Regim totalitar

Cu cât amar şi ah, cu câtă trudă
Am îndurat regimul de tortură,
Regimu-acela crud şi blestemat
Ce-o ţară-ntreagă a îngenunchiat.
În lagărele de tortură deportaţi,
Puşcariaşi în temniţi exilaţi,
Sunt condamnaţi la ani de suferinţă,
Că nu s-au lepădat de-a lor credinţă.
Fost-au averi cu forţa confiscate
Şi oameni torturaţi până la moarte.
Foamea şi frigul pătrundea la os,
Cei ce-au venit acasă, câţi au fost?!
Martiri ce-au dus o viaţă de calvar
La Periprava,-n temniţi, la Canal,
Munceau din greu, ofrandă pe altar...
Cu litere de sânge, azi stau scrise,
Ororile şi chinurile comuniste.
Cu litere de aur s-au înscris,
Eroii noştri, duşi în paradis.
Dar unde oare sunt acei şacali,
Acei netrebnici oameni, criminali?
Şi ei cu viaţa sunt datori să scrie,
Să-şi lase lacrima, pe zid, simbrie.
Din cupa ce-au sorbit venin străbunii,
Să soarbă, ca pe vin, acum, stăpânii.
Ce-au îndurat, urgii şi chin, să simtă
Şi cei ce veşnic au ştiut să mintă.
Ani grei de puşcărie-au dus în spate
Acei ce azi se odihnesc în moarte.
Şi zid din trupul lor a fost făcut
Şi noi ne vom zidi în zidul lut...

(dedic acest poem în memoria bunicului meu, deţinut politic la Periprova)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Când mi se face dor de noi
cutreier mintea cu-ntrebarea,
de pot să cern din strigăt mut
un tunet ca să rup visarea.

Talazuri ce se sparg cu vuiet
îneacă visuri de demult,
ce încă vor să meargă-n taină
să te dezmierde-n aşternut.

Contemplu-un gând ce se înalţă
din zări ranite de-ntrebări,
ce îmi întemniţează fiinţa
cuprinsă azi de remuşcări.

Îmi sprijin tâmpla de-o simţire
gândind la lucruri ce-au apus,
la ce e azi şi va fi maine
la tot ce incă nu s-a spus.

Descui un cufăr vechi din suflet
dorind iar clipe ce-au trecut,
şi-au fost atunci un vis măiastru
iar azi s-au dus şi nu mai sunt.

Acum când gânduri de cenuşă
se zbat mocnind sub clop de foc,
sorbind din cupa nazuinţei
gândesc că totuşi incă pot,

Să mă cufund în regăsire
zburând spre taine din trecut
şi să-mi aştern iarăşi in suflet
speranţa unui început.

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (24 septembrie 2013)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor de azi şi de ieri

Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aş vrea obştescul adăpost
Să-mi fie la un colţ de drum.

Ştiu al vieţii mele rost
Simţirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.

Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost...
Dar am trăit, nu prea ştiu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînţelegeri, al unei confuzii de nume şi cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L.) şi-i trimise pe loc la scaunele de tortură ca să-şi denunţe complicii. Li s-au smuls unghiile de la mâini şi picioare, presărându-li-se rănile cu sare groasă din belşug; li s-au ars tălpile cu trabucul; li s-au descărcat sute de volţi în trupuri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

Morala:
Azi toţi ciripitorii
Pun mâna pe putere,
Ei sunt devoratorii
Butoiului cu miere.

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fericire există acei dansatori care se respectă pe ei înşişi şi arta lor şi există acei oameni din orientul mijlociu care nu au cedat unei greşite interpretări colonialiste şi dezrădăcinari a moştenirii lor etnice. Există acei privitori care recunosc arta atunci când o văd. Lor le mulţumesc şi fie ca voi să fiţi mereu mulţumiţi de faptul că eu sunt o dansatoare de dans oriental. Eu, cu siguranţă, sunt.

citat din Morocco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi s-a mai stins un zeu

Azi ne-a mai părăsit un zeu
De pe această lume trecătoare,
Ce zici de ani ne-a bucurat,
Ridicând tribunele-n picioare.

S-a dus să joace fotbal printre stele
Şi ne-a lăsat în suflet gol imens,
Iar sportul a mai pierdut azi un tezaur,
Copilul blând cu mâinile de aur.

Te plânge azi toată planeta,
Tu fotbalului i-ai purtat cu drag ştacheta,
Ai fost un astru printre astre,
Un fotbalist că tine nu se va mai naşte!

La cluburi mari şi de elită
Ai adus faimă şi mândrie,
Cu jale azi planeta te petrece,
Te vom iubi mereu, numărul 10!

Ai fost lovit de multă suferinţă,
Ca cei sărmani poate ai scrâşnit din dinţi,
Ai cunoscut succesul şi mândria
Şi te-ai luptat din greu cu sărăcia.

Chiar de-ai ajuns pe culmi înalte,
Iar pentru tine a fluturat un steag,
Nu ţi-ai uitat copilăria şi sărăcia de unde-ai plecat...
Puţini sunt cei ce gândesc ca tine
Şi nu le e cu viaţa lor ruşine.

Îţi vom aduce un omagiu trist,
Iar fanii te vor plânge întotdeauna,
Antrenori mari şi cluburi de elită,
Cu inima de durere înnegrită...
Te plâng oraşe întregi ca Roma, Madrid sau Barcelona,
Tu vei rămâne unic, Diego Maradona!

(poem închinat marelui fotbalist Diego Armando Maradona)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aproape ceasul... (Memoriei lui S. Esenin)

Purtând în inimă un chin
Iubita mea, mult prea departe,
Îţi scriu cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte:

Când voi fi rece-n casa ta
Şi-alături lumânări vor arde
Să te gândeşti la viaţa mea
Şi cât de bine-n raclă-mi şade.

Să-mi pui la creştet lin-pelin
- Precum pelinul mi-a fost viaţa –
Pe gura mea să picuri vin
Căci i-am iubit prea mult dulceaţa.

Şi să nu plângi deloc – ba chiar
Iubita mea, să-ţi pară bine
Că dup-un blestemat calvar
În fine, ai scăpat de mine.

Pentru-al meu suflet nu doresc
Să mi-te rogi să meargă-n ceruri
Căci paradisu-i prea lumesc
Şi plicticos în multe feluri.

Tu, ochii mei ce-au săgetat
Lumina sferelor înalte
Să nu-i închizi, c-ar fi păcat
Să merg cu ochi-nchişi prin moarte.

Într-a-mele mâini, ce au ştiut
Să ţină bine, deopotrivă,
Condeiu-n tuş şi sapa-n lut
S-aşezi, cinstit, astă misivă:

"Cu mult alcool şi vise stranii
Prin crâşme timpu-şi risipea
Îşi cheltuia pe fleacuri banii
Şi doar la moarte se gândea."

Pe fruntea-mi neagră de dureri
Să-mi pui, drept scut, o carte grea
Iar mamei mele tu să-i ceri
Ca să mă ierte - dac-o vrea.

Groparilor să ceri să-mi sape
O groapă-adâncă, mai de soi,
Cu mult pământ să mă îngroape -
Căci, n-ai văzut să ies-napoi?!

Purtând în inimă un chin
Şi-un râs amar pân’ peste poate
Ţi-am scris cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă alianţă: ARD

Acei ce-au vrut să ne jupoaie
S-au aliat iar peste gard;
Tezele lor - apă de ploaie -
S-a dovedit că nu mai ARD.

epigramă de Nicu Petria din creaţie recentă (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulţi în viaţă mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar să fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
Că unii intră şi nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulţi se strâng
În viaţa mea, cei fără treabă.

Şi nu-ncetează să tot vină
Se-ntrec cu toţii dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viaţa mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aş vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Şi atunci când vin unde să stea?
Că alţii stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alţii voinţa mi-o supun
Dar niciunul nu-nţelege
Că viaţa mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câţi se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte şi mă mir:
Ce rost am eu în viaţa mea?!

poezie de Ion Roşca din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta viaţă-n cimitir...

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime...
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (4 octombrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanţe şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-ntrejească ţara. «O… Dulce Românie!»

Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.
La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,

De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«O, taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mreajăle uitării zac mii de osăminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloante şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. « O… Dulce Românie ! »
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
« Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi ».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos ?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia ?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Draptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare !

« O, taină a Providenţei ! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.-

Corneliu 19.10.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele şi Ofiucus sunt două constelaţii deosebite şi cu toate acestea şiragurile lor de stele se pătrund, se înlănţuiesc; astfel Şarpele e format în realitate din două constelaţii deosebite. Aşa încurcate cum sunt, constelaţiile acestea se pot lăuda cu o vechime de aproape 3000 de ani. Câte imperii nu s-au prăbuşit, câte transformări nu s-au petrecut pe Pământ, dar stelele acestea tot la locul lor sunt; ne privesc pe noi cei de azi şi pe cei cari vor veni mii şi zeci de mii de ani după noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola celor neiubiţi

Mai trece iarăşi un veac de suferinţă,
Ei sunt cei neiubiţi ce luptă în fiinţă;
Voi oameni, oare nu tânjiţi s-aveţi
În orice seri şi dimineţi,
Dragostea dată de căinţă?...

Tulburător privesc la cei trudiţi cum zac,
Ei sunt aceia îmbrăcaţi în sac;
Voi oameni, oare nu ştiţi ce e iubirea
Descătuşată din simţirea,
Acelora, care lumeşti nu se mai plac?...

Mai trece încă vreme de durere,
Ei sunt aceia care aici nu-şi fac avere;
Voi oameni, oare nu cunoaşteţi diferenţa
Dintre acei care-şi dau încă corijenţa,
Şi alţii clădindu-şi suflul ce nu piere?...

Numai un Dumnezeu este în noi, întotdeauna,
Pierzi zilele, una câte una;
Numai la viaţă-am fost chemaţi şi nu la moarte
Numai păcatul neiubirii ne desparte,
Răpindu-ţi clipele pân' nu mai e niciuna.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că nicio întâlnire din viaţa noastră nu este întâmplătoare. Ne întâlnim cu acei oameni pentru că există un motiv. Din păcate, nu întotdeauna reuşim să-i identificăm pe acei oameni care ne sunt ghizi spirituali. Nu ne dăm seama...

citat din Raluca Moianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşare

Până mi s-ar forma dinţii
Am făcut ce-au zis părinţii.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile şi străinii
Că am purtare frumoasă
Şi... cei şapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Şi să mă duc la şcoală,
Să fac părinţilor fală.

Şi-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învăţătorii
Şi-n lipsa lor, monitorii.

Terminând şcoala primară,
Trecui la cea secundară.
Să scap de oi, vaci, plug, sapă
Schimbai ghiozdanul c-o mapă.

Aici, în clase pe serii
Şi profesori pe materii
Să-nvăţ mult şi cu temei
Ce pot să prind de la ei.

Ani în şir, oră de oră
Socrit de toţi, ca o noră,
Am ştiut sau n-am ştiut,
Am spus ce m-am priceput.

Şi... ce-aş fi putut pricepe
Sau original concepe,
Între atâţi oameni grei
Şi amalgam de idei?...

La armată toţi mi-au spus
Să fiu la ordin supus...
Ordinul nu se disacută,
Ordinul se execută.

Făcui un război în est,
Mai făcui şi-altul în vest...
Aveam eu ceva de spus,
Dar aşa mi s-a impus.

Am fost, ca învăţător
Subaltern la director
Şi în clasă am intrat
Când clopotul a sunat.

Am fost subalternul meu,
Însă şi-atunci mi-a fost greu
Aveam sau nu de muncă chef,
Dar ca director, mi-am fost şef.

Prea puţin îngăduitor
Era mai sus un inspector,
Peste el altul mai mare,
Eu... supus la fiecare.

Şi aceşti bieţi migratori,
În funcţii perindători,
Prea mult nu ştiau să spună,
Dar voiau să se impună.

A venit apoi de-odată
Insurecţia armată
Şi-am pornit din poartă-n poartă,
Să ridicăm biata gloată.

Şi astfel 40 de ani
Semnând lunar pentru bani
Am fost mare, am fost mic,
Am fost mult, n-am fost nimic.

Am făcut ce-am învăţat,
Ce legea m-a obligat,
Ce mi-au cerut cei de sus
Şi conştiinţa mi-a impus.

Dar, acum s-a terminat
Că am fost pensionat
Şi am în societate
O deplină libertate.

Mă culc şi mă scol când vreau,
Fac ceva sau... pot să stau,
Plec şi vin când vreau acasă,
Sunt punctual doar la masă.

M-aş simţi destul de bine,
Ceva însă nu-mi convine,
Sincer să mărturisesc,
N-aş fi vrut să-mbătrânesc.

Să nu fie de mirare
Că şi eu, ca orişicare
Aş porni din nou la drum,
Dar cu mintea de acum.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
şi în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or aşeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuşi în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veşnicie
urât de al morţii domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oştiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veşniciei
—şi lucrurile-noite

după ce va birui
oştile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit şi-au ascultat
trăind în neprihănire
şi morţii au înviat
pentru marea răsplătire

cei ucişi aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viaţă atunci iară
vor fi aduşi aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morţii daţi spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleşi
îi vor judeca să ştie
cum de moarte au fost culeşi

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce vieţile şi-au dat

şi morţii aceştia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăţie
împreună cu Hristos
şi în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veşnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie

şi mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărţiţi de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viaţă
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă faţă
dup-al Domnului Cuvânt

şi ei se vor înmulţi
viaţa lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos şi-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
şi-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă şi onoare
duminică balcon mănăştur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai îndurat, ţi-ai scris povestea

Mamă, tristeţea ţi-a încrustat pe frunte brazde adânci.
Când ai căzut te-ai ridicat. O faci acum ca şi atunci.
Mâinile tale crăpate de-atâta trudă ce-ai avut,
Trebăluiesc pe mai departe, că tu încă n-ai căzut.
Din ochii blânzi ce-au plâns cândva
şi astăzi mai curg lacrimi.
Sunt amintiri din viaţa ta,
eşti tristă, nu te clatini.
Din ochii care-au plâns odată,
astăzi, picături de rouă
brăzdează faţa ta curată.
Cu necazuri nu mai plouă.
Pe fruntea ta şi-au pus pecetea
mulţi ani de griji şi de nevoi.
Ai îndurat, ţi-ai scris povestea,
n-ai dat o clipă înapoi.
În timpul ce cu greu s-a scurs,
testul vieţii tu ai dat.
Sfârşitul drumului parcurs,
sufletul ţi-a luminat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Ţi-au apărut azi ghiocei în păr,
Dar ai rămas în suflet cu blândeţe,
Aţi fost pentru atâtea generaţii ca un tată,
Ne-aţi învăţat, mereu ne-aţi dat povaţă
Şi drumul bun ne-aţi arătat în viaţă.
Pe umeri bătrâneţea vă-apasă-atât de greu,
Aţi fost un bun profesor şi un pedagog, mereu,
Vă vom purta respectul în oricare secundă
Şi-n suflete lumina ce viaţa ne-o inundă.
Îmi amintesc de clasa în care-am învăţat,
Dar şi de-al dumneavoastră simplu sfat...
De viaţa de elevi, ca de-o poveste;
Nimic pe lume ca profesorul nu este.
Fără de el, nimic nu ai în viaţă,
Profesorul de mic copil te-nvaţă.
A doua casă şcoala-ţi este, dar
Familie şi flamură, amnar,
Colegii-s dragi şi dascăli iscusiţi,
Ce-au devenit la rândul lor părinţi.
Chiar de-a greşit cumva, copilăreşte,
Eleva dumneavoastră vă iubeşte.
Colegii toţi din suflet vă cinstesc,
Iar eu, că existaţi, vă mulţumesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!