Cuvinte şi lucruri, şi întâmplări la care nu m-am mai gândit demult, vin acum stârnite din depărtările vieţii, aduse valvârtej ca de suflarea unei vijelii. Măsor cu gândul întinderea mării; peste talazurile-i furioase văd vasul nostru o jucărie, o coajă de nucă pe care iscusinţa omului o cumpăneşte ş-o poartă totuşi pe mări, înfruntând mânia furtunilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimaterie

Priveşte-mă,
pasărea din mine şchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirşit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
şi lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind uşor peste ceea ce mai e
un vis cerşind printre ruine.

Uită-mă adânc,
aşa cum, până la urmă, se uită pe sine şi uitarea,
şi revino în deşertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
şi vei înţelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiţi din hamuri de troici.

Păzeşte-mă fără să vrei,
absenţa mea e mai puternică decât fiinţa mea,
aşa încât ai grijă de lipsă, de tăcere şi de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un vâjâit năprasnic se înalţă valurile, aruncându-se pe podelele vaporului, şi în hârtoapele ce se deschid, vasul scăpătând se pleacă într-o parte, păreţii trosnesc strânşi între mişcătoarele dealuri de apă. O amăgire a simţurilor zăpăcite de spaimă: mi se pare că în loc să înaintăm, ne lăsăm în jos, ne scufundăm încet în adâncul mării.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care de demult

Lumina care de demult, odată,-n preistoricele mări,
A propulsat sămânţa vieţii pe-această planetă zburătoare
E contaminată cu fel de fel de boli şi-acide-acumulări
Care-întreţin războaiele-între-omizi şi floare.

Spre-a nu trezi la lumină fecioara din somnul ei cel lin,
Nici sângele să-i tulburăm, sărat ca apa mării,
Lăsaţi-i neatinsă-n jurul coapselor frunza de smochin,
Iar îngerii să-i apere visele de fluidul oxidării.

poezie de Fred Cogswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia Miller

Ne-am certat în dimineaţa aceea,
Pentru că el avea şaizeci de ani, iar eu treizeci –
Şi eram nervoasă şi însărcinată cu un copil
A cărui naştere mă înspăimânta.
M-am tot gândit la ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o
Acel suflet tânăr, înstrăinat,
A cărui trădare am ascuns-o
Măritându-mă cu un om bătrân.
Apoi am luat morfina şi m-am aşezat să citesc.
Peste întunericul care îmi acoperea ochii
Mai văd şi acum sclipind în lumină aceste cuvinte:
"Şi Isus i-a spus,
Adevărat, adevărat îţi spun,
Astăzi vei fi cu mine în paradis."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pe care le-am pierdut pentru totdeauna

Le văd câteodată
În mulţimea norilor cenuşii îngrămădiţi
Pe pagina tipărită-a unei reviste – cuvinte
Încurajatoare, persuasive ca mângâierea

Unei femei îndrăgostite de curând.
Cuvinte care aproape au evadat
De pe buzele mele, chiar înainte ca semaforul
Să ne întrerupă înaintarea, cuvinte

Care ar fi putut defini exact
Legătura dintre noi, acum ruptă.
Cuvinte în care am ajuns să cred,
Stând în sanctuarul unei biserici

Ai căror pereţi de culoarea pală-a levandei,
Al căror amvon drapat în purpuriu,
Brodat cu crucifixe aurii,
M-au făcut să-întrevăd posibilitatea

Existenţei adevărului dincolo de circumstanţe,
Indiferent la recuzită şi la ceremonial,
Adevăr necesar vieţii mele astăzi când cuvintele
Mă apără de o tăcere imensă.

poezie de John Companiotte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

milă

Mila este o mişcare de simpatie prin care ea ne face să depăşim propriul nostru eu; în loc de a mări suferinţa, ea o împarte, cu alte cuvinte, în două şi contribuie la promovarea unei duble satisfacţii: aceea pe care eul nostru, într-un mod general, o încearcă prin faptul largii sale participări la stările psihice ale altuia şi aceea pe care o încearcă altul pentru că vede în mila căreia el îi este obiect, manifestarea unei sincere iubiri şi a unei profunde participări.

definiţie de M. Scheler
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sally: Credeam că-mi plăceau lucrurile pe care mi le făcea Michael şi că era altfel decât Jack. Mai tandru. Mai incitant. Şi mă gândeam cât de diferit era Michael de Jack şi cât de profundă era viziunea lui asupra vieţii. Şi mi-l imaginam pe Michael ca pe un arici, iar pe Jack, ca pe o vulpe. După care m-am gândit că Judy e o vulpe şi Gabe, un arici. Apoi m-am gândit la toţi oamenii pe care îi cunosc – care sunt arici şi care vulpi. Al Simon, prietenul nostru, e un arici; soţia lui, Jenny, un arici. Cindy Salchim, o vulpe. Luke Trinow, un arici.

replică din filmul artistic Soţi şi soţii, scenariu de Woody Allen (14 septembrie 1992)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane. Aici şi-a întemeiat mai târziu Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăţiei lui,
«Castrele Severiane», din care se mai văd şi astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a oraşului...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai ştie
şi de ştie e acum pulbere în vânt
privesc indiferenţa gândului
trece incoerent peste timp
să schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viaţa.
nu mai e mult
sfârşitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viaţa asta fără de noroc
să dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluţie imaginară voi da
în încongruenţa faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în ţara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toţi coboară fără să bage de seamă
că au pierit demult
orbi în timp sau rătăciţi în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veşmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în ţara care nu mai este

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Case mici, vechi, sprijinite una de alta, povârnite sub coperişuri de olane, au aerul unor moşnegi ce povestesc întâmplări pline de groază şi de jale. Dunărea se lărgeşte. În stânga ţărmul se lasă, deschizând privelişti nemărginite peste ogoarele şi suhaturile ţinutului Vlaşca.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Zimnicea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer se aprind candelabre de stele. De pe terasa hotelului, îmi lunec ochii pe sclipitoarea câmpie a mării şi cuget la vremile îndepărtate, la câte întâmplări şi prefaceri au curs după ele. Mă gândesc la blândul şi nefericitul Ovidiu... Aici şi-a plâns amărăciunile surghiunului gingaşul poet al Romei. Străin, bolnav, neînţeles de nimeni, el nu găseşte, în sufletu-i abătut, un cuvânt de laudă nici pentru locul, nici pentru poporul în mijlocul căruia e osândit să trăiască. În versul lui urlă crivăţul iernelor grozave care îngheţau marea, pe lira lui suspină dorul de soţie, de prieteni, de patria lui pururea frumoasă şi surâzătoare, din care a fost gonit şi pe care n-avea s-o mai vadă niciodată.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa de azi, chemată să devie peste câţiva ani unul din cele mai măreţe şi mai însemnate porturi din lume stă pe mormântul vechiului oraş Tomi, a cărui întemeiere e învăluită în negura unei triste şi crude poveşti (...)

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-am gândit niciodată la mine ca la un actor de comedie... Îmi plăcea să merg la teatru şi să văd oameni care poartă haine frumoase şi apoi încep să danseze.

citat din Imogene Coca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aduşi în Dacia de împăratul Traian, rămaşi aici, în urma celei mai vajnice lupte ce-au văzut timpurile vechi, am păstrat în sângele nostru vitejia acelor două popoare mari din care ne tragem...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate o nucă în ţiglă

Bate o nucă în ţiglă
Gârbovită se apleacă,
Şi cu grijă o culege
Şi duios o netezeşte...

In panerul de prispă
O aşează si aşteaptă,
Să se deschidă o poartă
Pentru jalea... ce o poartă.

Bate o nucă în ţiglă
In liniştea prea tristă,
Adunată într-o batistă.
De pe coji de nucă
Unde stă o inimă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi arborii! Cu frunza lor putrezită au dospit lutul din care s-a făcut omul. Ei sunt izvorul, ocrotirea şi poezia vieţii.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!