O să-mi moară poezia în exil şi pribegie...

Cuibul meu de eremită, cu pereţii de hârtie,
n-are nicun punct de sprijin pentru biata poezie.
Din tavan atârnă iambii şi troheii-n stalactite,
se prăvale versu-albastru pe trofee prăfuite.
Ţes paingii pânză deasă, înveliş pentru vocale
exilate-n largul mării, din elipse lexicale...
Pe podea grămezi de gânduri stau la rând să prindă viaţă
în poeme fără muză... muza-i astăzi o paiaţă
Cu grimase de durere în tăceri mistuitoare,
unde nici măcar un ţipăt nu se şterge de sudoare...
Tremură sub zero grade un oftat de-nsingurare
din metafora orfană vămuită la hotare...
Prin lucarne umbre dese se strecoară să-ntomneze
acolade verticale cu silabe ne-nţelese...
O majusculă beteagă caută printre cuvinte,
slova fără cap şi coadă dintr-o rugă la morminte...
Cuibul meu de eremită e-n disgraţie totală,
poezia îşi acceptă destinaţia letală...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad visele din nopţi de iad...

S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-şi aripile-n vânt... şi sfinţi şi îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Îşi poartă crucea printre leşuri, sunt multe vise la pământ şi ce orfan fără vocale îi ţine doliul un cuvânt!
N-are-nţeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Şi vinovate fără vină, cad visele din nopţi de iad şi prinde spaima rădăcină şi cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase şi temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoşare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă şi crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte şi nu mai e niciun mormânt...
Numai cenuşa se aşază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase şi Dumnezeu e compromis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă de existenţă

noaptea creponată înşiră pereţii
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu eşti

pe tavan visele aleargă ieşind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
şi m-aşteaptă

o formă din existenţa mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
şi păstrarea teiului eminescian
plin de poezie

forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
şi straturi de cuvinte din care curg poeme

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Nu-ţi las amintiri, nici doruri măcar,
Doar cântec de nai pe ape senine,
Prin fire de iarbă veni-voi arar
Să-ţi scutur din rai polen din stamine.

Nelinişti vor plânge în clopote reci,
Cadenţe-ngânate din frângeri de lună,
Prin vis risipit, de umbre să treci,
Arcuş nins cu mirt să-ţi cânte pe strună!

Mă caută în irişi de păsări năuce
De ceaţa te-adoarme în lacrimi de vânt,
Înalţă o rugă cu îngeri sub cruce,
Când ţipăt de fluturi vor geme-n cuvânt!

Să fugi unde ştii că nimic n-a mai fost,
Nici ierni de mătase, nici oarbe suspine,
Nici meri altoiţi de ninsori fără rost,
Sărac să rămâi de arderi străine!

Luceferi de dor în iarna tăcerii
Brodează-i o clipă cu nuferi de gând,
Tristeţi exilate-n solstiţiul iubirii
În temeri străine vor sta! Până când?

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafora

Stau gândurile toate la un loc
privind metafora din poezie
repusă de poet în strai baroc
în clipele de-adâncă frenezie.

Orfană între-cuvinte fără sens,
întinsă, parcă, pe o nicovală,
metafora cu conţinutul dens
în strofă se aşează cu sfială.

Şi, împletind silabele duios,
în legături croite cu migală,
repune versu-n strai misterios
ca să îi dea o aură astrală.

Eu mă îmbăt în universul său
cu magice tablouri de cuvinte,
rămase peste timp ca un ecou
cu adieri de-aducere aminte.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toc

ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii

ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii

ochii din sticlă
ochii din roşu
ochii din pahar
ochii

mă dezbrac şi alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate

poezia nu mai e
doar apă
linişte
tu

pe suprafaţa apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine

faţa mea
un desen cu ochii albi

cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roşu, din pahar, ochii
mă privesc şi... nu dau doi bani pe singurătate

viaţă strânsă în cămaşa de forţă a pielii

orbitor e doar soarele
ce ne încălzeşte nebunia în ibricul lui dumnezeu

o
c
h
i
i

m e i

e
ş
tu
i

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

Ce nebunie-mi umblă prin vertebre, de mă-ncovoaie ca o acoladă!
Degeaba-nghit poeme în tenebre, că-n trupul meu e o degringoladă,
Ce sapă-n echilibrele precare cu foamea flămânzirilor rebele,
Cum muşcă umbrele din felinare şi dimineţile din cerul plin de stele...
Nu desluşesc delirul de-unde vine şi nici pe unde a pătruns în oase
Şi-mi viermuieşte-avid printre ruine, înnebunindu-mi versul de mătase...
Mă sparg în cioburi de palinodie, şi neputinţa se-ntronează-n stihuri
Şi cum să mai alerg prin poezie, când bântuie prin vene mii de duhuri?
Aştept lumina soarelui s-apară, să-mi curme ceaţa ce-mi umbreşte gândul
Să-nghit măcar un pic de primăvară, să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de seară

Am început să scriu poezie... dar poezia nu are efect fara vraja ta
Fără numele tău ascuns în ea.
Te desenez prin cuvinte joase, ca să te prind cu cele înalte.
E fără noimă, o descriere a iubirii fără iubire.
Ţesută pe patul tău seară de seară... tu, mincinosule, îmi spui că nu-ţi pasă!
Şi-ţi pasă, rău de tot, inima îţi bate pe ritmul meu.
Al meu vei fi, şi o să-mi vii precum pasărea seara la cuibul ei ce-l duce.
Mereu ocrotită de vremea rea sau zile obositoare.
Acolo te vei regăsi dragul meu, tu în bratele mele
Eu strânsă lângă sufletul tău, nemuritoare.

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul şi să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospeşte;
Şi l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Şi i-am prins braţele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n cleşte.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am ţesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Şi-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viaţa s-a împiedicat de viaţă;
Nenorocu-l port în mine şi mă mângâie cuminte
Şi, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învaţă.

Calc norocul în picioare şi nu simt cum sângerează
Talpa goală. Inimi frânte, pe sub paşi se conturează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia înseamnă

viaţă fără gânduri triste
leşin de bucurie şi zări
albastre sub convoiul de iluzii
suspine de mulţumire
trezitul cu noaptea în cap alături
de volumul nou de poezii
să regretăm că nu ţinem stiloul
în dreapta şi ţigara fumegând
între buze pentru ambiţii şi boli
cu stânga scormonim prin cenuşa
de cuvinte care stau pe vise

poezia înseamnă plonjonul
în beatitudine fără ameţeli

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat între dileme...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final de poezie...

Sunt hologramă dintr-o altă lume
Pe un ecran expus în piaţa mare,
Unde mă strigă pescăruşi pe nume
Cu ţipete născute la-ntâmplare...

Sunt susur de izvor, doinind a jale
Prin dimineţi proscrise în apusuri.
Arunc cu rime-n nopţile murdare
De-atâtea fantomatice răspunsuri...

Sunt gândul interzis, oprit la vamă
Întors din drum, pe umeri, cu blesteme
Sunt scenaristă-n propria mea dramă
Sunt versul mov ce sfâşie şi geme...

Sunt firul de nisip ce curge-n grabă
Într-o clepsidră spartă de tic-tac-uri
Sunt literă orfană de silabă
Fără-adăpost şi pentru răni n-am leacuri...

Sunt... oare sunt, sau e doar nălucire?
Nu mă mai simt şi nici nu mă mai ştiu
Şi n-am nici cui să dau măcar de ştire
Că sunt devremele din prea târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

n-am merit

ferestre enorme
invizibile în măreţia lor
prin ele mă caut, curg pe sticlă, între ceruri
prins
păianjen violet-auriu ţes pânze din cuvinte
… cu ochii voştri se va hrăni
fără să vă doară
fără să vă împuţineze vederea…

în aproape toate lucrurile se ascunde un mister
sau măcar un şiretlic
aici – vă mărturisesc – n-am nimerit, copiind cuvintele
ca de pe o tablă şcolară
ferestrele
vin apoi şi pretind că vă aduc poezie

dacă nu v-aş iubi
le-aş şterge cu inima-burete până şi pe acelea
plămădite acolo, de unde le caut pentru voi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n vise... străini

Calc pe vise ca pe spini,
Sângerează noaptea-n mine,
Ne-ntâlnim ca doi străini
În adâncuri clandestine.

Nici măcar nu ne vedem,
Ne ghicim după poeme,
Versul meu cu eritem,
Patologic, iarăşi, geme.

Pe-o cochilie de melc
Înfloreşte-o anemonă,
Tu-mi reciţi versul cobelc
Şi navigi fără timonă.

Treci prin mine, ce coşmar!
Nu vezi munţii grei de sare,
Nu simţi gustul cel amar
Din pocalul cu uitare.

Trecător fără bagaj,
Călător din floare-n floare,
Te exclud din peisaj
Ca pe-o jalnică eroare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb de m-ai găsit în poezie

Am revenit din gândul tău la mine,
Mergeai din nou pe căi întortocheate,
Din suflul zării-mi aratai din nouri
Cuvinte coborâte dintr-o carte.

Înamorate îşi cântau iubirea
Desprinse din poeme fără vârstă
Şi ai împerecheat şi tu din ele,
Din viaţa ta rămasă grea şi tristă.

Mă-ntreb de m-ai găsit în poezie
Sau doar în vise ţi-ai cânta trăirea,
Te dor în van cuvintele pierdute
Şi-aşterni din gânduri, oglindind iubirea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb de m-ai găsit în poezie

Am revenit din gândul tău la mine,
Mergeai din nou pe căi întortocheate,
Din suflul zării-mi aratai din nouri
Cuvinte coborâte dintr-o carte.

Înamorate îşi cântau iubirea
Desprinse din poeme fără vârstă
Şi ai împerecheat şi tu din ele,
Din viaţa ta rămasă grea şi tristă.

Mă-ntreb de m-ai găsit în poezie
Sau doar în vise ţi-ai cânta trăirea,
Te dor în van cuvintele pierdute
Şi-aşterni din gânduri, oglindind iubirea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă în corzile

vocale şi mişcă o arie protejată
fără să-i lipsească masca
de piatră adusă din frunzele verzi
nu mişcă la orele de solfegii

trage cu echerul locul din spaţiu
unde îşi întinde corzile vocale
suprasolicitate de trăirile intime

melodia unde a plonjat îl duce
pe serpentinele unui pământ oval
bun pentru odihna de la malul mării
unde a întins nisipul stropit cu rom

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, pentru că, din nou, e primăvară...

Din teamă şi obsesii ne-nţelese,
M-ai zămislit în zi de sărbătoare,
Când dintre spini rămas-au neculese,
Doar păpădii şi flori nemuritoare.

Pe ţărmul mării se scriau poeme,
Cu liniştea din nopţile de vară.
Era târziu şi parcă prea devreme,
Să m-alăptez cu scâncet de vioară.

Un val albastru-şi pregătea sărutul,
Agonizând într-o idilă falsă
Şi dureros şi tandru, începutul
Încarcera toţi fluturii în plasă.

Era şi nu era un rai pe-aproape
Şi Dumnezeu îşi oblojea o rană.
Doar visul mamei mai plutea pe ape
Şi-o rugăciune a bunicii-n strană.

Şi luna m-a ferit de-arşiţa nopţii
Şi mi-a fost scutec de-nceput de viaţă.
Dar am simţit venin pe gura sorţii
Şi l-am băut, din sân, spre dimineaţă.

Şi astăzi, printre false curcubeie
Mai simt amaru-n fagurii de ceară,
Când mă aplec cu trupu-mi de femeie,
Să mă învie-o nouă primăvară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele pieptănate

Vorbele pieptănate se strecoară
în ambalajul acela greu de pe umeri.
Din movila de gânduri
elimin paltonul cu buzunare sparte
din care curg ideile mărunte.
Pe nu îl port cu mine
spărgând aerul culcat în curcubeie.

Absenţa mea albă inventează
o iubire necalculată risipită peste toate
lucrurile inutile şi plictisul inocent
ce cască în camera cu fereastra întunecată.

Străzile şi oamenii devin un amestec de cuvinte
pe care se aşază soarele nepăsător.
Fără grabă în cuibul de tăceri
cade o stea moartă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai pe cine să aştepţi, e-un dar...

Eu nu-ţi ştiu gustul şi nu-l ştii nici tu,
Că n-am avut vreodată rendez-vous.
Când tu-nfloreai prin ramuri de cais,
Eu tremuram în iarna unui vis,

Pe care nu-l mai vreau şi să-l alung
Îţi scriu poeme şi la piept le strâng.
Te am în fiecare vers şi când mi-e dor
Iubirea, în vocale, o măsor...

Şi te descopăr ca pe-un adevăr,
Adamul meu cu poftele-i de măr.
Şi de pe buze zeama dulce-ţi beau,
Jumate din păcate să îţi iau...

Normal, e-un vis la care nu ajung
Şi-l ţin printre consoane, îndelung.
Măcar să-mi fie versul nesfârşit,
Ca să te am în vis la infinit...

Eu ştiu s-aştept chiar dacă e-n zadar;
Să ai pe cine să aştepţi e-un dar...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi iau primăvara-n spate şi alerg spre primul tren...

Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc şi n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere şi-s consoane în cuvânt...
Vânt şi ploi au prins vocale şi le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toţi paşii singură şi fără noi...
Să iau primăvara-n spate şi să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Şi să-mi regăsesc culoarea şi dorinţa de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii şi-al renaşterii din neant, ştiu că-n primăvara asta am şi eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet şi un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi şi găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată şi refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viaţă, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineaţă plăteam lacrimii dobânzi...
Şi alerg spre trenul vieţii, să mă urc din mers spre-amurg, şi s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puţin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!