Mi-e atât de dor de tine, tată!

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Că a-şi da orice să-mi fii aproape,
Să-mi dai iar sfaturi înţelepte,
Ca filozofii în etate,
Să stăm la masă ca odată.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Să îţi revăd privirea blândă,
Ce ochii negrii îţi rotunjeau
Şi râsul larg, deşi cam rar,
Când lumea era mulţumită.

Nimica nu te supăra,
Ca lenea şi minciuna coaptă,
Ce necuviinţa fluturau,
Fără tupeu, din poartă în poartă,
Crezând-o chiar emancipată.

Te războiai cu orişicine,
Pentru prostia afişată,
Ca să nu prindă rădăcini
La Poarta mult prealuminată,
Căci tu ştiai ce era sfânt.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
De glasul tău cântând romanţe,
În zilele de sărbătoare,
De demnitatea-ţi neclintită
Şi de respectul tău din poartă,
Faţă de toţi românii buni
Plini de omenie şi credinţă.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Şi mândră sunt, că eu ţi-s fată,
Care iubeşte tot ce-i sfânt,
Aşa cum îi spuneai odată.
Mi-e atât de dor, de tine, tată!
Şi îmi lipseşti, aşa de mult.

poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!