Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adrian Păunescu

Rezervația de zimbri

O mie de ani, vînătorii zeloși
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani și cocoși
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de țară!

Măreț animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeți și rafale
Dar el, melancolic, ca și la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă privește spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul și nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alții povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Și tropotul lui grea furtună anunță
Și-și duce lumina în ochii lui puri
Și tropot de zimbri viței în sămînță.

Mai bine trăiesc liniștiții plăvani
Furajul la iesle într-una le vine
Decît cel gonit de o mie de ani
Decît cel purtînd libertatea în sine.

Măreț animal și podoabă de preț
El liniște n-are, nicicînd și niciunde,
Din simplul motiv că e-atît de măreț
Că el nicăieri nu se poate ascunde.

Și el nici n-a prins păcătosul învăț
Să stea-n colivie, bîrlog sau în cușcă.
Decît să-i miroasă a bici sau a hăț
Mai bine-a săgeată și-a a strigăt de pușcă.

Dar, dup-o mie de ani de coșmar
Se șterge surîsul și doliul se leagă
Pe-un munte în Hațeg, în codrul bizar,
Rămîn zece zimbri, din rasa întreagă.

Vînat fără milă, stingîndu-se lent
Frumosul din stemă abia mai tresare.
Acum, l-a votat un întreg parlament
Să fie-apărat sub pedeapsa cea mare.

Nepoții acelor zeloși vînători
Îl roagă pe zimbru să se înmulțească
Dar el ar muri și de-o mie de ori
Decît înc-o dată un zimbru să nască.

Sătui de prigoană, cu un muget absent,
Abia de mai pasc și mai leorpăie apă
Și nici nu le pasă că un parlament
Bătrîna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.

Destul hăituiți, zac în mare plictis
Nimic nu-i irit㠖 sînt parcă strigoii
Pe care o mie de ani i-au trimis
Să-ncarce de-o nouă revoltă și boii.

Greoi cum sînt ei, ca surparea de zid,
Chiar viața și-ar lua-o, dar nu au unealtă.
Și-atunci stau cu-ncetul și se sinucid
Nici ochii, spre umbra cu arc nu-i mai saltă.

Și cîntă ce cîntă acei ce-i păzesc:
"Ridică-te, zimbru, tradiție sfîntă!"
Dar pofta s-a stins: în mileniul cîinesc
Degeaba al zimbrilor imn li se cîntă.

Ei nici nu mai cred că există vreun om.
Sătui de prigoană, așteaptă un glonte.
Blocați în pădure, în ultim sindrom
Li-i moartea plăcere și viața un front e.


Și stă rezervația ca un azil
În care nimic nu mai vrea să se nască
Și zimbrul e, astăzi, cu voia, steril
Și poartă o față de vită, ca mască.

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit!
Destul i-au tăiat din copite cu coasa!
Colos mineral, zace zimbrul scîrbit
Strivindu-și în sine jignirea și rasa.

Și mugetul lui, ca de vechi patefon,
Abia mai ridică suflarea bolnavă.
I-au tras și lumină, i-au pus telefon,
Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.

În grevă, celulele sale s-au pus
Și creierii lui sînt uscați de prigoană
Puteri ca să pască aproape că nu-s.
Și paznicii-i dau apă dulce din cană...

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar
Sînt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul
S-a tras și din stemă, s-a tras din ziar
Și pleacă, tăcut, și din ultimul timbru.

Rugina, pe puștile morților vechi
Cît molia este, pe arc și săgeată,
Dar zimbrii păstrează distante perechi
Și nu vor mai fi pe aici niciodată.

Se stinge un neam, chinuit mii de ani,
Un neam luminat și puternic și mîndru.
Jignit de dușmani, ieftinit de plăvani,
Se-nchide-n afară și fuge-năuntru.

poezie celebră de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Citate similare

Adrian Păunescu

Rezervația de zimbri

O mie de ani, vînătorii zeloși
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani și cocoși
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de țară!

Măreț animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeți și rafale
Dar el, melancolic, ca și la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă privește spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul și nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alții povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Și tropotul lui grea furtună anunță
Și-și duce lumina în ochii lui puri
Și tropot de zimbri viței în sămînță.

Mai bine trăiesc liniștiții plăvani
Furajul la iesle într-una le vine
Decît cel gonit de o mie de ani
Decît cel purtînd libertatea în sine.

Măreț animal și podoabă de preț
El liniște n-are, nicicînd și niciunde,
Din simplul motiv că e-atît de măreț
Că el nicăieri nu se poate ascunde.

Și el nici n-a prins păcătosul învăț
Să stea-n colivie, bîrlog sau în cușcă.
Decît să-i miroasă a bici sau a hăț
Mai bine-a săgeată și-a a strigăt de pușcă.

Dar, dup-o mie de ani de coșmar
Se șterge surîsul și doliul se leagă
Pe-un munte în Hațeg, în codrul bizar,
Rămîn zece zimbri, din rasa întreagă.

Vînat fără milă, stingîndu-se lent
Frumosul din stemă abia mai tresare.
Acum, l-a votat un întreg parlament
Să fie-apărat sub pedeapsa cea mare.

Nepoții acelor zeloși vînători
Îl roagă pe zimbru să se înmulțească
Dar el ar muri și de-o mie de ori
Decît înc-o dată un zimbru să nască.

Sătui de prigoană, cu un muget absent,
Abia de mai pasc și mai leorpăie apă
Și nici nu le pasă că un parlament
Bătrîna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.

Destul hăituiți, zac în mare plictis
Nimic nu-i irit㠖 sînt parcă strigoii
Pe care o mie de ani i-au trimis
Să-ncarce de-o nouă revoltă și boii.

Greoi cum sînt ei, ca surparea de zid,
Chiar viața și-ar lua-o, dar nu au unealtă.
Și-atunci stau cu-ncetul și se sinucid
Nici ochii, spre umbra cu arc nu-i mai saltă.

Și cîntă ce cîntă acei ce-i păzesc:
"Ridică-te, zimbru, tradiție sfîntă!"
Dar pofta s-a stins: în mileniul cîinesc
Degeaba al zimbrilor imn li se cîntă.

Ei nici nu mai cred că există vreun om.
Sătui de prigoană, așteaptă un glonte.
Blocați în pădure, în ultim sindrom
Li-i moartea plăcere și viața un front e.


Și stă rezervația ca un azil
În care nimic nu mai vrea să se nască
Și zimbrul e, astăzi, cu voia, steril
Și poartă o față de vită, ca mască.

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit!
Destul i-au tăiat din copite cu coasa!
Colos mineral, zace zimbrul scîrbit
Strivindu-și în sine jignirea și rasa.

Și mugetul lui, ca de vechi patefon,
Abia mai ridică suflarea bolnavă.
I-au tras și lumină, i-au pus telefon,
Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.

În grevă, celulele sale s-au pus
Și creierii lui sînt uscați de prigoană
Puteri ca să pască aproape că nu-s.
Și paznicii-i dau apă dulce din cană...

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar
Sînt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul
S-a tras și din stemă, s-a tras din ziar
Și pleacă, tăcut, și din ultimul timbru.

Rugina, pe puștile morților vechi
Cît molia este, pe arc și săgeată,
Dar zimbrii păstrează distante perechi
Și nu vor mai fi pe aici niciodată.

Se stinge un neam, chinuit mii de ani,
Un neam luminat și puternic și mîndru.
Jignit de dușmani, ieftinit de plăvani,
Se-nchide-n afară și fuge-năuntru.

poezie de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legiuni

Te întreb, Înșelătorule, unde sînt legiunile mele
și unde cele o mie de suliți, de turle?
De pe culme spuneai că se vede alba copilărie,
și acum nu aud nici tobe, nici surle.

Ascultă atent! Auzi un fluierat?
E un rest din trenul care a luat totul acum o mie de ani.
Și-un uruit prelung nu-ți sapă urechea?
E viața unui băiat care se plimba pe sub castani.

Din legiunile tale n-a rămas decît un crivăț
care bate neîncetat,
și lancea de lemn care aparține soldatului
ce n-a existat.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Ursei

Zimbrul

(animal monument al naturii)

Animal prin lege protejat,
Astăzi, cu încetul, se mărește,
tragem un semnal accentuat,
Câtă vreme, zimbrul mai trăiește.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răstignirea

Spini pe frunte în coroană,
Fără milă ei I-au pus,
Și cu vorbe de ocară
Pe Golgota-n vârf L-au dus.
Și acolo-L răstigniră,
Sus pe cruce L-au întins,
I-au bătut în mână cuie,
Și picioarele I-au prins.
Maica Domnului se roagă
De o salcie pletoasă
Ramuri tinere rupă;
Crengile în jos se lasă.
Și-o coroană împletește
Să I-o ducă lui IISUS,
Să-I mai curme din durere,
Suferința de nespus.
Sub coroana grea de spini,
Crengi de salcie așază,
Astfel, fruntea lui IISUS
Parcă nu mai sângerează.
De-atunci, salcia pletoasă,
Nu s-a mai uitat în sus
Și-a rămas pe veci plecată
îl plângă pe IISUS.

poezie de din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniștit,
Doar păstorii cu mioare
Stau și totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Așteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Și abia s-au așezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toți i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilașul său.

Liniștea și pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel așteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Și-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiți au venit -L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea creadă

atâta de aproape
S-a născut un Prinț Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mielușei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Și de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduși de o stea veneau
Și cu toți când L-au văzut
În fașa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăție
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul și Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Și de ea, toți au aflat.

Amin

poezie de din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Cățel emigrant

Pe șosea, l-am văzut, hăituit de mașini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt așa de puțini
Și-i vacarm, de te poți sătura de urlat.

Cei bogați s-au oprit mănânce-n păduri
Și mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut și pe el, i-au privit ochii puri
Și i-au dat generos niște pâine și-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simțit că ia foc
Și s-a tras din șosea plin de sânge și șchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar mușca disperat porțiuni de șosea,
Dac-ar ști unde e satul lui trist și mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l mințea și-l bătea.

Trepied aberant, de cățel emigrant,
Și lătrat pervertit la șosele cu fum
Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant
Și-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe șosea sunt, acum, câini mai ageri și noi,
Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,
Numai el, neaflând nici un drum înapoi,
A ajuns trei perechi de mănuși într-un shop.

Dacă, totuși, va fi vreun lătrat pe pământ
Pentru câini viața-n veci va fi aspră și grea,
Câine șchiop eu te plâng spinarea ți-au frânt
Dar de ce ai fugit cerșești pe șosea.

poezie celebră de din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sora mea

vaca are ochi atît de blînzi
și mă înțelege mai bine
decît voi, frați ai mei, pe mine

Pentru voi nu m-ați mai vrea
și m-ați goni departe
mult mai aproape de moarte
decît vaca, prietena mea

care spre mine privește
cu ochii înțelegători
de mărgărite și nouri ușori

cu gîndul la abatorul ce ni se pregătește
și ei și mie deopotrivă
de nevăzuta forță nemilostivă.

și fruntea sa e de zăpadă blîndă
și nu poartă ochelari
și tîmpla ei de lună și mă păzește
și nu stă la pîndă.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Plopii fara el

Pe lîngă plopii fără soț
Trec anii cu încetul
Și ei ar fi aproape toți
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecătoare copii
Împrejmuiau absența sa
Și fără soț toți plopii.
La locul lor toți plopii sînt
Foșnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens și nici cuvînt
Lipsește Eminescu.

Așa sîntem toți
Destinul ne-arată
Doar plopi fără soț
Cu soț niciodată.

Și primăria-i are-n stoc
Și-i numără într-una
Dar nu-i mai bate nenoroc
Și nu-i foșnește luna.
Nici primăvara nu dă sens
N-au vară, iarnă, toamnă
În jurul lor e-un gol imens
Ce Eminescu-nseamnă.
Iubita e acum pămînt
Pe care-aleargă mînjii
Sau a ajuns o frunză-n vînt
Într-unul dintre dînșii.

Mai bine nici să nu-i vedeți
Sînt niște plute oarbe
Numai poetul din poeți
În cer îi reabsoarbe.
Bat cît mai trist un gînd din toți
Frunzișul veștejescu-l
Pe lîngă plopii fără soț
Și fără Emïnescu.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A murit

A murit la ora 10,30; era vară,
Zidul năștea umbre de soldați.
A căzut ca o ploaie de sînge, ușoară
Sub bolta plopilor retezați.

S-a întocmit procesul verbal,
L-au pus pe o targă pe la unșpe'
Zidul năștea umbre de soldați,
De durere stătea să se surpe.

La inventar avea o cămașă
În care fusese împușcat,
Un jurnal intim și o banderolă
Ce-i acoperise capul bandajat.

Un jurnal intim, un bandaj și-o cămașă
A fost averea lui toată din viață,
Le-au pus soldații într-o cutie
Și le-au trimis la părinți cu aviz acasă.

Dar n-au mai ajuns la destinație
Că s-au pierdut pe drum aiurea.
La un colț de drum l-au aruncat
Să-l înghită în sînu-i pădurea.

După vreo cinsprezece ani
S-a spus că nici n-ar fi murit
L-au decorat cu ordinul morții clasa-ntîi
Pe unul ce-atunci ar fi venit

Avea un jurnal, un bandaj și-o cămașă
Sub braț și-un buletin străin
Care nu se potriveau cu chipul
Și nici cu scrisul celui ce nu mai era viu.

S-a prezentat pe scurt: sînt un erou:
Am venit la voi, -mi puneți epoleți!
L-au crezut și i-au făcut statuie
Și-au scris despre el iluștri, erudiți.

Numai un zid păstra taine deșarte
Avortat în timpul însîngerat
Printr-un soare lichid și de bine
Războiul părea totuși neterminat...

poezie de
Adăugat de Laura RadoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".

Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa cum l-ai înțeles mata, l-am înțeles toți. Nu vorbesc numai de mine. Mă gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o față de mine. Nu vezi mata că nu și-a aranjat "oficial" nici interesele lui? S-a mulțumit -mi spuie mie ce trebuie fac, ca să fiu pe urmă întrebată de ai lui: – "Ai ceva scris la mână? Dacă nu, cine-o să te creadă?" M-au crezut toți, afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, și i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era.

în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A-nflorit o papadie. Lecturi scolare" de Otilia Cazimir este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Girel Barbu

* * *

Săracul popor român,
A crescut "năpârci" la sân;
După ce la-nfometat
Și de sine, dezbrăcat,
L-au lovit și l-au scuipat;
El cu harul lui divin
Le-a făcut din apă vin.
În loc slavă ca să-i dea,
Ei i-au dat oțet bea.
Le-a dat pâine din belșug
Și ei l-au băgat în jug.
I-a suit pe munte sus
Cum făcut-a și Iisus,
Ei pe frunte spini, i-au pus.
Le-a dat viață, ca la carte
Și ei l-au urât de moarte.
Și cum se văzură-n UE,
I-au bătut în palme cuie
Și pe cruce l-au întins,
Între mulți tâlhari cuprins.

poezie de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Ștefan: Poporul trebuie mereu încercat, boierilor! știe dușmanul nu are somn, mișună peste tot! De regulă, noi așteptăm vrăjmașul la poarta cetății! Cu tunurile pregătite, sus, pe metereze! Dar, iată, el se strecoară pe hornul casei, pătrunde în castel prin gaura cheii! Numai popoarele vigilente vor supraviețui! Noi suntem neam pașnic! Ne-a fost dat ca simbol un zimbru. Un erbivor puternic, dar liniștit, care nu va învăța nicicând bea sânge, nu va ști niciodată să sfâșie! Ei, bine, zimbrul, dacă vrea să fie zimbru, trebuie să-și ascută întruna coarnele! Să nu se încreadă decât în propria sa copită! Că s-a umplut pădurea de fiare răpitoare!

replică din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Creangă

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus dăduse moșneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos și răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea și care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o așa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul și împărăteasa, și pe lângă dânșii l-au ținut până la sfârșitul vieții lui. Acum, aduceți-vă aminte, oameni buni, Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut și nunta și cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit și nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Și numai cât a gândit Făt-Frumos, și îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul, îmbrăcați iarăși în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă, și a ținut veselia trei zile și trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a sfârșit.

în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Vorbește, Doamne...

Vorbește, Doamne, căci sînt rob
și robul Tău ascultă.
Mai toarnă-mi iar ulei în ciob,
mai dă-mi din grîul Tău un bob
și dragoste mai multă!
Vorbește, Doamne, căci în piept
mi-e inima firavă.
Nebun mă face-orice-nțelept.
Dar eu cu mai mult dor Te-aștept
în vremea de zăbavă...

Vorbește, Doamne, căci sînt gol
și-mi bate-n suflet vîntul.
Căci mii de corbi îmi dau ocol,
de cînd pe-al inimii pristol
Ți-ai așezat Cuvîntul.

Mai dă-mi din pîinea Ta un drob
și flacără mai multă.
Chiar dacă-s fiu și nu-s un ciob,
dar eu din dragoste sînt rob
și robul Tău ascultă...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Nici suferințele nu sînt la fel

Nici suferințele nu sînt la fel.
Unul apasă, altul rabdă-n el.
Pe unu-l doare talpa, pe celălalt grumazul,
Pe cei mai tari trufia, pe cei mai slabi necazul.

Tu gemi ești puternic, el geme că-i sărac,
Pe amîndoi jurat sînt să vă-mpac.
Un vinovat îndură, alt vinovat înfrînge.
Tu dai otravă, semenul dă sînge.

Nefericiți și crînceni amîndoi.
Care-i mai teafăr dintre voi?
Cînd schimb pe cel mai mare, de sus, cu cel mai mic,
În cumpăna întoarsă nu s-a schimbat nimic.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.

Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.

N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Nu risipi partea cea mai bună a vieții și a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic -ți ridice praful urmelor și crede-mă odată în viață când îți spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor sale fiziologice împreunate c-o idee fixă. Dar când un asemenea om ca mine va cerceta cenușa din inima lui, va vedea că nu există încă nici o scântee, totul e uscat și mort, că n-are la ce trăi, târâie în zadar o existență care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic și mi-e moralicește frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dta trăiești și eu sunt ucis – ce raport poate fi între noi?

în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Cel mai ...

Mai fericit decat mine
nu poate să fie nimeni.
Căci am îndurat atîtea
și încă mai respir acest aer verde
Spațiul în care trăiesc
este din ce în ce mai larg
aproape toți prietenii
au devenit mierle
cărora nu le mai aud decît uneori
fîlfîitul.
Nu-mi pasă de nimic
în această lume plină
de lucruri atît de însemnate
și atît de lipsite de vină.
Mai fericit decît mine
nu poate să fie nimeni.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

39

Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână și l-au trimis pe front.
dar el, neînțelegând nimic, a rămas pe loc
cu arma în mână.

În jurul lui mureau oameni și se nășteau morminte
în jurul lui durerea își construia regat
în jurul lui frica moșea monștrii.

El nu a tras în nimeni și niciun glonț nu l-a atins.

Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemișcat, cu arma plină, nearmată și rece,
cu ochii goi, neînnoptați și reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.

L-au judecat conform legilor războiului
și l-au numit trădător, fricos, mucos, puțoi,
mână moartă,
mort.

I s-a interzis treacă pe sub arcul de triumf
și a fost șters de pe toate listele cu participanții la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.

El nu a înțeles nicio clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de-o viață,
un război ridicat la puterea 41.

Războiul cu sinele său surdo-mut.

poezie de din Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook