Luna este sfera cu o bucată de soare în ea; pământenii au zeificat-o într-o poartă a stelelor din nopţile albastre.
În faţa acestei zeităţi, s-a înfiripat în inima lui încercuită de suspinul ei întâiul vers şi oamenii au devenit sentimentali; Astrul se oglindea pentru prima dată în lacrima pătimaşă a femeii.

Ştefan Radu Muşat în Interviu sentimental (septembrie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung să rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieţii
se furişează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am călătorit pentru prima dată în afara Spaniei datorită acestei profesii (de jurnalist) şi, mai ales, am învăţat elementele fundamentale ale scrisului: "Cum să fii eficace? Cum să rezumi? Ce este important şi ce este secundar? Şi viteza!" În presă, nimic nu poate aştepta. Datorită acestei activităţi, am devenit rapidă.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima din cuvânt e fructul de apă al melancoliei; iată de ce este uşor să te ascunzi într-o lacrimă.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Interviu despre toamnă (17 septembrie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama a fost întâiul cuvânt care mi-a ancorat tălpile de soare, şi anotimpul avea aripi de copil...

Ştefan Radu Muşat în Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească "butonul" de îmblânzire a soţiei.

citat din Părintele Iosif Vatopedinul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lotusul din inima mea

În inima mea încăpătoare
Îşi face loc întregul Univers,
Mama este prima de sub soare,
Chintesenţa vieţii, frumosul vers!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt seminţia stelelor; poate cea mai complicată flacără a lor.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adrian Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul este dumnezeul din inima colindei; îngerul a căpătat trup lumesc şi a fost dat omului pentru credinţa lui.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Crăciunul... nu este un eveniment extern, ci o bucată din casa cuiva pe care o poartă în inima lui.

definiţie de Freya Stark
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea nu e o dovadă de curaj, este fuga laşului din faţa vieţii. El nu iubeşte viaţa pentru că vorbeşte limba întunericului. Laşul e un decadent înnăscut având inima bolnavă; e golul întunericului.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In tot acest timp

umbra
crescută din răbdări
înghiţise aşteptările
pustiul
ferecase tăcerea
ca într-o piatră de hotar
dintre mine şi
neantul tărâm al morţii
de cealaltă parte
soarele
desena pe linia vieţii
deşira fericirea în raze
din inima primăverilor
urzite cu arome de rai
luna
cuibărea nopţile
printre genele stelelor
cu vise

poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă
La păşunat de mioare.

La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Aşa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.

Tânăr ciobănaş la stână
Şi cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.

O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.

De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.

Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
Să împartă sentimente.

Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimaşă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.

Luna, încă îl jeleşte,
Că dor de ciobănaş duce,
Când primăvara soseşte
Şi ceru-n izvoare curge.

Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.

*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

J. D. (gata să se culce cu prietena lui pentru prima dată): Îţi aduci aminte când a apărut noul film "Războiul stelelor"? Era totul pus la punct, dar când l-au văzut oamenii, până la urmă nu era aşa grozav la pat?

replică din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Astă noapte am văzut
Luna rece într-o eclipsă
Într-o baie de culori aprinsă
Cu bucăţi rămase lipsă

Geamul de plăcere îl înfiera
Din albastru Lună movalie
Albă când luceafăr o privea
Se rostogolea roşie zglobie

Ea este astrul cel frumos
Care visele ne însoţeşte
Este astrul cel mai curios
În tăcere noaptea ne priveşte

Şoapte ce se spun în noapte
Tăinuite şi nţelese de ea
Zile ce în săptămână-s sapte
Ce le animă cu putere este ea

Când în vis eu am căzut
Luna era caldă argintie
Printre gene am văzut
Luna fredona o melodie

Bucăţi din suflet au zburat
Eram purtată ca-ntr-un vals
Stele aprinse m-au înconjurat
Lună albastră strigă un glas

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu este cel mai mare trezitor de conştiinţă naţională. Asemenea luminător de grai s-a ridicat cu toată fiinţa sa în faţa zeilor, la învierea vieţii din pământ. Şi astfel a rămas în marele neam al geţilor. I-a fost dat să trăiască şi să moară ca un izvor de mântuire pentru acest neam din care el s-a ridicat.

Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări pe roata timpului

cine a creat cântul păsărilor din codri?
şi cum îl poartă vântul prin zările albastre?
să-l fredoneze zilnic trăitorii mândri
izvoarele de munte în cascade măiastre.

cine aduce valul în oceanul iubirii?
ca să spele malul, nisipul arzător
cum răsare cuvântul pe cerul vorbirii?
cine aprinde stele, astrul cuprinzător?

cu sute de-ntrebări sufletul mi-l frământ
ce pune în mişcare magicul univers?
geneza e creată de Dumnezeul Sfânt
la cunoaşterea lumii oamenii au convers.

îmi este drag pământul- leagăn de alint
roteşte fericirile prin stihuri de vers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!