Grădina

Străluceşte-n grădină,
în frunzişul alb al castanului,
pe borul pălăriei tatălui meu
care calcă pe pietriş.

În grădina suspendată-n timp
mama stă pe un scaun din pin roşu;
lumina umple cerul,
pliurile rochiei,
tufişul de trandafiri de lângă ea.

Iar când tata se apleacă
să-i şoptească ceva la ureche,
când ei se ridică să plece
şi rândunelele săgetează,
şi luna şi stelele
cad pe gânduri, grădina străluceşte.

Chiar acum când tu te apleci pe acestă pagină,
singur în ora târzie, străluceşte: acum,
în acest moment chiar înainte să dispară.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele cerului ne amintesc de lumina care străluceşte întotdeauna în noi, chiar şi atunci când e întuneric.

citat din Stephen Littleword
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune adio...

Nu-mi spune acum adio,
În prag de iarnă plină,
Când florile îngheaţă
Şi fulgii se aşează!

Mai lasă-mă un timp
Să vină primăvara
Când ciocârlia zboară
Şi greierii valsează!

Când înălţimi de munte
Te caută printre stele,
Răspunde-le din aştri
Chiar dacå plâng şi ele!

Trezeşte-mă, din iarnă
Şi strânge-mă în braţe,
Cad frunze încă crude
Peste iubirea noastră!

Nu o lăsa pierdută
Chiar dacă vrea să plece,
Şopteşte-i la ureche
Că iarna asta-i rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele dintre două chipuri care se privesc rămân între ele atâta vreme până când unul străluceşte şi spune celuilalt: acum străluceşte tu! ca să ieşim din întuneric.

citat din Renato Pasquale Arlati
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce faci acum

Atunci când ai plecat eu am ramas un pic "senil''.
M-am pierdut, hai să recunoaştem, m- am pierdut pierdu-te...
Si tu?
Ah!.. Nu, scuză-ma, eu nu te-am întrebat dacă şi tu ai suferit,
Era un ce mai faci, chestii din astea...
pe scurt, un ce faci acum?
Ce faci acum, acum si chiar acum, ce faci chiar acum?
Nu-mi pasă ce faci în viaţă, eu nu mai sunt în viaţa ta, ce crezi că-mi pasă?...
Cu siguranţă faci atât de multe lucruri frumoase,
dar pentru mine contează acum, acum îmi pasă...
Acum, chiar acum în acest moment.
Pentru ca eu acum mă gândesc la tine făcându-mi rău...

poezie de Charles Bukowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul, observat de noi toţi, că noaptea cerul e întunecat, e foarte important. De aici rezultă că universul nu poate să fi existat dintotdeauna în starea actuală. Trebuie să se fi petrecut ceva care să fi aprins stelele cu un timp finit în urmă, astfel încât lumina de la stelele foarte îndepărtate nu a avut încă timp să ajungă la noi. Aceasta ar putea explica de ce noaptea cerul nu străluceşte în toate direcţiile.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi lipseşte mama

Când îţi lipseşte mama
şi soarele se ascunde.
Se adânceşte rana
şi în suflet îţi pătrunde.

Când îţi lipseşte mama
florile-n grădină mor.
Rău le ofleşte mana,
ajungi să plângi de mila lor.

Când îţi lipseşte mama
cu tine plânge şi cerul.
Îţi doreşti chiar să treci vama,
să-i dezlegi şi lui misterul.

Din înalt te cheamă mama
în braţe vrea să te strângă.
Să îţi potolească rana,
ochii tăi să nu mai plângă.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei care o să plece

Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece

Şi toamna asta ştiu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin

În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am şi acum acelaşi suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veşnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece.

rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina în lumina lunii

O pisică neagră printre trandafiri,
Brumărele, liliac sub secera lunii noi,
Mirosul dulce de heliotrop şi toate miresmele nopţii.

Grădina stă nemişcată,
Beată sub lumina lunii.
Întru totul supusă parfumurilor,

Rătăcind printre visele de opium din faldurile macilor.
Felinarile licuricilor se-aprind şi dispar
Sus, deasupra prospeţimii aurii a bobocilor,
Jos, printre florile de ciucuşoară de la picioarele mele.
Licărul lunii pe frunze şi pe garduri de merişor,
Lănciile lunii pătrunzând printre tufanii bulgărilor de zăpadă.

Numai micuţele feţe ale panseluţelor sunt alerte şi curioase,
Numai pisica, torcând printre trandafiri,
Scutură o ramură şi întrerupe simetria modelului,
În vreme ce apa se frânge şi se prelinge de pe o frunză.

Atunci soseşti tu,
Şi eşti tăcut ca grădina,
Şi alb ca florile de bărbişoară,
Şi frumos ca scânteile tăcute ale licuricilor.
Oh, iubire, vezi acei nuferi portocalii?
Ei au cunoscut-o pe mama,
Dar pe cine, care-i al meu, îl vor cunoaşte ei
După ce voi fi dispărut?

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are propria grădină în care plantează seminţe. Şi fiecare, după o vreme, culege exact ceea ce a semănat. Iar dacă nu plantează el, alţii vor planta în grădina sa, iar el va culege roadele, dar în acest caz, nu el a ales seminţele. Ai grijă de grădina minţii tale şi însâmăntează chiar tu ceea ce vrei să culegi după o vreme!

citat din Gabriel Manolache
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul păsărilor de noapte

Acolo sus e un pin strâmb
cu trunchiul arcuit
stă absorbit şi ascultă abisul.

Refugiu de păsări de noapte
în ora cea mai târzie răsună
de-un fâlfâit de aripi

Are chiar şi un cuib inima mea,
suspendat în întuneric, o voce;
stă chiar ascultând, noaptea.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina de vară

Mama îmi tundea piatra din cap
cu un fir de păr
aspru...
tata...
ne aducea obraji din grădină
să-i curăţăm de case şi lumină
fiindcă în faţa sobei
un lemn
înlemnea focul!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spiritul străluceşte, chiar şi cerul ceţos are lumină plăcută.

citat din Abraham Isaac Kook
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte, trup şi fiară

Mă săturasem să fiu femeie,
mă săturasem de suferinţe,
de irelevantul amănunt al sexului,
de propria mea concavitate
mereu flămândă şi parcă fără rost,
şi întotdeauna mai goală atunci când era umplută,
şi completată-n final
de propriul ei vid,
căutând grădina singurătăţii
şi mai puţin bărbaţii.

Patul alb
în grădina verde –
abia aşteptam să dorm singură,
aşa cum cineva
tânjeşte de multă vreme
după un iubit.

Şi chiar atunci când ai apărut tu,
am încercat să te alung
cu tristeţea mea,
cu tentativele mele cinice de seducţie
şi cu trucurile pe care le-am folosit
pentru a transforma sclavul
într-un stăpân.

Şi toate s-au întâmplat pentru că
ai făcut
vârfurile degetelor mele dureroase
şi ochii mei saşii –
iar asta din pricina unei pasiuni
care nu-şi ştia nici măcar propriul nume.

Urs, fiară, iubit
al cărţii trupului meu,
tu mi-ai întors paginile
şi-ai descoperit
că ceea ce era acolo
trebuia scris
la erată.

Iar acum
sunt o pagină goală pentru tine,
o tabula rasa
gata pentru a fi tipărită
cu literele
unei limbi necunoscute
de uriaşa presă
a iubirii tale.

poezie de Erica Jong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Şi-a dăruit necontenit priinţa,
smerit, în faţa Celui-Mai-De-Sus,
considerând mereu că suferinţa
e-o grea-ncercare dată de Iisus...

A fost onest, adânc, sentimental
şi a murit cu dorul de-a muri,
într-un amurg solar, transcedental,
când ochiu-i plâns, subit, înmărmuri!

Ca tată, a privit intens lumina
şi-n ochii lui lumina eram noi,
la suflet era alb, precum hermina,
când umblă prin omătul de... apoi.

Deşi strălumina chiar în tristeţe,
precum un zeu venit din altă sferă,
îşi purta rostul cu acurateţe,
ca pe un trandafir la butonieră.

Acum e umbră blîndă, aromată,
care-mi adie visul întru gând,
o umbră sacră, care îmi arată,
c-a fost odată tata... oare când?

Acum îl văd, când ochiu-mi scapăt,
neprihănit şi... Iov până la capăt!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!