Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ce-i? Ai ceva important să-mi spui?
Dora: În afară de faptul că plecaţi azi, peste doar câteva ore... Da... Ghici cu cine m-am întâlnit aseară, năroado?
Lia: Nu ştiu. Cu cine?
Dora: Cu colegul tău cel frumos, comandantul misiunii, Don Juan, norocoaso! E un tip super; superb...
Lia: Cu Luci? Zău?
Dora: Chiar cu el. Şi m-a oprit, ba chiar a vorbit cu mine.
Lia: Serios? Despre ce?
Dora: Păi, ca să vezi... Despre tine.
Lia: Cum adică?! Despre mine?
Dora: Da. M-a întrebat, destul de direct, fără ocolişuri, dacă ai vreun prieten, adică, mai exact, vreun iubit.
Lia: De ce te-ar fi întrebat aşa ceva?
Dora: Habar n-am.
Lia: Şi tu ce i-ai răspuns?
Dora: I-am spus adevărul, evident, că n-ai nici un prieten şi că n-ai avut niciodată.
Lia: De ce i-ai spus aşa ceva?
Dora: Dar ce-ai fi vrut? Să-l mint?! Încearcă tu, dacă poţi; eu n-am îndrăznit.
Lia: Ah, pricep; privirea lui intimidantă... Dar n-ar fi trebuit să-i spui. Oricum, n-are importanţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Adică, şefu' sigur merită, dar de ce un dalmaţian?
Lia: De ce nu un dalmaţian? Nu ştiu, mi se pare un căţel adorabil, tare simpatic, jucăuş şi destul de loial. În plus, am stat de vorbă cu Luci şi am aflat că îi plac câinii. A avut unul pe Terra.
Nistor: Acela nu era un dalmaţian.
Lia: Ştiu. Pe Nero l-am văzut, era un câine negru, maidanez, pe care Luci l-a luat de pe stradă şi l-a adus acasă. Era foarte ataşat de el.
Stela: Ca să vezi, nu-ţi pierzi timpul degeaba.
Nistor: Aşa-i! Văd că şeful ţi-a spus multe lucruri.
Alex: Un moment... L-ai văzut?! Pe Nero? Adică... Ai fost la Luci acasă?
Lia: Da. O dată sau de două ori. Erau şi bunicii lui atunci. Şi l-am văzut pe Nero. Cât şi pe Rikky, blondo! Adorabil papagal!
Maria: Ah, Rikky, poznaşul meu...
Nistor: Deci, vorbeşti des cu şefu', despre multe chestii...
Lia: Da, Nis, îmi spune, destule, chiar şi despre tine...
Nistor: Despre mine...?! Ce ţi-ar putea spune ţie şefu' despre mine?
Lia: Că-i eşti unul dintre cei mai buni prieten pe care l-a avut vreodată, desigur; încă din copilărie. Tu şi Alex, bineînţeles.
Alex: Hmm... Adică... Stai puţin! Şi despre mine ţi-a vorbit Luci?
Lia: Da, normal, Alex; şi despre tine! Cum altfel?! Dar nu vă îngrijoraţi degeaba, nu mi-a spus nimic rău despre voi doi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, nu pricep de ce s-ar fi interesat de mine...
Dora: Nu pricepi? Poate că... Te iubeşte. Altfel de ce s-ar fi interesat? Gândeşte-te, Lia! Nu-i eşti deloc indiferentă. Am remarcat asta la el. Să fi văzut ce bucuros era când a aflat că n-ai nici un prieten.
Lia: Nu mai spune! Era bucuros?
Dora: Foarte. Atât de bucuros, încât m-a sărutat.
Lia: Poftim?!
Dora: Doar pe obraji, fugitiv, năroado! Cred că n-o să mai spăl niciodată locul în care buzele lui mi-au atins obrajii...
Lia: Ah... Ce tupeu pe el! S-o interogheze pe cea mai bună prietenă a mea... Ce-şi închipuia că o să afle despre mine?
Dora: Nu-mi dau seama ce... Dar tu ce intenţionezi să faci în legătură cu chestia asta?
Lia: Probabil că, deocamdată, nimic.
Dora: Deocamdată?!
Lia: Desigur, deocamdată. Pentru că, dacă el a îndrăznit să te interogheze pe tine, eu îi voi întreba pe prietenii lui cei mai buni despre el, iar spre deosebire de el, am avantajul că aceştia participă la misiune.
Dora: Te referi la...
Lia: Alexandru Ştefan şi Nistor Harris, geneticianul şi geograful. Ei sunt prietenii lui cei mai buni, de destul de mulţi ani. Doar să le câştig puţin încrederea, simpatia şi... 13 ani; am destul timp să aflu cât mai multe amănunte picante de la ei doi despre Don Juanul nostru. Şi tot spre deosebire de el, chiar am ce afla.
Dora: Chiar vei proceda astfel?
Lia: Bineînţeles. De ce nu?
Dora: Nu ştiu, Lia. Nu mi se pare corect.
Lia: Ba e foarte corect. El de ce să se intereseze despre mine şi eu despre el nu?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu pot. N-am la ce să mă gândesc.
Maria: Nu te încăpăţâna!
Lia: Nu insista, Maria! E inutil! De altfel, nu cred o iotă din tot ceea ce mi-ai spus; totul pare atât de... ireal, ridicol... Nu ştiu de ce mi-ai spus mie asemenea lucruri.
Maria: Mai gândeşte-te, Lia! Şi ai face bine să mă crezi totuşi.
Lia: Nu, sub nici o formă! Şi acum, scuză-mă, te rog.
Maria: Stai, Lia! Totuşi, el te iubeşte mult, încă te iubeşte, dar într-o zi ai să-l pierzi, dacă vei continua mult timp astfel, să-l tratezi mereu numai cu indiferenţă sau dispreţ, chiar dacă nu asta simţi faţă de el; ai să-l pierzi, iar atunci vei regreta, dar va fi prea târziu... Dacă n-am fost eu, oricând se poate ivi o alta, nu-i imposibil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ascultă... Luci te iubeşte, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubeşte. Nespus de mult...
Lia: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar şi Nick a înţeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ţii prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ţi spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubeşte, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra şi nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunţat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greşit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Cum adică, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai făcut totuşi?
Lia: Nimic neobişnuit. Adică, nimic de genul a ceea ce ai făcut tu... Ne-am plimbat, am stat de vorbă şi... L-am învăţat să danseze.
Lucian: Să danseze?!
Lia: Da, să danseze, pentru că nu ştia. Aşa că i-am acordat primele lecţii de dans.
Lucian: Primele lecţii?! Adică, ai de gând să continui?
Lia: Da, de ce nu? Până va reuşi cât de cât să priceapă ceva, să prindă ritmul, mişcările.
Lucian: Şi crezi că-i bine să-i dai aceste lecţii?
Lia: Da, de ce nu? Tu ai învăţat-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi că e ceva rău în asta?
Lucian: Nu cred că părerea mea te interesează prea mult sau că vei ţine vreodată cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei şi cum crezi tu că ar fi mai bine. Şi unde anume aţi exersat?
Lia: În camera mea, până au apărut Ly şi Mihai.
Lucian: În camera ta?!
Lia: Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut să exersăm? În oraş, în nava noastră, pe suprafaţa albă a planetei?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cine-i Rikky? Şi de ce-ţi trebuie dulciuri de la Nis, pentru el?
Lucian: Şi tu eşti curioasă?
Lia: Parcă ţi-am mai spus că da, sunt curioasă, din cauza meseriei mele.
Lucian: Ah, spre deosebire de Nis, ai şi o motivaţie solidă: meseria ta!
Lia: Cine-i Rikky?!
Lucian: Un papagal colorat şi zgomotos, tare drăgălaş.
Lia: Un papagal?! Ai un papagal?
Lucian: Până ieri nu aveam unul. Acum da, am; şi-i plac dulciurile, tare mult; în plus, îmi spune "şeful" – nu eu l-am învăţat.
Lia: Vorbeşte?
Lucian: Multe; nu-i mai tace pliscul, dar e simpatic foc...
Lia: Te cred...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nimeni nu poate face nimic acum, nu putem decât să aşteptăm liniştiţi, după cum ai spus chiar tu.
Lucian: Ştiu; tocmai neputinţa asta mă înnebuneşte! Îmi toacă toţi nervii! Aş vrea să pot face ceva.
Lia: N-ai ce să faci. Trebuie să accepţi situaţia, realitatea.
Lucian: Am să încerc, dar nu ştiu dacă pot accepta. Oricum, n-am de ales... E deja o altă pată neagră în dosarul meu, nu-i aşa? Se adaugă la celelalte... S-au strâns destule în şase ani, de când am părăsit Terra.
Lia: Ah, afurisit raport! Nu mai tot aminti de el!
Lucian: Sunt curios... Aş vrea să ştiu ce-ai scris despre mine până acum. Nimic bun, presupun...
Lia: Nu contează...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relaţia ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ţi veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăşti?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu aşa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbeşti despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înţelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aş putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar aşa am înţeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înţeles total greşit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ţi închipui vreodată aşa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă aşa spui mereu...
Lucian: Lia, nu eşti atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuşi, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admiraţie pentru cel la care te referi, cu afecţiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească şi pe tine! Să-l urăsc?! Cum aş putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Şi mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aş dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniştit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situaţii; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Vai, Luci, îmi pare rău! Sincer; n-ar fi trebuit să-ţi spun aşa ceva.
Lucian: Nu, n-ar fi trebuit să gândeşti astfel despre mine! Nu s-o spui... Serios, Lia, să ştii, nu sunt un om chiar atât de îngrozitor precum ai tu impresia că aş fi. Nu sunt rău!
Lia: Nu am deloc această impresie!
Lucian: Nu?! Oare?! Cum altfel ar putea fi considerat un om care şi-ar putea urî tatăl?! Cum?! Spune-mi tu! Poate ştii tu, că eu, nu!
Lia: Ah, am greşit în ceea ce te priveşte; din nou...
Lucian: Să ştii că da. Dar, să nu mai vorbim despre el, altfel voi deveni eu enervant, deşi nu sunt deloc blond.
Lia: Cum aşa?! De ce ai deveni?
Lucian: Păi, dacă-mi amintesc de el, devin melancolic, trist şi foarte probabil, nesuferit. Deci, clar, enervant!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cât despre tine, acum, doar din cauza faptului că mâine e ziua mamei tale treci prin această perioadă "delicată", eşti atât de nesuferit şi ai aceste toane?
Lucian: Exact. Din această cauză.
Lia: Ca să vezi; băieţelul mamei cel răsfăţat...
Lucian: Lia, te rog! Ţi-am mai zis, nu mă lua peste picior! Nu-mi place.
Lia: Nici n-o făceam, Luci. Deci, te înţeleg. Dar parcă spuneai că asta-i doar una dintre problemele cu care te confrunţi acum. Iar cealaltă? Sau celelalte, dacă ar fi mai multe...
Lucian: Despre acelea, prefer să nu discut, momentan!
Lia: Ah, preferi să nu... Atunci, te las singur. Dar încă nu m-ai lămurit asupra unui aspect. Şi anume, când vei veni la întâlnirile noastre obişnuite?
Lucian: Păi, sincer, nu ştiu. Mai bine nu mă întreba.
Lia: Atunci, nu te voi întreba.
Lucian: Lia, mă bucur că ai venit! Prezenţa ta mi-a făcut bine. Serios! Mulţumesc. Şi te rog, păstrează brăţara, nu mai încerca să mi-o înapoiezi altădată!
Lia: Bine. După cum vezi, o păstrez totuşi. La urma urmei, am primit-o de la... adevăratul Moş Crăciun, nu de la tine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valeria: Lia, scumpo, deschide-mi, te rog... Nu vrei să vorbim puţin?
Lia: Lasă-mă, mamă; te rog, vreau să fiu singură...
Valeria: Nu se poate, ştii bine; consideră-mă prietena ta cea mai bună şi spune-mi ce ai pe suflet. Dacă vrei, poţi închide din nou...
Lia: Nu-i nevoie.
Valeria: Ce-i cu tine, copilă? Ai plâns, nu-i aşa?
Lia: Nu, deloc.
Valeria: Sigur; mi s-a părut mie... Ce s-a întâmplat totuşi? De ce eşti tristă? De ce nu vrei să-mi spui?
Lia: N-am nimic, mamă.
Valeria: Cu cine ai venit? Am auzit o maşină; parcă a directorului. Era el, nu-i aşa? Băiatul acela, comandantul vostru, tânăr şi frumos; Lucian Enka... Îl iubeşti, prostuţo!
Lia: Nu-i adevărat.
Valeria: Atunci de ce suferi? Să nu-mi spui că nu din cauza lui!
Lia: Păi... Tocmai am depus o reclamaţie împotriva lui la Comisia Disciplinară a Institutului. De luni se va deschide o anchetă, în cadrul căreia, cazul lui va fi intens cercetat, pentru a se lua o decizie în ceea ce-l priveşte, în principal în legătură cu cariera lui în astronautică; aceasta s-ar putea încheia în curând, definitiv, înainte de a fi început...
Valeria: Cum?! De ce-ai făcut una ca asta, scumpo? E totuşi un băiat foarte drăguţ; mi-a lăsat o impresie bună.
Lia: Te rog, mamă, nu-mi mai reproşa şi nu mă întreba nimic. Mai bine lasă-mă singură acum...
Valeria: Cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, crede-mă, e mult mai bine să nu insişti asupra subiectului, cel puţin deocamdată, pentru că... Nu vreau să vorbesc despre asta, nici cu tine, nici cu altcineva. Să nu răscolim trecutul...
Lucian: Bine. Înţeleg. Sau încerc măcar să înţeleg. Însă, oricum, n-am să insist.
Lia: Deci, mi-ai găsit jurnalul!
Lucian: Da. Pentru că era pus la vedere. Şi mi-a atras atenţia.
Lia: Şi ţi-ai permis să-l răsfoieşti, fără acordul meu.
Lucian: Păi... Tu nu erai acolo, ca să-mi dai acordul. În plus, astfel am aflat cel mai important amănunt, anume că mă iubeşti. De altfel, mă îndoiesc că dacă ai fi fost prezentă în încăpere, mi-ai fi permis să-ţi răsfoiesc jurnalul.
Lia: Ai dreptate. Nu ţi-aş fi permis. Jurnalul personal e ceva intim, personal, după cum îţi poţi da seama din denumirea lui... Acolo, o persoană îşi trece cele mai ascunse gânduri, secretele; deci, chestii intime... Şi nu trebuie citite de alţii! Ce altceva ai aflat?
Lucian: Altceva?! Nimic altceva, pentru că ai apărut tu. Poftim! Astea sunt toate foile pe care le-am luat din jurnalul tău.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ai făcut rost de maşină?
Lucian: Da.
Lia: Unde-i? În buzunar cumva?
Lucian: Maşina sigur nu, dar cheile, da. Să mergem, colega!
Lia: Oare ce prieten ţi-a împrumutat maşina lui?!
Lucian: Unul foarte apropiat.
Lia: Bine, dar... Asta-i maşina directorului Institutului!
Lucian: Da; şi?! Care-i problema?
Lia: Ai spus că-i a unui prieten apropiat.
Lucian: Întocmai. Nu te-am minţit. Urcă, te rog, cu încredere! Nu i-am furat maşina directorului. De fapt, din cauza dânsului am întârziat puţin; nu găsea cheile...
Lia: Dacă ţi-ai propus cumva să mă impresionezi astfel, să ştii că nu reuşeşti! Consideră această tentativă drept una eşuată.
Lucian: Foarte bine! Nu intenţionam deloc să te impresionez; aş fi preferat mersul pe jos... Astfel am mai mult succes, decât cu maşina, de obicei...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!