Aici, pe valea Dunării, mereu au bântuit războaiele şi năvălirile de barbari. Sute de ani au bătut în părţile acestea vijeliile noroadelor flămânde şi pustiitoare, în urma cărora doar grămezile de cenuşă mai arătau pe unde au stat gospodării şi sate. Cine să cugete la clădiri nepieritoare pe-un pământ aşa de nesigur! Abia acum începe să s-aşeze o vieaţă mai statornică de-a lungul acestui ţărm al Dunării, atât de des încercat, când de foc, când de apă, când de înecul talazurilor de nisip purtate de vânturi.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Zimnicea veche şi bogată schelă de grâne capitala ţinutului Teleorman acum şaizeci de ani, când pentru paza şi carantinele ţării se orânduise ca oraşele de pe marginea Dunării să fie reşedinţe de judeţe. Pe şesul ce se aşterne înspre apus, până în Rusca Lungă, a fost vechea cetate a Zimnicei...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Zimnicea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa care separă Ratisbona de Viena pare lungă, când urmezi meandrele Dunării. Cu toate acestea, pe drumul de apă de aproape patru sute şaptezeci şi cinci de kilometri, oraşele de o oarecare importanţă sunt rare.

Jules Verne în Pilotul de pe Dunăre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, poete, nu te-ai mai simţi aşa de străin în locurile acestea! N-ai mai vedea chipuri fioroase de barbari îmbrăcaţi în cojoace, nici marea prefăcută în pod sunător de gheaţă. Sciţii s-au dus şi Tomi s-a dărăpănat şi toate s-au schimbat de atunci.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cookie: Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă înfioară când văd fotografiile alea de război... toţi piloţii şi patrulele submarine şi scafandrii şi războaiele de gherilă din Filippine. Mă întreb de ce nu s-a făcut niciodată un film despre prizonierii de război. Numele meu este Clarence Harvey Cook, mi se spune Cookie. Avionul meu a fost doborât la Magdeburg în Germania, în '43, de asta mă bâlbâi aşa din când în când, mai ales când sunt agitat. Am stat doi ani şi jumătate în Stalag 17. În germană, "stalag" înseamnă lagăr de prizonieri – numărul 17 era undeva în zona Dunării. În total erau vreo 40.000 de prizonieri de război, cu tot cu ruşi, polonezi şi cehi. Noi, piloţii, eram în jur de 630, toţi americani – operatori radio, puşcaşi şi ingineri, toţi sergenţi. Pui 630 de sergenţi laoaltă, să vezi ce iese! Ce scântei mai ieşeau în gaşca aia!... Să vă spun povestea cu spionul pe care l-am suprins în cazarmă noastră...

replică din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă de vânt

Odihneşte-ţi ochii-ntr-o floare
Când privirea prea tare te doare...
Scufundă-ţi palmele-n apă de vânt
Când lutul frige zălud aici pe pământ...

Zboară-n zările line a apelor
Când în nisip te adânceşti, orbit...
Îmbrăcate-n haina curcubeielor
Când clepsidra sufletul ţi la răcit...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit

Când am venit,
Inima era iubire.
În timp,
Pentru că mi-au spus
Că aşa este corect,
Am îmbrăcat-o în piatră.
Simţind că lipseşte ceva
De-a lungul anilor,
Am tot încercat
Să o aduc dinafară,
Dar tot ce am făcut
A fost inutil.
Abia când am schimbat direcţia
Piatra s-a spart de la sine,
Lăsând să se vadă
Inima care este iubire.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema e dacă Internetul va produce sau nu o cunoaştere culturală. În teorie, aşa ar trebui să se întâmple. Pentru că cine caută cunoaştere pe Internet o găseşte. Întrebarea este dacă Internetul va fi utilizat, şi de câţi, ca instrument de cunoaştere. Obstacolul de-a lungul acestui parcurs e că micuţul de trei-patru ani începe cu televizorul. Prin urmare, atunci când ajunge la Internet interesul lui cognitiv nu e sensibilizat în cheie abstractizantă. Şi cum fără capacitate de abstracţie nu se poate intra în "mundus intelligibilis", e foarte probabil ca ştiinţa înmagazinată în reţele să rămână în cea mai mare măsură neutilizată.

Giovanni Sartori în Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea, Internetul și „navigația cibernetică”
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când civilizaţia romană s-a pervertit, a fost înnoită de barbari neviciaţi. Acum nu mai există barbari şi de aceea, vrem, nu vrem, trebuie noi înşine să devenim barbari în ce aveau barbarii mai bun în ei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să taci...

Rămâi tăcut, când marea se frământă
Şi îşi revarsă gânduri spumegând,
Pe-un ţărm pustiu, nisipul mai ascultă
Şi poate pescăruşi răspund, ţipând!

Rămâi tăcut, când briza te-nfioară
Şi te cuprinde blânda-i elegie,
De pretutindeni dorul te-nfioară,
Iar pe nisip tu scrii vreo poezie.

Rămâi tăcut, în braţe tremurânde,
Fierbinţi, precum nisipul dogorind!
Taci! Nu vorbi când buzele flămânde
Se răcoresc în taină, sărutând...

Taci, doar! Nu scoate vreun cuvânt!
Ascultă numai valul ce se zbate
Ca inima iubitei tremurând
La ţărmul mării calde, înspumate!

14.07.2018

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Jilava

Citeam pe-un zid, cu sânge scris:
"opt ani am stat aici închis"
şi te vedeam, brav şi tăcut,
smerite scrib necunoscut.

Pe-acelaşi zid, mai jos săpat:
"cinci ani şi şase luni am stat"
şi cât priveam porţi şi pereţi,
erau doar ani, şi luni, şi vieţi.

Citeam pe-un zid, cu sânge scris,
am stat închis, am stat închis...
O, Doamne, cât aş vrea să ştiu,
eu, într-o zi, cât am să scriu?

poezie de Mircea Ionescu-Quintus din Moara Dracilor (1999)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe pământul acesta, sfinţit de jertfe mari şi de preţioase amintiri, se ridică azi Turnu Severin, unul din cele mai însemnate porturi ale României, oraş apusean, cu clădiri frumoase...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În secunda în care nu ne mai putem folosi de celălalt pentru a ne satisface cele mai profunde, intime şi egoiste nevoi, reacţia noastră ne va spune câtă iubire, respect, grijă am purtat celuilalt de-a lungul timpului iar la despărţiri se vede cel mai limpede unde ne găsim şi cine suntem şi mai mult, cine am fost de-a lungul întregii relaţionări. Când nu poţi avea iubire, preţuire şi respect pentru o persoană când ea nu te mai serveşte, nu le-ai avut niciodată şi meriţi cu siguranţă un Oscar pentru cât de bine ţi-ai jucat rolul şi ce bine ai intrat în pielea personajului iubitor şi respectuos până la cer. Noroc cu despărţirile care ne mai arată cine suntem defapt. Cum ar fi dacă am rămâne ceea ce suntem şi am lucra cu adevărat la asta şi nu doar ne-am perfecţiona şi mai bine rolul şi mască?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stuful de liliac

Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce neturburată de-ai patimelor nori,
O zi în care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-şi da rodul mereu învineţite
Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit.

Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsată peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem noi.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hortense Robbins

Numele meu era prezent în toate ziarele –
Când cinam undeva
Sau când călătoream undeva,
Sau când închiriam o casă la Paris,
Unde eram parte a aristocraţiei.
Întotdeauna mâncam sau călătoream,
Sau mă tratam la băi, la Baden-Baden.
Acum sunt aici să onorez
Spoon River, aici lângă familia din care cândva am apărut.
Nimănui acum nu-i pasă unde am luat cina,
Sau am trăit, sau cu cine m-am conversat,
Sau cât de des mergem la Baden-Baden.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul

lumina a îngheţat demult
aici, pe acest pământ
soarele s-a frânt şi a plâns
eu stau tăcut
mă încurc în nimic
de spus, de zis, ce să mai zic
privesc oraşul ce arde sub cenuşă
flăcări în mine, clădiri în ruine
pe străzi amputate, doar umbre fumegânde
pe câmpuri doar lanuri de cucută
nimeni nu mai locuieşte aici
au plecat să trăiască dincolo
pe alt tărâm, sub lespezi reci

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!