Hoinar

Năvodul lung, înţesat cu peşti, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieşirea la suprafaţă
S-a întors încet-încet înapoi în abis.

Daffodil s-a apupat, înşurubându-se înainte
Prin apa roşie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanţurilor.

Iar memoria aduna aşchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Îşi sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Şi-i jefuia pe Orion şi pe câinele lui, Sirius.

Am trăit cu acel pungaş cumsecade-n mine;
Am trăit cu nişte ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiţi pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele este o stea aflată la mijlocul vieţii, moment în care temperatura la suprafaţă este de 5500° C. Până acum Soarele a trăit 4,5 miliarde de ani şi mai are de trăit încă de două ori pe atât. Toate aceste caracteristici ale Soarelui pălesc când este comparat cu alte stele.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un şoarece
dar un suspin al timpului
L-a spulberat în firimituri de articulaţii.

A luat o piatră ascuţită şi şi-a găurit faţa
Prin lacrimi şi durere a privit planeta.

A găurit iarăşi mai adânc şi prin lacrimi şi durere
A scrâşnit la fulger la brumă şi la timp.

Atunci, zăcând printre oase pe cimitirul pământului,
A văzut o femeie fredonând în pântecele ei nişte cântece.

El i-a dat doi ochi şi-o o gură în schimbul unui cântec.
Ea a lăcrimat sânge, ea a urlat de durere.

Durerea şi sângele erau viaţă. Dar omul a râs –

Cântecul merita preţul.

Femeia s-a simţit înşelată.

II Cum a început apa să cânte

Apa voia să trăiască
Ea s-a dus la soare s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la copaci ei au ars-o s-a întors plângând
Ei au putrezit s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori ele s-au ofilit s-a întors plângând
Ea voia să trăiască
S-a dus la pântece a întâlnit sângele
Ea s-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit cuţitul
S-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit larva şi putregaiul
S-a întors plângând dorind să moară

S-a dus la timp a trecut prin aceeaşi uşă de piatră
S-a întors plângând
A început să caute prin tot universul nimicul
S-a întors plângând dorind să moară

Până când nu mai rămânea nimic din plâns

Zăcea în străfundul tuturor lucrurilor

Absolut epuizată absolut limpede

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care aşteaptă să se întâmple ceva, poate începe prin a-şi sufleca mânecile.

citat din Garth Henrichs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După moartea lui

pentru Hugh MacDiarmid

S-a dovedit
că bombele pe care le-a aruncat
au înălţat cădiri,

că acidul pe care l-a pulverizat
a deschis dureros
ochii celor orbi.

Din apele poluate de el
pescarii au scos
peşti uriaşi.

Noi, într-o stare de stupefacţie,
ne bucurăm de umbrele
cuvintelor vicioase răsădite de el.

Guvernul a decretat că
la aniversarea naşterii sale
oamenii trebuie să respecte
două minute de balamuc.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul pescăruşului

Un pescăruş
în albul zbor
a poposit în visul meu
o noapte
şi-a zămislit iubirea
prin sfânta lui zidire.
S-a întors
spre mare
şi plânge-n mine
noaptea aceea albastră
din facerea lumii
măsură vie
a timpului trecut.
Se aprind lumini fugare
peste doruri regăsite
luna îşi revarsă
razele palide
peste pământ
ochii privesc
depărtarea nesfârşită
a zării.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-cunoaştere

Eu sunt un teanc de egou-ri, sine peste sine
Prin spirala vremii. Cu o mână metafizică
Ridic ferma ca pe-un dop şi văd ca prin sticlă
Ferma în fermă – şi în centru pe mine.

poezie de Norman MacCaig din Vara la ferma, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorcându-mă acasă foarte obosit

Când mă lungesc pe margine drumului,
iar apa devine lăptoasă,
simt că
dacă aţipesc
nu mă voi mai trezi din somn şapte ani.

Nu vreau să mi se întâmple
ceea ce i s-a întâmplat lui Thomas the Rhymer –
adică nu vreau să mă trezesc
cu o limbă
care nu poate spune niciodată minciuni.

Ce m-aş face cu prietenii mei?
Şi cum aş suporta
strigătele triumfătoare
ale duşmanilor?

*Thomas the Rhymer (cca 1220 – 1298) sau Thomas Learmont, sau True Thomas a fost un moşier şi-un cunoscut profet scoţian având harul poeziei şi rivalizând ca reputaţie cu celebrul Merlin. Darul profeţiei a fost primit împreună cu darul de-a nu putea minţi niciodată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lunile de iarnă se poate observa, la orizontul sudic, o stea foarte strălucitoare. Este steaua Sirius, cea mai strălucitoare de pe cer. Căutaţi-o şi voi după cum urmează: în decembrie după ora 22, în ianuarie după 20 şi în februarie de când se întunecă. Acum priviţi în dreapta-sus faţă de Sirius. Vă atrag atenţia trei stele asemanătoare ca strălucire, dispuse într-o linie dreaptă. Aceste trei stele fac parte din constelaţia Orion şi se numesc "centura lui Orion". Dacă observaţi cu atenţie: ele sunt încadrade de patru stele, două strălucitoare în dreapta jos şi stânga sus şi două mai slabe în dreapta sus şi stânga jos. Acestea formează constelaţia Orion, un fel de dreptunghi cu o linie de trei stele la mijloc.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Lui...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani de la prezent
şi se făcea parcă din soare o speranţă
s-a rupt precum din toate un fragment

şi se făcea din ce în ce mai boreală
şi mai lichidă şi mai grea protuberanţă
şi peste lumea mea iniţială
împrăştia lumina drept substanţă

iar eu dormeam adânc în depărtări
mulţimi pluteau în aşteptarea împlinirii
şi flori curgeau pe strada dintre zări
şi El venea pe măgăruşul prorocirii

venea să-nfrunte soartă şi destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
şi printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veşnicie...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranţă
Lumina Lui intra în fiecare...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rechinul pelerin

Să loveşti cu vâsla o stâncă şi să vezi cum, cu lentoare,
Aceasta se ridică, enormă, din mare...
Mi s-a-întâmplat asta o dată – o dată de prea multe ori, oare?

Nu, nu de prea multe ori, dar de ajuns. Cred c-am avut noroc
Să întâlnesc atunci pe-oceanul biciuit de ploaie monstrul pe care-l evoc,
De mărimea unei camere, cu creierul cât pachetul unor cărţi de joc.

Dezlocuia mai mult decât un volum de apă. M-a atras departe
În trecut cu mii de veacuri – acest concitadin primitiv şi-aparte,
Deviat spre-o ramură a arborelui genealogic neobişnuită peste poate.

După ce-i strecurat în vârtej gunoiul, depunându-se-n adâncimi saline,
Marea rămâne limpede;-într-o străfulgerare m-am văzut pe mine,
Apărând din mâzga tuturor celor care mi-au fost consangvine.

Deci, cine-i monstrul? La acest gând faţa mi-a devenit pală
Pentru câteva clipe,-n vreme dispăreau aripioară după aripioară,
Spada înotătoarei dorsale şi, ultima, coada subţire şi uşoară.

NB. Rechinul pelerin, asemeni rudei sale rechinul balenă, este inofensiv pentru om. Cumva atipic pentru speciea de care aparţine,
se hrăneşte exclusiv cu plancton, prin filtrarea apelor de suprafaţă ale mării. Îi plac habitaturile călduţe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vaza de lut
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

50 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vază de lut...
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

54 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grămada de gunoi

se clătina şi scuipă un cap de peşte
cu ochii sticloşi învelit
într-o pungă transparentă
o mână de coji de cartofi
viermuiau spre el
păreau hotărâte să-l înghită
câteva cotoare de măr rulau
spre pantofii lui negri
o coajă de banană stătea pe capul
unui şobolan roşu şi mustăcios
gunoiul mirosea a iute
s-a uitat lung în semiîntunericul
care dădea să-l sfâşie tăcut
retras lângă zid simţi
surprins că se trage înapoi
neasigurându-i spatele
era o capcană fluierătoare?
o bună bucată de vreme
mare cât o friptură
a stat nemişcat lângă o porţie
de macaroane cu carne
intrată în putrefacţie prin uşa
de metal ruginită prematur
apăsându-şi tâmplele cu mâinile
îşi vorbi năucit cu glas tremurat
un ton înota prin mizerie
trăgând o pisică care muşca din spinarea lui
a trecut dând din coada
care bătea în burta felinei mârâitoare
unde puteai să fugi de această mizerie?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngăduinţă

Lui Petru-n Rai i-am povestit,
Că n-am curvit şi n-am hulit;
Dar el la mine s-a răstit:
-Bă, tu degeaba ai trăit!

epigramă de Ion Micuţ din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Roderick

Barca lui de pescuit făcea rondouri noaptea
între Shiants şi Harris
printre o o mie de năvoade.

Ochii mei de copil urmăreau
luminile flotilei de pescuit – licurici
peste întinderea mării verzi.

Pe teugă mi-a înmânat o ceaşcă
de ceai negru, tare şi amărui,
şi un biscuit pe care trebuia să-l spargi
în bucăţele ca pe o placă de gresie.

O perdea de foc se ivea
din beznă, peşti argintii zbătându-se năprasnic.

Ocolind Rhu nan Cuideagan
el se îndrepta către casă – pentru un copil
era asemeni unui zeu în cizme pescăreşti.
Găsea locul de ancorare
aşa cum o pasăre îşi găseşte cuibul.

Ȋşi lepăda în bucătărie
hainele din piele impermeabilă.

Avea părul roşu şi era puternic ca un taur.
Era agil ca un dansator.
Era un izvor de cântece.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucinda Matlock

Mergeam la dansurile din Chandlerville
Şi jucam snap-out la Winchester.
Odată am schimbat partenerii
Şi, atunci în Iunie, întorcându-ne acasă sub lumina lunii,
L-am cunoscut pe Davis.
Am fost căsătoriţi şi am trăit împreună şaptezeci de ani,
Bucurându-ne, muncind, crescând doisprezece copii,
Din care am pierdut opt
Înainte să împlinesc şaizeci de ani.
Am tors,
Am împletit,
Am ţinut casa,
Am îngrijit pe cei bolnavi,
Am făcut grădina, iar sărbătorile
Cutreieram câmpurile unde cântă ciocârliile,
Adunând lângă Spoon River multe scoici,
Multe flori şi ierburi vindecătoare –
Strigând pe dealurile împădurite, cântând prin văile verzi.
La nouăzeci şi şase de ani am trăit îndejuns, asta-i tot;
Şi am trecut la dulce odihnă.
Ce-i asta, ce aud despre tristeţe şi oboseală,
Furie, insatisfacţie şi speranţe pierdute?
Degeneraţi fii şi fiice,
Viaţa este prea puternică pentru voi –
Trebuie sa fii viu ca sa iubeşti Viaţa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!