Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Bordurile spaimei

Tălpile înzăpezite ale îngerilor
ne mai caută în înserare
într-o tentativă
de domesticire a simțurilor.
Știi,
ochiul cenușiu
îmbătrânește lucrurile
neînchipuit de ușor.

Timpul îl simt bumerang
peste bordurile spaimei trăite.
Gestionăm tipare de plumb
pentru cele mai ermetice
partide de însingurare.

Șarpele casei albește,
ascuns după grindă,
drumul meu se vrea
de mătase...

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Exercițiul memoriei

Lângă ochiul meu
tâmpla pietrei,
părul gri, tâmpla mea orange,
buzele mele verzi
gura de pământ
alungindu-se neînchipuit
între coperți de pământ
mâini rugătoare.

Împrejur,
viața, frază umilitoare
tobogan fosforescent
pentru omul gropar.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate

Printre rădăcinile neatinse,
oasele îngerilor, miruiesc
tâmpla zbătându-se a izvoarelor.

Cuvântă în noi, cărările frigului.
Tămâia evocă iluminări
într-o explozie a simțurilor.
Conștiincios,
copilul adună ziua
în dulapul melancolic
cu lăstărișuri de salcie.

După vitralii,
unduiesc
psalmii uitați.
Vezi? Ochii căutători de lumină
stau la presat
păstrând rugăciunile din evanghelii...

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stare

Îngenuncheată-n oglinzile toamnei
m-adaug cu trup de lumină
clipei ce-mparte peste prag mirarea.

Fructe sticloase se rostogolesc
peste pervazul aducerii aminte.

Mai mult ca oricând
astăzi mi-e dor de liniștea
uitată-n cadrane
și-n migdala ochilor tăi
ce-o desenam cu grabă
peste ferestrele înzăpezite.

În ritm neștiut, alunec
spre inima timpului
ca pe-o spirală de melc
căutând obsedant linia dreaptă
a începutului.

Neînțeles îmi pare gestul de tandrețe
peste punțile fosforescente ale nopții
când în mine ochiul tristeții
rămâne cu încăpățânare întredeschis
refuzând somnul.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Statică

M-am împrietenit cu șarpele casei
în plâns tandru, sărutându-i
ochiul alb, de hârtie.

Degeaba închipui armuri protectoare
amintirea mea e apa
oprită în hainele tale.

Pasărea ce te iubește
îți va desena chipul
cu aripa.

Am să-ți aduc cioburi culese
din oglinda mare a tăcerii.

poezie de din volumul ,,Pasărea confident" ed. ORION - București (2004)
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Această ploaie

Cu trupul ei muzical
această ploaie
te eliberează, precum
mersul femeii tinere
depărtându-se în extaz.
Ne ascundem de noi
în somnul adânc.
Clovnii ne vor călca zgomotos
peste tâmplă, speriindu-se
cât de mult ne-aseamănă.

Sub piatra rotundă
doar șarpele casei
îmi promitea adăpost sigur.

E prea târziu, să mai privesc
peste umăr.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
și am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
și le-am muțit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin și nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine și de tine
și-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenușiu de mâine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haina indiferenței

Ca pe o epidermă împrumutată
mi-așez peste umeri
haina gângavă a indiferenței.

În buzunare, șerpi veninoși
alunecă peste colaje sfârtecate.

Solemnitatea devine vicleană.
Pleoapele groparului
clipesc inegal în amiază.
Ochiul străin caută
amănuntele picante ale străzii.

Sufletele noastre
stau prinse-n cârlige
aerisindu-se
în cântecul șoptit al copilăriei:
este ora unu, omul negru
n-a venit...

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pasărea confident

Dintre pereții casei, o simt căutându-și
cuibul pe umerii tăi.
Doar tu-cel fără de nume
o vezi cum se înalță sub mirajul
ninsorilor încremenite.
E pasărea confident!
caută doar în zbor, neînduplecată
arcuindu-se lângă trupul meu zvelt.
Zilnic, îi auzi rugăciunea,
o asculți cum se tânguie
după ferestrele cerului,
într-o tăcere ce mă revoltă.
Privește-o cum se hrănește
cu argintăria cuvintelor,
cum își deschide aripile
către vânătorul din oglindă
ce nu-i vorbește despre o măsură
a dragostei...

Pasăre-Cuvânt,
la ceas înalt
sărută-mi sufletul încătușat
de-atâta așteptare.

poezie de din Pasărea confident (noiembrie 2004)
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cruce cu sâni

Suflet în înserare
cărări în derivă
aripi alunecând
peste limbi de ceasornic.

Cine pricepe refugiul însinguratului
în catedrala de aer
savurând
porția de sentimentalism?

Rând pe rând
vom fi tot mai singuri.
Cruci cu sâni de pământ
clătindu-se pe zare.

Adu-mi cântec târziu
dimineți curate
neliniști de rouă.

Cer luminat
peste încețoșatul meu suflet...

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acuarelă

Dealul - colaj în schimbare,
piept zvârcolindu-se
în apa gălbuie a amiezii.
Uneori timpul se ghemuiește
în cetatea din adâncuri.
Alteori vine înspre noi
ca un fluviu năucitor.

Ochiul inimii - adâncimea fântânii.

Peste lanurile de rapiță
aleargă hergheliile nărăvașe
ale norilor.

Zmeii grăbesc
înspre bogatele câmpii.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflete roase

Suntem sunete ascunse
în cochilia așteptării.
Ținându-ne de mâini
ne-mpiedecăm de șarpele casei.

Cu foșnet vegetal
ne-mpăturim inimile
în carnea albă a pietrei.
Mă-nfrigurez, asemeni
zidurilor crescute peste noapte.

Suflete roase
stau sub cămașa albăstrită...

Vreau un timp al speranței
al culorilor vii...
Să mă poarte departe
în adânc de lume.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dantela bizară

N-am să-ți spun despre destrămarea
ce mă cuprinde după zile de dor.
Cărare în derivă, ceas umilit fără preț.
Înfrigurată am să-ți arăt, de departe
hoțul de aripi,
ochiul ce n-a plâns
nici măcar bucurându-se
în oglinzile roz ale răsăritului.

Să nu fii iubitor de paradă
când fulgerul lovește
inima înflorită a pomilor.

Vorbele ce mi le dărui
le-adun într-o dantelă bizară
peste pragul cu lună.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amăgindu-mă

Mai întâi, învață-ți replicile
nu forța nimic,
totul în noi e ademenire.

Între timp voi tivi preșul întins
în odaia mirosind a mirt-
e unicul privilegiu de care-mi voi aminti
surâzând.
În jur, toate s-au rânduit
într-un decor de teatru fabulos.
E drept, pe ici pe colo
se mai poate schimba câte ceva
însă la ce bun
când și azi
șarpele casei stă nemișcat
peste piciorul mesei,
la care cu uimire
am deprins egala bătaie
a metronomului.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă ochiul gri

Mi-am dăruit sărbători
dansând în văile cerului
lângă copacii tineri.
Ochiul gri îmi împrumută trup de iederă
lângă purpură anotimpului.
Mă umilesc. Aripile mi-au căzut
de pe trup, în blândă însingurare.

Nu mă minți, dăruindu-mi
ritmuri ce mă subjugă
sub aripi de vultur.

Urcușul e spovedanie, alint
spre aducere aminte
între cărări croșetând
Moartea, Nimicul, Neantul.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Straniu monolog

M-absoarbe umbra călătoare a păsării
sub înaltele punți ale cerului.
E-atâta senin uneori, lângă noi
cât cerul nu poate cuprinde.
E-atâta miere revărsată-n flori
încât albinelor nu le folosește.

Festinul singurătății, nu-l simt
când scriu despre tine.
Nu simt iubire
când ochiul meu reînvață
să te vadă mereu altul-
centaur îndrăgostit.

Învăț să mimez monologul
fântânii săpate adânc
în lanul ce fuge
departe de sat.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E poate târziu

M-am prăbușit în mine însămi
lovind nevindecate răni.
Azi, cercul de gheață s-a închis
acaparându-mă.
E poate târziu
nicăieri nu mai găsesc cuvântul magic
pentru dansul singurătății.

Vânzătoare de iluzii
și rareori de miracole
viața dezleagă aievea
cântec înalt
peste fruntea timidă a dresorului.

Invoc mai curând străvezimea ceții
prin care nedreptățit am pășit
asemeni intrusului
printre oglinzile îndoliate.

Miezul dulce-amar m-apasă peste pleoape
într-o ultimă încercare.

Fericitul meu oaspete, te rog
fă-ți drumul ocolit și astăzi
nu mai veni
să-mi deschizi ușile.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Elegie

Cu surâsul tău
ai putea ferici această clipă
acum, când privindu-mă-n oglindă
simt ca-n fața
plutonului de execuție.

În toate-i un gol translucid
precum uneori memoria.
Nu mă privi ca și cum ai ști
în noi naivitatea hrănește pe furiș
intrusul ce deseori mai caută
ieșirea din timp.

vrea pe umerii cerului
să m-așez
în veșmânt răbdător
și obosiți nervi să nu se mai arate.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Grădină tentaculară

Mai știi, legănarea dintre ape și doruri
atunci când, milostivă înflorește răsura?

Pasărea sudului
mă cheamă-n grădina tentaculară
pentru dansul cu o mie de fețe.

Îngenunchiați, salcâmii coboară acasă
cu plânsul ierbii sub coasă.
Mamă îmi întinde veșmânt de mătase
lângă oglinda cu o mie de raze.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Permutare

Rămâi cu arborele nopții
refugiu primitor să-mi fii,
dincolo de toate bordurile
închipuite.

Mă voi vindeca
venind cu toate drumurile
spre tine
ca o flacără mereu
reaprinzându-se
în viiturile somnului.

poezie de din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vamile sufletului

La panda prin vamile sufletului
doar ochiul spalat de violetul radelor.
Pasari innoptand prin vazduh
amintesc de lunga zbatere
a zmeului din copilarie.
Azi, mi-au crescut aripri
dintr-un timp nestiut. Ingemanat
e doar cuvantul cu care ma strigi.

Peste armura de lacrimi
biciuie-n mine
murmurul ostenit, impla
sub ferestrele intunecate ale uitarii.

Tot mai des
simt amiezile calatorind prin noi
de-a valma, cu ierburile
ce cresc prin talpi, peste crestet
amintind de-un dor
ce nu l-am cuprins
decat in vis.

poezie de din Vămile sufletului (1997)
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook