Măi tată

Mă uit la tine şi-mi aduc aminte
Ce sprinten şi frumos erai odată
Şi-acum, în parc, când mergem ca înainte
Abia-ţi târăşti picioarele, măi tată.

Iar chipul tău cel plin de bucurie,
Ce îmi părea o minunată floare
Cu nuanţa lui cea roz-trandafirie,
Acum e sobru, palid... şi mă doare.

Şi vocea ta, cândva atât de clară,
Puternică şi foarte fericită,
Ce mă striga când mă jucam pe-afară,
Acum e slabă, stinsă, răguşită.

Iar mâna ta puternică, sprinţară,
Care-a muncit ca să avem de toate
Nu se mai mişcă ca odinioară,
Ci tremură slăbită, nu mai poate.

Mă rog la Dumnezeu să-mi dea tăria
De-a te veghea cu inima curată
Să-mi fac până la capăt datoria
Şi în privinţa ta, cu drag, măi tată.

poezie de Octavian Cocoş (30 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnistia silabelor

Pentru mine cea mai frumoasă silabă
este silaba "ma"
de la "mare" sau de la "odată"
sau de la "masă"
măi tată măi...
Pentru mine cea mai frumoasă silabă
este silabă "ta"
de la "talpă" sau de la "niciodată"
sau de la "taburet"
măi mamă măi...
Pentru mine cea mai frumoasă silabă
măi tată
măi mamă
măi...
sunteţi "voi"
de la "zâmbet"
măi
"silabă"
de la "odată" sau de la "niciodată"
măi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată drag din cer

Din cer Tată scump şi drag
Iat-un pumn azi de ţărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau şi eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ţi Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îţi mulţumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ţi-aduc acum mărire
Pentru planu-Ţi întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

Dumnezeule Prea Înalt
Îţi aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veşnica-Ţi salvare

Viaţă Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel

Tu eşti Tată mai "nainte
Chiar de orişice-nceput
Şi-ale vieţii vii cuvinte
Ni le-ai dat ca şi un scut

Al omului Creator
Arhitect Universal
Şi Tată al tuturor
Tu eşti al meu ideal

Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos — Învăţătorul

Îţi aduc pe veci onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru veşnica-Ţi lucrare
Prin care şi eu trăiesc

Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de dor de tine, tată!

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Că a-şi da orice să-mi fii aproape,
Să-mi dai iar sfaturi înţelepte,
Ca filozofii în etate,
Să stăm la masă ca odată.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Să îţi revăd privirea blândă,
Ce ochii negrii îţi rotunjeau
Şi râsul larg, deşi cam rar,
Când lumea era mulţumită.

Nimica nu te supăra,
Ca lenea şi minciuna coaptă,
Ce necuviinţa fluturau,
Fără tupeu, din poartă în poartă,
Crezând-o chiar emancipată.

Te războiai cu orişicine,
Pentru prostia afişată,
Ca să nu prindă rădăcini
La Poarta mult prealuminată,
Căci tu ştiai ce era sfânt.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
De glasul tău cântând romanţe,
În zilele de sărbătoare,
De demnitatea-ţi neclintită
Şi de respectul tău din poartă,
Faţă de toţi românii buni
Plini de omenie şi credinţă.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Şi mândră sunt, că eu ţi-s fată,
Care iubeşte tot ce-i sfânt,
Aşa cum îi spuneai odată.
Mi-e atât de dor, de tine, tată!
Şi îmi lipseşti, aşa de mult.

poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Tata

Te-aş suna de dincolo de moarte
să mai stăm de vorba, tată drag,
să-mi vorbeşti în timp ce răsfoim o carte
să zăbovim acas' la noi pe prag.

Mi-e dor să-mi spui să fiu cuminte
să mai glumim aşa cum o făceam ades,
acum când sunt şi eu părinte
mi-ar prinde bine sfatul tău ales

Vorbesc cu mama şi o simt îngrijorată
de tine dor îi este neîncetat
hai să vorbim măcar putin, of, dragă tată,
să-mi spui ce faci şi cine-a fost la tine-n colindat!

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu telecabina

Când eşti bătrân şi vrei să urci pe munte,
Să-ţi mai oxigenezi hemoglobina
Te-aşezi la coadă, până ajungi în frunte
Şi iei şi tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Şi inima începe-n piept să-ţi crească
Emoţii n-ai, căci simţi euforia,
Iar de drumeţi te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiţi doar înainte, plin de vervă
Şi eşti precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toţi pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ţi se udă pantalonii.

Şi când cobori, îţi tremură genunchii
Aşa că te târăşti în patru labe
Şi-ţi vine a urla din toţi rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx şi Babe.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş Celui de sus

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă...-Ţi spun, ca-ntre bărbaţi,
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă baţi,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ţi amintesc povestea a' cu mărul,
Şi n-are rost să umbli cu mănuşi,
Când a muşcat să afle adevărul,
Cum... tare curioasă o făcuşi!

Aşa că, Tată...-i numa vina Ta,
Şi-am martori serioşi, nu-i băşcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea...
Pe toate vrea şi azi ca să le ştie!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult, când religia era puternică, iar medicina slabă, oamenii confundau magia cu medicina; acum, când ştiinţa este puternică, iar religia slabă, oamenii confundă medicina cu magia.

citat clasic din Thomas Szasz
Adăugat de Carla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Fiul Tău

Tată drag din cerul sfânt
Eu te laud şi-ţi cinstesc
Numele pe acest pământ
Căci în sfântu-ţi legământ
Şi eu iată azi trăiesc

Îţi aduc acum onoare
Te slăvesc şi iată-ţi cânt
Azi succesul Tău cel mare
Căci în sfânta Ta lucrare
Ai creat acest pământ

Dumnezeule Prea Înalt
Eu mă-nchin o Doamne Ţie
Căci viaţă Tu ne-ai dat
Şi te laud nencetat
Glorie în veşnicie

Mulţumesc o Doamne mare
Pentru planul Tău măreţ
Pentru gingaşa-ndurare
Ce ne oferi la fiecare
Prin planul Tău îndrăzneţ

Pentru Fiul Tău Hristos
Tată Doamne-ţi mulţumesc
Căci ne este de folos
Prin El să trăim frumos
Viaţa mea să-ţi dăruiesc

Îţi aduc cinste onoare
Şi te laud te slăvesc
Că-n Isus ne dai salvare
Pe a vieţii vii cărare
Numele eu ţi-l cinstesc

Şi te laud şi îţi cânt
A Ta Fiinţă minunată
Tată drag — o Tată Sfânt
Mulţumesc de-al Tău Cuvânt
De salvarea-ţi minunată
03-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita şi mă simt uşurat), nu sunt sigur în privinţa împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aş face să-mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, că nimeni nu m-ar recunoaşte în noaptea asta), tot nu ştiu dacă am întâlnit-o în tinereţe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur că am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost atât de veselă odată
şi străzile erau aşa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!

Ţi-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume şi-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.

Şi amintirile ce ţi-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet şi de voioşie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viaţa noastră-n bucurie!

În clipe grele, de melancolie,
când străzile îţi par pustii
tu mângâie cu drag, o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi şi tată, dar şi mumă bună.

ca altădat'rămas-ai tu la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule
şi nu mai pot decât ca să te cânt.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi nu numai tată, dar şi mumă.

ca altădată tu ai rămas la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule,
şi nu mai pot decât ca să te cânt.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun şi arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm şi te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viaţă,
Şi asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu şi eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni şi ziua
Când şi tu îţi vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Şi să cresc numai cu mama.

poezie de Maria Crudu (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Crudu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maimuţoiul Schadenfreude

L-am descoperit pe Dumnezeu, copil fiind; apoi ca soldat,
ca soţ, ca tată, iar acum când mă apropii
de sfârşitul unei vieţi în junglă... nu Darwin,
ci Dumnezeu
îmi linişteşte cea mai adâncă şi primitivă teamă.

Copil fiind îmi plăcea să merg la pescuit după o ploaie de vară
pentru a prinde cel mai mare curcubeu...

*Schadenfreude – bucurie simţită la necazul sau ghinionul altuia.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac acum?...

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată eşti în inimă la mine
şi nu mai pleci, iar eu nu te gonesc

îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ţie se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâţia ani

îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
şi parcă nu-nţeleg şi mă feresc,
să nu-ţi văd chipul, să nu-ţi văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc

îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînţeles,
o frică de durerile de tine
şi alungarea lor mi-e chinul reales

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine
şi gândul nu m-ascultă să nu mă gândesc
şi toate nopţile cândva senine,
acum cu chipul tău şi-n vise, chinuiesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi...

Mai rămâi puţin în gândul meu
Tu vis frumos de primăvară,
Sărută-mă acum, apoi mereu
Te rog, topeşte urma de zăpadă.

Mai rămâi puţin în tâmpla mea
Pentru o clipă să te port în gând
Vom fi un ultim fulg de nea
Poemul iernii, Iubirea pe Pământ.

Mai rămâi puţin în ochi-mi verzi
Să-mi cânte inima duios de tine
Eu sunt aici, deşi nu vezi
Că iarna te aduce iar la mine.

Mai rămâi puţin în al meu piept
Să-mi fii inima unui gând timid
Vei ştii atunci că te aştept
O viaţă şi-ncă una lăcrimând.

Mai rămâi şi adu-mi primăvara
Uitată-n gândul tău verzui
Când tu dispari iar vine iarna
A inimii regină, al lacrimii etui.

Mai rămâi puţin să-mi fii poem
Să te rescriu în piept cu lacrime de sânge
Ba vii, ba pleci, al inimii boem
Te rog rămâi, nu vezi că inima îmi plânge?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!