Spectacolul

timpul se revarsă netulburat
pe efemera scenă
artiştii îşi strigă rolurile
mereu tragicomice
călcându-se în picioare
fiecare dorindu-şi un loc în faţă
unii crezându-se mai actori decât alţii
la final se trage cortina
şi vântul stinge reflectoarele
punând în loc de epilog
o linişte apăsătoare

în nemărginita sală cu un singur stal
mereu ocupat de acelaşi spectator
aplauzele sunt mute

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala de teatru

când Soarele îşi trăgea cortina peste zi
patul nostru conjugal
devenea o sală de teatru
trăiam iubirea fără să o mimăm
ca într-o piesă de succes
jucată mereu cu casa închisă
ridicam mereu umbrele noastre în picioare
în aplauzele propriilor inimi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (1 septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren... Şi fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii reuşesc cu ambiţie să mute munţii din loc, alţii nu, pentru că încearcă să-i mute pe bune.

aforism de Andrei Sulugiuc (iulie 2015)
Adăugat de Andrei Sulugiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singur spectator

Sunt singur spectator pe primul rând,
Privindu-mi viaţa ca pe-un simplu rol,
Cu ochi stăini, cu suflet trist şi gol
Şi-mi pare că se duce ca un gând.

Nici nu am terminat ce-aveam de spus.
Joc în acelaşi monoton decor.
De osteneală oasele mă dor,
Iar la final, aplauzele nu-s.

N-am pauză, dar glasuri din foaier,
Îmi judecă prestaţia glumind.
L-ascult vexat, noi critici încropind,
Pe-un terchea-berchea fără caracter.

Eu ştiu că rolul mi-este greu şi trist.
El, nonşalant, mă ia în zeflemea,
Ne-nţelegând că asta-i viaţa mea-
Şi spectator şi singurul artist.

Cu soarta mea el n-are nici în clin
Şi nici în mânecă, habar n-având,
Că dacă duc târâş un trup plăpând,
În faţa piedicilor nu mă-nclin.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mă supără mai mult decât atunci când oameni se necăjesc unii pe alţii şi mai ales când tinerii, plini de viaţă, în loc să fie cu sufletul deschis la toate bucuriile, îşi amărăsc zilele unii altora cu strâmbături şi îşi dau seama prea târziu că timpul risipit nu se mai întoarce.

citat celebru din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de dramă

Doi actori pe-aceeaşi scenă; soarta în culise-i cheamă
Căci s-a'ntors deja clepsidra pentru-al lor final de dramă.

În aplauzele mute, mor în ei zeci de iluzii.
Mor şi visele zdrobite de pripitele decizii.

Ei, demult, şi-au uitat rolul şi, privind într-un unghi mort
Să-şi zâmbească, doar o clipă, li se pare un efort.

Obosiţi de-atâta drum, haina-n suflet zdrenţuită
Şi-o ascund după cortină-n aparenţă făţuită.

În lumini de reflectoare, fardu-ncepe-ncet să curgă
Scoţând la iveală chipul de actor, cu rol de slugă.

Şi pe scena mult prea strâmtă reflectoarele se sting.
Ieri, s-ar fi iubit o viaţă; azi, nici mâna nu-şi ating.

Ies ca doi boxeri învinşi, ce-au pierdut pe-acelaşi ring
Şi pe faţa mutilată, lacrimi... nici că se preling.

Doar în cutele cortinei, ochi de înger lăcrimează
Neputând să le mai ţină pe inel iubirea trează.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru suntem noi, eu, de pe scenă, noi de pe scenă şi dânşii din sală... E legătura vie dintre noi, cei de pe scenă şi dânşii, cei din sală, dintre dânşii şi noi... şi se simte această emoţie extraordinar... Emoţia pe care noi o generăm pe scenă, se duce către spectator, spectatorul se emoţionează, trăieşte aceste emoţii, şi această emoţie se întoarce încet, încet peste rampă, către noi, iar noi o simţim... şi acest schimb de emoţii viu, extraordinar de viu, acesta este minunea şi sper mereu că se va numi teatru...

Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa merge mai departe.. Rolurile se înmulţesc, la fel şi actorii. Scena se schimbă, poveştile şi ele, însă eu râman acelaşi spectator cuprins de entuziasm. Şi care speră ca într-o zi să aibă curajul să urce pe scenă.

Maria Medeanu în Frica de scenă (18 decembrie 2011)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, înainte de începerea spectacolului, sunetul care îţi taie respiraţia: fâşşşşş... se trage cortina. Noi, actorii, ne ştim unii pe alţii, dar spectatorii nu. Suntem un singur suflet. Iar când există un schimb de suflete, între actori şi spectatori, se întâmplă ceva: e emoţia. Inspiri- expiri, inspiri-expiri. Asta e teatrul. Asta înseamnă că Dumnezeu s-a pogorât peste noi.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru mine

Îmi dau cu stângu-n dreptu' mai mereu
Sunt umorist de mâna stângă
Râd unii ca în loc să plângă
Acesta sunt, acesta-i felul meu...

Mă situez ca stil pe lângă
Mai marii umorişti, ce sunt la greu
Da-mi dau cu stângu-n dreptu' mai mereu
Sunt umorist de mâna stângă...

Iar de aş scrie făr' de Dumnezeu
Mi-ar spune-amica mea cu tângă
Nu asculta de muza ta nătângă
Fii tu acelaşi umorist, dar eu...

Îmi dau cu stângu-n dreptu' mai mereu!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă părerile deosebite nu fac pe unii mai deosebiţi decât alţii ci doar despart pe unii de alţii, dragostea uneşte mereu pe unii cu alţii şi-i face pe toţi deosebiţi.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un loc

Cunosc un loc, e o splendoare,
O floare plină de noroc,
Unde magia-i călătoare,
Purtând iubirile în cioc.

Un loc miraculos, perfect,
E viaţa mea şi îl ador,
Şi chiar de are vreun defect,
Ca un făcut, eu îl ignor!

Cunosc un loc şi cât mi-e dor,
Când uneori îl părăsesc,
Numai la el şi la izvor,
În pribegie, mă gândesc!

Acolo e sufletul meu,
Căci el nu pleacă niciodată,
Iar eu mă-ntorc mereu, mereu,
Să-mi pun seminţele în teacă!

Cunosc un loc, este o ţară,
Care în gându-mi înverzeşte
În fiecare primăvară
Şi-n simţurile mele, creşte...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplauzele sunt precum vântul frontal; te ţin pe loc. Evită-le!

aforism de Cornel Stelian Popa (2 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt actori care se pun pe tavă în interviuri, confesiuni la TV, dar sunt şi mai mulţi care vor ca publicul să vadă doar ceea ce le dezvăluie ei pe scenă. Joc rolurile care mi se dau. Cu adevărat mă cunosc doar prietenii foarte apropiaţi şi unii membrii ai familiei. Majoritatea mă văd ca pe o actriţă de comedie, cu farmec, potrivită pentru un anumit tip de spectacol.

citat din Emilia Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este greşit a crede că doi oameni care privesc acelaşi ceva din acelaşi loc vor vedea mereu acelaşi lucru.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta voi fi singur

premiera va avea un singur actor şi un singur spectator
filmul e mut din considerente politically correctness
şi nici aplauze nu vor fi. de fapt e un spectacol complex
în care spectatorul va viziona acel film. ultimul.
şi apoi va juca ultima scenă. singur.
la lumina lumânărilor...

visele mele au fost mai puternice decât mine
au străbătut ceruri şi mări
fără să privească înapoi
până când, ostenite să tot pozeze în vise
s-au retras în viaţa de zi cu zi ca minute inutile şi anoste
aşteptând gongul final

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe trotuarele toamnei

de ce nu ştiu şi eu să mă plimb
de ce paşii mei nu suportă lentoarea
mereu ceva neştiut m-a zorit
oare de ce
că n-am ajuns nicăieri...

în mine un ceas îşi roteşte limbile mereu şi mereu
încercând să mă mintă că timpul vieţii nu-i liniar...

eu şi hamsterul meu avem aceeaşi dorinţă
căţăratul spre-o evadare
el pe roata de jucărie
eu pe cea a timpului
ca şi el
captiv în interiorul roţii
alerg alerg şi alerg
timpul îmi fuge de sub picioare
şi eu tot pe loc tot pe loc...

duc ţigara la gură şi-o viespe se-aşază pe degetul inelar
o suflu ea zboară odată cu gândul brumat
mă scutur şi-mi vine să fluier marşul triumfal
aşa ţanţos cu pieptul bombat zicându-mi
eşti totuşi Ioane acolo sus pe cadran
unde se pupă limbile ceasului
nu zero ci plinul golit pornit
spre-o nouă plinire
e bine dă-i bice...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!