Pune-o vorbă bună spre Anul ce vine!

Anule trecut, m-ai dus spre lumină,
Aripii topindu-i lacătul de nor,
Ochiul mi-ai hrănit cu zarea senină,
Colorându-mi clipa cu zbucium de dor.

Mi-ai furat răgazul, ce-l visam de-o viaţă,
Să colind pustiul fără-a-i da de hat,
Să mă bată vântul ca pe-un fir de aţă,
Pân-mă voi opri din acest păcat.

Şi mi-ai pus în palme, fraged, aluatul,
Însetat de gânduri, creier de nepot,
Mi-ai croit cărare largă spre înaltul
De la începuturi, cu "nu vreau, nu pot!"

Nu încape-n ochiu-mi încântarea,
Ce-o răsfiră-un zâmbet-diamant
Sau înţelepciunea guriţei ca floarea,
Când porneşte-n sâmbur parfumat.

Poţi să fugi spre finiş, numărate-s zile,
Lasă-mi amintirile, spre a mă-nsori,
Căci primăvăratic ţipă-n talpă-o ştire,
Că un nou vlăstar coace-a izbucni.

Pune-o vorbă bună spre Anul ce vine,
Noaptea să lungească, versul a-mi griji,
Cu muguri de pene aripa să-mpline,
Umerii să-nveţe zbor a-şi înverzi.

Re-nnoiască inimii morile-obosite,
Ploile mirării cheme-n ars uluc,
Leagănul trezească-n braţe muruite
Cu cântări de-alint, pentru somn de prunc.

Cu vise-ncolţite îmbulzească-mi vene,
Când va ajusta podul spre împlinire,
Pe fuscei de vers să-mi urc în poeme
Sufletul ce-aleargă spre desăvârşire...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio!

M-ai trezit, ca pe un verde, primăvara,
ochiul a mirare-mi sprijinişi de cer,
ţipai şoapta ierbii, înfrunzind vioara,
colţii ei de lapte să-mi topească ger.

Altoindu-mi vise cu a verii ceară,
mi-ai sădit vioara-n sângele buluc,
visele-ai rodit fuscei pentru scară,
a urca în miez, ca un ram de nuc.

A regret umplut-ai autumnale strune
cu frunze de dor şi plâns de cocori,
alăptând vioara din palme cu brume,
tâmpla mi-ai plecat spre albe ninsori...

Muruieşte-mi fruntea-n vifore-abisale,
geruieşte-mi poale, spre a mă ologi,
tălpile îngheaţă-mi, braţe, rupe, goale,
sufletul viorii, rog, nu-l amorţi...

Rodnică, mi-ai scurs mană de ţărână,
An cu bune, rele, fac, spre Cer, demers,
să te scrie Braţul la Ani de Lumină,
la adio, clipei, plec genunchi de vers!

Tu rămâi trecutul, ce-l vor plânge strune,
Când va scârţâi al viorii stern,
Un An Nou pândeşte cu clipe-minune,
Să-mi hrănesc arcuşul cu dospit etern.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dăruit

Mi-ai dăruit o mie de cuvinte
Şi încă-o mie au rămas nespuse
M-ai dus de mână-n locurile sfinte
Mi-ai arătat că toate Ţi-s supuse.
Mi-ai dăruit cântări fără de număr -
De purpură şi trandafiri petale -
Mi-ai prins apoi o mantie pe umăr
Şi m-ai suit în cerurile Tale.

Mi-ai arătat că nimenea nu moare
În adevăr, iubire şi credinţă.
Mi-ai dăruit o lacrimă de soare
Şi m-ai îndepărtat de neputinţă.

Mi-ai spus că sunt de-acum cu Tine una,
Mi-ai întregit din dragoste făptura,
Mi-ai pus pe frunte stelele şi luna
Şi-n mâini mi-ai pus toiagul şi măsura.

Aşa ai vrut să mă iubeşti, Isuse,
Aşa m-ai învăţat să cresc spre Tine
Mi-ai arătat ca toate Ţi-s supuse
Şi că din toate m-ai ales pe mine.

S-au împlinit o sută de cuvinte
Şi încă-o sută stau ca să mai vină
M-ai înălţat în locurile sfinte
Şi mi-ai zidit fiinţa în Lumină...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea sufletului

Doamne,
Nu mi-ai spus
cât să urc
când ai pus în mine, zborul
şi nici câte râuri voi naşte,
când mi-ai dăruit lacrima!
Darurile tale
mi-au împletit
drum
spre mine.
Liniştea sufletului,
TU mi-ai dat-o odată cu ele!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea şi nesaţul de cuvânt desăvârşit

De pe când eram copilă mi-ai prins ochiul căutării,
Ce mustea-n fragilul verde de pe ram abia-nfrunzit,
Mi-ai frapat sufletul-floare, ideal al neîmpăcării,
Şi pe cerul alb, al gurii viu Luceafăr mi-ai sădit...

Mi te-ai cuibărit pe suflet în colindele mirării,
Altoindu-ţe-n cuvântu-mi şi în măduva din os,
Tu ai descuiat zăvorul sângelui dulce-al visării
Şi pe creieru'-mi săpat-ai lung cărării de frumos...

Apoi, înrobind cu versul spre înaltă delectare,
Stelei umezi ai dat ochiu-mi, să te-aspire, călăuză...
Azi, Mărite Eminescu, scurgi lumină creatoare
Din eterna-ţi rugăciune rodnic te inspir pe buză...

Cu cât sorb, mai nealinată-i setea de-a te înţelege
Şi-nţelegerea însetează prin chemări fără sfârşit,
Darnic Cerul a lucrat geniul tău cu sfânta lege:
Să-mi fii setea şi nesaţul de cuvânt desăvârşit!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce-a fost a Ta chemare...

Ce dulce-a fost a Ta chemare
Isuse, Rege-ncoronat
A fost dorita deşteptare
Din traiul cel mai eronat.

Eram târât de unda "blândă"
Spre zona veşnicului vid
Eram sub norul de osândă
N-aveam lumină, n-aveam ghid.

Mă îndreptam spre prăbuşire
Când cercetare mi-ai făcut
Duios, mi-ai dat atunci de ştire
Că-mi poţi fi pavăză şi scut.

Privirea-Ţi lină mă cuprinse
Şi-am înţeles imediat
Ce-nseamnă mâinile-Ţi întinse
Spre sufletu-mi împovărat.

Cu gesturi pline de candoare
Mi-ai dat mai multe-mbrăţişări
A fost o zi de sărbătoare
Şi gându-mi merse-n ‘nalte zări.

S-a risipit şi frământarea
Şi dorul pentru trai anost
A fost zdrobită nepăsarea
Când m-ai primit în Adăpost.

Urmat-au zile fericite
Chiar în furtuni şi în dogori
Mi-ai dat detalii explicite
Despre cereştile comori.

Apelul Tău mi-a fost pe cale
Imbold, în har să mă aşez
Ţi-aduc, O Mire, osanale
Şi-al Tău program îl promovez.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (19 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc

TU m-ai ajutat la greu
Nimic nu mi-ai cerut
Te-am căutat mereu
Durerea mi-ai crezut

Mi-ai dăruit sănătate
Îmi dai putere şi curaj
Să merg mai departe
Nu mi-ai cerut nici gaj

Inima mi-o dăruiesc
Pentru ceea ce-a fost
Astăzi îţi mulţumesc
Iubirea ta nu are cost

Spre tine mă îndrept
Doamne-ţi mulţumesc
O pâine eu ţi-am copt
În semn că te iubesc

Ingenunchez mă-nchin
Mereu dai cât pot duce
Mă chemi eu am să vin
Sufletul spre tine să urce

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa Samarinencei - Priceasnă

1. Călător prin lumea mare,
Calea mi-ai tăiat setos...
Să-ţi dau apă din fântână,
Mi-ai cerut cu glas pios.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

2. Setea mea tu ai ghicit-o,
Şi mi-ai potolit-o îndat'
Apa vie ce-am râvnit-o
Mi-a trimis gândul spre Rai.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

3. Niciun dar sub sfântul soare,
Nu-i scump ca iertarea Ta,
Ea m-a vindecat de rele,
Viaţa mi-a răscumpărat.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

4. Doamne, dă-ne apă vie,
tuturor creştinilor,
Slava Ta în veci să fie
Raiul pământenilor.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmec de iubire

Nu ştii că viaţa mi-ai schimbat
Şi ancora mi-ai pus-o peste dor,
În suflet nori de aur mi-ai turnat,
Şi-n minte parcă mi-ai sosit în zbor.

Şi inima îmi bate mai puternic
Când simt suflarea-nflăcărată,
Palpită ticăind ca un ceasornic,
Care indică dragoste curată.

Când îţi laşi ochii-ntre ai mei arzând
Chiar şi vigoarea-mi stă pe loc,
Şi-nvolburat, şi aprig îţi cuprind,
Simţirea şi trupul ca un foc.

Aş simula acum o linişte plăcută,
Dar plin de gânduri tumultoase
Ce-mi cer o-mbrăţişare mută,
Te prind în gesturi languroase.

Vreau veşnic clipa de acum
Când 'mi eşti aproape ca o rază,
Ce şi-a croit spre mine drum,
Ca un izvor plăpând în oază.

poezie de Petre Chelu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertarea e floare rară

Bucăţi din mine-am dăruit,
Tu sufletul mi-ai năruit.
Ţi-am regalat minutele,
Tu mi-ai purtat sâmbetele.

Lumină ţi-am pus pe frunte
Şi-n mărgele flori mărunte,
Tu în schimb mi-ai dat doar focul
Ca să-mi ardă busuiocul.

Nu-i uşor, o ştim prea bine,
Să treci prin furci caudine
Ca s-ajungi desăvârşirea,
Atingând nemărginirea.

Iertarea e floare rară,
Creşte-n blocul de carrară,
E piatra de temelie
Şi a inimii chilie.

Nu pregeta să o găseşti
Când în noroi te-mpotmoleşti,
Ea îţi este începutul,
Al iubirii conceptacul.

Tortura să aibă fine,
Iartă-te întâi pe tine!
Spre iertare te apleacă,
Pe trecut acuma calcă!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu🌸

Tu mi-ai pus stele căzătoare
în păr
şi lacrimi de lalele in inimă.

Mi-ai fost încurajare
în serile de toamnă
când ploaia-mi zgâria pereţii sufletului...
Şi suspinul ultimei picături de vin
din versurile amar de pătrunzătoare
ale vieţii.

Tu mi-ai mângâiat pustiul inimii
din nopţile pline de dor
şi m-ai încălzit cu văpăia visului răscolitor.

Mi-ai fost
şi-n moarte
şi-n viaţă
mărturisire a propriei poveşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Tu mi-ai pus stele căzătoare
in păr
şi lacrimi de lalele in inimă.

Mi-ai fost încurajare
în serile de toamnă
când ploaia-mi zgâria pereţii sufletului...
Şi suspinul ultimei picături de vin
din versurile amar de pătrunzătoare
ale vieţii.

Tu mi-ai mângâiat pustiul inimii
din nopţile pline de dor
şi m-ai încălzit cu văpăia visului răscolitor.

Mi-ai fost şi-mi eşti
şi-n moarte
şi-n viaţă
mărturisire a propriei poveşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Doamne!

Mulţumesc, Doamne!
Pentru slutirea care mi-ai dat-o
Şi pentru crucea de pe umerii mei,
Acoperământul păcatului...
Golgota, ori drumul spre moarte
Mă desparte de greu şi de plâns?!
Cresc răni purulente peste trupul meu strâns...
Ochiul vede şi cere,
Este însetat de dorinţă...
Tu-i orbeşti nevederea
Deschizând porţi de lumină spre cer.
Trupul poartă în el,
Esenţă şi lut...
Chimia morţii ne vindecă.
Cerni esenţa înălţând-o spre Tine,
Iar lutul, prin patimă,
Îl transformi în lut.
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce sunt!
Tu faci sămânţa să crească...
Noi suntem ramurile Tale
Căzând în plecăciune spre Tine.
Osană şi veşnică recunoştiinţă!
Eternul îţi aparţine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (2)

am intrat ştiind că mă asculţi, aşa cum numai un tată iubitor o face
voiam să-ţi spun cât de însetat eram când mi-ai dat dulceaţa cuvântului
iar gura mea, pară de foc, striga într-una: mi-e foame, mi-e foame
şi tu mi-ai dat povara iubirii cu toată îndestularea ei
te-am rugat să-mi dai liniştea şi pacea uitării
dar tu mi-ai suflat duhul iertării şi regretul de a nu fi parte
mi-ai dat răsărituri şi apusuri, şoapte şi mângâieri
mi-ai arătat simplitatea în toată splendoarea ei
şi mai ales nu m-ai întrebat nimic
pentru că mă ştiai.
mi-ai dat încercări şi mi-ai aflat deznădejdea
mi-ai pus piedici în cale şi mi-ai netezit furia
mi-ai desluşit cât de dulce e aerul la prima suflare a dimineţii
şi cât de plăcută e moleşeala unei zile ostenite
mi-ai dat cuvântul ştiind că voi trăi în el
căci numai cu el pot ridica scară la cer
despărţindu-mă de urma lăsată

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă spre staul

Dacă rătăcind în întuneric
Mi-ai aprins pe cer steaua
Dacă descurajat văzîndu-mă
Tu ai rupt pînzele de lacrimi
Şi mi-ai desfăşurat albastrul
Dacă în jalea care mă însoţea
Ai făcut să aud cîntecul îngerilor
Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur
Ai coborît la mine
Din cerul Tău de stele
Doamne,
Întăreşte-mi piciorul
Să pot alerga spre staul
Nu stinge steaua
Pînă nu voi ajunge la iesle
Nu voi zăbovi arătîndu-mi darurile
Voi striga numai
"Iată-mă, sunt al Tău"
Iar Tu
Privindu-mă
Să Te bucuri că m-ai creat

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, iarnă

Bună dimineaţa, iarnă,
Ai sosit în viaţa mea...
Mi-este tot mai frig în suflet,
Cum nu am visat cândva.

Părul mi-ai împodobit cu albul
Anii mei i-ai drămuit,
Ai purtat cu tine visul...
Ce-l aveam, spre infinit.

Mi-ai dat frig, mi-ai dat tristeţe,
Mi-ai dat lacrimi pe obraji.
Mi-ai luat în grabă totul
Şi puţinul ce-l aveam.

Ninge azi la mine-n suflet
Visul meu e tot pustiu,
Tot ce am pierdut în viaţa...
Ingropat-am, nici nu ştiu...

Tu, de mine stai departe,
Lasă-mi doar un colţisor.
Viaţă dă-mi un strop de soare,
Nu vreau astăzi nici un nor.

Îmi las lacrima să cadă,
Peste iernile trecute...
Port în suflet doruri multe
Peste amintiri, mai plâng.

Viaţa un calvar îmi este
Visul îngropat în noapte.
Amintirea, mi-e pustie,
Doar în piept, inima bate.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine urc

Se lasă înserarea peste grinduri
Rostogolindu-şi umbrele-n amurg,
Ruinele trosnesc în vechiul burg
Când ard mocnit durerile pe ruguri.

Doar şoapte line spre cetate curg
Şi răvăşesc tăcerea din adâncuri.
Se spulberă cenuşile de gânduri
În valuri şi în tropote de murg.

Pe ţărm când calci pe urme de vestale,
Tu rătăceşti cătând spre viitor;
Privirile ţi se opresc, domoale,

Şi mă priveşti, neostenit, cu dor
Când zăbovind în clipa umbrei tale
Spre tine urc şi uit să mai cobor.

sonet de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai fost lumina

Nu m-am născut ca să trăiesc în noapte,
Precum nici schimnic n-am jurat să fiu,
Cu rugi şi nevoinţă în pustiu,
Gustând ale durerii fructe coapte.

Te-am coborât din rai să-mi fii lumină,
Să-mi mângâi ochii greu înrouraţi,
Spre ispăşiri nedrepte închinaţi,
Căci a-şi dori lumină nu-i o vină.

Ai fost răgazul meu pentru visare,
Căci în lumină ea mi s-a trezit
Şi m-ai lăsat în vis încremenit.
E noapte iar, iar eu o arătare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (22 martie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!