Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.
Oamenii v-au prins în cercul nenorocirilor care-i înconjoară."

Dar, de fapt, pentru osânda cea fără de sfârşit a morţii
curseseră lacrimile celor doi inimoşi cai.

* Balius şi Xanthus - doi cai mitologici, nemuritori, au fost darul lui Poseidon pentru Peleus la nunta acestuia cu zeiţa ocenelor, Thetis. La rândul lui, Peleus a dăruit bidivii fiului său Ahile, care, mai târziu, i-a folosit la carul lui de luptă în timpul Războiului Troian.

* "În Iliada 17.474-8, Automedon, conducătorul carului lui Ahile, afirmă că numai Patrocle era capabil să-i stăpânească deplin pe aceşti cai. Când Xanthos a fost mustrat de îndoliatul Ahile pentru că a permis ca Patrocle să fie ucis, Hera i-a acordat lui Xanthos darul vorbirii, ceea ce a încălcat legea Divină, permiţând calului să-i spună că un zeu l-a ucis Patrocle şi că un zeu îl va ucide pe Ahile. După moartea lui Ahile, furiile l-au lovit pe calul insolent." – Wikipedia

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenny Weinrib: Ahile avea doar călcâiul lui Ahile, eu am un întreg corp al lui Ahile.

replică din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filip: Sigur ţi-l aminteşti pe Ahile şi legenda Troiei.
Tânărul Alexandru: E preferatul meu.
Filip: De ce?
Tânărul Alexandru: Pentru că l-a iubit pe Patrocle, şi i-a răzbunat moartea. Pentru că a dus o viaţă fără frică.
Filip: Unii spun că a fost un prost impulsiv, care lupta pentru sine şi nu pentru Grecia.
Tânărul Alexandru: Dar a fost un erou! Cel mai mare din Troia.
Filip: Şi destinul care i-a fost?
Tânărul Alexandru: Să moară tânăr, în plină glorie.
Filip: A avut de ales?
Tânărul Alexandru: Oh, da. Ar fi putut avea o viaţă lungă, dar lipsită de glorie.

replici din filmul artistic Alexandru
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâiul lui Ahile

La Troia, când muri Ahile,
În marea şi cumplita dramă,
Şopti, în ultimele zile:
"Am fost răpus de-o epigramă!"

epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentesileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are ceva ce nu-i aparţine: călcâiul lui Ahile, mărul lui Adam, trompa lui Eustachio...

aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram emoţionat, eram mişcat de urletele şi de durerea unui câine! Şi este sigur că în acel moment aş fi fost mai blând cu un duşman care ar fi cerut iertare. Îl înţelegeam, parcă, mai bine pe Ahile dându-i lui Priam trupul lui Hector, uitându-mă la lacrimile acestui biet animal.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul celor neprihăniţi

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Şi lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viaţa lui
El duce la bun sfârşit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Şi viaţa lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză şi avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viaţa trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l ţină

Oamenii neprihăniţi
Meşter îl au pe Hristos
Şi pe calea celor sfinţi
Înfloresc a lor dorinţi
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat şi omul
Şi i-a dat a Lui Cuvânt

În viaţa de credinţă
Începutu-i diferit
Şi prin har şi-n biruinţă
Pentru a omului fiinţă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Şi atâtea-s fără pată
În viaţa ce-a fost dată
Prin sfinţenie şi rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Şi el iată s-a smerit

Aşa mic el s-a văzut
Şi pe Domnu aşa mare
Şi era necunoscut
Deşi Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare

Însă iată că sfârşitul
I-a fost rău şi nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Şi Saul s-a prăpădit

Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut şi el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — şi serios
Suferit-a pe Calvar

Şi el Petru s-a întors
La credinţa sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n faţa turmei
Tu dar să o păstoreşti
Implicat în greul gijei
Să-ntăreşti darul credinţei
Căci apostol Petru eşti

Şi sfârşitul i-a fost bun
Pe braţele Lui Hristos
Al vieţii sfinte drum
I-a fost soare şi parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veşnicia
Ce-şi păstrează armonia
Uniform pân" la sfârşit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment #23

Am fost obiectul dorinţei tuturor bărbaţilor din Grecia,
Negociată, scoasă la mezat, devenind apoi soţia lui Menelaos.
Când privesc acum înapoi, fără părtinire,
Aşa cum a făcut-o şi Hermione*, văd

Că Hermione îmi seamănă, nefericita mea fiică
Pe care am lăsat-o în urmă când am fugit.
Azi, ştiind asta, asemeni altor femei muritoare,
Sunt părtaşă tuturor îngrijorărilor.

O, Paris, dacă m-ai putea elibera din starea asta jalnică,
Te-aş urma până la capătul lumii, te-aş însoţi
Până ajungem pe ţărmurile înrourate ale Troiei –
O dragoste mai lungă decât toate nopţile!

Paris era altfel, dar în vreme ce îmi atingea coapsele,
Al meu era chipul care lansa o mie de nave.
Grecii mai degrabă merg la război decât să sărute buze ispititoare,
Iar acum rătăceau departe de soţiile lor.

Am fost eroina celei mai frumoase poveşti spuse vreodată,
Am auzit că după ce-am fost făcută, matriţa de lut a fost distrusă.
Totuşi, în acţiunile unor oameni atât de curajoşi, rolul meu fost minor,
Iar Homer nu mi-a apreciat frumuseţea.

Mai cred că nu a fost onorabil şiretlicul cu calul acela gigantic de lemn,
De necomparat cu trucul lui Prometeu, cel cu taurul.**
Au cucerit Troia şi i-au distrus pe troieni, dar unul dintre ei,
Cu capul şi faţa acoperite de lână,

Aeneas, a scăpat din cetatea incendiată purtându-şi tatăl pe umeri;
Curajul lui Hector curgea prin vinele lui, noaptea neagră
Le-a acoperit evadarea din mijlocul bestiilor care-i atacau.
Într-o zi va răzbuna nenorocirea adusă neamului său.

Am fost dusă de soţul meu înapoi în Sparta, unde mi-am reîntâlnit
Fiica, Hermione, pe care în timpul fugii mele
O măritaseră cu fiul lui Ahile***... dar, o, ce noapte a urmat!
Oreste, nepotul meu, i-a ucis bărbatul

Şi s-a căsătorit cu ea – Hermione îmi moştenise frumuseţea –
Şi au avut un băiat, Tismaneus, care a devenit unul din marii războinici
Ai neamului grecesc –din păcate, mai rămăseseră puţini.
El a ajuns gloriosul conducător al micenienilor.

* Hermione a fost fiica Elenei din Troia şi a regelui spartan Menelaos.
** Farsa de la Mecone sau Mekone jucată în beneficiul omenirii, după Hesiod, de Prometeu lui Zeus, cea cu grămada de oase ascunse sub pielea taurului.
*** Neoptolemus, fiul lui Ahile ucis după unele surse de informaţii de Apollo, după altele de Oreste.

poezie de Sappho din Lesbos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ahile

Eroii
fac greşeala
de a muri.
Ei nu cred
că vor muri de tot.
Ei speră
că vor supravieţui
prin renumele
ce-l lasă în urmă.
Aceasta
este ultima greşeală.
Prefrumoasa
greşeală a lui Ahile.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtejul

Te-nvârte amurgul,
în pintenul ceţii
te-nvârte, Ahile!

Norii te ning
cu pulberi de aripi,

cu gheare de pulberi
te ning...

Te-nvârte amurgul,
în ochiul lui Homer,
Ahile!

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne amintim parabola despre un om care era pe patul de moarte şi despre cei trei tovarăşi ai lui. Primul i-a spus: "Eu te voi conduce numai până la groapă". Al doilea: "Eu voi aprinde o lumânare pentru tine", însă al treilea i-a spus: "Eu voi fi mereu cu tine, nu te voi părăsi nici după moarte". Omul a murit. Soţia lui l-a condus numai până la groapă. Banii i-au aprins o lumânare, iar faptele bune l-au însoţit în veşnicie.

Ieromonahul Arsenie în Familia ortodoxă
Adăugat de mirela nicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Klaus cel mic trebuia să are toată săptămâna pentru Klaus cel mare şi să-i împrumute calul pe care-l avea, pe urmă Klaus cel mare îl ajuta cu cei patru cai ai lui, dar numai o dată pe săptămână, şi anume duminica. Ce mai pocnea din bici Klaus cel mic mânând cinci cai! O zi întreagă, toţi erau ca şi cum ar fi fost ai lui!

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

După vin, vreo două kile,
Vulnerabil, mai întâi,
E "Călcâiul lui Ahile",
Sau e "Capul lui Călcâi"?

epigramă de Liviu Călcâi din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denigratorilor lui Eminescu

Din ce lumi voi aţi venit
Şi aici v-aţi pripăşit?
Pentru ce-aţi venit la noi
Şi-aruncaţi tot cu noroi?
Unde vreţi voi să ajungeţi?
Naţia vreţi să o distrugeţi?
Vă numiţi voi literaţi
Şi pe toţi îi criticaţi;
Filozofi vă mai ziceţi,
Cine credeţi că sunteţi?
Eminescu pentru voi
E de lada cu gunoi.
Din cultură-l aruncaţi.
Locul lui vreţi să-i luaţi?
V-a avântaţi la fruntea sa,
Laurii pentru a-i lua.
Voi degeaba încercaţi
Locul lui n-o să-l luaţi!
El făcu odinioară
Limba noastră o comoară.
Cu el doctorat v-aţi dat,
L-aţi luat, v-aţi lăudat.
Puneţi mâna şi munciţi,
Nu la locul lui râvniţi!
Pe aici ca voi au fost
Ce-ncercata fără rost.
Locul lui ei l-au râvnit.
Rând pe rând s-au prăpădit.
Nume noi ei şi-au luat.
Dar cultura i-a uitat.

El e nufăr în cultură,
Iară voi doar un pelin!
Voi vărsaţi venin pe gură
Şi vreţi locul lui divin?!
Icoană este pentru noi,
Iar voi, doar un gunoi.
Cu sau fără de folos,
Creierii el şi i-a stors.
A lăsat drept moştenire
Opera-i spre-a sa cinstire.
De la voi ce-o să rămână?
Doar o mână de ţărână!
La români i-o vorbă mare:
Fiecare dă ce are!

Trădători de neam şi ţară,
Pentr-un ban primit de-afară.
Sunteţi pata pe vecie
În cultura României!
Va veni timpul odată,
Că istoria nu iartă!
De plătit voi veţi plăti,
Chiar şi morţi dacă veţi fi.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, o, rege al lacedemonienilor...

Cratesicleia nu putea accepta
ca oamenii să-i vadă lacrimile sau suferinţa:
păşea tăcută şi demnă.
Chipul calm nu trăda nimic
din agonia şi durerea ei.

Dar chiar şi aşa, pentr-un scurt moment nu s-a putut stăpâni:
înainte de-a se îmbarca pe oribila navă cu destinaţia Alexandria,
şi-a dus fiul la templul lui Poseidon,
şi-ndată ce-au rămas singuri
l-a îmbrăţişat cu blândeţe şi l-a sărutat
(el era "într-un mare necaz," spune Plutarh, "foarte zdruncinat").

Dar caracterul ei puternic a învins;
recăpătându-şi echilibrul, magnifica femeie
i-a spus lui Cleomenes: "Curaj, o, rege al lacedemonienilor!
Când ieşim afară de aici
nimeni nu trebuie să ne vadă plângând
sau comportându-ne-n vreun fel nedemn de Sparta.

Asta, cel puţin, stă în puterea noastră;
ceea ce ne-aşteaptă în viitor stă în mâinile zeilor."
Iar ea a urcat pe navă, îndreptându-se către orice
"stă în mâinile zeilor."

*Cratesiclea – regină spartană, mama regelui Cleomenes al III lea, a trebuit ca în timpul războiului Cleomenean, 229-222 î. e. n., purtat de Sparta împotriva Ligii Aheene şi a Macedoniei să meargă în Egipt pentru a fi ostatica lui Ptolomeu al III lea, aliatul Spartei, drept garanţie a sincerităţii fiului. A sfârşit prin a fi executată, dar nu înainte de a fi obligată să asiste la moartea celor doi nepoţi ai ei.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăbiciune

Natura ca pe-un handicap
În lungul şir de nopţi şi zile
La mulţi călcâiul lui Ahile
L-a pus ceva mai sus. La cap!

epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar viciile şi defectele morale întrunesc uneori amintite trăsături ale sublimului sau frumosului cel puţin în felul în care sunt ele receptate de sentimentul nostru sensibil, fără un examen al raţiunii. Mânia unui om stârnind spaimă este sublimă, aşa cum e mânia lui Ahile în Iliada.

Immanuel Kant în Despre frumos şi bine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!