Consecventa circumstanţă

răzleţii propriilor circumstanţe
pietoni puşi pe linia
neprevăzutului
înnăscuţii zăbovitului
cu recunoştinţă
în haltele clipelor
cei ce călătorim doar
dusul nerăzgândirilor
nepărtaşi pe sub mână
scrisorilor de recomandare
nevalidaţii banalităţilor
acustice, vizuale, faptice

noi, muritorii, călători intrinseci responsabili pe-un termen delimitat
de viaţă şi propria voinţă,
cei ce cu voie nu acumulăm
nimic din ce n-ar vrea Dumnezeu

cei ce cu iubire dăruim
mai mult decât un cuvânt
izgonit de buzele făţarnice
ori mincinoase

pietoni fără asigurări
prin aerul speranţei
tăind vântul trădării
şi ploaia durerii
cu chipul marcat de
palma obrazului ne-întors
suntem aici irepetabili
de veghe celor cu bun simţ
strecuraţi printre degetele
încârdăşitelor însumări

(24 martie 2022)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se află aici pentru un scurt sejur; nu ştie pentru ce scop, deşi uneori are impresia că simte de ce. Dar fără a ne gândi prea mult la asta, fiecare dintre noi ştie că există pentru alţi oameni – în primul rând pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare este dependentă propria noastră fericire; apoi pentru cei mulţi, necunoscuţi nouă, de ale căror destine suntem legaţi prin simpatie. Îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea este bazată pe munca altor oameni, în viaţă sau morţi, iar eu la rândul meu trebuie să încerc să dăruiesc în aceeaşi măsură în care am primit şi încă mai primesc.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

"1 Martie" a sosit,
Mărţişorul mult dorit
La cei dragi a şi venit,
Copiii îl dăruiesc
Celora care-l iubesc.
Mi-aş dori s-aducă-n dar
Fericire, bunătate,
Pace pentru cei ce plâng
Noaptea, în singurătate.
Pentru cei fără părinţi
Cereasca lumii iubire
Să aibă şi ei un strop,
Un mic strop de fericire....

poezie de Roxana Iacob din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie, scrie Doamne!...

La lumina lumânării, când sunt îngerii aproape
si pe Cer secera lunii printre nori abia răzbate,
La o masă in livadă, sub un măr fără ispite
legile din veşnicie le dorim revizuite.

Un amendament Stăpâne, prăfuiti suntem de veacuri
condamnaţi pe- acest pământ, limitaţi in timp şi spaţiu,
O petiţie noi scris- am, cerem să trăim mai mult
Tronul Tău si tribunalul s- aibă ultimul cuvânt.

Avocaţii să pledeze, preferăm pe cei din stele
printre ei, unul să fie, chipul drag al mamei mele,
Magistraţi ce- mpart dreptatea, de se vrea, dintre cei sfinţi
la procesul conştiinţei, judecăţi doar de părinţi.

Scrie Doamne- o lege noua, cel puţin suta de ani
să trăim in zborul sacru, şterge tot ce- nseamnă bani,
,, Doctorii fără de- arginti"", grija lor copiii lumii
de istoria Sodomei s- aibă parte doar nebunii.

In lumina dimineţii suntem bucuroşi de viaţă
resetează- i Sfinte Tare, cei ce ard firul de aţă,
Primeneste- n lung planeta, curăţă in grâu neghina
taie gardul separării, lasă liberă gradina!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războaiele celor mari sunt duse de către cei mici. Cei din urmă vor crede în principiile celor mari, mai mult decât aceştia o vor face vreodată. Cei mari se vor considera învingători indiferent de situaţie, celor mici rămânându-le doar mult "râvnitul" statut de victime colaterale.

Zeno Sustac
Adăugat de Zeno Sustac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia iubirii

fără iubire nimeni nu poate trăi
ea face din viaţă un sublim spectacol
ea este precum steaua din zori de zi
lumina-ncununată cu timpi de miracol.

fără iubire doar disperarea creşte
ca un deşert cu relief vitreg rigid
nimic din romantism nu mă opreşte
să cred că Dumnezeu are suflet candid.

fără iubire viaţa ar fi iad imens
florile nu ar putea să înflorească
n-ar mai fi prunci ci doar un dor imens
natalitatea-n lume nu ar putea să crească.

fără iubire cerul ar fi un întuneric dens
şi Dumnezeu n-ar vrea să ne mai preţuiască.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul lacrimei

Viaţă-n lacrimi putrezind
Lanţuri de dor îmi sfărâmă ;
Temeri pentru cei ce mă vând,
Iubire celor ce mă ţin de mână!

Crucea creşte azi din mine
Oarbe sfinte înzidiri...
Greu e-n lume fără destine,
Greu e-n miezul altei firi!

Viaţă-n lacrimi putrezind
Lanţuri de dor îmi sfărâmă ;
Temeri pentru cei ce mă vând,
Iubire celor ce mă ţin de mână!

Zaruri oarbe aruncate
Miza fără niciun ţel...
Dincolo de singurătate,
Dumnezeu, singur şi El!

Viaţă-n lacrimi putrezind
Lanţuri de dor îmi sfărâmă ;
Temeri pentru cei ce mă vând,
Iubire celor ce mă ţin de mână!

Ca şi Iisus pe Cruce sunt
Parte din ceruri, parte din pământ...
Mama şi Tată în DOR DURUT
Plâng, mă iartă... să-I iert/să nu-I uit!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu trebuie iubiţi cei sănătoşi, cei siguri de sine, cei mândri, cei mulţumiţi, cei bucuroşi – ei n-au nevoie! Ei primesc dragostea cu îngâmfare şi indiferenţă, doar ca pe un omagiu care li se aduce, ca pe o obligaţie ce li se cuvine de drept. Un dar care se adaugă altora, o podoabă în păr, o brăţară la încheietura mâinii, aşa socotesc ei dăruirea totală a altuia, iar nu drept raţiunea şi esenţa întregii lor vieţi. Numai celor pe care soarta i-a persecutat, numai celor tulburaţi, celor năpăstuiţi, celor nesiguri, celor lipsiţi de frumuseţe, celor umiliţi, numai lor le poţi într-adevăr ajuta prin iubire. Cine le dăruieşte viaţa lui, acela le oferă compensaţie pentru ceea ce viaţa le-a luat. Numai ei ştiu să iubească şi să fie iubiţi aşa cum trebuie să iubim – cu recunoştinţă şi modestie.

Henry Jaeger în Disperatii
Adăugat de Bernadeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori răul din noi îi contaminează pe cei din jur suntem responsabili de deteriorarea lumii în care trăim!

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Dintre cele cinci elemente de fundament cosmic, Aerul este cel ce ştie să mângâie neasemuit de frumos obrajii, sânii, ori coapsele domniţelor, de la adiere şi până la ploaia torenţială, dar şi după petrecerea tornadelor...» ‒ 1 Martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 21).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timişoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒ (1 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cauză şi efect

cei mai buni dintre noi mor de propria lor mână
doar pentru a evada –
cei rămaşi în urmă
nu vor înţelege niciodată
de ce cineva
ar dori vreodată
să scape
de
ei.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus din slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Se duc artiştii-n altă soarte,
Se duc săraci şi princiari,
Jeliţi târziu, abia în moarte,
Se duc artiştii cei mai mari.
Văzându-i, în sfârşit, în moarte,
A spus cu slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum va împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce pleacă în căutarea iubirii îşi arată numai propria lor lipsă de iubire. Iar cei fără de iubire nicicând nu găsesc iubire, numai cei ce iubesc găsesc iubire, iar ei nicicând nu trebuie să o caute.

citat clasic din D.H. Lawrence
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce dai voie vântului

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi... iar mie, nu-mi dai voie...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am dispreţuit pe toţi cei care nu îşi pun întrebări, pe toţi cei care nu vor răspunsuri, pe cei înspăimântaţi de singurătate, de propriul sine, pe toţi cei care nu simt lucrurile pe care le simt eu. Pe cei banali, timizi, şterşi, neîncrezători în forţa lor, pe cei fricoşi, pe cei proşti, pe cei urâţi, neatrăgători, stângaci, pe cei politicoşi, laşi, pe cei religioşi, pe cei cu prejudecăţi. Îmi plăcea însă extraordinar de mult să-i privesc. Asta mă inspira cel mai mult. Privitul păduchiuţilor. Mă vedeam, dincolo de ele, un zeu ridicându-se dintr-un nor de colb, cu un spectru în mână, uriaş, impunător.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din ţărână noi venim
Şi în ţărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinaţie
Să vrem ca într-o meditaţie
O clipă doar să mai trăim, o viaţă

Ajuns acolo sus ai remuşcări
Că timpul l-ai trişat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori

Aş da orice să pot să îndrept
Greşeli fără de vină şi clipe de tandreţe
Să fiu iertat, să pot să iert

Aş vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aş vrea să fiu doar eu
Ştiu, nu e uşor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aş trăi o viaţă desuetă
Aş da orice, m-aş şi reîncarna
 
Nu ştiu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viaţa, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să ştii că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi vii

Vaiet prelung răsună-n asfinţit,
Smerite, clopotele-au amuţit;
Încremenit-a vântul în răscruce,
Bătrân pământ, povara abia-şi duce!

Tot ce-a fost sfânt, s-a scufundat în noi,
E-n van, a mai da timpul înapoi;
În loc să fim ca fructu-n pârg, pe ram,
Ca poame, se usucă-al nostru neam!

Cei buni nu mai pot fi puşi în valoare,
Cât timp cei răi îi tot calcă-n picioare;
Valoarea, azi,, e însăşi nonvaloarea,
Răspunsul nu-i pereche cu-ntrebarea!

În nimic nu mai credem, şi-n final,
Ne trezim fără niciun ideal,
Debusolaţi şi orbi, nu găsim drumul,
Atât de mulţi, dar nu contăm niciunul!

Când moştenire-n cuget nu există,
Mult mai mult decât moartea, viaţa-i tristă,
De n-ai ce lăsa-n urmă, la copii,
TotuiI pierdut: suntem nişte morţi... vii!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!