Fragment #23

Am fost obiectul dorinţei tuturor bărbaţilor din Grecia,
Negociată, scoasă la mezat, devenind apoi soţia lui Menelaos.
Când privesc acum înapoi, fără părtinire,
Aşa cum a făcut-o şi Hermione*, văd

Că Hermione îmi seamănă, nefericita mea fiică
Pe care am lăsat-o în urmă când am fugit.
Azi, ştiind asta, asemeni altor femei muritoare,
Sunt părtaşă tuturor îngrijorărilor.

O, Paris, dacă m-ai putea elibera din starea asta jalnică,
Te-aş urma până la capătul lumii, te-aş însoţi
Până ajungem pe ţărmurile înrourate ale Troiei –
O dragoste mai lungă decât toate nopţile!

Paris era altfel, dar în vreme ce îmi atingea coapsele,
Al meu era chipul care lansa o mie de nave.
Grecii mai degrabă merg la război decât să sărute buze ispititoare,
Iar acum rătăceau departe de soţiile lor.

Am fost eroina celei mai frumoase poveşti spuse vreodată,
Am auzit că după ce-am fost făcută, matriţa de lut a fost distrusă.
Totuşi, în acţiunile unor oameni atât de curajoşi, rolul meu fost minor,
Iar Homer nu mi-a apreciat frumuseţea.

Mai cred că nu a fost onorabil şiretlicul cu calul acela gigantic de lemn,
De necomparat cu trucul lui Prometeu, cel cu taurul.**
Au cucerit Troia şi i-au distrus pe troieni, dar unul dintre ei,
Cu capul şi faţa acoperite de lână,

Aeneas, a scăpat din cetatea incendiată purtându-şi tatăl pe umeri;
Curajul lui Hector curgea prin vinele lui, noaptea neagră
Le-a acoperit evadarea din mijlocul bestiilor care-i atacau.
Într-o zi va răzbuna nenorocirea adusă neamului său.

Am fost dusă de soţul meu înapoi în Sparta, unde mi-am reîntâlnit
Fiica, Hermione, pe care în timpul fugii mele
O măritaseră cu fiul lui Ahile***... dar, o, ce noapte a urmat!
Oreste, nepotul meu, i-a ucis bărbatul

Şi s-a căsătorit cu ea – Hermione îmi moştenise frumuseţea –
Şi au avut un băiat, Tismaneus, care a devenit unul din marii războinici
Ai neamului grecesc –din păcate, mai rămăseseră puţini.
El a ajuns gloriosul conducător al micenienilor.

* Hermione a fost fiica Elenei din Troia şi a regelui spartan Menelaos.
** Farsa de la Mecone sau Mekone jucată în beneficiul omenirii, după Hesiod, de Prometeu lui Zeus, cea cu grămada de oase ascunse sub pielea taurului.
*** Neoptolemus, fiul lui Ahile ucis după unele surse de informaţii de Apollo, după altele de Oreste.

poezie de Sappho din Lesbos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry nu se putea hotărî care fusese partea cea mai frumoasă: când venise Hermione, fugind spre el şi strigând: "Ai reuşit! Ai reuşit!" sau când venise Justin de la masa Astropufilor, grăbit să dea mâna cu el şi cerându-şi scuze la nesfârşit că îl suspectase, sau când venise Hagrid, la trei şi jumătate şi îi bătu pa Harry şi pe Ron pe umeri cu atâta putere, încât aproape că ajunseseră cu capetele în farfuriile cu budincă, sau când îi dăduseră, lui şi lui Ron, cele patru sute de puncte pentru Cercetaşi, asigurându-le Cupa Caselor pentru al doilea an la rând, sau când se ridică profesoara McGonagall şi le spuse că examenele au fost anulate, ca o favoare din partea şcolii ("O, nu!" exclamase Hermione), sau când Dumbledore anunţă că, din păcate, profesorul Lockhart nu va mai putea să predea anul viitor, din cauza faptului că plecase în lume pentru a-şi recăpăta memoria. La uralele de bucurie care întâmpinară această veste participară chiar şi câţiva profesori...

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţial sunt în continuare nedumerit

convins că m-a adus barza
priveam cu dragoste din balcon cuibul
aşezat strategic într-un stâlp de lemn
iar zborul lor îmi era cunoscut
aproape că m-aş fi aruncat în gol de la etajul 7
dacă tatăl meu nu mi-ar fi spus răstit
ceauşescu e tatăl tău
şi nu trebuie să dai precum el din mâini
până la urmă chiar o să zbori

după ce mama mi-a zis că sunt copilul cerului
că dumnezeu e singurul meu tată
am auzit de darwin şi teoria evoluţionistă
apoi ea a plecat prea devreme la El
şi m-am înscris la cercul de ateism
să dezleg misterul materialismului dialectic

iată că statul nu mai cloceşte oul lui columb
dar sunt în continuare lipsit de orizont
iar după ce dumnezeu a făcut cerul şi pământul
(în sfârşit au fost de acord într-o şedinţă şi cu asta)
se spune că de restul s-au ocupat chinezii
fără să mai ceară nimănui licenţă
nici măcar lui dracu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbuşit Meşterul Manole
Şi-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Aşa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineaţa,
Cu cămaşa morţii.

Aşa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,
Dragul de el, o nimerise atât de frumoasă
Că şi zburase!

Şi aşa a fost
De multe ori,
N-am istoria acum la mine
Să-ţi povestesc.
Nu, nu plâng numai că simt uneori
Că obrazul meu e pământul
Şi trebuie să-l însemn după obiceiul din vechime
Cu două izvoare.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filip: Sigur ţi-l aminteşti pe Ahile şi legenda Troiei.
Tânărul Alexandru: E preferatul meu.
Filip: De ce?
Tânărul Alexandru: Pentru că l-a iubit pe Patrocle, şi i-a răzbunat moartea. Pentru că a dus o viaţă fără frică.
Filip: Unii spun că a fost un prost impulsiv, care lupta pentru sine şi nu pentru Grecia.
Tânărul Alexandru: Dar a fost un erou! Cel mai mare din Troia.
Filip: Şi destinul care i-a fost?
Tânărul Alexandru: Să moară tânăr, în plină glorie.
Filip: A avut de ales?
Tânărul Alexandru: Oh, da. Ar fi putut avea o viaţă lungă, dar lipsită de glorie.

replici din filmul artistic Alexandru
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui Boris: Îţi aduci aminte de Raskolnikov băiatul de alături?
Boris: Mda.
Tatăl lui Boris: A omorât două femei.
Boris: Ce poveste nasoală.
Tatăl lui Boris: Bobalk mi-a zis. A auzit-o de la unul din fraţii Karamazov.
Boris: Trebuie să fi fost posedat.
Tatăl lui Boris: Eh... era un adolescent rebel.
Boris: Adolescent rebel... Era un idiot!
Tatăl lui Boris: Se făcea că a fost atacat şi bătut.
Boris: Am auzit că era cartofor.
Tatăl lui Boris: Ştii, ar putea fi dublura ta.
Boris: Cât de romanesc!

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele săptămâni de la întoarcerea sa de la Hogwarts, Harry se distra bombănind pe înfundate şi privindu-l pe Dudley cum fugea din cameră cât de repede îl duceau picioarele lui grase. Dar lunga tăcere din partea Hermionei şi a lui Ron îl făceau să se simtă atât de rupt de lumea magiei, încât până şi tachinarea lui Dudley îşi pierduse farmecul. Iar acum, Ron şi Hermione uitaseră şi ei ziua lui de naştere...

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu ştiu de ce-am ajuns aici:
Aveam şaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci şi cinci sau patruzeci de ani.
Şi n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, şapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Şi n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Şi n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viaţa nenorocită pe care a dus-o
Cu soţul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor şi ameninţările fiilor,
Rânjetele şi blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiş la Peoria
Şi m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinţei lor –
Acum, de ce vă mai miraţi că testamentul meu a fost făcut
În favoarea celei mai bune şi mai fără de prihană dintre femei?.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul uneia dintre fete

În inima mea, sunt frumoasa Elena din Troia;
Sunt Aspasia şi Hero, la fel de fermecătoare.
Sunt Iudita şi-s Jael, şi-s madam de Stael,
Salomeea, luna estului, a estului splendoare.

Aici, în adâncul sufletului meu, sunt Sappho;
Sunt, de-asemenea, şi Emma Hamilton, o lady.
În mine madame Récamier concurează cu Kitty O'Shea,
Cu Didona, cu Eva, dar şi cu ţărăncuţa Nelly.

Sunt una dintre-acele fermecătoare doamne
La semnul căreia istoria-şi iese din ţâţâni.
Dar tu eşti bărbat şi îmi vezi doar cratiţa,
Aşa c-o să stau acasă cu o carte-n mâini.

*Elena din Troia, soţia regelui spartan Menelaos.
*Aspasia – numele iubitei lui Pericle ( sec. al V lea î. e. n
* Hero - numele unei preotese a zeiţei Afrodita din Grecia pre-homerică.
*Iudita - numele uneia din soţiile lui Esau, din neamul hitiţilor.
*Jael – numele unei femei menţionate in Biblie - Cartea Judecatorilor, ea l-a ucis pe Sisera, comandatul armatei canaanite, pentru a scăpa Israelul de trupele regelui Jabin al Haţorului.
* Emma Hamilton – soţia ambasadorului britanic la Neapole, amanta amiralului Horatio Nelson.
* Kitty O'Shea (Katharine Parnell) o aristocrată din Anglia, amanta lui Charles Stewart Parnel,
celebru politician naţionalist irlandez, lider al Partidului Parlamentar Irlandez care reprezenta
Irlanda la Londra în Camera Comunelor între anii 1882 - 1891.
* Didona, mai numită şi Ellisa, regină a Cartaginei, eroină din Eneida lui Virgilius.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România, a început a doua teroare: teroarea lui Ceauşescu, şi asta după iulie 1971. Dar nu a fost de talia celei de după război. Partea bună a lui Ceauşescu a fost că ne-a rupt (cât a putut el) şi îndepărtat de influenţa rusească, iar acest lucru l-a costat scump. În nebunia lui, a ţinut cu poporul, dar a fost manipulat de către unii şi alţii.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.
Oamenii v-au prins în cercul nenorocirilor care-i înconjoară."

Dar, de fapt, pentru osânda cea fără de sfârşit a morţii
curseseră lacrimile celor doi inimoşi cai.

* Balius şi Xanthus - doi cai mitologici, nemuritori, au fost darul lui Poseidon pentru Peleus la nunta acestuia cu zeiţa ocenelor, Thetis. La rândul lui, Peleus a dăruit bidivii fiului său Ahile, care, mai târziu, i-a folosit la carul lui de luptă în timpul Războiului Troian.

* "În Iliada 17.474-8, Automedon, conducătorul carului lui Ahile, afirmă că numai Patrocle era capabil să-i stăpânească deplin pe aceşti cai. Când Xanthos a fost mustrat de îndoliatul Ahile pentru că a permis ca Patrocle să fie ucis, Hera i-a acordat lui Xanthos darul vorbirii, ceea ce a încălcat legea Divină, permiţând calului să-i spună că un zeu l-a ucis Patrocle şi că un zeu îl va ucide pe Ahile. După moartea lui Ahile, furiile l-au lovit pe calul insolent." – Wikipedia

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Henry Phipps

Am fost inspectorul şcolii duminicale,
Preşedintele momâie-al fabricii de vagoane
Şi al celei de conserve,
Lucrând în beneficiul lui Thomas Rhodes şi al clicii de bancheri.
Fiul meu, casierul băncii,
S-a căsătorit cu fiica lui Rhodes.
Îmi petreceam zilele săptămânii făcând bani,
Iar duminicile la biserică, în rugăciune.
Eram o componentă-n maşinăria lucrurilor, aşa cum sunt ele:
Din bani, din stăpân şi om, albiţi
În vopseaua credinţei creştine.
Şi, apoi:

Banca a dat faliment.
M-am uitat la acea maşină sfărâmată –
La roţile dinţate care se blocaseră,
La pinioanele rupte, la şuruburile îndoite;
Doar banda transportoare de suflete mai era bună de refolosit
Într-un nou sistem devorator de vieţi,
Pe care ziarele, judecătorii şi magicienii banului
Îl vor proiecta şi construi iaraşi.

Am fost deposedat până la os; dar acum stau pe Stânca Vârstelor
Şi văd întregul proces, nu mai sunt doar o marionetă,
Şi ştiu că " Cei drepţi vor moşteni pământul,
Iar anii celor răi vor fi împuţinaţi."
Iată, într-o zi, doctorul Meyers a descoperit
Că aveam cancer la ficat –
Aşa am aflat că, de fapt,
Nu fusesem niciodată o grijă particulară a lui Dumnezeu.

Vedeţi, chiar stând pe o culme,
Ridicat deasupra ceţurilor,
Întru totul pregătit
Pentru o cuprinzătoare şi strălucitoare viaţă în lume,
Forţele eterne
M-au înlăturat cu un bobârnac.

* epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, CORESI, ediţie 2020

poezie de Edgar Lee Masters din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, ed. CORESI, 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am ştiut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată şi i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Şi l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci şi cinci,
Era abia venit în oraş şi nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înşelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţiva agenţi care se suspectau reciproc de contacte cu Tozgrec s-au omorât între ei şi astfel s-a înţeles repede că nimic productiv nu putea să rezulte din această situaţie. De aceea a avut loc o reuniune a tuturor agenţilor şi după multe dezbateri o hotărâre a fost luată: dat fiind că preferinţele politice ale lui Tozgrec erau departe de-a fi explicite (desigur, Ivanov afirma contrariul, dar Smith îi cită trei cazuri recente în care Tozgrec dezvăluise câteva secrete penibile ale Bedeker-ului Imperial), activitatea lui era dăunătoare pentru toată lumea, în egală măsură. În consecinţă, era în interesul tuturor să scape de el. A fost pusă la punct o operaţiune colectivă al cărei obiectiv era exterminarea lui Tozgrec prin eforturile conjugate ale tuturor ţărilor lumii. Ea a primit numele sugestiv de Operaţiunea Pace şi a contribuit, într-adevăr, la formarea unor prietenii preţioase între agenţi, ceea ce le îngădui mai multora dintre ei să-şi mai schimbe stăpânii, iar câtorva altora să se căiască.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educaţi amândoi – atât eu, cât şi tu – să nu cumva să greşim. Am fost recompensaţi când făceam ceva corect (după nişte reguli ale altora) şi am fost pedepsiţi când făceam ceva greşit (iar după standardele altora). Aşa că am învăţat să mă feresc de greşeală, iar greşeala a devenit mai importantă decât reuşita. Frica de a nu greşi a ajuns să îmi ghideze acţiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greşesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greşesc şi să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greşeală. Am fost aşa de programaţi din copilărie să nu cumva să greşim, să ne gândim la greşelile noastre ca la nişte limite, ca la nişte handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greşelii. Greşeala e cea mai bună cale sa înveţi şi să schimbi ceva în viaţa ta. Dacă nu îţi dai voie să faci greşeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai şi ieri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!