Imn pentru tineretul condamnat

Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca nişte vite?
– Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadenţate şi rapide,
Pot însoţi rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă – mai puţin corul venit din fortăreţe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Şi trompetele mânându-i spre ceţuri încercănate de tristeţe.

Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviţi de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieţilor, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandreţea unor minţi înţelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.

***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi
În vagonul în care l-am aruncat şi i-ai privi
Albul ochilor holbaţi, faţa descompusă, gâtul urzicat,
Chipul acela de diavol îmbolnăvit de propriul lui păcat –
Dac-ai putea auzi, la fiecare zdruncinătură,
Sângele gâlgâind în plămânii distruşi, plini de spumă,
Obsceni ca urmele lăsate de cancer, amari ca o fierbinte fiertură
A viciului, incurabil zdrenţuiţi, ca ganglionii inflamaţi de ciumă –
Prietene, n-ai mai repeta cu-atâta zel şi-atât de manifest
Copiilor naivi şi însetaţi de fapte mari şi de disperate glorii
Străvechea Minciună: DULCE ET DECORUM EST
PRO PATRIA MORI.

*** "Este plăcut şi frumos să mori pentru patrie" - Horaţiu, din Ode

*** Gazele de luptă au fost folosite prima oară la scară largă în timpul primului război mondial.

*** Clorul, mai greu ca aerul, are o culoare verzuie şi este foarte reactiv; în contact cu apa generează
acidul clorhidric, iar acesta, odată inhalat, este mortal pentru om, el provoacă "arderea chimică a
plămânilor."

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-
Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru Necare

Sunt la sfârşit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămăşitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Şi nu numai că nu mai pot dormi, în mişcarea lor, ca nişte planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ţinereţe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îţi las rugăciunile mele drept curăţire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi şi nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiaţi şi lăsaţi să ardă.

Iată, că mănânc ca şi cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine şi beau ca şi cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipseşti desăvârşit.

Tu eşti zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aş cădea pe lacrimile mele şi dimineaţa m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrăţişând moartea care mi te-a smuls.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea

Deschide-mi poarta, nu-s ce par a fi!
Eu înlesnec, doar, trecerea spre-o lume
În care nici regretele postume,
Nici lauri sau averi nu pot veni.

Deschide-ţi sufletul, de-acum e-al meu!
Ţi-l voi elibera pe căi celeste
Spre Casa de lumină care este
Al sufletelor neştiut nucleu.

Te înspăimânt? De ce? Nu-i niciun chin,
Iar haina mea cea neagră va ascunde
Din timpul tău, doar câteva secunde
În care voi lua ce ai divin.

Ascultă-mă! Deschide şi-ţi promit
Că va uita de pământeana-i viaţă,
De tot ce-l înconjoară şi-l răsfaţă,
De trupul ce, o vreme, l-a primit.

Deschide-acum, nu pot să mai aştept!
Sunt multe suflete ce vor să plece
Şi doar cu mine-n lumea lor pot trece.
Tu, pune-ţi mâinile, uşor, pe piept!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari visând

Nu mai am demult nici un fel de scop...
De aceea zilele mele sunt atât de liniştite;
toate sunt la fel, se-înalţă şi coboară
ca plutele de la undiţele unor pescari căzuţi în reverie...
pescari care-au uitat întru totul de ce-au venit aici.

Stau aplecaţi peste balustrăzile podului,
uimiţi de uşurinţa cu care
pot contrabalansa golul
din vieţile lor...
gol care pare să-i fi ameninţat dintotdeauna.

Ochii lor sunt închişi, genele
încremenite, feţele
atât de calme şi de subţiri
încât, în mod sigur, Infinitul se poate
plimba printre ele cum îi place.

poezie de Josef Tomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care cad (noiembrie 1915)

Azi, în trecere
Prin nemişcarea însorită a după-amiezii,
Priveam cum cad din copaci frunze cafenii...
Nu bătea vântul pentru a le răsuci şi înălţa spre cer,
Iar ele, vălurind tăcut,
Cădeau, fulgi de zăpadă,
Ştergând şi îndepărtând amiaza;

Şi mă plimbam agale,
Şi mă gândeam la acele frunze curajoase
Care zăceau acolo ofilite
Fără să fi fost atinse de viscolul anilor sau de vreo epidemie,
Împrăştiate în toată frumuseţea lor
Ca nişte fulgi de nea căzuţi pe pământul Flandrei.

* Cele cinci bătălii din Flandra în timpul primului război mondial:
- ( 19 octombrie – 22 noiembrie 1914) – prima bătălie de la Ypres;
- (21 aprilie – 25 mai 1915) – a doua bătălie de la Ypres;
- (11 iulie – 10 noiembrie 1917 – bătălia de la Passchendaele, a treia bătălie de la Ypres;
- (9 – 29 aprilie 1918) – bătălia de la Lys, a patra bătălie de la Ypres;
- (28 septembrie – 2 octombrie 1918) - a cincea bătălie de la Ypres.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea este cea mai prostească cale de răzbunare. De ce? Pentru că oamenii pe care vrei să-i loveşti astfel sunt aceiaşi care nu-şi vor mai aminti de tine la o săptămână după ce te-ai dus, în vreme ce oamenii pe care vrei să-i cruţi - oamenii pe care îi iubeşti - vor fi cei care vor trebui să trăiască cu durerea sinuciderii tale tot restul vieţii lor.

citat din David J. Lieberman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote, frate

Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.

poezie de Dumitru Delcă (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tropote

Mureau încet fără curaj
Şi trişti şi scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Şi nici un tren
Şi nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem

Şi n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui

Mureau încet
Nici nu ştiau
Că înşişi fiii lor erau
Ai lor şi parcă-ai orişicui
Pribegi pe zimţii cerului

Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginţi destui
Dar parcă totuşi un alean
Că nici un cal nu mai era
Şi nici un deal şi nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să şi-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc

Veni o vreme şi târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduşi cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Şi la zăpezile din lunci
Crescute braţelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aştepta-o din trecut

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sentimentul că, până când nu vom aduce o nouă cultură, prin care atât femeile din Est, cât şi femeile din Vest să-şi poată dezvolta respectul de sine şi să se poată exprima în aşa fel încât să creeze înalte standarde morale pentru societatea lor, nici femeile din Est, nici femeile din Vest nu se vor putea ridica la statutul deplin al feminităţii lor. Potrivit acestui statut, dacă femeile sunt respectate pentru calităţile feminităţii lor, înţelegând aceste calităţi potenţiale şi modul în care femeile îşi pot spori prin educaţie autoritatea, ele se vor bucura de protecţie şi vor furniza, la rândul lor, protecţie pentru societate.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar oameni şi un singur Dumnezeu

Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca nişte trepte
pe care călcăm
şi ne înălţăm
unul
pe celălalt

înfricoşător e doar momentul
în care ne afundăm
tot mai adânc
pentru a face loc
şi altora
în pământ
nimeni nu-şi cunoaşte identitatea
chiar şi Dumnezeu preocupat de alte lucruri
uită să mai treacă pe la tine
umbra din care întunericul
şi-a construit adăpost
îşi caută înlocuitor
nu există un AZI din care
să crească alte umbre

există doar oameni şi un Dumnezeu
care din propria lor suferinţă
şi-au modelat chipul pe lut

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cu minţi puternice şi care gândesc pentru ei nu ar trebui să fie descurajaţi când descoperă, câteodată, că unele din cele mai bune idei ale lor au fost anticipate de scriitori trecuţi; nu îi vor anatemiza pe alţii şi nici nu vor dispera ei înşişi. Ci, mai degrabă, vor continua să descopere lucruri înainte de a fi descoperiţi, înainte să fie recompensaţi cu un tărâm până atunci necunoscut, un imperiu care, fără îndoială, le aparţine de drept, atât în privinţa cuceririi, cât şi a descoperirii.

citat din Charles Caleb Colton
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar (extras)

Demult, când gândul se năştea abia,
A trăit Thales din Milet:
Se spune că el întrezărea
Adevăruri vaste pe care alţi muritori nu le puteau vedea;
Atunci a fost primul moment
Când s-a-înţeles fără niciun dubiu, evident,
Că toate-au fost făcute pentru om şi bunăstarea sa.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin: nu vă fie teamă nici
De viitor şi nici de gândurile care, căzând, fac plici!"

În centrul cerului: pământul înţepenit şi plat!
Dar asta numai până când a venit şi,-n fine,
A pus lucrurile la punct cum se cuvine,
Cu vână tare şi glas puternic,
Un înţelept numit Copernic.
Tropăim, susţinea el,
Pe-un glob mititel
Care se-învârte-n jurul soarelui – neîndoielnic.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

Şi-aflaţi că-acest pământ, terenul nostru de hârjoană,
Nu-i cea mai formidabilă minge de pe cer,
Cel mai grozav şi cel mai cel,
Ci doar un fleacuşteţ, mărunt ca o castană:
Şi pe niciunul dintre oamenii atât de plini de ei
Din mulţimea de pigmei
Nu-l aşteapă-n final o soartă mai de seamă.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

A mai apărut un tip, Hume, el zicea
Că-i fals tot ce pretinde metafizica,
El credea-n doar în fapte şi-n dovezi,
Nu-n miracole – cerea să demonstrezi, apoi să crezi:
"Mai bine-ar fi să iei aminte
Că ochiul înşeală, ochiul minte
Mai dihai decât cărţile sfinte."

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

După-asta, altul, Darwin, vine c-o teorie aiuritoare
(Deşi, în felul lui, mai pe ciupite,
N-o spune clar, ci pe-ocolite):
Suntem cu toţi nişte fiinţe târâtoare.
Oamenii şi maimuţele nătânge
Sunt fraţi de sânge,
Rude cu reptila care colac-colac se strânge.

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

După ce filozofii au spus ce-au avut de spus,
Doctorul Cheyne, deşi un bun creştin,
A afirmat, nici mai mult, nici mai puţin,
Că o fecioară nu poate naşte-un prunc, este exclus.
" Asemenea basm neconvingător
Nu-i credinţei noastre de niciun ajutor, "
Adăugând "Un neadevăr bine cunoscut, însă impus."

Corul

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

Mai ieri a venit Einstein c-un concept care
Multora nu le este limpede încă
În conceptualitatea lui adâncă –
Cum că n-ar exista timp, nici spaţiu, nici mişcare,
Nici târziu şi nici devreme,
Nici pătrat, nici linii drepte cum sunt descrise-n teoreme,
Ci doar un fel de-ocean abstract, curbat, lipsit de justificare.

"Umpleţi paharele cu vin şi nu vă temeţi deloc
De nicio teorie, oricât de măreaţă. Hai, noroc!"

*Medicul George Cheyne, 1672-1743, o vreme prietenul lui Newton, nu credea că actuala stare a lumii şi a lucrurilor a fost sau va fi va fi întotdeauna, pentru eternitate, aceeaşi, el afirma că atunci când un lucru depinde de un alt lucru, într-o relaţie de cauzalitate, asta înseamnă că " primul lucru există şi că este posibil să existe şi-al doilea lucru; înlăturaţi soarele şi nu vor mai exista fructe, luaţi luna de pe cer şi mările vor încremeni..."

poezie clasică de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor cei dragi

Mor cei dragi, se duc în noapte,
i-am opri, nu se mai poate.
Însoţiţi de-a noastre plângeri,
se duc sus să fie îngeri.

Semenii noştri mor singuri.
Singuri, fără-însoţitor.
La mormânt se duc tot singuri,
Se duc în rai, la locul lor.

Fără lumânări aprinse,
fără flori pe-al lor mormânt,
Doar cu mâinile întinse,
ne rugăm la Domnul Sfânt.

În El ne punem speranţa.
Doar El ne poate ajuta.
El poate-înclina balanţa
de virus ucigaş a ne scăpa.

Şi Ţie Maică Sfântă
din inimă ne rugăm,
La virus să dai osândă,
din suflet te implorăm.

Îndreaptă-ţi ochii Isuse
către cei în suferinţă!
Iar celor care se duse,
arată-le-îngăduinţă!

Dumnezeule eşti Mare.
Apără pe toţi românii!
Ţie-ţi înălţăm cântare,
cum ne-au învăţat străbunii.

poezie de Dumitru Delcă (29 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uită Dumnezeu la noi...

Ne mor copii, ce trist... a câta oară
Tot punem lacrimi peste vieţi pierdute?
De sub durerea lor, parcă tăcute,
Cuvintele... nu ştiu nici să mai doară.

Ii plângem azi, iertăm... ş-apoi tăcerea
S-aşterne peste noi ca un blestem;
O letargie, din care nu putem
Să mai ieşim, să ne-alungăm durerea.

Şi lângă noi... o moarte blestemată,
Răsare, precum pirul, peste tot.
Nemernici, o hrănesc atât cât pot,
Cu lăcomia lor.. nemăsurată.

Se uită Dumnezeu... şi nu-nţelege,
Ce s-a-ntâmplat? Sub care legământ,
Robiţi durerii, îi ducem în mormânt
Intr-o tăcere mută? Care lege...

Dă dreptul să luăm vieţi nevinovate?
Să ne hrănim cu ele, neputinţa...
Sfidăndu-ne şi teama şi conştiinţa,
Că vom plăti, odată, pentru toate.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 2

amurg tânăr
curtează grădina, sfioasă îl întâmpină –
nuditatea florilor aprinde
fruntea luminii
aceasta aşezându-se tăcută în contemplare
le înveseleşte cu mantie de argint
şi le spune noapte bună

numai fereastra îmi opreşte nesperarea
nu pot însoţi amurgul printre arbuşti
nici îndrepta un colţ de mantie
sau măcar săruta o floare – dar cu ochii pot
pot zidi lumi noi, de jur-împrejurul lor grădini
cu flori nenumite
din miezul nopţii, din sâmburele ei
trec alcooluri în abur rece şi nu mai plâng
le încălzesc până
zorii îmi aduc promisiune: te iubeşte
cineva te aşteaptă în aşteptarea ta, nu vezi?!

amurgul nu apucă niciodată
bătrâneţea
cadranele rotindu-se pe ace înţelenite pe 23:59
îmi dau stare de bine sau…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul tău

Nu regret nimic
Nici frunza, nici atingerea ta
Nici macii care îmi vor aminti de tine
Mă simt frumoasa din ziua desprinsă
De magia unei întruniri miraculoase
Şi pot să cuprind cu ochii universul tău
Pot să mă vindec de tine
Nu mai e sinceritatea de altă dată
E doar magia reîntâlnirii
Şi poezia de dragoste sublimă
Pe care tu o spui în fiecare dimineaţă, pentru mine
Şi-n fiecare noapte pentru femeie.
Pentru a se salva din mrejele iubirii
Ce nu cuprinde doar sufletul, ci şi mintea.
Iubesc mângâierea ta, cu palma luminii
În care mi se rupe tăcerea
Din ziarul cubului şi a piramidei sentimentelor.

poezie de Ileana Nana Filip din Zbuciumul unui suflet însetat de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!