Balada ţării

În umbra verzuie a apei frumoase
Care învolbură pământul şi cerul
Se-ntinde o ţară cu zări furtunoase,
Cu păduri care au frunza ca lerul.

Aici, anotimpuri vremelnic se-mpart
Zorind dimineţi cu roua-nflorată
Să lase soarele să le ţină de cald
Adiind peste ele cu raza-i bogată.

Aici, unde cresc ciutele, cerbii,
Unde lupii se strigă în grai românesc,
Strămoşii ne cântă din verdele ierbii
Dorind să revină în pas ostăşesc,

Să sfărâme blestemul care face din ţară
Să arate ca fraţii certaţi pe nimic,
Să împace-năuntrul cu ce e afară,
Să poată, iar, neamul nostru puternic

Să-şi aline duiosul şi straniul dor
Care-nvăluie oamenii ca un duh nevăzut,
Care pâlpâie serile în sufletul lor
Şi arde cumplit, în şoaptă, temut...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada ţării

În umbra verzuie a apei frumoase
Care învolbură pământul şi cerul
Se-ntinde o ţară cu zări furtunoase,
Cu păduri care au frunza ca lerul.

Aici, anotimpuri vremelnic se-mpart
Zorind dimineţi cu roua-nflorată
Să lase soarele să le ţină de cald
Adiind peste ele cu raza-i bogată.

Aici, unde cresc ciutele, cerbii,
Unde lupii se strigă în grai românesc,
Strămoşii ne cântă din verdele ierbii
Dorind să revină în pas ostăşesc,

Să sfărâme blestemul care face din ţară
Să arate ca fraţii certaţi pe nimic,
Să împace-năuntrul cu ce e afară,
Să poată, iar, neamul nostru puternic

Să-şi aline duiosul şi straniul dor
Care-nvăluie oamenii ca un duh nevăzut,
Care pâlpâie serile în sufletul lor
Şi arde cumplit, în şoaptă, temut...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naşte o singură dată, o ţară de mai multe ori. O ţară se naşte prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut şi o ţară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut şi o ţară nenăscută. De câte ori a murit această ţară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, opreşte rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din ţara noastră o pradă uşoară pentru ei.
Diriguitorii ţării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în linişte aici, unde înaintaşii noştri şi-au îngropat oasele şi au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit şi a luptat tot neamul românesc. În acest colţ de lume ne-am zămislit şi ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram
şi ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi ţara şi neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunţi duşmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toţi cei care conduc, astăzi şi mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii
noi, naţia română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii şi sfinţii.
... Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul.
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi tot neamul.
Românii n-au duşmănit şi n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori faţă de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înţelegere cu toată lumea.
... Când duşmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
şi în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoşii noştri, dacii au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noştri ar trebui să fie adevăraţi patrioţi. Să apere ţara şi poporul de atitudini ostile şi să se îngrijească de prosperitatea naţiei. Iar marile puteri ar trebui să înţeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cuvântul înţelepţilor de demult, oamenii din acest colţ de lume sunt copii ai pământului lor şi ai cerului lor. Trupurile lor se alcătuiesc şi cresc din anume hrană pe care o au la îndemână în câmpurile cu holde, în dumbrăvi şi livezi şi pe plaiurile muntelui. Firea şi sufletul lor au blândeţea acelor ţărmuri îmbielşugate unde i-a aşezat dintru începutul lumii Dumnezeu, fiind în acelaşi timp schimbătoare şi furtunoase, nestatornice şi viclene ca apele, ca vânturile şi ca tot văzduhul lor fără cumpănă, întru care se îmbulzesc arşiţele şi gerurile.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La centenar

Nimic nu-i ca pământul ţării,
Ce poartă-n glia afânată,
Sub piatră, stavilă uitării,
De mamă trupuri şi de tată,

Nimic nu e ca munţii ţării,
Ce-s tainic leagăn şi cetate,
Când piaza rea din largul zării,
Asupră-ne cumplit se-abate,

Nimic ca Dunărea nu este,
Ce-n valurile-i liniştite,
Spre Mare duce o poveste,
Despre provincii înfrăţite,

Nimic nu e ca Marea Neagră,
Ce scaldă ţărmuri însorite,
Pe plaje de nisip să şteargă,
Dureri din trupuri ostenite,

Nimic nu e ca Bărăganul,
Scăldat în razele de soare,
Pe care, an de an, ţăranul,
Îl jilăveşte cu sudoare,

Nimic nu e amar ca Prutul,
Ce Basarabia separă,
Şi-i cald şi-nfiorat sărutul,
La revenirea lângă Ţară...

Nimic nu-i dulce cum e graiul,
În care ne răsună vrerea,
Şi-n care-n şoaptă, cântă naiul,
Şi fericirea şi durerea...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de vară

Afară e cald şi bine,
Soarele e sus pe cer.
Oamenii sunt ca un roi de albine,
Pământul e ca un curcubeu.

Un curcubeu în mii de culori
Care a răsărit după ploaie
Şi a scos soarele de după nori
Şi a făcut lumea să fie mai vioaie.

Un vânt adie uşor legănând
Frunza de pe copaci.
Pământul e frumos...
Ca o grădină înflorită de maci.

E miez de vară,
Oamenii sunt fericiţi
Că e cald afară
Şi în suflet simt că sunt iubiţi.

poezie de Vladimir Potlog (12 iulie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resuscitarea României

Săracă ţară bogată
ehehei demult am spus
dar acum ca niciodată
nevoia ne ia pe sus

Ehehei demult am spus
unde ne-au fugit eroii
munţii unde ni s-au dus
în spânzurătoarea ploii

Unde ne-au fugit eroii
ba aici ba niciodată
în prăpastia nevoii
săracă ţară bogată

Românie maica mea
moartea cred te-ar învia

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 februarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru un corcoduş

Peste sute de mii de ani,
eu voi fi petrolul pentru care
se bat muşuroaiele, iar
tu vei fi cărbune găsit din plictiseală
prin văgăuni rămase poate şomere.

Şi ne vor incinera în aceiaşi
termocentrală, uniţi de nişte
mâini obosite într-un fum ce
va arăta precum o stafie care
nu cere răzbunare ca în Hamlet,
dorind mai mult ca sigur să fim
consideraţi măcar un nor ce
îi obligă pe copii
să deseneze.

Iar oamenii vor trăi în acelaşi
confort, dorind să-şi arate
corpul întregii veşnicii, în timp
ce-şi vor arde strămoşii pentru
a se uita în voie la televizor şi se
vor minţi singuri că ţiţeiul a
fost mereu ţiţei şi cărbunele
a coborât dintr-o stea neagră.

În cele din urmă, pământenii de
bună credinţă au să alunge spăşiţi
fumul termocentralelor şi nu-l vor
lăsa nici în munţi să doarmă,
neştiind că alungă un om care atinge
mirat un pom,
neauzindu-şi inimile ce bat în petrolul
ce stă între puştile lor.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciră ele aşa din loc în loc, din ţară-n ţară, ca nişte pribegi fără căpătâi, şi nimeni nu voia să audă de ele şi să le dea adăpost. Iar împărăteasa cea tânără trăi de aici înainte în bucurie şi fericire împreună cu împăratul şi feciorul lor.

finalul de la Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de acel loc paradisiac al adolescenţei mele, de aleiile mărginite de castanii înfloriţi, de verdele ierbii peste care alerga soarele, de teii rotaţi ce iluminau crângul cu lacul din mijloc, unde mă pierdeam adesea cu ochii, fără gănduri, fără temeri, fără tristeţi.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei din nou

Mă strigă valul mării şi dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie şi trupul de delfin.
Trirema-naintează şi ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.

Mă strigă valul mării şi Echo trist răspunde,
Şi scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ţi iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul şi apele ce plâng.

Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalţă cu murmur milenar
Lung marea să-şi recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la rădăcini

De oriunde-ai fi în lume,
întoarcerea la rădăcini
te arde ca un cărbune,
să vii acasă din străini.

Copil, aicea te-ai născut.
De ce-ai plecat din ţară?
Aici prieteni ai avut.
Şi pâinea nu-i amară.

Aici sunt părinţii tăi,
fraţii şi surorile.
Tot aici sunt munţi şi văi
să le calci cărările.

Aici străbunii au luptat
ca să avem libertate.
Când au murit, le-am adunat
oasele împrăştiate.

De oriunde-ai fi plecat,
Întoarce-te la rădăcini!
Ca un magnet adevărat
te cheamă glia din străini.

De strajă îţi stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii,
noi, naţia română.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drob de Ţară

Norii-n Ardeal sunt bocet şi-ndurare,
Şi-s oasele tocate-n suferinţi,
Şi-s ocnele ce strigă din părinţi,
Care cu lacrimi îndulcit-au sarea
Cea care nu se vinde pe arginţi,
Cea care e mai scumpă decât pare
Că-ar fi că este sarea-n altă ţară
Mai ca a noastră - din gheţari fierbinţi,
Care din noi s-au rupt şi-au făcut marea
Cu valul şi cu-adâncul răzvrătit.
Ardealul ne e plânsul infinit,
În solniţe să-l aibă fiecare
Român, care de sare e albit
Să-şi poarte-n oase drobul lui de ţară.

poezie de Anatol Codru
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!