Sonetul 63

Când dragul meu va fi cum azi sunt eu
Zdrobit şi zdrenţuit de-a vremii mână
Cu fruntea-n riduri şi cu trupul greu,
Când zorii tinereţii lui se-ngână,
Apoi în noaptea bătrâneţii trec;
Şi frumuseţile ce le slăveşte
Dispar şi-n depărtare se petrec,
Furându-i primăvara mişeleşte;
Pentru-acel timp acum mă pregătesc
Să-nfrunt al vârstei crunt cuţit ce taie,
Ca să nu-mi ia ce vreau să-mi amintesc,
Al lui chip mândru cu sclipiri vioaie.

Dar frumuseţea lui nu se va pierde,
Că-n slove negre va rămâne verde.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 60

Aşa cum valuri vin peste prundişuri
La fel minute se grăbesc să treacă
Şi curg la vale ca în repezişuri
Trudindu-se cât pot să se întreacă.
Un nou-născut ce iese la lumină
Se-ndreaptă încet spre-a lui maturitate
Eclipse rele soarta i-o domină
Şi Timpul, care-a dat, îi va lua toate,
Căci va păli a tinereţii floare
Şi riduri va săpa pe mândra frunte
Hrănindu-se cu lucruri trecătoare
Ce coasa lui nu pot să o înfrunte.

Şi totuşi versul meu timpul sfidează
Căci te slăvesc, când el te ruinează.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 22

Oglinda nu o cred că sunt bătrân
Cât sufletul mi-e tânăr ca şi tine,
Dar când pe chip văd brazde că-ţi rămân
E clar că moartea va veni la mine.
Căci frumuseţea care te-nveleşte
Este veşmântul inimii ce-o am,
Care la tine-n piept acum trăieşte,
Cum să nu simt că-s tânăr cum eram?
O! Dragul meu, să faci cum ţi-e mai bine
Dar eu-l meu pe tine te visează
Şi teafăr al tău suflet îl menţine
Aşa cum doica pruncul îl veghează.

Tu mie-n dar mi-ai dat inima ta,
Dar dacă mor, 'napoi nu o poţi lua.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avva şi îngerii

Acelui avvă Getikós i-au spus,
căci se trăgea din Pontul unde-odată
Andrei, întâi-chematul lui Iisus,
a răsădit credinţa-adevărată.

Şi povestesc de dânsul cei bătrâni
că mulţi veneau să-l caute-n pustie,
dar l-aşteptau şi şase săptămâni
să ias-un ceas afară din chilie.

Cât n-aţipea, el se ruga întruna
şi gropi făcuse cu genunchii-n stei,
iar îngeri de-au venit să-i dea cununa,
a aruncat cu cârja după ei.

"Să-mi daţi cununa Domnul v-a trimis
când copt voi fi de marele soroc,
dar voi trăind pe veci în paradis,
de-al vremii mers habar n-aveţi deloc!

Mai trebui timp şi zdroabă, căci păcatul
atârnă greu cât anii mei pierduţi
şi nu voiesc să creadă Nefârtatul
c-am tâlhărit cereştile virtuţi.

Tu, Doamne, ştii ce zic, deşi eşti gata
să pui înaltă mila Ta proptea
nevredniciei mele ce lăsat-a
mai mult pe Tine crucea ei cea grea.

Nu-s nesmerit, ci doar pornit pe mine
şi râvnitor de dragul Tău să-mi fac
până la capăt lenea de ruşine,
spre-a nu părea de-atâta dar sărac.

Nu vreau vrăjmaşul mândru să rămână
că n-ai avut în mine cât ai pus,
ci crunt să ardă-n ciuda lui bătrână,
pe jaru-ndreptăţirilor de sus!"

Târziu, când fu măsura lui deplină,
sui şi avva Getikós la cer,
dar zic cei vechi că vreme nu puţină
s-a mai căit în hruba lui stingher.

Şi azi pe stâncă urma se mai vede
a cârjei azvârlite cu năduh...
Poveste-o fi, dar celui care-o crede –
ferice lui de-a fi sărac în duh!

poezie de Răzvan Codrescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 14

Eu nu-mi culeg cunoaşterea din stele,
Deşi pricep ceva Astronomie,
Dar nu vestesc noroc şi nici belele,
Nici foamete şi boli şi sărăcie.
Şi nu pot spune soarta cu-amănunte
Să ştie toţi dacă e vânt sau ploaie
Ori să prezic la regi, ca să-i încânte,
Privind spre cerul cu sclipiri vioaie.
Ci eu cunosc ce ochiul tău vădeşte,
În timp ce sus în stele văd prea bine
Că frumuseţea cu-adevărul creşte
Când procreezi, aşa cum se cuvine.

Căci altfel, prevestirea este clară,
Frumos şi adevăr cu tine o să piară.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de verde

Atât de greu apare primăvara
Să-mi scald privirile-n verdele cel crud
Şi cor de păsări în dumbrăvi s-aud
Din zorii dimineţii până seara.

Când vrăbii se agită-n frunzele din dud,
Semnalu-i clar! Venită este vara
Cu greierii ce-şi pregătesc chitara
Pe fir de iarbă şi-n ramul de agud.

Eu văd cum toamna iute se iveşte,
Cum păsăretul se-ndreaptă către sud
Şi ritmul vieţii parcă-ncetineşte.

Dar iată, lunga iarnă se grăbeşte
Cu mantia să-nvelească şesul nud
Şi dor de cald şi verde îmi trezeşte.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa lui un om n-are timp

În viaţa lui un om n-are timp să aibă
Timp pentru toate.
N-are loc să aibă loc
Pentru orice dorinţă. Ecleziastul a greşit pretinzând aşa ceva.

Un om trebuie să urască şi să iubească-n acelaşi timp,
Să plângă şi să râdă cu acelaşi ochi,
Să arunce şi să strângă pietre
Cu aceeaşi mână,
Să facă dragoste-n război şi război în dragoste.

Să urască şi să ierte şi să-şi amintească şi să uite
Şi să ordoneze şi să încurce şi să mănânce şi să digere.
În ce istorie lungă e implicat
În atât de mulţi ani...

Un om în viaţa lui n-are timp.
Când pierde, caută,
Când găseşte, uită,
Când uită, iubeşte,
Când iubeşte, începe să uite.

Iar sufletul îi este atotştiutor
Şi foarte profesionist,
Doar trupul lui rămâne un amator
Întotdeauna. El încearcă şi bâjbâie.
Nu învaţă şi-i mereu confuz,
Beat şi orb în plăcerile şi-n durerile lui.

Toamna, va muri ca o smochină,
Zbârcit, dulce, plin de el însuşi.
Frunzele se usucă pe pământ,
Iar ramurile goale ne arată
locul unde există timp pentru toate.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra

risipită printre pagini, adunată din poieni
viaţa-şi duce existenţa trăind azi, uitând de ieri

si-n efervescenţa zilei toate sunt cu dus -întors
numai timpul implacabil zboară ca un albatros

vine seara, vine noaptea, înc-o dimineaţă iar
raze trec printr-o fereastră, zile trec în calendar

şi nu-mi pasă şi nu doare, răni demult s-au vindecat
vreau numai sclipiri de soare, cer albastru nepătat

vreau să văd livezi cu pomi, primăvara înviată,
lunca verde la Ampoi şi pe mama lângă vatră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul
Trupul meu
Un cuţit atât de lung
Puntea lui Cinvat
Vino să te trec Marea Rosie

Gabriela Gârlonţa în Gabriela Gârlonţa, Persistenţa măştilor Die Bestandigkeit der Masken,Editura Universităţii " Lucian
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 62

Amorul propriu pus-a stăpânire
Pe ochi, pe suflet şi pe trupul meu
Acest păcat nu are lecuire
Că-n inimă îmi stă ascuns mereu.
Eu cred c-am chip frumos cum nimeni n-are
Şi-al meu contur se-arată a fi plăcut
Îmi definesc precis a mea valoare,
Căci la aspect pe toţi i-am întrecut.
Dar când oglinda adevăru-mi spune
Că sunt bătrân şi chipul mi-e ridat
Încep să mă privesc cu suspiciune
Şi ştiu c-amorul propriu m-a înşelat.

Dar tu eşti eu, şi-atunci când mă fălesc
Cu chipul tău, pe loc întineresc.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ce se minunează de frumuseţile lumii materiale, arată astfel ca în el trăieşte lumea cea deşartă; de aceea, este atras de făptură şi nu de Făcător, de pământ şi nu de Dumnezeu. Nu are importanţă dacă pământul acesta este curat sau are noroiul păcatului. Inima, când este atrasă de frumuseţile lumeşti, care nu sunt păcătoase, dar care nu încetează să fie deşarte, simte bucuria lumească a vremii, care nu are mângâierea dumnezeiască, într-ariparea lăuntrică cu veselie duhovnicească. Însă, când omul iubeşte frumuseţea duhovnicească, atunci sufletul lui i se umple şi i se înfrumuseţează.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Când omul va distruge poezia,
Când nu va şti să mai admire-o floare,
Când va uita ce este bucuria
Trăind anost printre calculatoare.
Când trupul lui vigoarea şi-o va pierde
Necunoscând plăcerea senzuală,
Când va uita de pajiştea cea verde,
Tânjind doar după lumea virtuală.
Când totul va fi goană după ştiinţă
Şi luată-n râs va fi teologia,
Când omul va uita de-a lui fiinţă,
Iubind fierbinte doar tehnologia,

Atunci eu sper să fiu în altă lume,
Să beau, să cânt şi să mă ţin de glume.

poezie de Octavian Cocoş (30 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluită în Lumină sunt

Învăluită în Lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
Alături de mine vino, creştine,
să-mpărţim lumii o felie de pâine
şi-un pocal de vin roşu de sânge
trupul lui Iisus azi nu plânge.
Pentru noi păcătoşii El a Înviat,
mâinile lui Pilat a spălat
şi-n suflete negre a adus
Lumina divină de sus.
E bucurie în sufletul meu,
o aşez cu coroana de flori pe al tău.
Învăluită în lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
E Paşte, e lumină, e destin,
Lui, cu smerenie mă închin!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluită în Lumină sunt

Învăluită în Lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
Alături de mine vino, creştine,
să-mpărţim lumii o felie de pâine
şi-un pocal de vin roşu de sânge
trupul lui Iisus azi nu plânge.
Pentru noi păcătoşii El a Înviat,
mâinile lui Pilat a spălat
şi-n suflete negre a adus
Lumina divină de sus.
E bucurie în sufletul meu,
o aşez cu coroana de flori pe al tău.
Învăluită în lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
E Paşte, e lumină, e destin,
Lui, cu smerenie mă închin!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul n-aduce alinare (sonet II)

Ati minţit când aţi spus că timpul e vindecător,
Aţi minţit toţi, timpul n-aduce alinare!
El încă-mi lipseşte-n plânsul acestei ploi uşoare;
Îl vreau când valurile duc cu ele-n zare un vapor;

Zăpezile de altădată dispar de pe creste ca un nor,
Şi frunzele de-alt an fumegă pe fiece cărare;
Dar dragostea de-alt an rămâne, ca o durere mare,
Îngrămădită-n inimă, iar vechile sentimente încă dor.

Sunt sute, sute de locuri unde mi-e teamă
Să mă duc – amintirea lui acolo încă stă la pândă.
Apoi, îmi spun, intrând uşurată într-un loc retras, îndepărtat,
Unde niciodată, dar niciodată, piciorul lui nu a călcat:

"Nu-i nicio umbră-a lui aici, oricât de ştearsă, de plăpândă!"
Şi stau acolo tulburată, şi mi-l amintesc... şi inima-l tot cheamă!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să mor în patul Meu

Azi noapte-au venit dinspre Gilgal* în iureş mare,-n tropot
De cai, oşteni grăbind spre câmpurile-omorului – şi asta-i tot.
Pitic şi matahală, morţi în bălţi de sânge, fără niciun Dumnezeu.
Eu vreau să mor în patul Meu.

Ca vizoarele tancurilor, ochii lor erau stranii şi sticloşi,
Întotdeauna eu sunt cei puţini, iar ei, cei foarte numeroşi.
Trebuie să răspund. Ei pot interoga mintea Mea mereu.
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Soarele încremenise-n Gibeon*. Iubitor de-asemenea decoruri,
El e dispus să lumineze veşnic astfel de lupte şi de-omoruri.
Poate nu-Mi voi vedea soţia când va fi vărsat sângele-i iudeu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Samson, puterea lui în chică fluturând....
Mi-au tuns părul înainte de-a mă fi făcut, vrând-nevrând,
Erou, instruindu-mă să lovesc cu suliţa din plin fuleu.
Eu vreau să mor în patul Meu

Am văzut că poţi trăi, singurel, în vremi de nenoroc
Chiar şi-ntr-o groapă cu lei, dacă nu-i şi n-ai alt loc.*
Nu-mi pasă c-o să mor sau că voi muri singur şi-mi va fi greu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

*Gilgal, menţionat în Cartea lui Iosua, e locul unde israeliţii au campat după traversarea râului Iordan.
*Biblicul Gibeon, descris în Cartea lui Iosua drept oraş regal, era situat pe teritoriul tribului lui Benjamin.
*Trimitere la profetul Daniel, cel aruncat la ordinul regelui perşilor, Darius, în groapa cu lei.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!