Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din ţărână noi venim
Şi în ţărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinaţie
Să vrem ca într-o meditaţie
O clipă doar să mai trăim, o viaţă

Ajuns acolo sus ai remuşcări
Că timpul l-ai trişat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori

Aş da orice să pot să îndrept
Greşeli fără de vină şi clipe de tandreţe
Să fiu iertat, să pot să iert

Aş vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aş vrea să fiu doar eu
Ştiu, nu e uşor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aş trăi o viaţă desuetă
Aş da orice, m-aş şi reîncarna
 
Nu ştiu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viaţa, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să ştii că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt clipe în viaţă ce dor ca şi o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul uşor ţi se destramă
Şi cauţi zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îţi copleşesc fiinţa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....

Când încercările. s prea grele
Şi nu ştii când se vor sfârşi
Mai este doar puţină vreme
Şi Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viaţa. i mult prea crudă
Şi te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veşnicia ta.......

Sunt clipe în viaţă când guşti dezamăgirea
Şi vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poţi găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheaţă în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Şi eşti cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorul de vorbe

Atunci când îţi declar că te iubesc
Ai crede că încerc să născocesc
Când eu îţi spun că-mi este dor
Nu sunt vorbe spuse de un negustor

În lipsa ta sunt disperat al sorţii
Dacă aş şti că nu mă mai iubeşti
Fără să poţi să mai clipeşti
Eu m-aş lăsa în grija morţii

Nu sunt actor de comedie
De multe ori trăiesc o tragedie
Sunt doar un muritor de rând
Te am perpetuu în inimă şi-n gând

Am tot pictat in viaţa asta
Natura asta verde-albastră
Dar niciodată n-am pictat
În tente calde, iubirea noastră
 
Aş vrea să fiu un negustor
Cadou, acum să-ţi fac un dor
Ce s-a născut cam prematur
E dorul nostru, pot să jur

Sunt oare eu un negustor
Sau poate doar un visător
Ce vrea să-şi vândă al său dor
Sunt negustorul tău de vorbe

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni pe veci...

Şi chiar de trece timpul
În minte îţi am chipul
Simt că într-adevăr trăiesc
Doar dacă pot să te privesc

Când te-am văzut întâia dată
M-am întrebat dacă eşti adevărată
Şi ce am făcut în astă viaţă
Să merit să cunosc aşa o fată

Trecut-au clipe şi zile în van
Fără să pot în braţe să te am
Să te privesc adânc în ochii-ţi trişti
Să-ţi mulţumesc doar pentru că exişti

Ce pot să fac cu timpul care trece
Când e aşa de trist şi rece
Aş aduna puterea din întregul univers
Să fac pământul să se-nvârtă în alt sens
 
Să îl oprim ca-ntr-o fotografie
Iar în fundal de-ai vrea să fie
Doar două siluete-mbrăţişate
Noi doi prin timp, către eternitate

Am alergat în viaţă după mirajuri efemere
Un singur lucru îmi mai dă putere
Un vis ce vrea să fie realitate
Mână în mână să mergem mai departe

De par cam desuet şi prea poet...
Că te iubesc este un lucru cert
Nu îţi vorbesc în termeni seci
Sunt... promisiuni pe veci...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

În casă toţi avem un Dex
Cuvântul cel mai folosit e sex
Sunt milioane fără carte
Dar cu pretenţii peste poate

Avem un tineret absent
Cu gândul la plecări in occident
Ce viitor mai are-această ţară
Fără cultură, fără morală

Nu mai avem justiţie
Suntem o ţară fără coerciţie
O ţară plină de egali
Conduşi din umbră de penali

 
O lume-n care femeia e muncită
De multe ori batjocorită
Mai poate ea să aibă un destin
De la bărbaţii înecaţi în vin

Bărbaţii care vor egalitate
Doar între ei, femeile-s uitate,
Ajungi să fi oripilat
De vremurile care m-au trădat

Vă rog să ne gândim
Oare ce vremuri mai trăim
Şi noi ce rol avem, m-am întrebat
Oare nu sunt eu cam demodat?

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copia fidelă a sufletului meu

Ce face copia fidelă a sufletului meu
Te voi iubi cu disperare ca şi acum, mereu
Nu mă interesează că anii au trecut
Sau că un rid, pe faţa ta, a apărut

În zilele ce vin te vreau, să fi exact aşa
Să nu te schimbi orice s-ar întâmpla
Eşti viaţa mea, ai fost şi eşti doar visul meu
Nu vreau o altă existenţă, aşa sunt eu

Trăim în lumea asta extrem de materială
Uităm să mai iubim ca prima oară
Trecut-au vremurile când te căutam odată
Aş vrea să fi şi azi, la fel de-namorată

Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut
Aş vrea o clipă să ne întoarcem în trecut
De-aş mai putea odată să aleg
Cu tine în viaţa vreau să merg

Trăim o existenţă cu mult prea efemeră
Ne închidem sufletul ca într-o sferă
Chiar dacă vine-o zi când ne e greu
Rămâi, iubito...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu caut

Nu caut iubiri de-o noapte, m-aş pierde-n zori,
Când m-aş trezi şi trupul nu ar simţi fiori
Şi aş privi tavanul, ştiu că mi-ar fi ruşine,
Să mă ascult în ganduri şi să vorbesc cu mine.

Nu pot să te am o dată şi apoi să dispar
Să fiu un trecător, ca o banală ştire-n ziar,
Nu vreau doar o noapte, cu ce m-ar ajuta,
M-aş pierde-n mine şi-aş pierde-o şi pe ea.

Nu caut iubiri cu orice preţ, eu n-aş mai fi,
Aş plânge-n mine până-n lacrimi m-aş topii,
M-aş simţi murdar, aş fii plin de păcate,
Dac-aş iubi-o aşa şi totul ar ţine-o noapte.

Nu pot să trăiesc doar din clipe efemere,
Iubirea multe vrea, iubirea multe-ţi cere,
Şi tu atât de multe ai vrea să-i dăruieşti
Astfel se scrie viaţa, atuncea când iubeşti.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

timpul nu doarme niciodată,
se apleacă doar în uitare.
el te dojeneşte, te necăjeşte
cu clipe, secunde, ore sau zile,
punând pe tine haine grele.
pe unii îi dojeneşte mai repede
le ia din ore şi zile, chiar ani.
sau chiar sunt luaţi mai devreme.
pe alţii îi scoate din mersul său,
în greşeli de clipe, de ore şi zile
sau unii pot sa fie uitaţi.
cu multe clipe ore şi zile
dacă dovedesc neprinhănire
până dovedesc şi devin,
veşnici şi nemurire.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O simplă hologramă

Azi mi-a venit în gând o temă
Era aşa ca-ntr-o dilemă
M-am tot visat mergând prin ploaie
Pe jos apa curgea-n şiroaie
E realitate sau doar o hologramă?

Te-am aşteptat o săptămână
Să ne putem plimba de mână
Să pot să-ţi spun şoptit
Cam cât de mult eu te-am iubit
Şi te iubesc în continuare

Să te sărut aş vrea acum
De dorul tău eu sunt nebun
La pieptu-mi să te strâng
Mă uit pe geam şi-ncep să plâng
Mă simt la fel ca un nătâng

Sunt trist, te caut neîncetat
Şi când mă uit mai bine
În faţă văd o siluetă ce seamănă cu tine
O melodie a fredonat, apoi prin ploaie s-a plimbat
Timid şi disperat să o ating am încercat
 
Nu pot să cred, oare eşti tu?
La mine s-a uitat cu-n aer plictisit
Nici cel puţin nu m-a băgat în seamă
Acum sunt trist şi răvăşit
Dar liniştit, era o simplă hologramă

Trăim în viaţă cu speranţa că într-o zi
Iubirea vieţii în mod real vom întâlni
Se poate uneori ca visele să se împlinească
Pentru ca viaţa fără ea este o dramă
Şi nu cum ar crede unii... o simplă hologramă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de viaţă

Sunt clipe
când te iubesc
atât de mult
încât dacă te-aş săruta
ţi-aş lăsa sufletul
pe buze.
Sunt clipe cu dor
şi clipe
ce dor
cât o eternitate.
Sunt clipe
când
îmi simt durerea
umblând prin măduvă
şi cerşesc
un transplant
de bucurie.
Iubesc clipa
întâlnirii cu tine.
Cred că ne-a fost dat
să ne fim clipe;
clipa unuia
pentru altul.

poezie de Angelina Nădejde (3 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

De câte ori să îţi mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerşesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Şi umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să ştii
Chiar şi atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi şi noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Şi nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştii

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric şi e trist
Şi inima-mi este pustie
Şi nu mai ştiu dacă exist,
Nu ştiu ce-a fost şi ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credinţa-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aş vrea să nu ştii ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul şi ce-i tristeţea
Aş vrea ca tu să ai puterea,
De a simţi ce-i frumuseţea.

Dar nu a celor trecătoare
Şi nu a celor ce le simţi
În clipe pline de-ncântare,
Când eşti minţit şi tu te minţi.

Aş vrea să ştii ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aş vrea să ştii ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire infinită

De vrei să defineşti
Dar fără să greşeşti
În lumea asta mică
Ce-i o iubire infinită

Poţi să iubeşti la infinit
Dacă iubeşti în mod cinstit
Nu te gândeşti la ce-ai iubit
Nu te gândeşti la ce-ai trăit

Gândul îţi zboară întâia oară
Către acel sau cea de care
Nu ai putea să te desparţi
De ce-ai iubit, fără să doară

O viaţă de am avea să mai trăim
Aş vrea în fiecare zi să ne iubim
Să ne lăsăm în voia sorţii
Să-i facem astfel în ciuda morţii

Cu tine să mă plimb, iubito
Călcând covor de frunze veşted
La pieptu-mi iar am să te strâng
Şi am să te sărut pe creştet
 
Iubita mea mă simt cam trist
Mă uit pe geamul de acasă
Şi văd că anii au trecut
Şi timpul nu mă lasă

Iar dacă nu vrei să disper
Un lucru vreau să îţi mai cer
Să mai trăim preţ de o clipă
O iubire infinită

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!