* * *
Cerul nopții se risipește peste pământ
într-un joc anapoda de culori
valurile răsculate mușcă țărmul iubirii
doar cei morți vor rămâne cu noi
muți, precum reproșurile
Sub pământ se revoltă rădăcinile
în timp ce trăim pe o strună prea subțire
când ea se va rupe
pe aceste meleaguri
va izbucni primăvara...
poezie de Lucian Domșa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre revoltă
- poezii despre primăvară
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre jocuri
- poezii despre iubire
- poezii despre culori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Seceta
Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecați
Plouă
Cerul s-a înduioșat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecați
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiași bolovani
Vor fi aceleași rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre râuri
- poezii despre râs
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre groază
- poezii despre alb
- poezii despre Soare
Culori în calendar
de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit și murit într-un pământ numai al lor.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre toamnă, poezii despre sărbători, poezii despre iarnă, poezii despre calendar sau poezii despre bucurie
Doar vânt
Între răsărit și apus
A mai rămas o filă.
Între cer și pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze și cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori și asfințit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer și pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.
poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre vânt, poezii despre gânduri, poezii despre cuvinte sau poezii despre aripi
Au murit poeții
Vouă, celor morți, arși, împușcați,
Vouă vă scriu, colegi din tinerețe.
Un torent de pământ se prăbuși peste voi
și freamătă - cu freamăt de plante.
E tăcere, nemișcare și gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -
Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopți și vânturi,
pentru gurile pline de pământ și var
în zadar căutați cuvinte -
E târziu, prea târziu pentru încătușate mâini
prin neodihnite furtuni, nopțile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemați
cu plânsetul și vaietul vântului.
Târziu, e târziu. Se ghemuiră vânturile
pajiști adânci ademenesc, arome de lumi subterane,
mai departe trebuie să sap sub pământ, mai adânc
până voi ajunge la voi.
Prea târziu, deja e prea târziu. Trebuie să tac,
depășit și uitat. În ochi morți
se clatină copacii și cântătorii grauri.
Oarbe torente de pământ se rostogolesc, se rostogolesc
Risipiți prin rizomi de ferigi,
în rădăcinile mestecenilor și-n zmeurari sălbatici,
plutim tăcuți, încotro, pentru ce?
mai departe, tot mai departe - - -
poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre înălțime, poezii despre uitare sau poezii despre tinerețe
...în alb
mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respirații
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte
tu ai culori și-n lacrimi
punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătușează ochii
în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-și întindă subțire
respirația
nu se pictează pe pânza albă
viața întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respirație
păsări albe se rup din mine
și mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...
poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre sunet sau poezii despre păsări
* * *
(mamei mele)
Se aude corul răvășitor
al unui swing minor
suntem pregătiți
să ne risipim?
Din portretele sfinților
pe clapele degetelor
cad lacrimi
evident împrăștiate
Doar poemele vor supraviețui
cuvintele-mi vor aminti de tine
vor rămâne în urmă vocea, surâsul
strănutul, mersul legănat
și celelalte obiecte
peste care se va așterne
doar praful
în care ne vom transforma...
poezie de Lucian Domșa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre sfinți, poezii despre portrete, poezii despre poezie, poezii despre mamă sau poezii despre degete
Pământeni
Suntem pământ, turnat în forme
Și-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuș, ne scriem norme.
Din lut mâncăm, în porțelanuri,
Și, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar șira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.
Ne curgem timp, că suntem apă
Și-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre lemn, poezii despre fum sau poezii despre foc
Ninsoarea de noi
în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
șterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respirație prea scurtă
pentru aripi
mult prea subțire albastrul urzelii cu aștri
cenușă de vise acoperă pleoapele
după erupții milenare
de voluptăți
albe
cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiștea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopți corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
și timpul asurzește de noi
doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre visare, poezii despre sânge, poezii despre senzualitate, poezii despre rai sau poezii despre promisiuni
Este pământ
Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitației
Plouă-napoi pământul,
Icari și Meșteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperișul pământului,
Gravitația e pământ.
Noi trăim în pământ.
Cu timpul devenim mai grei
Și fruntea ne intră mai jos
În pământ.
Și nu există moarte
Pentru că nu contează dacă ești
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gravitație, poezii despre nori, poezii despre existență, poezii despre devenire sau poezii despre atmosferă
Primăvara pentru nebuni
Primăvara mușcă din nebuni
Cu pomii ei înfloriți, cu cer
Și mâna tremurândă o-ntinzi
Către poemul cu care pot să mai sper;
Primăvara mușcă din nebunii mei
Știuți multă vreme prea buni,
Poti să-mi atingi fruntea cu uitare de vrei
Și să mă asemeni cu obisnuiții nebuni;
Primăvara mușcă din privirea lor
Aripile de înger lipite de mine
În sufletele bătrânilor de zbor;
Primăvara mușcă păreri anodine,
Primăvara mușcă în mod neașteptat
Nebunii mei de cuvintele lor bune
Și îmi mărturisește treptat, treptat
Că primăvara din inima lor a-nceput a apune...
poezie de Miriam Cristina Constantin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre mâini sau poezii despre inimă
Este absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morți. Singura noastră viață normală se află în viitor. Vom lua și noi parte la ea, deși pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de pământ și câteva așchii de os. Dar cât de îndepărtat este acel viitor nu avem cum ști. S-ar putea să vină abia peste o mie de ani. În momentul de față nimic nu se poate întreprinde, decât să încerci să extinzi, încetul cu încetul, aria de gândire normală.
George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre vinovăție, citate despre viitor, citate despre timp, citate despre schimbare, citate despre moarte, citate despre imposibilitate, citate despre gânduri sau citate despre existență
Primăvara furată
Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriți
Și liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiți.
Chiar și eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărțit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credința ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credința a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conștiința. Sunt trează
Și aștept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paști.
E tăcere-n oraș...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Și pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viața va căpăta un alt sens...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre trandafiri, poezii despre stele, poezii despre simbolistică sau poezii despre sfințenie
Furtuna
Vântul își manifestă prin valuri fantezia
și nebunia
ca o răzbunare
pentru cei ce n-au eliberat ca punct de reper
cenușa eroilor în mare.
Valurile înălțându-se mai presus de zenit:
Onorul mării în fața litoralului însorit,
angrenează o hoardă de aluviuni
nu ca într-un marș obișnuit
ci într-un concurs haotic de încălecări:
Care pe câți poate încăleca odată
sau care de câți pot fi încălecați în același timp
Iată:
Fiare vechi, fiare noi încălecând,
astfel demodându-le;
Pietre de râu, pietre prețioase încălecând,
astfel devalorizându-le;
Pământ sterp, pământ fertil acoperind,
Astfel agricultura provocând-o
Învăluind în acest fel sanctuarele
și altarele
nu să le binecuvinteze
ci să le retrogradeze
dând peste cap canoanele, complementele
și rugăciunile,
amestecând ritualurile cu fanteziile,
datinile cu viciile
serenadele cu bocetele...
Rămânând curate doar
Sentimentele cercetătorilor
Față de clopote și toacă...
poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre litoral, poezii despre eroism, poezii despre curățenie sau poezii despre concursuri
Obiceiurile sunt precum forța gravitațională ne trag în jos. Exact ca o rachetă de îndată ce se rupe de pământ, plutește liberă, dar e nevoie de foarte multă degajare de energie la început pentru a o lansa. La fel, și noi putem scăpa de vechile obceiuri dacă punem în joc îndeajuns de multă energie.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre libertate, citate despre jocuri, citate despre gravitație, citate despre forță sau citate despre energie
Pași pierduți
Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorințelor albite,
cu brațele înălțate spre cer,
precum ramurile copacului clucer,
căutând pașii mei pierduți
în orizontul norilor balamuți.
Gândurile mele frunze-n vânt,
vor căuta cuvintele tale
spulberate cu avânt
precum confetele de mici alice zburătoare
în zi de sărbătoare...
Odihnește-ți aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
și când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei țâșni negreșit,
lăsându-mă ușoară, spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe
Trăim puțin
Trăim puțin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi și peste noi,
În rădăcini ne ducem și-n poeme
Și parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puțin. Și nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Și parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârșit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puțin. Și doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puțin și nu avem ce face
Și zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace
Deși puțin, hai să trăim frumos!
poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre trecut, poezii despre pace sau poezii despre naștere
Pași pierduți
Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorințelor albite,
cu brațele înălțate spre cer
precum ramurile copacului clucer,
căutând pașii mei pierduți
în orizontul norilor balamuți.
Gândurile mele, frunze în vânt,
vor găsi cuvintele tale spulberate cu avânt
precum confetele ca mici alice zburătoare
în mare sărbătoare...
Odihnește-ți aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
și când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei țâșni negreșit,
lăsându-mă ușoară spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând,
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze
Uniți,pe acest pământ...
Smeriți, în rugăciuni să ne-nchinăm,
Să fim iertați și noi să ne iertăm,
Căci Dumnezeu, noi știm că-i supărat,
Când viața-i grea și ceru-ntunecat.
Uniți, pe acest pământ ca să trăim,
Să fim iubiți și noi să ne iubim,
Doar prin credință cred că v-om putea;
Dar slăbiciuni cu toții v-om avea.
poezie de Stelian Daniel (13 decembrie 2020)
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre supărare, poezii despre smerenie sau poezii despre Dumnezeu
Lucian: Dom' director, să știți că...
Traian: Luci, ești un băiat isteț; în plus, matematician: Rezolvă cumva!
Lucian: Păi, da, dar...
Traian: Stop! Până aici! Nu mă interesează aceste amănunte banale, lipsite de orice sens. Din partea ta nu vreau să aud nici un "dar". N-ai nici o scuză. Ți-am spus destul de simplu și clar: Rezolvă! Și atât. Ce nu pricepi?
Lucian: Înțeleg, dom' director.
Traian: Bine, mai vorbim noi, în curând.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire sau citate despre matematică
Cine sunt eu?
Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.
Sunt doar un boț de lut trântit
Pe-o roată-amețitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.
Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băț uscat, de paie,
Ce doar privește-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.
Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subțire, prea
Greu cade când să sară.
Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subțire
Care se-așterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorțire.
Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.
Ce corp de carne zămislit
Răspunzător și bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.
Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte știu să pregătesc
Când văd că totul moare?
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci sau poezii despre responsabilitate