Silabe

Primăvara îmi ciuguleşte din palmă
ca un porumbel sălbatic.
Am dezghiocat atâtea poezii
şi boabe dulci i-am dat,
aşa încât,
cu uguit prelung,
mi-a adunat în jur
puzderie de anotimpuri cereşti.
Parcă aş fi în mijlocul
unei înaripate constelaţii!
Nu mi-este teamă că nu mai prididesc
de-atâta muncă,
ci teamă mi-e că nu-mi vor mai rămâne
decât
silabele amare de poezie...

poezie de Nela Talabă din E
Adăugat de Nela Talabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale şi unde,
explorând atâtea planete şi stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuaţia iluziei
nu e nimic greşit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara viitoare...

Au obosit de-atâta vară stejarii,
încât secundele abia mai ticăie pe ramuri.
Driade sfioase, lunatice, cu chipuri străvezii ca aerul,
cu degete de ceaţă,
ies de prin scorburi
şi-ncearcă în zadar să-i încălzească la sân.
Le freacă mâinile-ngheţate,
le şoptesc în ureche eresuri
de la-nceputul lumii,
cercând din greu să le aducă
verdeaţa în obraji.
Dar e-n zadar.
Suflarea lor vârtej de gheaţă e
şi, învolburate, înfrigurate,
transfigurate-n frunze palide sau sângerii,
secundele pădurii se desprind de pe ramuri
şi cad
ca dintr-o clepsidră spartă
în braţele de mamă, calde, ale pământului.
Şi astfel timpul capătă o consistenţă de lut,
în timp ce sufletul copacilor rămâne impudic dezgolit,
prins între oglinzile întunecate
ale cerului de toamnă cu multe lacrimi
şi mai puţine stele.

E toamnă în pădure iar, iubite,
dar cerul din inima ta rămâne neschimbat
şi mă-ncălzeşte cu-aceleaşi stele,
dorul tău îmi cântă
cu-acelaşi murmur de frunze verzi,
harfa ta e aninată în aceeaşi poezie
ce naşte primăvara viitoare.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi e frică de moarte, aş putea spune că nu-mi e teamă de nimic tocmai pentru că mi-e teamă de orice.

Gheorghe Truţă în Pagoda (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei stele căzătoare...

E ziua când linia orizontului vieţii
mi-e plină de câini albaştri.
Nu mă latră,
Nu-mi cer nimic,
Ci doar s-au adunat grămadă
Şi-nclină balanţa
Mult dezechilibrată
Care mă făcea să văd pe dos
Răsăritul şi apusul.
Nu ştiu cine i-a trimis,
Dar ştiu că timpul pe care îl trăiesc acum
E acelaşi cu cel pe care l-am trăit
În respiraţia ta,
Că-i inutil şi fals apusul tău:
Tu doar te-ai dus ca să răsari
Pe un alt cer din viaţa mea...

poezie de Nela Talabă, traducere de NELA TALABĂ
Adăugat de Nela Talabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin -
Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -
Mă întreţin oricând c-un Limbut -

De cel ce drămuieşte Vorba
Când Alţii - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare
Este un Om Ales

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă de întuneric, mi-e teamă de umbre. Dar am o minte care străluceşte, aşa că am parte tot timpul de lumină.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Mi-am jurat că nu voi mai merge niciodată la vânătoare.
Dean: O, haide, nu era uşor, dar nu era nici chiar atât de rău.
Sam: Serios? Când i-am spus lui tata că mă sperie chestia aia din dulap, mi-a dat un pistol.
Dean: Şi ce vroiai să facă?
Sam: Aveam nouă ani. Trebuia să-mi spună, "Să nu-ţi fie teamă de întuneric."
Dean: Să nu-ţi fie teamă de întuneric? Cred că glumeşti! Bineînţeles că ar trebui să-ţi fie teamă! Doar ştii ce se ascunde acolo!

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Mult mi-e dragă primăvara
Dar mai mult îmi place vara,
Toamna îmi stârneşte hazul,
Iarna plâng... când vine "gazul"!

epigramă de Lucia Paşcalău din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-e teamă de singurătate. Mi-e teamă să trăiesc amăgindu-mă, văzând realitatea aşa cum mi-ar plăcea să fie, şi nu cum este cu adevărat!

citat din romanul Adulter de Paulo Coelho (2014)
Adăugat de Georgeta Jenei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategie riscantă

Iubita mea, să nu ai teamă,
Să vin la tine în iatac:
Îţi garantez, de bună seamă,
Nimica rău nu o să-ţi fac!

N-oi ridica nici o privire,
N-oi face gest necugetat!
Tu ştii că-mi e sădit în fire,
Să îmi respect cuvântul dat!

Dar teamă mi-e peste măsură,
La ale mele garanţii,
Să nu aud din draga-ţi gură:
- Atunci la ce bun să mai vii?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Cinică sunt
Când nu mai pot să sufăr.

Teamă mi-e
Că de va veni primăvara
Mă va invada prea multă iarbă,
Prea multe aripi
Îmi vor devasta amiaza
Şi prea puţin
Şi mult prea rar
Voi reuşi să cobor între
Anotimpurile triste!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1978)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori sub gheaţă

M-am dus în priveghi la un mort;
şi mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a îngheţat în mine...
A început să-mi îngheţe voinţa
şi-ncet, încet, toate simţurile au cedat,
Gheaţa mi-a atrofiat orice muşchi
şi nu mă mai puteam mişca;
Acum îmi îngheaţă ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheţii,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare şi durere.

Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi îngheţe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în faţa nebuniei
şi au plecat.

A venit o babă
să-mi dezlege mâinile şi picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu nişte monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viaţă...

Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ţine iarna?
Lumânarea e pe terminate
şi mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
şi mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
şi neputinţa
mi-a furat ochii.

Acum aştept,
aştept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheaţă,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
şi să-i dezlege simţurile;
Cei care au scânteie
înfloresc şi sub gheaţă,
topesc totul în jur;
Iar mortul... îşi scutură vălul
şi aleargă;
Aleargă spre infinit.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna mi-a fost teamă că-mi voi trăi tinereţea singură, şi că voi îmbătrâni tot de una singură, fără cineva drag lângă mine. Am fost mereu mai retrasă, e adevărat, mi-a plăcut solitudinea; dar era frumos şi mă simţeam puternică atâta vreme, cât eram sănătoasă şi în orice moment ştiam că pot să mă înconjor de oameni. De data aceasta, însă, e altfel. De data aceasta îmi e teamă că singurătatea nu mai este o opţiune, ci mai degrabă o sentinţă. Îmi era teamă că acum singurătatea va pune ea stăpânire pe mine, şi ca nu voi mai avea nicio putere asupra ei.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.

Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.

Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!