Aplauze, confirmări şi indiferenţa vibratoarelor

Ea mi-a spus că urina mea verzuie e ceva dezgustător de vulgar
Crede că menţionarea acestui cuvânt înseamnă lipsă de bun simţ
Dar eu îl folosisem doar ca pe o metaforă
Pentru a descrie cum stau anumite lucruri adică felul în care
Un om îşi pierde vremea pompând în el suplimente alimentare
De la pastile Vitamina A la capsule de Zinc
Deşi nimic nu-i mai sănătos pentru trup decât ceea ce mintea lui
Absoarbe de la dieta de zi cu zi a cuvintelor Domnului...
De'aia eu nu scriu pentru aplauze

Oricum devin mai puternic cu fiecare confirmare pe care-o primesc
Când doi sau mai mulţi dintre noi se grupează şi cad de acord.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a minţit o dată...nu minte întotdeauna

Am fost un mincinos...
Când eram tânăr ţi-am spus prima oară te iubesc
pe atunci nu ştiam ce însemnă să Iubeşti
cu adevărat...
Îţi spuneam întotdeauna şi insistam să fiu crezut
că nu vei mai a găsi pe nimeni care să te poată iubi
mai mult decât mine...
Astăzi... continui să mint în ceea ce priveşte greutatea sau înălţimea mea
ca şi cum tu nu ai vedea cum zi de zi devin tot mai mărunţel...
Dar...
când privesc în ochii tăi mari şi castaniii...
Îţi spun adevărul
Te Iubesc... şi realizez
că Adevărul este: Nu există Iubire...
mai Mare decât iubirea
pe care tu ai avut-o pentru mine...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe,
Primo – nu am bun simţ, nu am simţul măsurii,
Secundo – a muri nu este de bun simţ,
Adică a da colţul, a scrie versuri nu este de bun simţ,
A fi urât nu este de bun simţ, nici a fi frumos nu este,
Umbli strâmb pe străzi întunecate de tristeţe,
Metafizica nu este de bun simţ, a face circ, vai,
A fi nebun, vai, a cădea în extaz, oho,
Suferinţa şi revolta nu cad bine la o masă îmbelşugată,
A fi clovn, no, no, no, fratele meu, că tăţi suntem,
Ridicol? Şi mai cum. Şi mai ce. Încerci a spune ceva,
Dar nu iasă nimic. Citeşte Cartea lui Iov. Nu este vecinul tău?
Imperiul prostiei dăinuie peste veacuri. Nici barbarii
Nu-l pot distruge. Dar ceva am învăţat – viaţa nu trebuie judecată,
Este cum este.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare este Dumnezeu monopolul unei religii sau vreunui presupus fiu a lui "Dumnezeu"? Pentru că Iisus Hristos nu a afirmat niciodată o astfel de trăsnaie? EL a spus, eu şi Tatăl unul suntem, dar tu cum de eşti a doua? Cum de exişti tu şi Dumnezeu? Când te-ai desprins de EL, de ai devenit sclava unei religii primitive? Oare câţi dintre creştini realizează că se închină la mintea lor şi nu la Dumnezeu, sau Hristos? Şi ce altceva ar fi asta decât cretinism, înapoiere mentală? Pentru că dintre agnosticul sau ateul care nu crede în nimic şi creştinul care crede în mintea lui travestita în Dumnezeu, adevărat, adevărat vă spun, căci primii doi sunt mult mai apropiaţi inimii mele, sunt mult mai apropiaţi libertăţii, decât ultimul? Doar în numele unei religii cretine, oamenii sunt purtaţi în războaie, sunt arşi pe rug, iar simbolul chinului lui Hristos şi nu viaţa LUI, le devine o mortuară călăuză, pretinzând căci crucificarea, ne aduce aminte de chinul lui Hristos şi nu de cât de cruzi şi imbecili sunt oamenii. Ceea ce i s-a întâmplat acum 2000 de ani lui Hristos continuă şi azi, să îi fie crucificată învăţătura iubirii lui, ca şi cum crucificarea ar fi o virtute?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ţii chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Ştiu, am remarcat; bun şi frumos în acelaşi timp. Pe deasupra, chiar inteligent şi manierat; până şi tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simţi tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te-aş minţi dacă aş spune că nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l priveşte.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbeşti astfel?
Maria: Pentru că el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aş fi întrebat aşa ceva. Intuiţie, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o priveşte, din felul în care-i vorbeşte, din atenţia cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deşi ea e mai rece faţă de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea să te înşeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Şi atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am să mă resemnez, mami. Pot înţelege că nu-i de mine; nu vreau să ţintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Şi tu meriţi tot ce-i mai bun. Eşti potrivită pentru el sau oricare altul. Meriţi...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparţine ei, celeilalte... Şi nu vreau să mă amestec între ei doi.
Eleonora: Şi atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulţi chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai să rezişti?
Maria: O să reuşesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nouă din zece experţi cad de acord

Consensul celor mai strălucite minţi nu poate oferi decât,
încă o dată şi pentru totdeauna, dovada absolută că planeta
este totuşi plată... şi că, la marginea ei,
noi toţi suntem aproape gata să cădem în gol...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi... Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se află aici pentru un scurt sejur; nu ştie pentru ce scop, deşi uneori are impresia că simte de ce. Dar fără a ne gândi prea mult la asta, fiecare dintre noi ştie că există pentru alţi oameni – în primul rând pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare este dependentă propria noastră fericire; apoi pentru cei mulţi, necunoscuţi nouă, de ale căror destine suntem legaţi prin simpatie. Îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea este bazată pe munca altor oameni, în viaţă sau morţi, iar eu la rândul meu trebuie să încerc să dăruiesc în aceeaşi măsură în care am primit şi încă mai primesc.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi şti asta, E, pentru că înaintea oricărei forme de cunoaştere trebuie să existe un cunoscător căreia să-i apară: Cunoaşterea. Sau "eu ştiu" este extrem de limitat şi tot ceea ce poţi cunoaşte, ştii este limitare. Limitarea dintre subiect şi obiect. Adică, tu infinitul eşti apriori cunoaşterii, tocmai de aceea tot ceea ce poţi cunoaşte e doar FRICĂ ÎNVĂŢATĂ DE LA GÂND DESPRE TINE. Şi iată de ce spun asta: "Dar sunt încă într-un trup, limitat de o minte ("cu care lucrez") aceasta este FRICA. Adică în loc să vorbească inima ta, libertatea infinită a Conştiinţei, prin tine încă vorbeşte frica, ok? De fapt care este Adevărul? Pentru că mintea sau frica va spune: "Maharaj, dar eu sunt încă o picătură aflată în ocean, cum aş putea eu să fiu infinită, dar lucrez să devin oceanul!" Şi gogoaşa asta apretată cu "spiritualitate" o spun atât de mulţi oameni pentru a rămâne pe mai departe sclavii corpului-minte şi ai suferinţei. Aşadar, ce e în neregulă la această afirmaţie?
Ceva scârţâie, e o minciună, dar de ce?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

Scumpa mea bunicuţă
mi-a spus odată că masturbarea
va face să-mi crească păr în palmă,
îmi va slăbi vederea, voi urina anevoios
şi va deveni substitutul
adevăratei iubiri....

A avut dreptate.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am observat, de-a lungul timpului, că persoanele care nu reşesc să-şi atingă obiectivele, au inclusiv credinţe limitative legate de bani, de prosperitate şi oameni care au bani. La un moment dat, un prieten mi-a spus că e mai bine cu bani decât fără bani. Da, aşa este pentru că poţi să faci multe lucruri. Alt prieten mi-a spus că banii rezolvă problemele pe care lipsa banilor o creează. Dacă stai şi te gândeşti, oamenii nu se ceartă pentru că au prea mulţi bani ci pentru că au prea puţini, sau că duc lipsă de bani. Nu bogaţii sunt nefericiţi, ci oamenii care se consideră săraci, care vor mai mult şi nu ştiu cum să se raporteze la ceea ce vor. Din păcate, când vorbim despre relaţia de obiective care este în strânsă legătură cu relaţia cu banii, pot să spun că cele mai greu accesibile obiective sunt cele legate de bani.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care stau locului şi cei care-o iau la picior

Acest câine bătrân
nu mai are niciun picior zdravăn
cu care s-o ia la goană
Nici nu mai poate să lupte sau să ia urma
marii lui iubiri
care tocmai a dispărut
Acest câine bătrân
e într-adevăr bătrân dar....
e destul de înţelept ca să ştie
că la urma urmei ea va face
ceea ce fac toţi câinii bătrâni;
îşi va găsi un locşor călduţ unde să se culce...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa să fie oare? Dar dialogurile lui aprinse cu Krishnamurti? Nu deranjarea este problema, apare şi apune natural în ceea ce suntem. Problema este că tu ai o imagine despre realizare, ai plecat la vânătoare după o astfel de "capodoperă" cum că nu ar trebui să te enerveze nimic. Iar când ai să o împuşti, adică mintea o va juca la perfecţiune, vezi că ceva se întâmplă. Şi anume realizezi că tot nerealizat eşti. Nu-i crede! Nu mă crede! Şi mai ales: NU TE CREDE! Tot ceea ce poţi citi, învăţa, exersa despre iluminare nu-i iluminare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este, conform naturii lui, înclinat spre anumite lucruri, unele dintre ele chiar foarte mărunte, dar aceste lucruri, oricât de mărunte ar fi, înseamnă pentru el viaţa ori tot ce poate fi mai bun în viaţă.

citat din Theodor Fontane
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice enunţ cu privire la educaţie nu numai că descrie o realitate, dar construieşte şi prescrie ceea ce aceasta trebuie să devină în perspectivă. Discursul normativ face loc, de obicei, voluntarismului şi subiectivismului. Reperele valorice ale educaţiei viitoare se pierd în spaţiul nedeterminat al reveriei. De regulă, terminologia educaţională suferă de o ambiguitate semantică şi imprecizie referenţială. Când se desenează obiectivele, cuvintele îşi dau concursul pentru a nega realitatea existentă şi se pregătesc pentru a adula virtualitatea. Substanţa limbii, în această încercare de trasare a proiectului, se rarefiază, mlădiindu-se în conformitate cu alura şi valoarea ţintei. Încă din faza conturării scopului, discursul însuşi vine în întâmpinarea ţintei chiar făcând-o în parte. Există o forţă presupoziţională a cuvintelor care se actualizează în orice proiect didactic. Cuvântul educativ este un cuvânt insinuos. Discursul pedagogic nu numai descrie sau prescrie, ci crede că şi face efectiv ceea ce este doar în proiect. Premisa aceasta este: a spune înseamnă deja a face! Făcutul se ascunde la adăpostul spusului. De multe ori, discursul despre educaţie se limitează doar la a spune ceva despre ceea ce se face, pentru a se crede că se şi face ori s-a făcut cu adevărat. Uneori, se vorbeşte mult şi se întreprinde puţin sau deloc.

Constantin Cucoş în C. Cucoş, Minciună, contrafacere, simulare. O abordare psihopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1997 (1997)
Adăugat de Constantin Cucoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună "Ce înseamnă asta?"

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus "Hello, omidă" sau
"La revedere, Loch Fewin".
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
"Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?"
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu.
Era conştient de diferenţa
dintre "Ce înseamnă asta pentru mine?"
şi "Ce înseamnă asta"?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
"Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu".

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună Ce înseamnă asta?

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus Hello, omidă sau
La revedere, Loch Fewin.
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu. Era conştient de diferenţa
dintre Ce înseamnă asta pentru mine?
şi Ce înseamnă asta?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!