
Hanul dintre meri
De sus de pe deal coboram în derivă,
tăiam serpentinele-n curbe pieziș,
nimic nu părea să îmi stea împotrivă,
scrâșnea anvelopa rulând în pietriș.
Zăream acareturi urcând dintre meri,
cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,
și râul curgând printre plopii stingheri
cu unde pictate în mov sidefiu.
E hanul șoptea din adâncuri o voce,
te-așteaptă s-ajungi la masă bogată
creștea dinlăuntru o foame precoce,
iar drumul părea mai lung, dintr-odată.
Vedeam cum se-ntinde alene în zare
orașul în care cândva m-am născut,
părea, dintre meri, în apusul de soare,
doar umbra rămasă din visul pierdut.
Pun capul pe masă și gândul mă duce
spre casa străbună, în zbor neoprit,
mă simt readus peste timp la răscruce,
privesc înapoi și rămân împietrit.
Copilul timid, ce pornise în viață,
renaște în mine, venind din trecut,
vrăjit de mirajul apus se agață,
dar moare-n prezentul complet neștiut.
O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,
părinții și frații plecat-au demult,
din ceruri renasc, prea sfântă icoană,
voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Sete de lumină
din cortexul iubirii renasc în paragraf
nu stau pironită ca o statuie
inima îmi bate în film de ecograf
își plânge tristețea bătută în cuie.
eu m-am întors din zborul unor fluturi
unde se naște timpul din Cuvânt
trec de răscruci spre noi începuturi
în fiecare sentiment simt un avânt.
nimic nu pare să îmi stea împotrivă
străbat livezi cu mere răscoapte
cu turmele de vise mă salvez din derivă
pândind răsăritul ce apare din noapte.
din adâncuri de sânge se aude o voce
cu sete de lumină și o foame precoce.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre început, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre sculptură, poezii despre salvare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Apus în Sahara
Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
și pașii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neștiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.
Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neștiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.
Tăcerea plutește pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neștiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.
Se simte și oaza dorită aproape,
din față adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre oaze, poezii despre vânt, poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre râuri sau poezii despre ritm

Dorul răstignit
La margine de codri seculari
măceșii răzvrătiți ne stau în cale,
ajungi târziu, trecând printre arțari,
purtând în ochi miraje ancestrale.
Mă-mbrățișezi cu un sărut prelung,
simt liniștea din mine cum se curmă,
aș vrea din sărutare să mă smulg,
presimt îmbrățișarea ta din urmă.
Dar ne oprim, te-ntorci către apus,
cu ochii adânciți departe-n zare,
eu te privesc din umbră readus
dintr-un deșert cu dune mișcătoare.
Resimt răceala din sărutul tău,
adânc intrat în buze, ca o lamă,
și îndoiala-n suflet, ca un hău,
strivind-mă cu reci fiori de teamă.
Tăcerea-n jur devine tot mai grea,
mă-ndepărtez cu clipa care moare,
rămasă neclintită-n urma mea,
te rătăcești prin razele de soare.
Aș fi dorit să mă oprești din drum
dar te-ai ascuns sub umbre de tăcere,
pe când apusul prefăcea în scrum
dorințele din gânduri pasagere.
Vacanțele de vară s-au sfârșit
ai dispărut în prima zi de toamnă,
eu mai păstrez doar dorul răstignit
să ți-l trimit ca amintire, doamnă!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre dorințe, poezii despre vacanță, poezii despre toamnă, poezii despre sfârșit, poezii despre păduri sau poezii despre prăpăstii

Mirajul revederii
O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărțirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea
pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța
rămasă agățată
pe clipa așteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.
Și parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfințit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre Soare, poezii despre zâmbet sau poezii despre seducție

Glas de clopot
Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariștea de fagi măceșii scoși din fire,
își amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămași sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!
Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea își întide mantia subțire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinți la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.
Când te cuprind, tu mă săruți printre suspine,
iar crengile-n măceș se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre văi

Acasă
viață trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezește-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea
aș vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranțele mele
colțul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când șoptea
nu pleca, cumpăna-i grea
buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porții, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine
sunt agățat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre cețuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor pașii, nu suntem noi din ea
vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în țara mea
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre uitare, poezii despre păsările călătoare sau poezii despre păsări

Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre schimbare sau poezii despre ochi

Tăcerea din adâncuri
Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre cuvinte, poezii despre viitor sau poezii despre vestimentație

Tăcerea din adâncuri
Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Străina
Străina apărută-n prag aseară
se întorcea fără bagaj din gară.
Privind spre ea, când a intrat în casă,
părea o umbra din trecut rămasă
pe dorul meu, răpus de insomnie,
orfan pribeag pe zorii-n agonie.
M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,
că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,
iar ea, gonită-n fiecare seară,
își caută un adăpost pe-afară,
iar către zori, când oboseala frânge,
sunt încă prins în cugetări nătânge,
cu gânduri sumbre, care o apasă,
că nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.
Eu ascultând dojana ei ostilă,
mi se părea că-mi cântă o sibilă
pe notele nescrise dintr-o dramă
ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă...
Atunci, privind Străina, încă-odată,
vedeam chiar Tinerețea mea furată!...
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre noapte, poezii despre muzică, poezii despre insomnie, poezii despre gări sau poezii despre dor

Nu mai știam
Eu nu mai știam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.
Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.
Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre unicorni sau poezii despre sperieturi

Ludic păcat
Eu nu mai știam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.
Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.
Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ludic păcat
Eu nu mai știam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.
Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.
Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Casa străbună
Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o știam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalță mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.
Ai dispărut și tu, iubită mamă!
te-ai dus precum copilăria mea
și mă privești acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânși în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.
Au fost sădiți de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă să avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viață bună!
Tu, mamă, l-așteptai cu masa plină
și îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.
V-ati dus, și el și tu, iubită mamă!...
și frații mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum și mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
și casa părintească dărâmată,
neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre trădare, poezii despre naștere sau poezii despre muncă

Reverie
Stau culcat privind printre arini
cum se-ntinde apa-nvolburată
peste gândurile care-mi vin
dintr-o lume ce-mi părea uitată.
Și revăd măceșii înfloriți
adunându-și crengile-ncărcate
sub alunii stând nedumeriți
lângă zidul rupt de la cetate.
Înlăuntru parcă te zăresc,
la fereastră stând îngândurată,
ultimul vlăstar de os domnesc,
în trecutul năruit uitată.
Gândul îmi aleargă înapoi
să ajung la tine pe terasă
oare ce s-a întâmplat cu noi?
nu mai ești precum erai, crăiasă!
Îmi vorbești cu glasul abătut,
cu privirea-ntoarsă într-o parte,
vorbele sunt grele ca un lut
adunat din zeci de oale sparte.
Și deodată simt și înțeleg
că ce-a fost dispare dintr-odată,
cugetul se zbate în talveg
într-o albie de râu secată.
Dar rămân să te aștept pe mal,
vei mai coborî de la cetate?...
Te zăresc în tristul carnaval
căutând iubiri neconsolate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre reverie, poezii despre lut, poezii despre iubire sau poezii despre flori
Mirajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărțirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța rămasă agățată
pe clipa așteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Și parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfințit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Casa părintească
Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străvechea casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o știam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo uneori,
pe locul ei găsesc o altă casă,
care se-nalță mult mai arătoasă,
însă răceala ei îmi dă fiori.
Ai dispărut și tu, iubită mamă!...
Te-ai dus precum copilăria mea,
și poate acum privești de undeva,
simțind cum gândul meu-napoi te cheamă.
Nu vezi?, betonu-a invadat grădina,
iar printre ziduri pomii se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.
Mai ști?, de tata-s puși, sub clar de lună,
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
muncea să-avem ce trebuie pe masă,
în fiecare zi din săptămână.
Iar tu îl așteptai cu masa pusă
și îl priveai cu ochi adânci, ca marea,
ca să-i aduci în suflet împăcarea
și liniștea pe chipul său transpusă.
V-ati dus, și el și tu, iubită mamă!...
Și frații mei apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acasă bântuit de teamă.
Rămân în drum și mă întorc grăbit,
plângând copilăria mea trădată
și casa părintească dărâmată,
neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre săptămâni sau poezii despre mamă

Reverie matinală
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori de cenușă
când ziua grăbită îmi bate la ușă,
iar zânele nopții, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vâful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniți să se scalde în mare.
Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărți să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alții trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.
Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre ușă, îmi lasă doar șoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 06.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre verb sau poezii despre somn

Reverie Matinală
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori de cenușă
când ziua grăbită îmi bate la ușă,
iar zânele nopții, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniți să se scalde în mare.
Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărți să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alții trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.
Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre ușă, îmi lasă doar șoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În urma mea
Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre nebunie