar un ADJECTIV.

Am fost mânat de două ceasuri rele...
Aerosolii nu mă vor scoate din IAD,
Nu pot zbura spre cerul plin de stele
Şi nici pe gânduri nu mai ştiu să cad.

Mă zbat şi ţip ca un zălud prin pat
Şi mă trezesc din vise... SPERIAT!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a plăcut cum te-ai sprijinit în mâini şi ai mers; chestia asta m-a înnebunit de tot... tot ce faci tu mă înfierbântă mai tare ca focul... femeie superbă... ai trezit poeme noi şi speranţe noi şi bucurii noi într-un moşneag, te iubesc... părul care-ţi curge pe spate, sălbatic şi tu acolo, pasărea salbatică din tine, sălbăticia din tine, ardentă, destrăbălată, miraculoasă... te iubesc... Te vreau, te vreau, te vreau pe tine!

Charles Bukowski în scrisoare către Linda King (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parafraze

Glasul amicului cu jind
Ce strigă clar din galantar
Nimic să nu vă fie apatic
Veniţi de luaţi poeme

În preajma timpului prezent
Nu-i suficient să pozăm
Cititul din buze
Veniţi de luaţi poeme

Să nu cădeţi indolenţi
În unghiuri indecente
Mai bine cu speranţe noi
Veniţi de luaţi poeme

Şi traiul vostru să prospere
Nu mai merge azi cu scuze
Pe sistem duplicitar
Veniţi de luaţi poeme

Convieţuiri desfăşurând
Patrioţi lucizi în devenire
Nu mai amânaţi nici când
Veniţi de luaţi poeme!

poezie de David Boia (13 martie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colţ micuţ de ţară,
Nimeni nu-ţi împărtăşeşte
Gândul ce te copleşeşte,

Gândul care te-nfioară
Că eşti o tristă vioară
Care cântă şi nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg şiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăţi multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în ţara, mică ţară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieşit din noi osânza,
Am rămas schelete toţi
Peste care păşesc hoţi.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câştig,
În singurătatea rea
S-avem cel puţin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi şi mâine.

Într-o căniţă de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase şi prin făptură,
Prin a ţării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună şi adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am rămas aici între voi
şi totuşi atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
şi am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte şi mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare şi temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin oraşe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
şi totuşi am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!